agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 9695 .



George Þărnea - un poet al iubirii condamnat la plâns
articol [ Evenimente ]
Doi ani de la dispariția poetului. Interviu nepublicat în România Colecţia: În spatele cortinei

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Adim ]

2005-04-06  |     | 



Luna aceasta se împlinesc doi ani de când am devenit mai săraci cu un poet. Inima lui George Þărnea a continuat să bată, în ritmul armoniilor lucide și profunde, spre desfătarea îngerilor. Un interviu a apucat atunci să vadă lumina tiparului numai în revista de cultură „ Atheneum „ din Vancouver. Tocmai apăruseră trei volume cu versurile sale. Ofer acum dialogul și celor din țară, cei ce vor să-și picure prin vene nădejdea în cuvântul care sfințește.

NU IUBIM ALTFEL DECÂT STRÃMOȘII NOȘTRI PRIMORDIALI


Adrian Munteanu : Trei volume de versuri au fost lansate la sfârșit de an 2001 ( “Cartea inimii albastre”, ”Cartea cu ele…cele din elegii” și “Călimara galbenă și gândacul de bucătărie”). Chiar dacă timpul este cel care a unit distanțele dintre aparițiile lor reale, tot este dovada unui prolific efort de decantare poetică. Cine declanșează aceste productive resorturi interioare ? Vremea și vremurile ?

George Þărnea : Deopotrivă. Vremea, pentru că în clipa în care descoperim că nu mai suntem nemuritori, ca la 20 de ani, și că timpul se grăbește împotriva ființei noastre, atunci descoperim bucuria faustiană a versului inconfundabil semnat de Goethe, “clipă stai, o, ești atât de frumoasă !” Asta pe de o parte. Pe de altă parte, consider că aceasta este singura modalitate de protest împotriva unor vremuri, prin tot ce au ele, potrivnice poeziei, vremuri ce se pun de-a curmezișul a tot ceea ce poate însemna continuitate culturală în spațiul românesc. Iată dar de ce sunt unul dintre cei atât de revoltați, încât împotrivirii mă împotrivesc cu gestul meu de a munci, de a munci pe rupte și de a scoate noi cărți atunci când este imposibil să le scoți.

Adrian Munteanu : Numitorul comun al celor trei volume, ca și a celorlalte douăsprezece pe care le-ați scos, este iubirea. Cele 101 definiții poetice pe care le-ați conturat pot fi concentrate într-una singură ?

George Þărnea : Da, tot ce se schimbă este numai decorul istoric. Iubirea rămâne aceeași dintotdeauna, pornind din punctul său metafizic și trecând prin toate vămile temporale. Eu cred că nu iubim altfel decât strămoșii noștri primordiali, Adam și Eva. Suntem în stare să repetăm păcatul primordial, păcatul cunoașterii, pentru că, necunoscându-ne, nu putem ajunge la momentul fecundității, la momentul perpetuării speciei. Să ne aducem aminte finalul “ Oului Dogmatic “ semnat de Ion Barbu : “Căci vinovat e tot făcutul / Și sfânt doar nunta, începutul”. Sigur, nunta, ca ritual sacru, nunta metafizică, este cea dintodeauna pură, pe câtă vreme tot ceea ce coboară în spațiul trăirilor noastre de zi cu zi, tot acest marasm cotidian, nu face altceva decât să ne îndepărteze de starea pură a iubirii primordiale. Tocmai de aceea cred că singura definiție a tuturor poemelor mele e aceea de a alerga înapoi, așa cum facem toți oamenii, a căuta înapoi drumul către spațiul primordial al contemplativității, către iubirea primordială, cea care nu poate fi nici pătată, nici înstrăinată, nici vândută, nici cumpărată.

CRED ÎN POETUL CETÃÞII

Adrian Munteanu : Este această temă primordială a iubirii, arma prin care încercați să modificați organizarea materiei din jurul nostru sau prin care vă izolați de efectele ei malefice ?

George Þărnea : Nu, în nici un caz izolare nu poate fi, pentru că nu sunt un poet adept al turnului de fildeș. Cred în poetul grec, în poetul cetății, poetul care vine în Agora și își rostește discursul. Este singura modalitate, singura armă împotriva tuturor celorlalte și mai puternică decât ele, sau, mai degrabă, un scut protector. Dacă americanii au inventat scutul stelar, eu cred că sunt în posesia unei taine, taina iubirii care este un scut împotriva tuturor relelor pământului.

Adrian Munteanu : Observ în versurile dumneavoastră o cultivare obstinată a versificației. De ce mai este nevoie de rimă în poezia românească?

