agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3968 .



“Sunt precum calul năzdrăvan. Nu-l poți ține în frâu nici la bătrânețe”
articol [ Interviuri ]
interviu cu fotoreporterul Vasile Blendea (n. 1937 – d.17 noiembrie 2005)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Adjudeanu ]

2012-01-20  |     | 



Născut în 1937 la Peștișani, județul Gorj, Vasile Blendea a urmat cursurile liceului la Târgu Jiu, iar apoi, la București, absolvind în 1967, “Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității București”.
Cu un aparat de fotografiat simplu, neperformant, de amator, a reușit să-și cultive intens pasiunea pentru fotografie, realizând numeroase instantanee care l-au făcut să-și dorească mai mult.
Astfel că ușor, cu trecerea timpului, a reușit cu talentul înnăscut și cu simțul umorului care nu l-a părăsit nicio clipă de-a lungul întregii sale vieți să devină fotograful preferat al multora dintre scriitorii foarte importanți ai literaturii române: Tudor Arghezi, Zaharia Stancu, Nichita Stănescu, Marin Preda, Geo Bogza, Fănuș Neagu, Adrian Păunescu, Demostene Botez, Ana Blandiana.
A strâns mii de imagini pe hârtie fotografică, publicate în mai toate revistele literare precum „România Literară”, „Luceafărul”, „Flacăra”, „Manuscriptum”, „Tribuna”, „Vatra”, „Ramuri”, „Secolul XX”, „Contemporanul”, „Vatra Românească”.

- Maestre Vasile Blendea, încercați să faceți o mică descriere a activității dumneavoastră.
- E foarte greu să fac o proiecție clarăa activității mele, să mă încadrez în ceva anume, care să cuprindă, efectiv, tot ceea ce fac. Eu sunt un fel de spiriduș, dacă pot să spun așa. Nici vârsta nu îmi mai permite să galopez atât de des și atât de departe. Dar sunt precum calul năzdrăvan – îmi cer scuze că fac această metaforă sau comparație – care, în tinerețe a galopat pe toate paralele și meridianele geografice, nu-l poți ține în frâu nici la bătrânețe. Ca-n basme. Cred că am făcut niște lucruri minunate. În primul rând am fost un fel de om-orchestră, am făcut și fotografie și film pentru că am acest microb intrat în sânge, de când am călătorit pe urmele lui Eminescu. Frumoasa călătorie despre care noi doi am mai discutat, București-Chișinău-Odessa-Varșovia-Cracovia-Praga-Berlin care s-a încheiat cu un rezultat foarte frumos: cele două volume “Pe urmele lui Eminescu – Pașii poetului”. Mărturisesc sincer că m-am bucurat și mă bucur în continuare de foarte multă stimă din partea celor care apreciază un act cultural de valoare. De exemplu, am fost solicitat să deschid o expoziție la Belgrad, în luna mai la Alba-Iulia – în cadrul festivalului dedicat lui Lucian Blaga sau la Iași, unde am fost invitat la Salonul de Carte. Deci, sunt alergător de cursă lungă. Nu simt povara anilor, atâta timp cât dorința mea cea mare este să mai prind și ziua de mâine cu niște evenimente, în cadrul cărora să mă bucur că particip.

-Ați fost și fotoreporter al Radioului și Televiziunii Naționale.
- Da, peste 30 de ani am slujit și Radioul și Televiziunea și, cu toate astea, nu că nu mă mai recunosc, dar sunt total dezinteresate. Am plecat cu acea amărăciune pe care nu mi-aș fi imaginat-o vreodată. Aș fi vrut să donez instituției toată truda mea de-o viață, pelicule, fotografii. Foarte puțini au apreciat munca mea, după ce am ieșit la pensie.

- Din invidie, răutate...
- Nu cred. Dar, după ce ieși la pensie, nimic nu mai contează. Omul este băgat în seamă cât este bun de muncă. După aceea se uită totul. Însă nu m-am oprit aici. Eu mi-am văzut de treburile mele. După ce am ieșit la pensie am fost liber ca pasărea cerului și am colaborat cu multe instituții, ocupându-mă de expoziții. De exemplu, am avut expoziții la evenimente ce au sărbătorit Anul 2000 – Anul Eminescu, Anul 2001 – Brâncuși, cu lucrări la Veneția, Canada și Roma, care au avut mare succes.

- Și cum vă descurcați? Știu că nu beneficiați de o pensie care să vă permită acte de caritate.
- Dacă vreau să fac un album cu diapozitive înseamnă pensia mea pe o lună. Materialele sunt cumplit de scumpe, nu te poți apropia de ele. Se întâmplă să ți se propună o colaborare și ești plătit după o lună sau două. E trist că noi nu știm să promovăm cultura. Suntem la pământ. Cei care reprezintă țara în străinătate nu fac absolut nimic. La Veneția am avut succes datorită unor oameni care m-au chemat și au știut să-și înnobileze evenimentul. Dar, în general, fiecare își urmărește interesele personale.

- Ce impact au toate aceste neajunsuri sau neîmpliniri asupra dumneavoastră?
- Unul enorm. Lipsa de hrană nu ucide, dar lipsa de responsabilitate, când e vorba de cultură, ucide. Nu ucide un om, un personaj, ucide tradiția. Ca exemplu, câte emisiuni culturale există la televizor – care are un impact foarte mare social – și la ce oră sunt date, în măsura în care reușești, totuși să găsești vreuna de valoare? Ce promovăm noi și pe cine?

