agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4070 .



„Dincolo de ironie și ironism” de Gorun Manolescu (Paideia, 2010)
articol [ ]
O recenzie - Cornel Mărginean

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [bell ]

2010-08-12  |     | 




„Dincolo de ironie și ironism” de Gorun Manolescu (Paideia, 2010)

O recenzie - Cornel Mărginean


De curând Gorun Manolescu și-a lansat o nouă carte ce cuprinde o parte dintre textele publicate în ultimii câțiva ani. Ea poate fi citită în mai multe chei, acesta fiind și unul dintre atuurile sale. Voi folosi doar una dintre chei, încercând să decriptez mesajul, ce mi se pare major, pe care autorul dorește să îl transmită: un posibil viitor al meu, al tău, al tuturora după ce vom osteni de atâta modernism și, mai ales, acum, de atâta postmodernism.
Pentru că ironia și ironismul, caracteristică principală a postmodernismului în calitatea sa de curent filosofic, are un pronunțat și întristător câștig de cauză în aplicarea ei evidentă, în aproape toate sectoarele vieții sociale.

Mulți oameni cred că își determină singuri și independent modul de viață, acțiunile, stilul de gândire, obiceiurile și plăcerile, bune sau rele, preocupările, ideile și concepțiile, chiar soarta, pe baza propriei lor rațiuni. Este poate aceeași părere pe care o au și animalele, închise în cuști la grădinile zoologice. Ele pot să aleagă pe ce parte se vor așeza pentru a dormi, sau dacă privesc în interiorul cuștii sau spre înafară, dacă beau apă sau încă mai zăbovesc în culcuș, sau dacă se scarpină pe burtă sau sub braț. În realitate, și în mod surprinzător pentru acei mulți oameni, locul, cușca, aerul, ora mesei și ceea ce se mănâncă sau se bea și toate cele pe care le are la dispoziție un om, în scurta sa viață socială, sunt deja lucruri stabilite cu mai multe generații înainte. Totul în jurul său este o iluzie.

Foarte pe scurt și sugestiv spus, locul unde se prepară aceste idei pe care individul le găsește gata de folosire, începând de la naștere, se numește ,,filozofie”. Simbioza între filozofi și societatea alcătuită din indivizi, așa ziși raționali, este un fel de ping-pong, în care indivizii ciulesc urechea la ceea ce șușotesc între ei filozofii, apoi pe baza acestei șușoteli ei fac încercări, fiind nevoiți să supraviețuiască, crezând sau nu că liniile paralele nu se întâlnesc niciodată, că spațiul este curb, că electronul este indivizibil, că mișcarea moleculelor este una dezordonată și multe, multe altele. Filozofii privesc, chipurile detașat, la ceea ce se petrece în lume și încep din nou să șușotească între ei, încercând în dialogurile lor să înțeleagă de ce indivizii fac ce fac și dacă au făcut sau nu ce se cuvenea și oare cum ar fi fost dacă făceau altfel, și dacă există sau nu forțe ale naturii sau ale supranaturii deasupra acestor indivizi ce alcătuiesc societățile umane, care societăți au și ele însele obiceiuri și comportamente proprii. Și iarăși indivizii trag cu urechea la șușotelile filozofilor tratate de către aceștia în cărți groase și imposibil de citit până la capăt. Iar ceea ce rezultă din acest ping-pong nesfârșit: gândire – acțiune – gândire - acțiune, se va numi cu mândrie dezvoltare iar ulterior istorie.

Este și Gorun Manolescu un astfel de filosof? Certamente, nu. El însuși recunoaște într-un alt text, ne inclus în cartea de față, citându-l pe Nicolae Balotă: „eseul ține de un initium, de un început … nu de virtuțile unui inițiat. A fi inițiat presupune a fi introdus într-o sferă a misterului, …înseamnă a fi posesorul unor cunoștințe refuzate altora. Inițiatul în misterele eleusiene, de exemplu, ca și (filosoful și) matematicianul (pur sau fizicianul hălăduind prin fizica cuantică și subcuantică) dacă au ceva în comun, acesta este privilegiul unei inițieri exclusive… Eseistul nu-și revendică prerogativele unei asemenea exclusivități…și nu se consideră un specialist care are vreun monopol al adevărului; el nu inițiază, el se inițiază. Eseistul (prost sau bun – asta rămâne la latitudinea cititorilor) urmează un itinerar nesigur, întortocheat și ne invită să-l urmăm, cum încearcă să defrișeze, tăindu-și drumul prin desiș”. Prin urmare, departe de a se detașa, dând lecții altora, eseistul – și Gorun Manolescu este un eseist și nu un filosof de meserie – se implică căutându-și propriul drum, cu toate riscurile pe care și le asumă, invitându-ne să-l urmărim în încercarea sa, dificilă și cert dezavantajoasă. Iar pentru aceasta nu ne vorbește de la catedră, pentru că nici nu poate, ci într-un stil colocvial care atrage și comunică mult mai mult decât un tratat de filozofie.

Punctul culminant în care autorul încearcă să treacă „Dincolo de ironie și ironism”, după periplul prin purgatoriul modernismului și, mai ales, cel al postmodernismului, este discuția purtată cu Virgil Negoiță.

Mai departe, în carte, se face distincția între cele trei tendințe pe care Gorun Manolescu le identifică în ceea ce el numește „Postmodernitatea în care am intrat și suntem bulversați”, postmodernitate care n-ar trebui să fie confundată cu postmodernismul, ultimul fiind doar o tendință (curent) din această nouă perioadă. Celelalte două fiind New Age-ul ce pare a merge mână în mână cu postmodernismul și, în fine, o reîntoarcere la Sacralitate. Pe calea Sacralității se apelează la ,,apofatic și catafatic”, cale ce lasă liberă omului o intuiție sănătoasă, creativă dar care a fost ținută sub obroc de Modernism, Postmodernism și New Age și care este departe de nihilismul distructiv, promovat de curentele menționate.

Conștient de riscurile de interpretare ale poziției sale, autorul spune în încheierea cărții: „Nu cumva (prin apofatic – catafatic) se țintește spre o nouă universalizare care să distrugă/dizolve specificul grupurilor/persoanelor în numele globalizării?” Răspunsul dat de autor este nu, deoarece: „Spre deosebire de dialectica platoniciană, ascendent - descendentă, ca unică metodă de ridicare din Peșteră în Lumea ideilor (imuabilă, dată o dată pentru totdeauna) și de aici mai departe spre UNU, ceea ce am putea numi generic Catafatic-Apofaticul propune căi (tehnici) multiple de atingere a scopului. Nefiind necesară părăsirea tradițiilor diverselor comunități și chiar specificul fiecărui individ.” Această esență se regăsește în nucleele principalelor religii ale umanității, așa cum se arată în penultimul capitol ar cărții: „Pornind de la Catafatic – Apofatic; o posibilă generalizare a celei de a treia tendințe din postmodernitate”.

Acesta este mesajul final al cărții, așa cum văd eu lucrurile. Chiar imaginea omului cocoțat pe el însuși, adică închis de sinea propriilor simțuri, figurată pe coperta cărții, pare a ne spune acestea. Criza economică actuală nu este întâmplătoare, ea are în spate o altă criză și mai profundă, criza culturală. Criza culturală la rândul său are în spate o altă criză și mai profundă, criza morală. Criza morală are drept cauză pierderea busolei date de Sacralitate. Nimeni nu (se) poate vindeca fără a înlătura cauzele.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!