Geeorge Þărnea : Pentru un fapt absolut normal și care ține de eternitatea noastră. Este în continuare luată în derâdere sintagma lui Alecsandri, “românul s-a născut poet”. Nu cred că ar trebui să trecem atât de ușor peste acest adevăr tulburător. Noi suntem un popor care nu a avut literatură scrisă mii de ani, dar a avut o literatură orală fascinantă. Pentru a ține minte tot ceea ce nu era scris, pentru a trece din generație în generație, cutume, legi de obște, descântece, ritualuri, în spațiul laic sau sacru, ei bine, era nevoie de o structură mnemotehnică. Această structură a încifrării și, în același timp a capacității de a transmite mai departe, nu poate să fie decât a poeziei. Iată de ce românul, vrând-nevrând, a trebuit odată să țină minte și, ținând minte, a trebuit să recite, să fie recitator. Fiind recitator, în aceeași măsură era constructor de cuvinte încifrate. Așa s-a născut, mai mult decât la oricare alt popor european, acest dor de poezie, s-a născut această necesitate a poeziei. Sigur de aici și plăcerea nebună, a fiecăruia dintre noi, necunoscută și, într-un fel sau altul, subconștientă, față de structura clasică a poeziei, față de ritm și rimă, pentru că, dacă ne ducem la școală, o să descoperim cum cântă copiii, adică intră în ritm și rimă cu tabla înmulțirii. Desigur și poezia presupune o structură matematică și rămân cu încăpățânare adeptul acestei structuri tradiționale, clasice și clasicizante, pentru că această structură ține de structura noastră metafizică, pentru că suntem într-adevăr unul dintre popoarele foarte apropiate de Dumnezeu, foarte aproape de ceea ce nu trece niciodată.

CU MINE SE ÎNTÂMPLÃ UN LUCRU DUREROS : POETIZEZ ABSOLUT TOTUL

Adrian Munteanu. : Pornind de la întrebarea dumnmeavoastră poetică dintr-un final de poem : “ la mine-n viață-i numai soare/de ce mă condamnați la plâns “?, întrebarea ar suna cam așa : există astăzi un antagonism între starea poetică și starea socială?

Geeorge Þărnea : Fără îndoială. Eu cred că sunt unul dintre cei condamnați să simtă foarte bine acest lucru. Cineva spunea, cu tristețe în glas – și lucrul acesta este valabil pentru viața mea de fiecare zi – că ceea ce se întâmplă cu mine este un lucru dureros, adică poetizez absolut totul. Una este să scrii poezie și alta să trăiești poetic 24 de ore din 24 de ore. E greu pentru tine ca individ, dar mite pentru cei care sunt în preajma ta, să suporți această stare care este o stare nefirescă. Iată motivul pentru care , într-adevăr, între poetul cu trăiri poetice perpetue și starea socială, decorul social în care se găsește, întotdeauna a existat un conflict și va exista întotdeauna. Nu spun că vremurile astea sunt mai rele decât alte vremuri, sau mai bune. Ele sunt așa cum sunt. Spunea și Eminescu : “Lumea e așa cum este/Și ca dânsa suntem noi.” Adaptabilitatea noastră este una mai mare sau mai mică. Reușim să trecem prin vămile vremurilor noastre, sau rămânem sub ele, așa cum spunea cronicarul. Tocmai de aceea, condamnarea la plâns a poetului este obligatorie. Ea este dintotdeauna. El este condamnat la plâns, dacă își asumă responsabilitatea să adune în sine lacrimile semenilor săi. De aceea spuneam că nu sunt unul dintre poeții care se retrage din cetate. În momentul în care preiei pe umerii tăi toate durerile, mari și mici, ale semenilor tăi - obligatoriu și condamnările lumii - gura lumii este cea care te condamnă la plâns. Indiferent cât bine ai face, lumea tot dorește mai mult bine făcut, și în clipa aceea sigur că ești condamnat la plâns.

Adrian Munteanu : Poate prelungind această condamnare, mi-am adus aminte de o vorbă a unui poet care preciza odată că își iubește toate vorbele scrise în mod egal, pentru că ele sunt un fel de copii ai săi. Dv. vă plasați în această latură a iubirii depline a propriei creații, în ansamblul ei ?

George Þărnea : Nu-i înțeleg pe cei care se dezic de cuvintele lor poetice. Am întâlnit poeți de marcă, poeți uriași care spuneau că o anume carte nu îi reprezintă. Este dureros, pentru că așa ceva se întâmplă și în viață. În momentul în care un copil nu este pe măsura visurilor lor, părinții se spală pe mâini de el. E dureros, pentru că, oricât ai vrea să spui că nu este așa, în fiecare cuvânt trecut din suflet pe hârtie, o parte din sufletul tău trece și el pe hârtie, trece în cuvântul acela. În mod foarte ciudat, Dumnezeu le hărăzește și le ordonează pe toate conform programului despre care se spune că fiecare dintre noi îl îndeplinim. Sunt născut pe 10 noiembrie. Pun sub semnul Scorpionului, care este o zodie iscoditoare, care se preocupă de problemele fundamentale, adică viața și moartea, o zodie care, prin excelență, este a filozofilor, o zodie care parcurge drumul christic din viață în moarte și se întoarce din moarte în viață, tot zbuciumul meu. Tocmai de aceea este o mare bucurie pentru mine să am un confrate în dialog pe temele antice ale dialogului, pentru că fără înțelegerea dintre noi nu există înțelegere în univers. Ca să putem înțelege universul, trebuie să ne înțelegem între noi.
Din păcate, în ultimul timp, tocmai această înțelegere lipsește. Sper eu că acest dialog să fie și el o contribuție, o pledoarie pentru înțelegere între oameni.

