agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3862 .



oglinda lumii
articol [ Cultura ]
Teotihuacan

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ceni ]

2010-04-23  |     | 



La 45 de km de Ciudad de México se află cetatea legendară în care oamenii devin zei, Teotihuacan. Capitală a unui mare stat teocratic, mai întins decât Roma, ce număra doar 200.000 de locuitori, ea a fost distrusă, în secolul al VIII-lea, d.H. „Olmecii, zapotecii și toltecii, dar mai ales aztecii au încărcat acest loc cu memorie care ajunge dincolo de istorie până la povestea mitică a creației celui de al Cincilea Soare. Pentru azteci, popor al Soarelui, Teotihuacan era originea și centrul lumii. Această lume își găsea coerența în structura sa în formă de cruce. Buric al lumii, Teotihuacan era considerat inima acestei cruci. El zămislea semnificațiile celor patru direcții ale spațiului.”(Paul Barbăneagră, Arhitectură și geografie sacră. Teotihuacan, capitala mitică a vechiului Mexic).(*)
Teotihuacan conservă memoria originilor vieții, reprezentată de un jaguar al cărui strigăt este modulat de conca. Aici poate fi văzut și „Zeul bătrân, bătrân” care se spune că există dinainte de piramidele de la Teotihuacan. Complexul statuar al acestui zeu a fost descoperit sub lava care a acoperit cu patru veacuri înainte de Hristos piramida circulară de la Cuicuilco, unul din primele locuri de cult din valea Mexico. „Prin forma ei, această piramidă sugerează cele două forțe creatoare, care în mitologia precolumbiană se aflau la originea a tot, dar în primul rând, a celor 13 cercuri care acoperă lumea. Conform imaginii acestora, cele treisprezece trepte ale altarului vechii reședințe de la Teotihuacan ilustrează urcușul necesar al pământului către dualitatea supremă. Tatăl și mama tuturor zeilor din panteonul mexican, ca și ai oricărei creaturi sau oricărui lucru.”(*) Cuplul arhetipal este simbolizat pe un disc ce amintește de yin și yang din tradiția chineză. Din rotirea acestui disc țâșnește ordinea cosmică, cerul, tron al puterilor divine și de sub pământ, teatru al reîncarnării. Pământul, prin aceste mari sanctuare, unde se află Piramida Soarelui și Aleea Morților, participă la armonia cerească, reflectând ca o oglindă principiile și structurile cosmice. Astfel, la Teotihuacan, cele două piețe mari, denumite a Lunii și a Citadelei, evocă cele 13 cercuri, prin cele 12 altare care radiază în jurul unui centru. „Această dualitate Pământ - Cer exprimă legea fundamentală a viziunii cosmice precolumbiene, complementaritatea. Nici soarele însuși nu scapă de această lege. Soarelui diurn îi corespunde Soarele de sub pământ, Soarele nocturn. Zeița aztecă Coatlicue a cărei fustă, împodobită cu 13 șerpi, evocă de asemenea cele 13 ceruri, întrupează multitudinea de dualități pe care se sprijină lumea: tenebre-lumină, pământ-cer, nemișcare-mișcare, și mai ales, viață și moarte.”(*)
Această viziune a unei lumi regizate de forțe complementare a străbătut secolele, iar în prezent, încă impregnează creștinismul mexican. Astfel, sărbătoarea Tuturor Sfinților devine sărbătoarea împărtășirii celor vii cu cei morți și leagă creștinismul cu Mexicul precolumbian. Descompunerea corpurilor nu distruge ființa, ci eliberează energiile necesare germinărilor viitoare. „Prin aceste rituri ancestrale se șterg granițele aparente între viață și moarte, între lumea aceasta și lumea de dincolo. În această viziune mitică, în care totul este doi, chiar viața se manifestă prin realități cu două fețe. Dualitatea complementară cea mai fecundă și poate cea mai veche este cea a lui Tlalok - Quetzalcoatl, înfățișat pe piramida de la Citadelă. Tlalok, zeul șarpe jaguar și Quetzalcoatl, zeu șarpe pasăre, reuniți, simbolizează ansamblul manifestărilor lumii vizibile și invizibile.”(*) O frescă de la Teotihuacan înfățișează o altă imagine a zeului Tlalok, din care țâșnește arborele vieții și al morții. Ajutați de preoți, arborii răspândesc ploaia fecundă. Tlalok asigură succesiunea anotimpurilor, al căror stăpân este și guvernează coerența spațiului, al cărui centru este. Tlalok împarte forța de creștere a naturii, cu soția sa, zeița pasăre fluture, care de la înălțimea cerului guvernează arborele vieții. Neobosit călător între sus și jos, păianjenul redat pe frescă, amintește, prin analogie, capacitatea lui Tlalok de a lega tot timpul pământul și cerul, lumea fenomenală și originile ei.
