poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 12268 .



Crime, jafuri, răpiri, torturi și execuții în Banat
articol [ Regional ]
Supliciul lui Gheorghe Doja, derulat la Timișoara, a fost unul dintre cele mai cumplite acte de acest gen din istoria României

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dusan Baiski ]

2005-01-14  |     | 




Cel care citește despre modul în care a fost torturat Gheorghe Doja în zona actualei Piețe Maria din Timișoara nu poate decât să se înfioare, fie că e vorba despre un tip foarte dur, fie de-o persoană romantică. Dar, pentru vremurile de demult apuse, asemenea procedee nu atât pentru pedepsirea condamnaților, cât pentru a-i speria pe ceilalți erau absolut normale.


Judecăți

În secolul al XII-lea, în registrul de la Oradea sunt consemnate mai multe judecăți ale unor locuitori din Banat și proba fierului înroșit purtat de unii împricinați, spune istoricul Ioan Hațegan, doctor în istorie. Pe 12 mai 1370, în Banat se va afla palatinul regatului, aceasta pentru a combate numărul mare al răufăcătorilor, fiind amintite 70 de nume din comitatele bănățene. În 16 octombrie 1436, la Cenad va veni inchizitorul Iacob de Marchia, solicitat de Albert, vicarul general al episcopiei Cenadului. Un val de tâlhării, violențe, incendieri și omoruri săvârșite de oștenii Legiunii negre, formată din boemieni și campată lângă Seghedin se va consemna în 1492. Francesco Griselini va afirma că, din pricina ticăloșiilor, populația Timișului prefera să trăiască mai degrabă sub turci. Cel care va face ordine va fi comitele de Timiș, Pavel Chinezu. În urma luptei, șase sute de oșteni ai Legiunii negre vor fi omorâți. „Conducătorii răzvrătirii, luați prizonieri, fură parte spânzurați, parte trași de vii pe roată”, mai spune Griselini. Nu lipsesc nici cazurile de vrăjitorie. Astfel, pe 18 iunie 1737, o femeie este acuzată de vrăjitorie și arestată, însă nu se vor găsi probe pentru condamnarea ei.
Șase tâlhari vor evada pe 8 septembrie 1747 din închisoarea timișoreană, vor ajunge noaptea la Satchinez, acolo îl vor jefui pe jude și vor lua alți 100 de creițari și produse de la locuitori. În 1750, Piccoly, șeful aceleiași închisori, trebuia să raporteze săptămânal numărul și starea arestaților.
Josif al II-lea va face o vizită la Timișoara sub numele de contele Falkenstein, în 14-17 mai 1767 și va constata că aici se petrec niște lucruri cutremurătoare: deportații din Viena ajunși aici erau judecați și condamnați, apoi expuși în piața publică, unde oricine îi putea lua gratuit și folosi cum voia. Ceilalți erau urcați în căruțe, duși în diverse locuri din Banat și lăsați de voia lor. Josif va cere încetarea imediată a acestei situații.
Dar iată cum îi descrie Griselini și pe românii bănățeni înainte de a le lăuda calitățile: „Îndeosebi se distinge cruzimea nemărginită atunci când reușesc să verse sângele unui dușman. De multe ori își varsă furia și împotriva leșului neînsuflețit al celui ucis, aplicându-i o mulțime de lovituri de cuțit, scoțându-i ochii, tăindu-i nasul și urechile.” Pentru a controla situația, administrația timișoreană va înființa în decembrie 1808 miliția civilă, care va avea grijă decenii întregi de liniștea și paza urbei.
Pe 19 septembrie 1800, la Lugoj, doi robi care lucrau în-tr-o grădină l-au ucis pe gardian sub ochii soției acestuia, pe aceasta au legat-o de mâini și de picioare, i-au umplut gura cu pământ să nu poată striga, și-au desfăcut obezile de fier cu care erau legați și au fugit. Reușind să scuipe țărâna, femeia a strigat după ajutor, însă captivii nu au mai fost prinși. Doi ani mai târziu, la Lugoj, tot într-o zi de 19, dar aprilie, tot în complexul de proprietăți al comitatului, doi deținuți dau foc grajdului. Incendiul se extinde repede la casele din jur, apoi la magaziile de cereale și chiar la casa județeană. A treia zi, patru deținuți sunt trimiși la grădină la muncă, însă aici îl ucid pe paznic și fug. Unul este omorât în timpul urmăririi. Ceilalți sunt prinși. Incendiatorii își recunosc fapta. Sunt judecați și condamnați la moarte chiar a doua zi. Doi sunt spânzurați. Cel ucis anterior este decapitat, iar trupul - tras pe roată. Ultimul este lăsat în viață. Cronicarii vor consemna apoi că ultimele execuții prin decapitare au avut loc la Lugoj în 1839, când au fost executați doi tineri de câte 23 de ani fiecare și o femeie de 25 de ani.