- Cum ați descrie concurența în acest domeniu?
- Noi, ca fotoreporteri nu avem cum să ne dușmănim. Suntem atât de puțini...și noi nu plagiem ca literații. Noi ne completăm unul pe celălalt. Chiar dacă suntem mai mulți fotoreporteri la un eveniment și facem aceeași fotografie, dacă le compari nu seamănă. Sunt unghiuri diferite, imaginile nu se suprapun, ele se completează. Era, acum mulți ani, trăiește și acum, un fotoreporter pe la “Scânteia Tineretului” și mai apoi la Uniunea Scriitorilor, Ion Cucu. Ne-am împăcat foarte bine și nu ne-am creat problem pentru că nu aveam ce împărți. Eu eram fotoreporter al Radiodifuziunii Române și am avut șansa să cunosc personalități din toate categoriile artistice. Și cu fiecare dintre aceștia am încercat să surprind clipa. Este o vorbă a lui Goethe, care îmi place foarte mult: “Clipă, întârzie puțin, ești atât de frumoasă!” A opri clipa într-o fracțiune de secundă, înseamnă mult. Trebuie să-i surprinzi starea omului sau a scriitorului, încât, dacă-i citești o parte din operă să-l poți suprapune pe ea.

- Există posibilitatea ca autorul să fie recunoscut după fotografiile pe care le realizează?
- Vine cineva la mine într-o zi și mă felicită pentru o fotografie publicată într-o revistă literară. Era vorba despre o fotografie a lui Geo Bogza. Și-l întreb de unde știe că este făcută de mine, deoarece nu era semnată. El îmi răspunde: “Păi, îți cunosc stilul”. În literatură, în pictură, în arta plastic, fiecare are o anumită orientare, stilul lui. Dacă și în fotografie e vorba să ți se recunoască stilul, fără semnătură…momentul ăla m-a făcut să cred că ceea ce face u este, totuși, ceva deosebit. Nimeni nu poate să-mi reproșeze că am făcut compromisuri în fotografie. Am fost foarte decent și în același timp, mi-au plăcut provocările. Am avut talentul ăsta de a-I provoca pe ceilalți să facă așa cum vroiam eu. Pentru că, orice aparat de fimat sau fotografiat este îndreptat spre tine știi că trebuie să-ți controlezi cuvintele și atitudinea, de aceea este necesară o încercare de exteriorizare, pentru a ieși ceva natural. Iar tu, ca autor, trebuie să-ți gândești și să-ți filtrezi imaginile pentru că, odată apărute, te reprezintă. Prin tot ce am publicat și felul de a mă apropia de marile personalități cred că am fost unic. Nu am fost criticat, nici măcar un cuvânt, prin care să-mi reproșeze cineva că am făcut cuiva fotografii care să îl compromită. Am făcut fotografii de excepție.

- Povestiți, pentru cei care nu știu, întâmplarea cu Geo Bogza suit în copac.
- Da, am făcut mare vâlvă cu poza asta. Chiar Eugen Barbu a vrut să mi-o cumpere cu 1700 de lei, iar eu luam cam 18 lei pe fotografie. Dar, a fost voința lui Geo Bogza să mă sui eu în copac și să-l fotografiez de sus și pe urmă, am inversat rolurile. I-am spus: “Maestre, în cazul ăsta, păcat că nu vă puteți sui dumneavoastră în copac, să vedeți ce fotografie o să iasă! Cu idea dumneavoastră și obiectivul meu de la aparat am aface o fotografie demnă de istoria literaturii”. Apoi Bogza zice: “Păi, cum, domnule să nu mă urc?! Ce, par eu atât de ramolit?!” Și Geo Bogza avea atunci aproape 75 de ani. Astfel că, atunci când trebuia publicată o fotografie, Geo Bogza nu vroia decât dintre acelea realizate de Blendea.

- Ați reușit cu mult simț al umorului și, în general, prin felul de a fi să vi-i apropiați pe unii dintre cei mai importanți scriitori ai literaturii române…
- Dacă aș scoate un album sau o carte cu personalitățile lângă care am stat…aș publica fotografii cu Tudor Arghezi, Zaharia Stancu, Nichita Stănescu, Marin Preda, Al Philippide, Demostene Botez…Am sute de mii de fotografii. Am știut să mă apropii de acești mari oameni, mai ales cu felul meu de a fi, având și darul imitației. Când ne întâlneam cu diferite ocazii, la anumite evenimente, îi imitam pe George Călinescu, Adrian Păunescu, Tomazian, Amza Pellea, Dem Rădulescu, Birlic, Toma Caragiu și, mai ușurel, mai pe ascuns, pe Nicolae Ceaușescu.

- Am aflat cum l-ați suit pe Bogza în copac, dar cum suna acea urare acvatică pe care i-ați spus-o cu ocazia uneia dintre aniversări?
- „Maestre, dați-mi voie să vă fac o urare acvatică!“ „Acvatică, se miră Bogza. Cum vine asta?“. „Păi simplu”, îi răspund, „vă urez un ocean de sănătate, un fluviu de bucurie și un râu de bogăție!“. Bogza m-a privit puțin amărât și mi-a răspuns: „E, domnule Blendea, cu oceanul ăsta de sănătate e mai greu. Așa cum sunt eu acuma, cam șubred și cam bolnav, m-aș mulțumi și c-o băltoacă”.

- Acum aveți 67 de ani, din care, peste 30 de ani de profesionalism și dăruire.
- Mă gândesc să-mi dea Dumnezeu zile să valorific măcar un sfert din tot ce am eu tras pe peliculă. Am sute de mii de imagini. Mi-ar mai trebui încă o viață să valorific ce am făcut în atâția ani.


interviu realizat in 2004 de Gabriel Dragnea

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!