agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3638 .



Alex Ștefănescu, despre chipurile cărților și notele lor
articol [ Carte ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Paul Gorban ]

2009-10-29  |     | 









Nu este prima carte, și nu va fi nici ultima, care aduce, în analiză justițiară, problema cărților prost scrise. De-a lungul timpului, au existat exegeți cu drag de literă, care i-au dat în vileag, fără regrete sau menajamente, pe autorii plecați după vânat de glorie și aură scriitoricească prin livada cu verbe. Dacă Alex Ștefănescu, acum aproape trei decenii publica la editura Cartea Românească volumul Între Da și Nu în care ne prezenta profiluri model de scriitură și prezențe scriitoricești plecând de la I. L. Caragiale, Tudor Arghezi, Nichita Stănescu, Emil Brumaru, Alexandru Philipide sau instantanee critice cu privire la Ana Blandiana, Marin Sorescu, Cezar Ivănescu, Fănuș Neagu, Nicolae Manolescu, Valeriu Cristea și mulți alții, iată că, după atâția ani, ne arată că nu și-a pierdut îndemânarea, ci mai mult, a prins curajul și pofta de a scrie la rece despre autori care atunci când folosesc verbul, în ciuda insistențelor și obsesiilor care stau drept momeală, nu reușesc să transmită coerent un mesaj.
Dacă, înainte de 1989, o carte trebuia, înainte să apară în librării, să treacă prin mâna a cel puțin trei corectori (dintre care doi erau poate cenzori, lucru pe bună dreptate contestat în mod flagrant de majoritatea poeților generației ``80) iată că, o dată cu liberul drept de circulație al semnelor, mulți români au găsit prin sertarele noptierelor manuscrise lacrimogenice pe care s-au gândit să le aducă la lumină prin intermediul tiparului. Doar că, mulți confundă lumina unui manuscris cu cea a lenjeriilor de pat sau a prostiei.
Pe bună dreptate, ultima carte a criticului literar Alex Ștefănescu, Cum te poți rata ca scriitor, apărută anul acesta la editura Humanitas, poate fi privită drept un dicționar al etapelor, care te pot duce în păcatul marelui scriitor de necitit. Dacă ținem cont de câte zeci de cărți apar zilnic în România de astăzi, am putea spune că, lista sau bibliografia folosită de autor, este mică. Totuși, dacă ne-am lua după spusele omului din popor care ne învață că, nu ai nevoie de un oraș ca să aprinzi un foc, am putea spune că nici Alex Ștefănescu nu are nevoie de toate titlurile proaste că să ne arate că există cărți slab scrise. În fond, el nu își dorește să ne arate ce autori scriu în afara literei, chiar dacă, în volumul de față, aduce în atenție un indice de nume, ci, mai curând, ne propune o rețetă de genul cum să faci să scrii bine, asta poate și pentru faptul că este la modă, pentru marile edituri, să publice cărți cu profil practic. O carte trebuie să aibă o finalitate practică. De asta este sigur și Alex Ștefănescu, motiv pentru care, scoate de la raft cărțile fără finalitate. El consideră, pe bună dreptate, că în calitate de om al literelor, este responsabil de felul cum litera se citește sau este scrisă, de aceea în cele peste 350 de pagini ale cărții, tipărește certificatului carnavalului și prostiei omenești. Și, cum orice carnaval aduce în atenție măști și costume, de această dată, avem parte de un adevărat dezmăț al minții umane. Alex Ștefănescu, așa cum singur mărturisește, nu pune la zid, nu aruncă în scriitori cu pietre, ci, dimpotrivă îi respectă pentru că au ca preocupare scrisul, dar în același timp, poartă în inimă ironia față de cărțile prost scrise. El nu are în atenție scriitorul în persoană, ci cartea scrisă prost, pentru că aceasta ocupă locul în bibliotecile naționale. Consider gestul lui ca fiind și unul naționalist. De ce ar dori un om de litere să aibă cărți care-i stâlcesc limba și rostul neamului?