Pedepse și execuții

În iulie 1514, va avea loc războiul „curuților” țărani conduși de Gheorghe Doja. Francesco Griselini, care s-a aflat în Banat între 1774 și 1777, face ample referiri la fărădelegile oștirii secuiului. Astfel, pe lângă incendierile și jafurile asupra avuturilor nobilimii, femeile și fetele erau dezonorate sub privirile soților sau taților. Pe episcopul de Cenad, „Doja puse mai întâi să fie îmbrăcat spre batjocură cu mitră și odăjdii, apoi îl maltrată cu lovituri și îl chinui fioros în cele mai diferite chipuri; îi străpunse cu o țepușă partea de jos a trupului, până își dădu sufletul în chinuri. Ștefan Telegdi căzu la rândul său în mâinile acestor barbari. Fu atârnat în spânzurătoare de acele părți ale trupului pe care rușinea mă împiedică să le numesc și muri în chinuri, sub săgețile trase asupră-i.” În iulie, armata răsculaților va fi înfrântă în fața cetății Timișoara. Gheorghe Doja va fi supus unui supliciu unic. Descrierea lui Griselini este extrem de plastică: „Deoarece căutase în chip manifest să se impună ca un tiran, fu legat de eșafod cu lanțuri grele. Apoi fu pus pe scaunul de tortură. Supliciul începu prin așezarea - spre batjocură - a unei coroane de fier pe cap. Fu silit să țină în mână un sceptru de fier. Atât coroana, cât și sceptrul erau înroșite în foc. Apoi îi fu lăsat sânge din arterele principale, iar fratele său trebui să-l bea. În jur se aflau cei mai cutezători dintre tovarășii săi, care fuseseră înfometați timp de trei zile. Acum li se porunci să mănânce carnea smulsă de călău cu clești înroșite din trupul mizerabilului Doja. Trei dintre ei, care refuzară această mâncare înfiorătoare, fură pe loc trași în țeapă. […] Deși ars la trup și sfârtecat în mai multe locuri, acest criminal nu scoase totuși vreun geamăt, netrădând vreo spaimă față de acest îngrozitor fel de moarte. Doar când îi fură smulse din trup măruntaiele fu cuprins de un fior și își dădu sufletul. Leșul îi fu tăiat în bucăți, parte fierte într-un cazan, parte arse pe grătar, date spre mâncare complicilor săi.” În 1718, la Timișoara sunt pomenite 44 de execuții. Pe 1 ianuarie, administrația imperială austriacă îi cere nou înființatului magistrat german să-i stârpească pe toți necredincioșii de pe teritoriul Timișoarei, respectiv păgâni, evrei, turci, luterani, calvini și alți eretici, să-i alunge pe toți cei fără stăpân și serviciu. Nicolae Stoica de Hațeg scria în „Cronica Banatului”, în 1772, despre prinderea și pedepsirea câtorva lotri veniți din Þara Românească la jefuit în Banat: „Apoi pre cei 10 hoți la lăzăretu Jupalnicului, unde-i la hotaru Orșavii, la gard, de tată-meu ispovediți, cuminecați, 4 lotri, oameni în vârstă, prin gealat cu roata să zdrobiră, iară recruților lor amândoo mâinile tăindu-le, cu var neastâmpărat legându-le, arzându-le carnea pingă os. […] Așa, vii, peste graniță în țară a să duce le deateră, iară celor zdrobiți capetele și trupurile în patru părți le făcură și de-acolo, de la hotar, păn cătră Mehadia, pingă drum, roate cu țape era pusă; în țapă un cap, pre roată un cerec și o mână tăiată, pironită.”
Tot N.S. de Hațeg consemna în 1775: „Cu milităria să începu hoția. Nu numai prin fraiman tăiați, spânzurați, ce și tormente, chinuri, țâță arse, trasă, mâni de vii tăiate, cu roata zdrobiți, obraze cu pecete arse, chinuri erau, capu tescuit, supt unghii țăpușă bătea, le zmulgea, cu peatră de moară îi lungea, pieptul le turtea, picătură rea de sus în creștetu capului îi pica, dar de vii arși sau de vii înțăpați, cureăle fîșii din umeri pre spate în jos trasă, locul lor cu var neastâmpărat presărat, apoi dus și tăiat. Această din urmă pedeapsă și un preot lăpădat au pățit-o. Așa fal de hoți, lotri, în ceasul morții cer ertăciune de păcatele sale, pre toți cei ce caută la el strigă și învață să nu fie hoți, lotri, ci să fie oameni de omenie. Apoi gealatul îi scurtă vorba și îi ia viața.”

