agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3747 .



Reîntoarceri lirice
articol [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Liviu Alexandru ]

2005-07-18  |     | 



Am apelat la această sintagmă (din nefericire nici aceasta îndestul de explicită!) pentru a discuta lirica unui poet trăitor peste Ocean, în America. Și încă, de formație inginer, așa cum aflăm din „Cuvintele… înălțate în grad”, cuvântul de dinaintea versurilor, scris de prof. Mihaela Albu de la Columbia University din New York.
Ei bine, pentru a înțelege pe deplin poemele lui Laurențiu Orășanu din volumul „Picături de ploaie în deșert” (Editura „Timpul”, Iași, 2004) este nevoie să faci efortul de imaginație de-a trece în veacul trecut, cu toate ale sale aspirații înalte, cu armoniile sale, cu disfuncționalitățile sale, cu angoasele sale, cu spaimele și dramele sale. Și acest fapt, permis de bunul Dumnezeu, care poate schimba totul, distruge și construi totul, dar nu poate șterge niciodată trecutul din cronica vremurilor…
Pentru un cititor de poezie de la începutul acestui secol, volumul acesta elegant și delicat poate stârni cel puțin nedumerire. Ce vorbesc! Chiar uimește, când nu este respins cu dispreț de acei urmăritori ai „corectitudinii politice” sau a snobilor, sau a elitiștilor dopați de postmodernism. În comparație cu modelele acceptate de aceștia, poezia lui Laurențiu Orășanu este desuetă, nereprezentativă pentru acest timp, inoperantă estetic. Dacă însă facem acel efort de care vorbeam adineauri și trecem prin recursul la estetica veacului, poezia aceasta își dezvăluie unele virtuți sigure. Așadar, reîntoarcerea lirică este obligatorie pentru a percepe scenariile și temele lirice ale poetului. Altfel, poți rămâne nemângâiat că istoria se repetă chiar și-n poeme!
Fără îndoială, poza principală este acea a unui romantic. Sau, mai bine zis, a unui spirit visător rătăcit într-un secol care cultivă din ce în ce mai mult barbaria ca virtute… Sunt ecouri din… toată poezia românească învățată la școală și citită acasă, în liniștea odăii provocatoare de iluzii și mirifice fantasme. Ca în „Rudin” al lui Turgheniev, discuția despre sentimente provoacă sentimente. Poezia, asemenea, naște poezie. E adevărat, de la Eminescu, la Blaga, și de aici la Nichita Stănescu, nimic nu e străin.
Dar există și particularități poetice clare care, filtrate prin personalitatea poetului, devin originale sau, alteori, ale vocii sale. Una dintre acestea este conturată de prof. M. Albu. Înnoirea poeziei este supusă unui proces continuu; există chiar o competiție încordată, care nu întotdeauna ajunge la un final fericit. Cititorul nu e atât de dispus, cum credem noi, și nici atât de postmodern cum am vrea. Dimpotrivă, chiar și cel mai fioros consumator de poeme moderne sau postmoderne are nevoie de momente ale reîntoarcerilor lirice pentru limpezire, armonie, evaluare. A scrie în „dulcele stil clasic” nu e un delict, ci o cutezanță, pentru că un cititor sau critic snobi cu îndoielnice cunoștințe și gust estetic pervertite îl vor respinge fără a clipi.
Cartea lui Laurențiu Orășanu e o asemenea demonstrație de imaginativă întoarcere în timp, fără a fi desuet. (Poate, uneori, mult prea sincer și cinstit ca orice naiv!). Cartea sa, în fapt, este un lung poem de dragoste. O iubire care are drept subiect și model femeia, nu însă o femeie. Cum observă prof. Albu, niciunde nu apare chipul unei femei, nici un cuvânt despre imaginea ei, nici o imagine a unei ființe care trăiește, transpiră, iubește sau urăște. E femeia splendidă, ideală, fascinantă, modelul absolut. Din mahala, pe malul mării același chip ideal respiră dulci armonii: „Þi-e părul ud, și-atâtea perle marea/ Þi-a pus pe trupul zvelt, ca pe-un coral/ Și când le-adun, îți simt înfiorarea/ De nimfă neatinsă de pescar” Nu-i așa că femeia aceasta-i soră cu domnițele eminesciene?
Aici ar fi nevoie de o discuție mult mai lungă, prin care să depistăm micile diferențe dintre cele două femei gemene. Cândva, poate, o s-o facem. Acum ne rezumăm la a spune că, indiferent de asemănare, aceste închipuiri trădează aspirația spre desăvârșirea spiritului. Femeia poetului Laurențiu Orășanu este proiecția unei dorințe niciodată atinsă, niciodată întâlnită, niciodată desăvârșită, o Fata Morgana seducătoare. Chiar și rarele poeme care ies din tema iubirii, spărgând linul curs al apelor, până la urmă are tot valoarea dorului și-a iubirii, care rămân imperturbabile în fața vremurilor.
Din păcate, sunt în volum și o serie de poeme care nu-și au locul aici. Iată: „În blocul unde-a stat un șvab/ Eu stau în locul lui, ca un nabab…”. Sunt simple versificări unde inspirația lipsește cu desăvârșire, surpând conceptul liric de la început. O selecție mai riguroasă, un ochi neîndurător-critic ar fi înlăturat aceste excrescențe, care tulbură corpul sănătos al poeziei. Nu forma clasică a versului oropsește, ci conținutul nepotrivit acesteia. Când Laurențiu Orășanu părăsește temele consacrate, se rătăcește, fiindcă nu are încă abilitatea de-a scoate din viață și din timp întâmplările comune, nesemnificative, terne pentru a le conferi valoarea versului poetic potrivit. Încercările sale, cum se vede, eșuează. Fiindcă, probabil, trăind în altă cultură, pare firesc să scrie în acest fel, clasic, ca o reacție a prea plinului sentimentelor sale. Dar atunci când coboară în stradă înstrăinarea se simte, fiindcă lumea vie nu mai este a sa. „Faptul că poemele adunate în volumul de față sunt inegale, scrie prof. M. Albu, urmând un traseu sinuos, schimbând lirismul și motivele romantice pe parodie și joc dovedește că autorul își caută încă drumul propriu. Și, cu siguranță, acesta se va contura cât de curând!” Așa să fie!

Apărut în DRUM nr. 380/11-17 iulie 2005

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!