Conform anumitor mituri cosmogonice mexicane, muntele primordial, ca mamă a tuturor celorlalți munți, este situat la nord de Teotihuacan mai sus de piramida Lunii și se numește în prezent Serogordo. „Tlalok este considerat și stăpânul norilor care înconjoară vârfurile și stăpânul izvoarelor care țâșnesc din adâncurile munților. Oamenii din Teotihuacan credeau pe vremuri că-i auzeau vocea prin bubuiturile care ajungeau la ei din adâncurile muntelui Serogordo. Zeu al ploii, Tlalok generează tunetul și duhul lui face ca apa să fie fertilă. Din mâna lui țâșnesc picăturile de apă fierbinte, încărcate ca pietrele prețioase, de toate virtuțile fertilizatoare ale focului ceresc.”(*) Calendarul agricol este dirijat de Tlalok, el domnind asupra ceremoniilor dedicate fertilității și înnoirii vieții.
La Tenchotitlan, México de altădată, capitala aztecilor, distrusă de spanioli în 1521, Tlalok împarte vârful marii piramide a Templului major cu principalul zeu aztec Huitzilopochtli. Capela albastră a lui Tlalok pe partea de nord a piramidei confirmă continuitatea viziunii mitice a popoarelor de pe platourile înalte. Tlalok a fost mereu asociat cu geneza și dezvoltarea viului. „Aceste funcții fertilizatoare dezvăluie înrudirea dintre Tlalok și zeița Lunii al cărui altar se găsește la Tenochtitlan în centrul sanctuarului, acolo unde se întâlnesc cele patru puncte cardinale. Această situație privilegiată a zeiței nopții ne amintește că deja la Teotihuacan, piramida Lunii ocupa vârful cetății sacre, punctul final al Căii Morților, drum principal de pelerinaj.”(*)
Mitul morții și al învierii zeiței Lunii, evocat prin aparițiile și disparițiile ciclice ale astrului nocturn, era asociat de vechii mexicani condiției umane și confirma în acest sens speranța unui nou și etern început. Luna, prin reflectarea luminii Soarelui, reda feminitatea, iar prin aceasta, funcția ei, reproducerea, fertilitatea. Prin ciclul propriu, ea patronează dezvoltarea vegetației în decursul anului. Astfel, ea este mama Pământului, a femeilor, vrăjitoarea, mijlocitoarea între om și marile mistere și este legată și de ritualul de inițiere nocturnă a preoților și a cavalerilor. Tot ce este germinativ, sub imperiul ploilor și al mareelor, ascultă de Lună. „Piramida Lunii întrupează, prin analogie, în spațiul sacru de la Teotihuacan, Serogordo, Muntele primordial, sediul zeului Tlalok și izvor al forțelor fertilizatoare ale apei și ale pământului. Între piramidă și altarul central din piața Lunii, edificiul se numea «Casa preoților» și reproducea prin planul său în formă de cruce cele cinci regiuni ale lumii, cele patru puncte cardinale, organizate împrejurul centrului. Piața Lunii regrupa în preajma ei aproape toate divinitățile care guvernau fertilitatea și creșterea naturii. De exemplu, sora lui Tlalok, zeița apei prețioase, a cărei statuie a fost găsită chiar lângă piramidă.”(*) Drumul care urcă spre nord, spre muntele mamă, e considerat de unii arheologi drept o cale de purificare rituală. Simbolizând apele primordiale, scurgerea de ape din nord spre sud, printr-o succesiune de bazine, trebuia să-i purifice pe pelerini în drum spre piramida Lunii. Această cale a morților se prezintă ca o linie directoare la Teotihuacan, principalul ordonator, însă, în fapt, orientarea acestei căi depinde de cea a piramidei Soarelui, adevăratul centru la Teotihuacan. Prin fațada sa de vest, piramida Soarelui îți amintește de trecutul cel mai îndepărtat al sanctuarului. Descoperită în 1971, această grotă confirmă că piramida Soarelui este cea mai veche construcție de la Teotihuacan. Ea atestă existența unui sanctuar anterior dedicat unei divinități htonice. În jurul acestei grote