agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1545 .



Cronica din 18 Iulie, curent
articol [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grupex_2007srl ]

2012-08-27  |     | 



Nicolae Petre Stan, colegul meu de cenaclu de pe vremea când fluturii erau mistici, a obosit. Ne-am reîntâlnit azi, după foarte mult timp, la răspântia a două ulițe, dintr-un sat din buza câmpiei. Încă mai are puterea să zâmbească și încă-l definește șapca, emblematica lui șapcă cu cozoroc.
Știți ce-și pot spune doi oameni care se reîntâlnesc după mult timp și care se cunosc de-o veșnicie? “E de rău, e de rău, fratele meu!” Da, lui Nicolae Petre Stan, pe care totdeauna l-am definit ca pe-o sperietoare fără surâs, îi este rău acum, deși, dacă stau să ma gândesc drept, nu știu dacă i-a fost bine vreodată. Tot ceea ce mai vrea e doar liniștea aceea care ți-o poate da un nou răsărit. Nicolae Petre Stan se topește, deși n-a fost un cheltuitor, ci doar și-a risipit timpul cu o altă viteză.
La intersecția a două drumuri desfundate, doi oameni care se cunosc de-o viață de om tânăr, nu schimbă cuvinte rostite, ci cărți. Din munca lui din ultimul an, Nicolae Petre Stan a încropit o antologie de cenaclu, denumită “Sub aură de Luceafăr”, carte căreia, normal, ca orice poet care se respectă, nu a reușit să-i achite în totalitate costurile de tipar. Doar am frunzărit-o, timpul nu mai e la fel de răbdator ca altădată, însă Nicolae Petre Stan a reușit să selecteze, spune el, textele cele mai reprezentative citite în cadrul cenaclului literar-artistic “Marin Giurcă”, cenaclu pe care l-a condus până acum o lună. Acum nu mai poate. A venit cu ea sub braț și, pe pagina de gardă, la fel de atent ca întotdeauna, dar și ironic, căci încă mai are puterea să fie și-așa, a scris doar atât: “Pentru Marinică, cel mai tare din parcare! Sănătate și succes! Cu prietenie, N.P. Stan”. Asta în vreme ce el are nevoie de prietenie și de sănătate cât timp succesul e ceva trecător și, de câte ori vine, are și obiceiul să te copleșească. Asta e munca din ultimul an a călărășeanului Nicolae Petre Stan, poetul prin definiție și boemul prin excelență. L-au cunoscut bodegile, taxatoarele de pe autobuze, părăsitele și toți storcătorii de pahare și halbe. Prin el, prin Nicolae Petre Stan, municipiul Călărași a avut cenaclu. Deși funcționa încă de la începutul anului 2011, nu am reușit niciodată să ajung acolo. Poate așa aș fi reușit s-o cunosc pe Simona Antohi, cea care crede că “poetul aleargă desculț prin uitare”. Sau pe Adriana Butoi, care spune că scrie doar cu cerneală albastră, atâta vreme cât numai caii albi pot zbura. Sau pe Nelu Chiru, un expert criminalist îndrăgostit de cuvinte, dintr-o ultimă iarnă: “Cândva am ucis un om de zăpadă / Și drept pedeapsă iarna a nins în sufletul meu / Cu fulgi transparenți de uitare”. Da, așa mor poeții, singuri și așteptând zorii cât să părâie ca vreascurile și ca veacurile. Nici pe Cezar Florea n-am reușit să-l cunosc, deși eu mai am timp. Sau pe Adrian Grigoriu. Abia acum, răsfoind antologia alcătuită de Nicolae Petre Stan, realizez că avem un oraș viu și care încă respiră cuvinte. Prin Rodica Iacob. Prin Dumitru Mardare. Prin neobositul Ștefan Nițu, omul cu mustața precum a lui Stalin, și alții asemenea lui. Adică Valentina Popescu, Ion Vâlcea, Maria Bogatu, Lidia Scobici, Amelia Dincă, Niculina Berheci, Ioana Gradea, Ioana Mavru, Maria Mihăiescu, Sorin Bordei și Laura Matache. Pe ultima am întâlnit-o, e drept, tot într-un februarie tulburat, la o mansardă, deasupra unui garaj. Nu mi-a plăcut atunci. Acum, da, citind-o în tihnă, îmi dau seama că are dreptate: “Există un motiv pentru toate… / Din păcate, este posibil ca în momentul în care se întâmplă ceva nou / să nu avem puterea să înțelegem, să primim și să deslușim motivul. / Avem nevoie de răbdare și lumină ca să simțim”. Are, în definitiv, dreptate: pentru toate există un motiv. Dacă Nicolae Petre Stan este acum grav bolnav cât încă Dumnezeu se mai îndură să aibă grijă de ființa lui pământeană, cu siguranță se întâmplă asta dintr-un motiv: cheltuitorii de cuvinte își drămuiesc altfel timpul. Doar cărțile sunt cele care rămân, asta până când vom pune foc tuturor bibliotecilor.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!