poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3779 .



Un florilegiu caragialesc de aur cules de inegalabilul bibliofil Nicolae Boaru
articol [ Recenzie ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Bibliofilul ]

2010-09-12  |     | 



Mai toți fanii emisiunilor televizate de cultură din țară, inclusiv numeroși scriitori, îl cunosc pe Profesorul Nicolae Boaru, directorul Bibliotecii Județene "Nicolae Iorga" din Ploiești, apreciat orator, comentator politic la radio și TV, critic literar și bibliograf, care a avut ambiția să se aplece cu nestăvilită râvnă asupra întregii opere a marelui Caragiale spre a extrage din ea cele mai strălucite pasaje din rostirile și scrierile lui, adunându-le pe toate într-o bogată antologie intitulată "Portrete, stenahorii, vorbe...", apărută la editura "Cuvântul IFO" din Ploiești, în 2009. A fost o muncă pasionată și pasionantă, cercetătorul survolând cu privirea și cu creionul în mână, ziarele timpului, corespondența, manuscrise, tot ce a găsit, citatele de bază fiind extrase din Caragiale, Opere, Univers Enciclopedic, București, 2000, Colecția "Opere fundamentale", volumele I-IV. "Am zăbovit mai ales asupra volumelor III și IV - mărturisește autorul în "Cuvântul însoțitor" - adică acelea cuprinzând publicistica și corespondența. Deliberat am ocolit dramaturgia, momentele și schițele, sursa atâtor și atâtor citate, citări, invocări, trimiteri, aluzii, - toate foarte cunoscute, chiar mai cunoscute decât...sursa lor."
Aspectele negative ale situației politice și economice din țară ne-au oferit totdeauna ocazii potrivite să invocăm cuvintele și expresiile zeflemiste ale conului Iancu, intrate demult în limbajul comun ("aveți puțintică răbdare", "stimabile", "onorabile", "moftangiu", "bampir", "căldură mare", "criză teribelă, mon cher" etc.), dar nu aceste expresii celebre au făcut obiectul delicioaselor stenahorii ale profesorului Boaru, căci "nu citim, cercetăm - precizează autorul. Căutăm alte vorbe, niscaiva reflecții, propouri, "aproponturi" în pagini mai puțin cunoscute ale eternului nostru contemporan, radiograf și profet". Și, tot căutându-le cu răbdare, s-au putut umple coli întregi care, puse cap la cap, ne-au descoperit perspective și fațete noi ale operei caragialești. De fapt, contactul cu ele ne-a proiectat pe niște planuri creative subsidiare, pentru mulți inedite, oferindu-ne, în totalitatea lor, o impresionantă panoramă tematică, diversă și captivantă, care ne întăresc impresia de genialitate a lui Caragiale.
Descoperim, printre altele, că marele dramaturg are cunoștințe aprofundate nu numai în domeniul literaturii, al vieții sociale, al politicii contemporane, al istoriei, artelor plastice ori al științelor naturale, dar și în domeniul muzicii clasice, ceea ce probează că acest om cult aparținea elitei superintelectualilor vremii care, în plus, (lucru mai puțin cunoscut) era un meloman pasionat de muzica clasică, fiindcă avusese ocazia să audieze în țară și în Germania creațiile celebre ale marilor compozitori europeni. Citatul ce vi-l reproducem mai jos este elocvent. El pare a fi scris de un critic muzical profesionist, entuziasmat de armoniile melodice și, totodată, informat la zi cu ultimele compoziții ale marilor maeștri. Pentru finețea și frumusețea lui, încărcată de imagini vii, merită să vi-l redam integral:
"Dacă e o favoare viața, cine nu gustă din farmecul generoasei muzici e un fel de orb care nu o poate simți întreagă această favoare; el nu se poate bucura de o nemăsurată frumusețe binefăcătoare, căci numai lumina îi poate fi pereche.
Un bun concert simfonic!... Este o vastă paradă triumfală, un carnaval monstru, cu nenumărate cortejuri de gândiri și patimi, costumate în atribute sclipitoare.
Iată parada începe... Smetana, unul dintre cei mai de curând celebri - unul care începe să trăiască după ce a murit. Ursitoarea lui a fost bună numai pentru noi, căci i-a dat talentul; dar pentru el a fost crudă - Smetana a murit înainte de a se putea bucura de marele lui triumf care va crește mereu. Uvertura lui "Secretul" este o strălucită bucată romantică...
