În urmă cu o săptămână, președintele României, dl Traian Băsescu a sosit în Israel, pentru o vizită de trei zile, la invitația președintelui israelian, Shimon Peres. Însoțit de ministrul de externe, Cristian Diaconescu, ministrul turismului, Elena Udrea și președintele Federației Comunităților Evreiești din România (FCER), Aurel Vainer, dl Băsescu a avut întrevederi cu Shimon Peres, cu Beniamin Nethaniahu, prim ministru al guvernului israelian, cu ministrul de externe, Avigdor Lieberman, cu Tzipi Livni, șefa opoziției și fost ministru de externe, cu Reuven Rivlin, președintele Knessetului.

Această vizită, cu caracter politic, în primul rând, a fost de câteva ori anunțată și amânată, fiind greu de sincronizat calendarul liderilor, probabil și datorită conflictelor militare din zonă și a alegerilor electorale din Israel și USA. Relațiile dintre România și Israel sunt într-o permanentă dezvoltare, colaborarea manifestându-se pe toate planurile, în economie, cultură, medicină, învățământ, comerț, turism. Desigur că aceste legături calde sunt întreținute nu numai de către politicieni, ci și de cetățenii celor două state. Oameni de afaceri israelieni investesc în România, în industrie, construcții, agricultură, iar israelienii originari din România păstrează în mare parte contactul cu țara natală și cu prietenii din copilărie.

Și totuși, vizita d-lui Băsescu în Israel a fost, practic, lipsită de ecou în mass media israeliană, spre deosebire de publicațiile în limba română, editate în Israel, care au acordat evenimentului un spațiu semnificativ.

Președintele Băsescu a vizitat Memorialul Holocaustului Yad Vashem, unde a depus o coroană în memoria celor șase milioane de evrei uciși în cel mai cumplit masacru din istoria omenirii. De altfel, dumnealui s-a dovedit, în repetate rânduri sensibil la acest subiect, amintindu-l deseori în discursuri, în speranța ca astfel de tragedii să nu se repete, condamnând totodată antisemitismul și negaționismul. Fără îndoială Traian Băsescu este un sincer prieten al poporului evreu și al Israelului.

Dar, în urmă cu câteva luni, după vizita în Siria, domnia sa a făcut o gafă, care a impresionat în mod neplăcut, afirmând că Siria se învecinează cu Palestina și ignorând Israelul în enumerarea celorlalte state din zonă. Această scăpare nu trebuie considerată ca ostentativă, aș atribui-o doar oboselii sau neatenției și, indiferent de articolele care au apărut în presa de limba română sau pe Internet, cred că reacțiile au fost disproporționate.

Domnul Băsescu a fost primit cu multă afecțiune în Israel, atât de politicieni cât și de oamenii de afaceri și de cultură. Nu voi trece în revistă etapele programului încărcat, din care nu au lipsit vizitele la Zidul Plângerii și la Biserica Sfântului Mormânt. Mă voi opri la întâlnirea sa cu israelienii originari din România, care a avut loc în dimineața zilei de 2 Iunie, la Hotelul King David din Ierusalim, fiind organizată de Ambasada României. Am avut onoarea să fiu invitat la acest eveniment, unde am întâlnit numeroase personalități, israelieni născuți în România, foști ambasadori, profesori universitari, industriași, artiști. Deoarece nu știam dacă se va acorda timp întrebărilor din public, mă pregătisem să îl abordez pe președintele Băsescu pentru a-i semnala indiferența instituțiilor de stat față de continua negare a Holocaustului de către profesorul universitar Ion Coja. Domnul Coja a negat în repetate rânduri Holocaustul românesc, deși guvernul României a adoptat în mod oficial, în 2004, concluziile Raportului Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România (Comisia Wiesel). Știam că FCER a depus o plângere penală împotriva lui Ion Coja în 2005 și o a doua în 2007, în virtutea incriminării negării Holocaustului prin Ordonanța de urgență 31/2002, adoptată de guvernul Adrian Năstase și modificată prin Legea 107 din 27 Aprilie 2006, votată în Parlamentul României și promulgată de însuși președintele Băsescu. Din păcate, autoritățile judiciare au respins aceste plângeri, considerând că nu există dovezi suficiente.

Senatorul Raymond Luca a înaintat pe 1 Iunie, o zi înainte de întâlnirea de la Ierusalim, o interpelare către dl Cătălin Predoiu, ministrul Justiției și Libertăților Cetățenești, în care semnalizează necesitatea autosesizării instituțiilor competente în legătură cu încălcarea repetată a Legii nr.107, privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și a omenirii. Era o a doua interpelare, deoarece în 6 Aprilie 2009, Raymond Luca a adresat Parchetului General al României o reclamație asemănătoare, relativ la negaționismul lui Ion Coja, dar răspunsul Ministerului Justiției a fost nesatisfăcător și evaziv. Am tipărit această interpelare, neștiind dacă voi avea oportunitatea să dialoghez direct cu domnul Băsescu, dar fiind decis să i-o înmanez.

Recepția a început cu intonarea imnului României, odată cu apariția președintelui. Nu s-a cântat imnul Israelului, poate nu face parte din protocol, nefiind prezent un reprezentant al guvernului israelian, iar întâlnirea având loc sub auspiciile Ambasadei României - dar cred că nu ar fi dăunat; am auzit în asistență câteva persoane care și-au manifestat nedumerirea.

