poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4814 .



George C. Dumitru „Poveste cu o fată” Ed. Vremea, București, 2010
articol [ Carte ]
semnal editorial

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Liviu Alexandru ]

2010-08-31  |     | 



Povestea tristă a zilei de azi

Așteptarea pare să aibă sfârșit. O nouă generație de prozatori s-a ivit în orizontul de așteptare al istoriei literare contemporane. S-a născut anevoie, prin mari convulsii, eșecuri și mai cu seamă printr-o nefirească zbatere într-un anonimat cultivat de veleitarismul unora și invidia altora. Au răzbit, în primul rând, pentru că au dat expresie concepției despre lume și viață a unei generații, care încă e în căutarea desăvârșirii personalității sale.
Nu este un lucru ușor, într-adevăr, dar e fascinant. Nașterea unui artist, spunea filosoful, se petrece odată la o sută de ani atunci când pământul face ocolul galaxiei. Este un proces ilustrat de o mitologie remarcabilă, care ne aduce aminte că spiritul ar trebui să domine materia, să-i dea formă și conținut.
Chiar dacă este la început, se întrezăresc câteva direcții de acțiune literară. În primul rând, scriitorii noii generații privesc cu mare atenție realitatea imediată. În al doilea rând, o privesc cu ironie sau, alteori, cu revoltă bine temperată. În al treilea rând, stilist vorbind, sunt eliminate metaforele (în proză acoperitoare de ritm epic) și sunt selectate atributele ceea ce conferă stilului o simplitate accentuată și o limpezime deplină mesajului. Adică: lumea contemporană, cea trăită de noi toți, este mai mult decât imperfectă, este crudă și nedreaptă, pe care o înnobilează doar omul cu suferința sa.
Cred că în acest fel poate fi citită cartea lui George C. Dumitru, „Poveste cu o fată”, care, formal, poate fi împărțită în două secvențe: una a povestirilor cu inserții memorialistice, alta a schițelor cu inserții morale. Toate însă se subscriu unui erotism frust, fără agresivitate, ca o parte importantă a existenței zilnice.
În primele două povestiri chiar descoperim urme vagi de lirism. Sunt fapte îndeobște obișnuite într-o viață trăită în dimensiunile unei realități de obicei potrivnice. Personajele evoluează convulsiv, se repliază faptelor și întâmplărilor, dar în esență rămân caractere accentuate. Iubirea este trăită în două dimensiuni, care, la un moment dat, se intersectează pentru a construi o ființă profund umană. Asta nu înseamnă că nu există împrejurări spectaculoase, care determină schimbări esențiale în gândirea personajului. Dacă în povestirea care dă și titlul cărții, „Poveste cu o fată”, inserțiile memorialistice sunt împinse spre fantastic, ca în Murakami, în „Paty” spectaculosul crește gradual odată cu refuzul fetei de-a se dărui fizic iubitului din ce în ce mai tensionat, care se defulează în lectura unor cărți; astfel, inexistența actului sexual este contrapusă de refugiul în ficțiune prin actul artistic. Prin urmare, este vorba despre o generație care sedusă de sexualitate, se poate reconfirma doar prin actul cultural.
George C. Dumitru este un îndemânatic constructor de profiluri umane. Cu mână sigură, schițează, schițează imaginea personajului, îi conferă toate drepturile de-a merge prin text către cititor în virtutea unui mesaj. Este antologică, cred eu, prin firescul și simplitatea ei dorința omului aflat la marginea societății pe care toți îl resping prin violențe fizice și verbale: „Mie îmi place spațiul liber. Aerisit. Să văd cerul de departe. Și mă gândesc că zbor. Tare mi-ar fi plăcut să zbor. Să le rânjesc de sus. Să cad în picaj apoi să mă redresez dintr-odată. Ca un pescăruș. Am întins mâinile, mi le-am desfăcut ca pe niște aripi (…) Cine știe, poate într-o zi chiar am să zbor. Când am să mor – cu siguranță”. Cum tot astfel, oblomovismul din „Dreptul de a sta” capătă o înfățișare modernă, fiind o stare provocată de respingerea sistemul social care distruge esența umană a individului. Egoismul social, nepăsarea celor din sistem (să nu uităm că sistemul e creat de oameni) împinge spre revoltă, care se traduce tocmai în „dreptul de sta”. În sfârșit, relațiile tensionate din cuplu sunt asemuite cu un „pârâu fără apă”, unde ipocrizia și minciuna surpă intens dinăuntru cei doi parteneri, ruptura fiind determinată de sterilitatea simbolică a femeii.
Cu alte cuvinte, avem de-a face cu o carte promițătoare, care începe să deseneze o tendință epică în scrisul românesc care trece dinspre clasicul erou cu calități excepționale în împrejurări excepționale spre eroul devenit erou dintr-o întâmplare, adică din întâlnirea cu un scriitor. Omul de pe stradă și viața lui măruntă, neînsemnată pot fi surse literare. O demonstrează George C. Dumitru cu povestirile sale despre tristețea zilelor de azi!

Liviu Comșia

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!