se va naște Teotihuacan, viitoarea capitală religioasă a popoarelor din America Centrală. „Piramida Soarelui, de nedespărțit de originea istorică a cetății Teotihuacan, era considerată de azteci și ca locul mitic al creației ultimei lumi, fiindcă pentru ei, lumea și oamenii au fost create de mai multe ori. Această lume, a noastră, este considerată a cincea, într-o serie de creații și de cataclisme succesive. Fiecare dintre cele patru lumi precedente se sprijinea pe unul singur din cele patru elemente fundamentale: pământul, aerul, focul și apa, ceea ce explică fragilitatea și dispariția lor.”(*) Mitul cosmogonic mexican este înfățișat în mijlocul unui calendar aztec, existent și astăzi gravat în piatră, în care ideogramele celor patru lumi anterioare, înconjoară fațada centrală a celui de al Cincilea Soare. Conform mitului mexican, după sfârșitul celei de a patra lumi, totul este cufundat în tenebrele adânci. Fără lumină și fără zei, omenirea este fixată în spaimă. „După patru zile de post negru, zeii au hotărât să țină sfat în jurul unui foc, mai sus de piramidă, la Teotihuacan, pentru a alege dintre ei pe cel care se va jertfi pentru a da naștere unui Soare nou. Cel mai nobil dintre toți, numit «Melcul cu pene», a acceptat să se arunce în flăcări. Va încerca de două, de trei ori și, de frică, va renunța. Cine se va arunca atunci în foc ? Din colțul lui întunecat iese un descendent al «Zeului bătrân, bătrân» foarte urât și cocoșat, supranumit «bubosul» și fără să ezite, se aruncă în foc, urmat de un vultur. Un fel de lucire mărginea orizontul și zeii se întrebau unde va răsări acest Soare nou, la nord, la sud, la est sau la vest. În sfârșit, la orient, orizontul s-a aprins și a apărut Soarele nou. Încă o dată lumea a fost smulsă tenebrelor și prima zi a acestei a cincea lumi părea că începea, dar cu groază, zeii și-au dat seama că astrul se oprise. Soarele nou înțepenit la orizont pretinde sângele celorlalți zei pentru a-și alimenta mișcarea și pe cea a acestei lumi noi. Atunci, zeii au hotărât să se sacrifice și Queltzacoatl și-a luat sarcina de a-i ucide pe toți. După ce și-a potolit setea cu sângele lor, dobândindu-și viața din moartea lor, al Cincilea Soare, numit Naolin, Soarele mișcării, și-a început drumul în cer, după exemplul zeilor, iar omenirea va trebui să-l hrănească în fiecare zi oferindu-i apa prețioasă, sângele oamenilor, conform miturilor aztece.”(*) Prin mișcarea sa ciclică Soarele va crea ziua și noaptea.
Mersul maiestos al timpului face din crucea punctelor cardinale, cu Soarele ca centru unificator, cheia tuturor poveștilor mitice precolumbiene. Totul există datorită dinamicii centrului și totul se exprimă prin patru fețe. Astfel fiecare punct cardinal va da valoare diferită fiecărui zeu, fiecărui anotimp, fiecărei zile, fiecărei culori și fiecărei ființe, fiecărui lucru care participă la miracolul vieții și al morții. „Dintre aceste puncte cardinale, cel mai important pentru vechii mexicani era cel al apusului supranumit «Marea poartă a misterelor». El reprezenta locul întrupării, pentru că în mintea lor «naștere» însemna «coborâre». Devenit vultur care cade, Soarele se cunună atunci cu Pământul. Transformat în jaguar, Soarele nocturn se înfundă spre polul de jos, spre miezul nopții, în profunzimile pământului, străbătând ținutul morților, Mitclan.”(*) Mitclan ajunge în mijlocul întunecimilor, unde se aflau rădăcinile lumii, unde memoria omenirilor anterioare se păstra în perenitatea scheletelor. Nordul, asociat cu miezul nopții, acest centru de jos, susține axa lumii și acționează ca un focar de mutație. Soarele își va regăsi vigoarea, iar preschimbat în pasăre, va putea birui tenebrele.