Acum, trece cortejul fantastic al lui Dvorzak - o poemă simfonică. Este "Duhul Apelor", vestita legendă slavă ilustrată prin sunete. Ce lumini și ce cântece de valuri! Ce adâncimi străvezii în această stranie compoziție!
După Dvorzak, Wagner, titanul revoltat, care d-abia mai încape în posibilitatea sonorităților: Enceland zbuciumându-se sub stânca pe care vrea s-o clatine din temelii - pentru aceea el nu-ți încheie ponirea melodică decât atunci când ostenește sub greutatea covârșitoare...
Dar s-au stins aureolele nordice ale lui Smetana, și lampioanele veneziene ale lui Paganini, și fântânile luminoase ale lui Dvorzak, și valurile volcanice ale lui Wagner - s-a stins toată iluminația feerică: a răsărit soarele, Soarele însuși - Mozart!
Ce limpiditate și putere apoliniană!"
Citind aceste rânduri, nu ne vine să credem că au ieșit de sub pana aceluiași autor ce ni l-a înfățișat pe nemuritorul Cetățean Turmentat, pe "ambetatul de amor" Rică Venturiano și pe tot cortegiul multiplilor eroi care populează măreața operă a lui Caragiale. Dar cartea lui Nicolae Boaru, cu extracte din scrierile marelui creator ploieștean, este un lung lanț de verigi colorate, una mai aurită decât alta, încât nu știi ce să admiri și să citezi mai întâi... Cercetătorul le-a consemnat în ordinea în care le-a găsit în timpul lecturării lor și nu le-a grupat pe teme, nici nu a specificat din ce titluri le-a extras, ci le-a selectat pentru înțelepciunea, originalitatea, raritatea și frumusețea lor. Multe sunt sclipitoare apoftegme, de genul:
"Energia cea mai înaltă a unei națiuni este propria gândire, a cărei cea mai puternică manifestare nu poate fi decât literatura națională"; "Ideile sunt în organismul social ca fermenții în corpurile vii"; "Nu e urât lucru să luminezi opinia contimporanilor, dar tot așa de frumos este să le ușurezi mizeria"; "Lucrurile frumoase nu se învechesc niciodată"; "La lucru, fii ai muzelor române - premiul nu e mare, dar nici gloria nu-i mică!"; "Durerea adevărată e sobră de cuvinte, este mută...Să tăcem dar și să plângem: Consumatum est!"; "Puțină obscuritate dă oarecare prestigiu unui publicist."; "Clapon umplut cu spanac tricolor..."; "Reclama e ca rachiul - trebuie, cu băgare de seamă și cu răbdrae, bine distilată"; "Chiar originalitatea trebuie sacrificată clarității. Soyons clairs, avant tout!"; "Altruismul nu trebuie să însemneze anihilarea absolută a egoismului. Un suflet întreg tocmai printr-un fel de egoism delicat și hiperiritabil devine altruist"; "Opera de artă este o ființă, căreia insuflătorul de viață nu este, nu poate fidecât talentul"; "Talentul este o flacără de viață, flacără mai misterioasă decât chiar razele lui Roentgen"; "Noi, românii, suntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gândește prea mult, ne putem mândri că cel puțin se discută foarte mult" - ș.a.m.d.
Unele din citate au fost culese nu pentru ideile lor, cât pentru sonoritățile și originalitatea juxtapunerilor lexicale care au făcut totdeauna deliciul expresiilor lansate de Caragiale: "Ei?... ei?... ei?... Cum?... Cine?... Care?... De unde?...Cheia... Vezi că!... Dacă!... Doamne!... În fine!..."; "Fă tot ce nu-i de-a dreptul oprit. Permite-ți tot ce poți ascunde!"; "Să iubim, deci, poporul - el e și mojic, nu numai prost."; "Ce spun despre mine mangafalele lirice și spanachizii literari..."; "Penibil! terribil!! orribil!!!..."
Au existat critici literari care au încercat să ni-l prezinte pe maestrul Caragiale (la fel ca și pe Eminescu) ca pe un scriitor ateu. Nimic mai neadevărat, întrucât ateismul cu care bravau liber-cugetătorii din jurul lui, care ocoleau bisericile, îl indignează profund și îi oferă prilejul să-i ironizeze: "Încă de mult, lumea noastră românească nu mai merge la biserică (...), s-au lepădat de datoriile cătră legea lor creștinească - toți sunt astăzi liber-cugetători. (...) Noi nu ne mai închinăm, fiindcă nu mai credem. Sufletele noastre nu mai au nevoie de mângâiere; inimile noastre nu mai au nevoie de tărie, fiindcă sunt de piatră, și din piatra aceasta scăpărăm scânteile liberei-cugetări, noi românii foști ortodocși, cari suntem mai deștepți , mai luminați, mai mândri, mai puternici decât toate neamurile lumii."