Discursul președintelui Băsescu a fost chibzuit și atotcuprinzător. Domnia sa a menționat relațiile excelente dintre Israel și România, a amintit suferințele evreilor în timpul Holocaustului românesc, a condamnat xenofobia și negaționismul, subliniind rolul educației în combaterea recrudescenței antisemitismului. De altfel, în învățământul românesc se predă istoria evreilor, cu referire specială la Holocaust, conform concluziilor și recomandărilor Comisiei Wiesel. Cu această ocazie, Traian Băsescu i-a decorat pe d-na Colette Avital, pe prof. Moshe Idel, pe rabinul Menahem Hacohen, pe profesorii Leon Volovici, Tuvia Frieling, Liviu Rotman, Raphael Vago și dr. Meir Rosen, pentru meritele lor în învățământ și schimburi culturale și, în special, pentru participarea unora dintre ei la cercetările Comisiei Wiesel, mulțumindu-le totodată pentru ajutorul acordat României în cunoașterea trecutului istoric și în asumarea responsabilităților, chiar dacă această confruntare este dureroasă.

Dupa încheierea discursului, mulți dintre cei prezenți s-au apropiat de președinte, unii dintre ei au fost colegi de școală cu Traian Băsescu. Din păcate, în scurt timp s-a produs o îmbulzeală; care mai de care să se fotografieze cu Băsescu, ca la o nuntă, și mi-am dat seama ca îmi va fi dificil să îl abordez pentru a discuta despre negaționismul lui Coja. M-am adresat ambasadorului Edward Iosiper, precizându-i că am o întâmpinare pentru președintele Băsescu și am fost sfătuit să o predau d-lui Popescu de la protocol, fiind asigurat că va ajunge la președinte. M-am conformat și am înmânat interpelarea senatorului Raymond Luca, însoțită de cartea mea de vizită.

Și totuși, mi se părea insuficient. Pe de o parte, atmosfera era festivă, Traian Băsescu e un prieten al Israelului, iar participanții se întreceau în fraze laudative, exagerate. Președintele Băsescu îi decorase tocmai pe membrii Comisiei Wiesel, nu oameni de afaceri sau investitori. Pe de altă parte, simțeam nevoia să abordez subiectul Coja, pentru că dl Băsescu să știe că se așteaptă din partea instituțiilor românești o atitudine fermă, în spiritul legii care condamnă negaționismul.

Nedorind să mă înghesui în grămada lipicioasă, l-am solicitat pe domnul Aurel Vainer, președintele FCER și veche cunoștință, să îmi faciliteze dialogul cu Băsescu. Vainer m-a apropiat de președinte și a făcut introducerea, prezentându-mă ca medic și scriitor. Urându-i bun venit, am precizat că sunt și delegatul publicației internetice "Acum" și îmi exprim îngrijorarea față de pasivitatea Ministerului Justiției și a Procuraturii, de la care ne așteptam să se autosesizeze în cazul Coja. Traian Băsescu a ripostat că nu se poate face nimic, răspuns care m-a uimit și m-a făcut să insist. Realizez că un președinte nu trebuie să se amestece în problemele juridice, dar mă aștept din partea domniei sale să insufle curaj instituțiilor responsabile din România. Domnul Băsescu a spus că tocmai în acest scop, în discursurile sale condamnă în mod repetat Holocaustul, antisemitismul și negaționismul, la care eu am replicat că îmi e greu să accept că nu se poate face nimic, când există o lege clară. Aurel Vainer a intervenit în discuție și a povestit că FCER a făcut plângere la Parchet, care a fost respinsă sub pretextul lipsei de probe, dar că Federația a depus recurs. M-am repetat, precizând că nu vreau să îi stric președintelui Băsescu bucuria sărbătoririi, dar că sunt foarte preocupat când văd că o lege votată de Senat și promulgată de președinte nu este pusă în aplicare; sper ca interpelarea senatorului Luca să-și găsească un ecou la autoritățile competente, pe care domnia sa are datoria să le sprijine în menținerea legalității. Am avut impresia că intervenția mea l-a incomodat pe președintele Băsescu, e un tupeu să îi amintești unui președinte că există o lege în propria sa țară. E posibil să fi fost prea vehement și prea puțin conștient de vocea mea puternică, în timp ce televiziunea română filma și cei din jur auzeau acest schimb de cuvinte. L-am salutat pe președinte urându-i numai bine, dar am speranța că vorbele mele l-au zdruncinat puțin și, poate, dacă va citi și interpelarea, va hotărî că totuși se poate face ceva împotriva negaționismului lui Ion Coja, în cadrul prevederilor legale, precum s-a procedat în alte țări europene în cazul negaționiștilor.

De fapt, dialogul nostru ne-a fâstâcit pe amândoi. Și totuși sunt lucruri care trebuie spuse și poate e bine ca dl Băsescu să știe că mulți dintre noi, emigrați din România, dorim binele oamenilor din țara de baștină, continuarea procesului de democratizare a statului și pedepsirea infracțiunilor care lezează atât memoria martirilor, cât și adaptarea României la normele morale și legale deziderate de Uniunea Europeană. Traian Băsescu însuși a afirmat că "Națiunile care și-au recunoscut implicarea în Holocaust au devenit mai puternice". Iar eu cred că țările care pedepsesc negaționismul devin mai democrate și previn repetarea capitolelor sumbre din istorie.

Am plecat de la festivitate cu sentimente amestecate, dar satisfăcut că nu am venit la Ierusalim doar să aplaud, ci și pentru a transmite președintelui Băsescu un mesaj lipsit de echivoc, că legea trebuie aplicată, iar pretextul libertății de expresie nu are voie să obstrucționeze legalitatea. Altfel, Legea 107 a fost votată și promulgată inutil, rămânând o simplă foaie de hârtie.