Comentariile membrilor:

 =  isi spune gill
nichita victoria
[02.Oct.05 19:05]
se vede treaba ca domnul gill e un personaj deosebit daca apare si la Matei si la tine.

un gill inconjurat de mistere.
își spune gill
îmi explică foarte serios că pândea lumina
una specială
care să-l repună în circuitul său calendaristic
îmi descrie mai cu seamă toamna
caligrafiind-o cu majusculă


lumina numeste de fapt cuvantul dintai, a carui rostire deschide misterul lumii, se revarsa si potenteaza frumusetea.
lumina asociata cu toamna parca dirijeaza ciclurile vietii, un simbol al cunoasterii indirecte, al trecerii de la viata la moarte si invers ca o promisiune a vesnicei intoarceri.

finalul poemului cu america aceea atât de virtuală imi este atat de usor de descifrat si ne avertizeaza cu privire la finalitatea unei anumite intamplari.

versurile astea mi-au placut cel mai mult:
eu îmi mușc buzele
aud cum se sparg scoicile sub greutatea pașilor săi
îmi șoptește că e un zgomot care îi infierbântă amintirile
întotdeauna pășește cu prudență pe țărm
ca să nu-și deștepte visătorii
eu mă opresc pe albul paginii mele

 =  Nichita, "dulce si fatala", de fapt...
Silvia CALOIANU
[15.Jul.04 21:09]
Nichita, am schimbat, acum zic "america aceea a sa dulce si fatala", e mai aproape de adevar asa. Chiar si decat spus "virtuala"...Da, virtual a fost spatiul in care s-au cunoscut spiritele noastre...

 =  Va rog, nu confundati Gill-ii :)
Silvia CALOIANU
[15.Jul.04 21:40]
Am scris, acolo in subsolul poeziei lui Mat, ca am si eu un ciclu de texte cu un personaj pe nume Gill, sa nu se supere...

 =  roti
silviu dachin
[15.Jul.04 23:51]
si ca deobicei, virtualul imbaiat in oricare vin devine real. si ca de obicei, realul imbaiat in oricare vin devine... iubesc rotile. sa ne traiesti, nascatoare de gill...

+ frumos
Mae Stanescu
[15.Jul.04 23:55]
silvia, mi-a placut, mult, il asteptam!

de la fotografie pana la ultima litera,
mai cu seama

"intotdeauna paseste cu prudenta pe tarm
ca sa nu-si destepte visatorii",

stiu ca este acelasi el, dar de data asta l-ai desenat cu multa precizie, finete ...nici nu stiu ce sa mai zic;


 =  Silviu Dachin si..."rotile" :), Mae...
Silvia CALOIANU
[16.Jul.04 00:10]
Silviu, nu stiu de ce imi suna insinuant. Daca te intereseaza mult, pot sa-ti spun ca toti "gillii" mei virtuali s-au concentrat in unul - sarmanul de el! :) - cu care am avut ghinionul sau bucuria de a ne cunoaste in realitate. Pentru mine constituie o inaltare spirituala si...
Deci, sa se stie, pentru istoria literaturii! :)
Mae, eu chiar nu stiu ce sa mai zic. E meritul lui, penru el e steluta...

 =  .
Mae Stanescu
[16.Jul.04 00:19]
:( pentru tine;

poate s-ar parea ca am amestecat putin cuvintele, dar e pentru tine, pentru aceasta frumoasa poezie, text, pe el, textul il asteptam, mai exact la inaltimea asta;

 =  Mae, intertextul...
Silvia CALOIANU
[16.Jul.04 00:32]
Mae, folosesc intertextul, cuvintele "lui", de aceea...

 =  finalul...
Silvia CALOIANU
[16.Jul.04 01:24]
Nu stiu de ce refacusem finalul...Incipent era asa, ca acum...acesta e mesajul...

 =  nu
silviu dachin
[16.Jul.04 02:17]
insinuant? deloc, in directia in care presupui ca ar arata rau de tot o insinuare:)

 =  Silviu Dachin etc.
Silvia CALOIANU
[16.Jul.04 05:53]
Silviu, oricum...ramane poveste. Atat. Nu e fatal, cel putin, in masura in care constituie literatura...
Am schimbat un cuvant la inceput. Este relevant, nu stiu daca ar sesiza cineva, nu cred sa ma fi citit cineva cu o atat de deosebita atentie...dar stiam eu...

+ "ploile reci din adâncurile firii "
Anca Anghel Novac
[16.Jul.04 06:35]
Superbul vers ce mie mie se lasa privit in cele mai acute dimensiuni imi pare a fi:

"visul știe să aștepte"

Silvia, exista o pretiozitate in poezia ta despre care ti-am mai vorbit.
Da, ti-am mai spus, iti spun...exista, exista.
:)

 =  Anca, spre marea visare...
Silvia CALOIANU
[16.Jul.04 08:45]
Inainte ne asteapta marea visare, Anca...
Ma bucur mult ca ti-a placut si tie...povestea lui Gill...

 =  naufragii
Diana Iepure
[16.Jul.04 13:59]
Adevarat grăiești. Visul știe să aștepte. Mai poate și să înoate desenând poezii pe cozi de sirene...:)

Vv




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0