agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5929 .



Cum se conjugă verbul a iubi (note de lectură la „Niciodată pe nume”)
articol [ Carte ]
note de lectură

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Liviu Alexandru ]

2005-08-16  |     | 



Rar mă văd nevoit să-mi încep cuvântul despre o carte în acest fel: n-am citit de mult poeme atât de pline de dragoste, deși poeții vremurilor noastre socotesc sentimentul dacă nu perimat, cel puțin neglijabil. Încercarea de-a înlocui iubirea cu actul sexual și complicațiile lui fiziologice, precum și implicațiile acestuia asupra simțirii noastre, amenință să împingă într-o râpă percepția iubirii ca un semn distinct al sensibilității spirituale. Chiar începusem să mă resemnez: așa o fi, dacă poezia a ajuns să noteze „tainicele vibrații ale patului”, ale pântecului, cu toate formele de vulgaritate aferente.
Decadență? Grozăveală adolescentină? Și una și alta, ar spune inițiatul, apăsând ideea că însăși lumea modernă impune subiectul. Probabil așa este, și nouă, celorlalți, trecuți prin atâtea experiențe de viață, literare, născute, contrafăcute, declarate geniale, originale, nemaivăzute, ni s-a atrofiat organul receptor. De ce să nu fim sinceri și să spunem că există și această variantă?
Până aici lucrurile sunt limpezi: pe de-o parte poeții fluidelor sexuale, pe de alta, cititorii care nu înțeleg prea bine ce e atât de splendid și atât de mistic aici, în împerechere, încât să stârnească cuvântul imnic. Dacă s-ar reflecta în spirit, înnobilându-l, desigur taina împerecherii ar fi urmată de adulație. Atâta vreme cât funcția a fost stabilită cu atâta precizie, permiteți-mi să am unele îndoieli că poezia vine pe acest drum
Așadar, se mai pot scrie poeme de dragoste? După ce am citit cartea Silviei Caloianu, „niciodată pe nume” (Ed. Arc, Chișinău, 2005) sunt cu inima împăcată: da, se pot scrie și încă cu valoare estetică apreciabilă. Fiindcă fiecare poem din această elegantă carte este unul de dragoste. Aici, în acest cuvinte, pare a se înșirui, autobiografic, drumul unei vieți curate, a unor dimineți eterne inundate de lumină. Pe ici, pe acolo, câteva accente întunecate, puse sub forma lor reflectată: „te rog/ nu îmi vorbi despre moarte”.
Silvia Caloianu este o veșnică mireasă îndrăgostită de lume, de oameni, de micile plăceri și neplăceri ale vieții, de marile dileme ale existenței, chiar de ea însăși. Este incurabila optimistă care se mărturisește pe sine prin iubire, depunând, totodată, mărturie despre rostul a toate câte se văd și se întâmplă pe pământ. Sensibilitatea ei înregistrează cu nesaț orice senzație pe care lumea modernă o emite întru înfrumusețarea și înnobilarea ființei” „îmi roteam ochii prin evenimentele sângelui/ nici o exaltare/ curge nepăsător alintat ca o apă însorită/ împăcată cu malurile”.
Ei bine, această dragoste profundă nu are nimic din zvârcolirea risipitoare a zilelor noastre. E calmă, e dar dumnezeiesc, atât de creștină în esența ei, deși forma, după asemănarea și chipul lumii noastre, nu-i deloc liniștită. Încrezătoare, poezia Silviei Caloianu este tocmai argumentul de neclintit că omul continuă să fie acea ființă capabilă să-și depășească coșmarurile, punând în cumpăna veacurilor iubirea. Avem în față o carte a iubirilor noastre, avem dinaintea ochilor bijuterii lirice despre iubirile omului trăitor la începutul secolului al XXI-lea, care se încăpățânează să creadă că a iubi este verbul esențial al fragilei sale existențe. Lumea Silviei Caloianu este a noastră, a tuturor, cu gesturi mici, cu suferințe mari, cu lacrimile și seninul ei. Este lumea așa cum este, fără fard, definită de taina iubirii, este schița unei dorite și sperate lumii viitoare. Știm de la greci că doar poeții o pot imagina și întruchipa. Or, aici acest fapt se petrece. Alegerea aparține fiecăruia!


Apărut în publicația DRUM nr. 384-385, 7-20 august 2005

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!