ÎL ROG PE DUMNEZEU SÃ-I FIE MILÃ DE PÃTIMIRILE MELE LUMEȘTI

Adrian Munteanu : Ne putem aștepta în viitor la o nuanțare a conceptului de iubire, de frumos sau o extindere pe orizontală, cu alte trăiri, cu alte spații dominante în universul dv. interior ?

George Þărnea : Câți dintre cei care-l iubesc pe Arthur Rimbaud l-ar mai iubi știind ce a făcut după ce a încheiat prima și ultima lui carte de poezie și a devenit vânzător de sclavi negri și traficant de arme ? Sufletul poetului, acest personaj cu totul și cu totul tragic, nici nu trebuie pus în cântar și așezat în măsurile lumești ale binelui și răului. Pentru că el iese din aceste tipare. În același timp, mă gândesc la doi poeți uluitori care au devenit poeți ai iubiri în amurgul vieți : Arghezi și Goethe. Se pare că iubirea simțită la vârsta neputinței are ceva sublim în ea. Cu cât ești mai împovărat de vreme, cu cât timpul țipă cu disperare în tine și nu știi dacă mai atingi clipa următoare, cu atât mai mult iubirea este mai incandescentă și are dimensiuni cosmice. Iată dar de ce singura rugăminte față de Dumnezeu este să-i fie milă de toate pătimirile mele lumești și să-mi mai îngăduie o vreme viața pe acest pământ, ca să-mi pot plăti măcar în parte datoriile pe care le am față de iubirile trădate.

Adrian Munteanu : George Þărnea este un pseudonim literar ?

George Þărnea : De fapt numele autentic este moldovenescul “țărnă” de la “țărână” și trebuie să recunosc că este averea supremă cu care bunicul meu și tatăl meu au venit în zona Orheiului, din Basarabia, și cred că nici nu trebuie să aștept mai mult de la ei ca să mă pot numi un om foarte bogat. Am o biografie care, într-un fel sau altul, nu-mi dă prilejul să fiu provincial niciodată, nu-mi dă șansa să fiu dintr-o anume provincie a României. M-am născut în Râmnicu Vâlcea, dintr-o mamă olteancă și un tată basarabean, am trăit marea majoritate a anilor copilăriei în Or.Victoria, lângă Făgăraș. Ca oricare poet, și mie îmi place să fabulez . Localitatea în care m-am născut în județul Vâlcea se numește Sirneasa. Cum este sat de ciobani, cred că este legat foarte serios de localitatea brașoveană Șirnea și s-ar putea ca aceea care s-a așezat pe pământurile mănăstirii Hurezu să fii fost o șirneasă care avea turme de oi și de vaci, le-a dus acolo și așa s-a construit vatra comunei Sirneasa în care m-am născut. Iată și un motiv deosebit de a considera că n-am altă șansă decât să fiu român și, cu atât mai mult, să știu că nu fac altceva decât să reparcurg drumul unui dumnezeiesc personaj, Anton Pann, care a avut de pătimit din pricina iubirilor și la Râmnicu Vâlcea și la Brașov.

NICIODATÃ N-AM CREZUT CÃ SUNT ALTCEVA DECÂT UN ÞÃRAN AUTENTIC

Adrian Munteanu : Dacă nu este un pseudonim literar, atunci cum se explică potrivirea sonorităților acestui nume cu încercarea sublimă de a lăsa un semn al trecerii dumneavoastră pe această “ țărnă”,”țărână”, prin cel mai frumos dintre gesturile posibile : gestul poetic ?

George Þărnea : Niciodată n-am crezut că sunt altceva decât un țăran autentic. Trăiesc și scriu cu sentimentul țăranului. În clipa în care scrisul poeziei păstrează ritualul, seriozitatea, disperarea și dragostea țăranului față de muncile pământului, atunci înseamnă că îți faci datoria față de menirea ta omenească pe pământ. Eu cred că menirea mea a fost aceea de poet, că n-aș fi putut face altceva mai bine. Nu spun că ceea ce faci ca poet trebuie să fie luat sub semnul perfecțiunii, dar cred că așa am izbutit să fac cel mai puțin rău semenilor mei.
Un gând aruncat la sfârșit, pentru toți iubitorii gestului poetic : dacă într-o dimineață sunteți mai fericiți, mai bucuroși, cu toate cele care vi se întâmplă rău, ei bine, asta înseamnă că este și din pricina poeziei și din pricina poeților.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!