| = de *** stele | nacu ovidiu [18.Oct.04 22:22] |
| Zorba tau are ceva din prospetimea nichitiana a lirismului.sa fie repetitiile bine situate de vina, sau doar viziunea antitetica dintre casa "de care a ajuns sa-mi fie frica" si "noi", cei care dansam intr-o hora exorcizanta a existentei. casa nu e oare lacasul tenebrelor din strafundul sufletului?... eu zic ca merita cateva stele poezia, de altfel excelenta. pacat ca n-am timp destul de stat la net ca s-o comentez cum se cuvine! | |
| = muzica si dans a la grec | Florina - Daniela Bordieanu [19.Oct.04 09:17] |
| Deosebita poezia ta, Casandra. Doar o sugestie: as "peria-o" un pic, as scoate o parte din cei (cam multi) de "ne", "noi" si "vom". As mai lucra un pic la forma, pentru a scoate mai bine in evidenta mesajul textului. Cum nu sunt critic literar, ma exprim mai bine prin "fapte", deci uite ce am vrut sa spun mai sus (incercand totodata sa mentin structura poeziei): Am ajuns să mă tem de propria-mi casă o prind uneori rânjind în secret atunci coada ochiului mi se alungește ca un elastic îndelung întins. Dar capetele ni le vom ridica mereu, mereu! (una din frazele pe care le citim de mici în cărțile cu poze și le șoptim apoi tuturor) Sus privirea și pași apăsati, vom înălța un călcâi și vom pocni din degete sângele nostru dansează într-adevăr. Pe pereți, pe podele, pe resturile mesei de prânz, pe geamuri: slove, slove nescrise din toți anii în care am privit la crinii câmpului. Dar azi vom ridica mândri capetele și vom dansa toate cuvintele nerostite vreodată! Cu spatele drept umerii și brațele vor îngâna pulsul numai sângele nostru dansează într-adevăr. Am ajuns să mă tem de propria-mi casă o simt tresărind, dușmănoasă și mă mustru când îi ating carnea cu palmele și tălpile mele. Dar vom avea mereu spatele drept pentru a sorbi aer rece din dosul stelelor de carton vopsit. Am ajuns să mă tem de propria-mi casă are mii de umbre în inimi. Iar noi pendulând mereu de pe vârf pe călcâi și invers ne vom prinde și desprinde unii de alții ceva semănând a șarpe, ceva semănând a horă. oricum, felicitari pentru muzica si ideea poemului. | |
| + "numai sângele nostru dansează într-adevăr" | ioana cheregi [27.Nov.04 21:45] |
| Foarte interesanta aceasta viziune a ta; e autentic felul in care transpui teama si incordarea din tine in dans, felul in care iti cauti armonia interioara infruntand demonii, "umbrele inimii", cu gesturile pline de gratie a” ceva semanand a sarpe, ceva semanad a hora “ Mi-a ramas intiparit in memorie un refren al acestui poem-cantec–dans: “numai sângele nostru dansează într-adevăr “ Cred ca s-ar mai putea spune multe aici, dar eu nu voi face decat sa recomand acest poem si celor care au trecut prea repede pe aici. | |