Nașterea unei zile noi la est ne amintește geneza celui de al Cincilea Soare, a celei de a cincea lumi și ne revelează multe alte semnificații legate de orient: retrezirea naturii din primăvară. Între auroră și prânz, Soarele conferă, în lumină și slavă, nemurirea tuturor celor care, imitându-i pe zei, la începutul lumii, i-au jertfit viața lor. Această idee de a participa cu zeii la supraviețuirea acestei lumi, permanent amenințată, se va exprima mai târziu la azteci prin sacrificii rituale, codificate în cadrul unui calendar și asigurat de războaie sacre.
Ajuns la zenit, Soarele atinge cealaltă extremitate a axei lumii, sudul, polul luminii în plinătatea ei. Crucea celor patru regiuni ale lumii se va îmbogăți cu semnificații noi, datorită unui al doilea ciclu al mișcării solare, cel al anului, cu cele patru anotimpuri și cele 365 de zile ale sale. „Din epoca cea mai arhaică, viziunea ciclică a timpului era mereu asociată cu trupul încolăcit al șarpelui și cu năpârlirile lui succesive. În sudul cetății, în citadelă, piramida numită a lui Quetzalcoatl, păstrează încă un mare număr din cele 365 de capete de șerpi care o împodobeau pe vremuri, încărcând edificiul cu dinamica ciclului anual. La Tenaluka, la nord de México, în secolele al XIII-lea și al XIV-lea, toltecii și aztecii vor relua simbolul șarpelui pentru a împodobi această piramidă înconjurând-o cu sute de capete de reptile.”(*) Doi șerpi de foc, așezați la sudul și la nordul piramidei, privesc spre punctul de la orizont în care răsare soarele în zilele solstițiului de vară și cel de iarnă.
Acest periplu al Soarelui între ziua cea mai lungă și cea mai scurtă a anului, se regăsește înscris chiar în structura piramidei Soarelui. Fața de vest, memorie și chip al cetății, reflectă, prin dispunerea scărilor sale, mersul anotimpurilor. La primul etaj, scara orientată spre sud-vest, privește apusul soarelui, care marchează începutul și sfârșitul perioadei nopților cele mai lungi din an. „Pentru toate aceste popoare de agricultori, de la olmeci la azteci, ceremoniile care aveau loc înaintea solstițiului de iarnă erau marcate de teama ca Soarele să nu fie învins și devorat de tenebre în timpul acestor peregrinări nocturne. Victoria sa asupra nopților cele mai lungi avea semnificația unei adevărate renașteri.”(*) Scara centrală, și cu ea, ansamblul fațadei de vest, se reflectă spre punctul de la orizont conform celor două apusuri care, între 19 mai și 25 iulie, delimitează trecerea de la anotimpul secetos la cel al ploilor și prevestește înflorirea naturii în toate formele sale. Natura se trezește și se înnoiește, guvernată de divinitățile vegetației, cele mai vechi, Tlalok și Xsipe Totec, sau zeul aztec Xochipilli, domnul florilor. Aceste sărbători ale eliberării și ale bucuriei, au marcat atât de pregnant spiritul mexican, încât ele se mai regăsesc și în zilele noastre în laguna de la Xochimilco. Le regăsim de asemenea și în vestigiile fostelor rituri agrare și solare integrate în ritualurile creștine din timpul Săptămânii Mari.