Răpiri

În martie 1670, Husein, aga de Făget, i se va plânge principelui transilvan pentru răpirea unor locuitori din zonă de către transilvăneni și pentru faptul că ostaticii vor fi eliberați doar după plata răscumpărării. În 11 septembrie 1694, un cronicar otoman pomenește de o cătană pe nume Topal, care, de ani de zile, „ținea drumurile Timișoarei și teroriza satele din acele părți. Acesta a fost prins de un ienicer care, dorind să facă și el niște bani, ar fi cerut o anumită sumă pentru eliberarea acestuia. Numai că planurile i-au fost date peste cap de către Kilavuz Piri aga, beșliaga din cetatea Timișoarei, care s-a plâns padișahului și a cerut omorârea haiducului. Topal a fost găsit în locul unde era ascuns și adus în fața padișahului. Capul i-a fost tăiat de chiar ienicerul pomenit mai înainte. Pe 21 iulie 1745, cronicile amintesc depre un recuperator de sclavi creștini din Imperiul Otoman, care va aduce 50 de foști sclavi și-i va așeza în districtul Cenadului.

Tortură

Butucul de tortură este una dintre metodele de a smulge mărturisiri. De un asemenea tratament va avea parte Ștefan Malea, de loc din Hațeg. În 23 noiembrie 1677, acesta se va afla la Lugoj, pentru a vinde sare. Un lugojean pe nume Petru Stoica îl va acuza în fața cadiului că ar fi tovarăș în fărădelegi al cunoscutului tâlhar Trâmbiță. Cadiul îl va închide și, în fiecare vineri, îi va pune picioarele în butucul cu pricina și va pune să fie bătut. Hațeganul va fi eliberat abia când oficialii comitatului Hunedoara vor adeveri faptul că este un om cinstit. Pe 21 februarie 1744, tribunalul timișorean va judeca și cazul lui Giura Mutafcia, acuzat că și-a ucis soția și copiii, a furat și comis adulter, toate acestea după ce învinovățitul a fost supus torturii. Pare-se că o fărădelege a comis un timișorean închis în corpul de gardă al cetății Timișoara, care a fost biciuit cu mai multe zeci de lovituri de bici pe 1 mai 1726. De el pomenește Jean de Jean (Deschan von Hansen). Pe 21 noiembrie 1775, povestește dr. I. Hațegan, la Timișoara se pronunță și se execută sentința asupra unui individ acuzat de dublă crimă. Sentința sună extrem de ciudat pentru noi, cei de astăzi: „...să fie dus până la locul execuției din fața Porții Transilvaniei, pe drum să fie ars de două ori pe o parte cu fierul înroșit, apoi acolo tras pe roată... Să se izbească cu roata de jos picioarele, apoi întregul trup și după ce a trecut de la viață la moarte, corpul său să fie expus pe roată.”

Fărădelegi

În istoria coloniștilor germani stabiliți în actualul cartier Freidorf a intrat și așa-numitul Om negru, un localnic deposedat de pământ care i-a terorizat în perioada 1727-1730, pe când se îndreptau spre locurile de muncă. Locul acestor întâlniri a fost denumit „Zum Schwarzer Mann” (La omul negru). Pare-se că nu au fost niște ani calmi în ceea ce privește liniștea în Timișoara. Fiindcă în 1728, de pildă, administrația atrage serios atenția primăriei rasciene (româno-sârbă) asupra multor dezordini făcute de cetățenii din Palanca Mare și solicită măsuri pentru curmarea acestora. În 1729, pe 11 mai, administrația somează primăria rasciană să-i pedepsească pe țigani cu bătaie, arest și amendă, dacă nu plătesc haraciul (impozitul). În august 1729, este ucis un văcar din Variaș. Un an mai târziu, în octombrie, administrația austriacă este foarte nemulțumită de numărul vagabonzilor din oraș și-i cere primăriei rasciene ca alături de cea germană să contribuie financiar la clarificarea situației acestora.