Alte extrase citate în cartea de portrete, stenahorii și vorbe, scrise cu o sută de ani în urmă, pot convinge pe oricine că sunt redactate de un fin observator și ziarist contemporan, comentator caustic la vreun ziar independent sau de vreun redactor TV antiguvernamental din Bucureștiul zilelor noastre: "Mizeră Românie! Ai fost trădată, insultată, micșorată, murdărită, batjocorită, tăvălită, maltratată, înjosorâtă, ruinată, vândută, călcată, zdrobită de către regimul de urgie al bunului plac, al violenței fărădelegilor, bandelor de pușcăriași și de bețivi, generatori ai infamiei, crimei, aberațiunii, ignoranței, nebuniei, trădării, murdăriei, chinorosului!"; "Nu! acea majoritate care, la amenințările băncii ministeriale, își pleacă botul și-și dă votul; acea majoritate, care o dată măcar nu e capabilă a trece în minoritate, nu reprezintă România!"; "Iată urmașii voștri liberali! Iată haitele catilinare de politicieni, de diplomați de mahala, de vânători de slujbe și de mici gheșeftari, avocăței lătrători, samsarași dibaci, toate lichelele și drojdiile sociale, tinzând să suie sus, cât mai sus - distracție fără merit, avere fără muncă, poftă fără sațiu - roade minunate ale unei școli ce le-a înarmat numai instinctele pernicioase pândind alegerile și toate nevoile publice pentru a ciupi pataca: neghiobi fără naivitate, răi fără bărbăție, urând meritul și talentul deosebit ca pe niște vrăjmași de moarte."; "Budalaua stropește cu noroi și pe mamă-sa."; "În țară e potop schito-sarmatic..." ; "Un dezastru mare ne pândește - un dezastru incalculabil; și nu văd pe nimeni care să ne compătimească (...), darmite să ne dea o mână de ajutor. Ce am făcut, ce am dres, nu știu; știu că lumea întreagă nu ne poate suferi..." - etc., etc. Citate de acest gen - evidente atacuri la guvernanții țării de atunci - sunt predominante în acest necesar florilegiu, stilul amintindu-ne bine de un alt mare jurnalist prieten cu dramaturgul, Mihai Eminescu, colegul lui de la redacția ziarului "Timpul". Citindu-le, ne vine să spunem: evenimentele istorice la noi aparțin parcă unui blestemat ciclu iterativ: nimic nou sub soare! Și, totuși! Citind textele antologice culese de Profesorul Boaru ni se luminează dintr-o dată sufletul când descoperim că așa zisul spirit malițios al regelui ironiilor este lăsat pentru o clipă la o parte și înlocuit cu termeni laudativi (deși cam puțini, ce-i drept): "Îmi plac cu deosebire limba și lumea de aici, în Valahia, la București..."; "Saltă, Române, plin de mândrie!"; "Sus limba Română!"; "Aplaudă tu, națiune română întreagă, tu popor nemernicit odinioară de atâtea necazuri și aiurit atâta vreme de răstriște seculară, uită tot, bucură-te și fii mândru!". Asemenea citate sunt considerate de cercetătorul Nicolae Boaru expresii privilegiate, explicând și de ce: "Da, pentru că, giantă (sic! n.n.) latină cum suntem, de grabă vărsători de adjective demăsurat negative, ar trebui să deprindem și arta admirației inteligente. (...) Am țintit, corelativ cu interesul estetic de care vorbeam puțin mai sus, un Caragiale de-o expresivitate eclatantă și de o bogăție de nabab a limbii române. Stupefiante sunt noutatea și prospețimea asocierilor sale lingvistice, unind arhaismul cu grecismul, termenul popular cu neologismul, ba chiar cu barbarismul, devenit brusc și miraculos acceptabi, ba chiar necesar."
Efortul profesorului Nicolae Boaru vine să potențeze actul creator al lui Caragiale, scoțând în prim-plan textualizări mai puțin cunoscute, reliefându-le natura lor mai puțin distinctă până la asemenea minunate asamblări într-o culegere de acest gen, care au reușit să mute planul contingențelor într-o constanță de univers animat și peren, înălțat în lumea contemporană imediată. Marele scop al splendidului florilegiu a fost atins, de vreme ce a reușit să-l ridice pe cel mai mare dramaturg al nostru cu încă o treaptă mai sus decât îl știam înainte.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!