Scara orientată spre nord-vest privește unul din cei patru zei purtători care susțin cupola cerească. Piramida Soarelui are fațada de vest spre punctul de orizont în care Soarele apune pe 19 mai și 25 iulie, zilele anului în care Soarele se află la prânz chiar deasupra vârfului piramidei. Deci, acest punct de la orizont determină orientarea piramidei Soarelui, iar, la rândul său monumentul solar va ordona ansamblul orașului. „Pe 19 mai, ziua primei treceri la zenit, avea loc cea mai importantă sărbătoare a calendarului precolumbian. La azteci, era sărbătoarea zeului invizibil, imaginea Soarelui, a pământului și a omenirii în căutarea mântuirii. Orientarea piramidei Soarelui în funcție de zenit are ca rezultat o deviație a axei sale nord-sud în raport cu nordul astronomic. Această deviație este de 17 grade spre est. Acesta se referă la piramidă și la calea morților de la întemeierea orașului.”(*) Pentru precizări tehnice, la Xochicalco, unde către anul 800 d.H. s-a ținut marele congres al astronomilor din America Centrală cu scopul de a armoniza calendarele, preoții astronomi au dispus construirea unui observator subteran care poate fi vizitat și acum. În mințile acelor preoți, Soarele la zenit dobândea calitatea de inimă a Universului. În momentul apogeului, prin vârful piramidei, trece o axă invizibilă ce unește cerul cu pământul. Știința preoților astronomi era foarte apropiată de astrologie, știință cu vocație sacră. Precizia cunoștințelor lor uimește chiar și oamenii de știință actuali. Absența granițelor dintre vizibil și invizibil, proprie oricărei științe sacre, permitea acestor astronomi vizionari să imagineze existența unui orificiu în centrul bolții cerești chiar deasupra piramidei. Prin al său oculus, adevărat ochi al Cerului, se va opera transmiterea de energii cosmice între Soare și vârful marii piramide de la Teotihuacan. „Deviația de 17 grade de la calea morților și de la ansamblul de la Teotihuacan dovedesc importanța momentului în care Soarele ajunge la zenit cu atât mai mult cu cât această deviație va fi reluată în aproape toate sanctuarele de pe platourile înalte mexicane până în perioada aztecă. În centrul orașului, ca și în centrul lumii, piramida Soarelui, adevărat acumulator, va primi energia cerească și o va răspândi până la următorul moment al zenitului. Materia atinsă de locul divin ar putea învinge astfel toate amenințările.”(*) Când trecea la zenit constelația pleiadelor, odată la 52 de ani, era sărbătoarea «Focului nou” sau a legăturii dintre ani, marcată de piatra Soarelui. Anii ciclului erau reuniți într-un mănunchi simbolic. Unele dintre aceste mănunchiuri erau îngropate într-un mormânt ritual. Înainte de petrecere, se stingeau toate focurile. În ziua aceea, toată lumea era cuprinsă de groază și aștepta cu neliniște ce urma să se întâmple. Dacă nu se putea aprinde focul, era semn că rasa omenească se stingea, iar tenebrele nopții ar fi devenit veșnice. „Locul rezervat ceremoniei «Focului nou» era vârful unui deal, la două leghe de México, lângă satul Istapalapa. La miezul nopții, preoții pândeau pe cer trecerea constelației pleiadelor, apoi încercau să aprindă focul cu ajutorul a două bucăți de lemn. Când se aprindea focul nou acesta se anunța cât se putea de departe și cei mai buni alergători erau însărcinați să-l răspândească, prin intermediul unor torțe, în templele din toate orașele din împrejurimi.”(*)
Nu se știe cum erau trăite la Teotihuacan riturile înnoirii ciclului timpului după marea sărbătoare a focului nou. Mai târziu, toltecii și mai ales aztecii ne-au lăsat vestigii, cum e sanctuarul din piața celor Trei culturi sau piramida de la Tenayucca ce arată că odată la 52 de ani vechile piramide erau distruse ritual și acoperite. Prin aceasta se afirma înnoirea timpului la începutul unui ciclu nou. „Dintre monumentele marilor sanctuare precolumbiene, piramida este imaginea perfectă a celei de a cincea lumi, lume care are ca osatură crucea și care găsește în centrul ei izvorul mișcării sale. Practicile rituale legate de piramide se desfășurau în templu, pe mica platformă din vârf. Pentru vechii mexicani, aici locuia spiritul zeilor și aveau acces numai marii preoți. Piramida, prin urcușul ei lent spre cer este imaginea lumii în stare de ridicare la cer, e reprezentând simbolic pătratul lumii vizibile, însă în interior o cruce invizibilă, prin dinamica centrului său, face să urce spre cer materia care, altfel, ar rămâne supusă greutății. Într-o asemenea perspectivă, piramida înfățișează crucea lui Tlalok, și a lui Quetzalcoatl sau a «Zeului bătrân, bătrân» proiectați în spațiu de energia creatoare a celui de al Cincilea Soare.”(*) Teotihuacan reflectă așadar un ciclu de părți către armonia lumii, către al Cincilea Soare, ori calea spre condiția umană, necesară ca o împlinire sintetizată la vechii mexicani printr-un simbol mereu viu, chiar dacă e fragil: „floarea”.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!