Lotrii și faptele lor

Pe 20 septembrie 1551, un an al operațiunilor militare otomane în Banat, în componența garnizoanei Timișoarei se vor afla, printre alții, și 100 de haiduci, spune dr. I. Hațegan. În 1599, marele vizir Ibrahim pașa a creat corpuri mixte, formate din otomani și creștini, dar și miliții creștine, care apoi au luptat împotriva haiducilor ce prădau tot ce întâlneau în cale și conturbau viața socială a vilayetului de Timișoara. Prin 1650, călătorind de la Timișoara la Lugoj, undeva prin pădurea Silagiului de astăzi va pieri Ignad, un catolic tălmaci și doctor al beilerbeiului timișorean. Haiducii sunt pomeniți și cu prilejul călătoriei spre Oradea, prin Banat, a unor negustori italieni, în martie 1653. Aceștia au fost atacați și prădați în zona Ineului. Oficialii otomani îi vor cere banului Bârcianu să i despăgubească. Pare-se că aceiași tâlhari i-au dat de furcă, în 1654 și 1655, și lui Ali, aga spahiilor din Lipova.
De lotri pomenește și F. Griselini, în cartea sa „Încercare de istorie politică și naturală a Banatului Timișoarei” (Editura „Facla”, 1984). În 1738, un prinț și un mare duce austriac se rătăcesc la o partidă de vânătoare într-o mlaștină. Acolo dau de o ceată de oameni înarmați. „Erau români care, pe socoteala turcilor și îmbrăcați ca aceștia, comiteau tâlhării și omoruri.” Numai că imperialii vor fi ajutați de căpetenia acestora (harambașa) și scoși la liman. Drept urmare îl vor recompensa și-l vor numi căpitan de plăieși, călăreți folosiți la urmărirea lotrilor. Tot Griselini spune despre păstori că sunt înclinați spre hoții și tâlhării la drumul mare, dar și despre cum sunt pedepsiți lotrii: „Pedepsele aplicate de obicei lotrilor, atunci când ajung pe mâna justiției, sunt sfâșierea cu clești înroșiți în foc, frângerea cu roata și spânzurătoarea. Exemplele date au însă atât de puțin efect, încât nu trece an în care să nu auzi de atacuri și jafuri comise de lotri.” Cneazul din Dubești și consăteanul său, Trifon, vor fi arestați pentru că, la rândul lor, i-au urmărit pe lotri fără aprobare din partea superiorilor. În cele din urmă, vor fi eliberați și recompensați. Ceva similar se va petrece pe 6 octombrie 1743, când, ignorând dreptul de azil al bisericii, caporalul Becker va intra într-o biserică și-l va încătușa aici pe delincventul Gregor Menardi. Episcopul romano-catolic va cere pedepsirea drastică a caporalului.
În 1772, la Timișoara poposește Johann Kaspar Steube, de loc din Saxonia, un tânăr însetat de cunoaștere. El își va petrece în Banat nouă ani din viață (vezi „Nouă ani în Banat”, Editura de Vest, Timișoara, 2003). Referitor la siguranța persoanei, el va scrie, pe vremea când trăia la Gătaia: „În schimb, în ceea ce privește siguranța, trebuia să ne așteptăm în fiecare clipă să fim jefuiți, maltratați sau chiar uciși de lotri. […] De aceea, orice zgomot produs în timpul nopții ne băga frica în oase. Îmi amintesc că, după ce lotrii năvăliseră într-un sat aflat la numai un sfert de oră depărtare și pustiiseră aici cumplit, mi-am schimbat în fiecare noapte locul de somn, dormind fie pe pământ, fie în grajd, fie în grădină, sub un pom sau altul.”

AGENDA nr. 3/15 ianuarie 2005


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!