Cărțile în care autorii folosesc limbajul de lemn sau expresii rebusistice, precum și cărțile scrise cu umor de autori fără umor, dar și cărțile în care autorii abordează subiecte folosindu-se de excavatoare sau cărți scrise pentru a preaslăvi pe cineva, sunt ingredientele cele mai potrivite pentru a râde. Alex Ștefănescu râde nu de felul cum autorii poartă masca scriitorului, ci de felul în care aceștia aleg să își asume chipul. Chipul ales de autorii avuți în atenție, fie ei poeți, prozatori, eseiști sau critici literari, apare în viziunea lui Alex Ștefănescu drept un drog, un drog al nebuniei și al aroganței, unul care te poate determina să confunzi literatura cu gimnastica aerobică.
Dacă, despre chipul volumului de poeme Sinuciderea se mai amână (Grinta, Cluj, 2006) ne spune că atunci când scrie simplu, își divulgă banalitatea modului de a gândi sau că sigur pe sine, voios, poetul înoată de cele mai multe ori în largul unei filozofări ieftine, despre chipul cărții La Gioia (Apokalipsa indiană Internațională „I.C.Petrescu”, Academia Internațională Mihai Eminescu, București, 2002) ne arată că se crede drept medic care folosește grafia încâlcită tocmai pentru a intimida pe cititor prin bogăția de imagini construite în fraze interminabile. „Construiește fraze lungi, de câte 3-4 pagini fiecare, care, dacă ar fi recitite pe o scenă, ar duce în mod sigur la asfixierea actorului și la prăbușirea lui, în fața asistenței.”
În demersul justițiar, despre care am amintit, criticul literar nu iartă pe nimeni, indiferent de valoarea de care autorul s-a bucurat până la apariția cărții considerată drept gafată. În acest sens, îl are în vizor și pe chipul cărții Paradisul evident – o filozofie pentru mine și pentru contemplativii care îmi seamănă (Timpul, Iași, 2000), despre care spune că are elanuri de poet, nesusținute de o autentică aptitudine pentru poezie. Nici autorii care încearcă să iasă din anonimat la remorca faimei unor autori consacrați nu sunt iertați de criticul avut aici în discuție. Astfel, cavalerul măștii De vorbă cu Nichita (Amurg sentimental, București, 2001) este demascat de ideea că vrea să aducă în atenție un volum de convorbiri cu Nichita Stănescu.
Poeții care au înțeles că orice poate fi poezie, precum și scriitorii care fac din limbajul licențios (fără minimum de talent) un act de cultură, sunt demascați drept sfidători ai convenției. „În principiu, folosirea de către un poet a unor cuvinte deocheate nu trebuie să sperie. Și nici nu sperie (poate doar pe unii cititori necultivați). Ca dovadă, Emil Brumaru, care merge în privința aceasta mult mai departe, place chiar și celor mai sfioase domnișoare.”
Citind cartea lui Alex Ștefănescu, suma unor articole publicate în diferite reviste de literatură din țară sau prezentate cu diferite ocazii televizate, scrisă parcă în stilul unui roman gen thriller, observăm răbdarea și devotamentul autorului față de limbă. Aflăm că, pentru criticul literar, textele literare sunt considerate, prin tradiție, modele de folosire corectă a limbii române. Acolo unde observă că nu se respectă canonul și se merge până la a-l desființa, justițiarul literelor lovește în carte până când scoate la lumină nota autorului ei. Astfel, chiar dacă a suportat cu stoicism lectura chipului Emancipare (Reîntregirea, Alba Iulia, 2006), nu poate să nu-i înroșească obrazul (masca), dându-i, ca la școală, nota patru. „Pe paginile cărții am încercuit, cu creionul roșu, numeroase formulări greșite, iar după ce am închis cartea am scris pe coperta ei nota: „4 (patru)”.”
În încheiere mai spunem doar că sfatul lui Alex Ștefănescu pentru cum te poți rata ca scriitor – câteva metode sigure și 250 de cărți proaste nu este îndreptat numai autorilor de carte publicată, cât și celor care pretind că trimit o scrisoare sau celor care doresc să invite la vals, precum și celor care deschid (chiar și în mod gratuit) coperțile lumii virtuale, unde comunicarea scrisă este principalul mijloc de a transmite sau de a primi un mesaj.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!