poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5295 .



Între datorie morală și sursă de existență - II -
articol [ Cultura ]
Conjurația anti-Panait Istrati

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Adjudeanu ]

2013-02-04  |     | 



De fiecare dată când am avut ocazia am afirmat că “o personalitate n-ajunge să se definească decât prin adversitățile pe care le trezește”¹, așa cum afirma cândva Tudor Vianu. Ceea ce s-a spus despre Panait Istrati, din dorința evidentă de a-i minimaliza personalitatea și opera, mergând până la executarea morală a existenței lui, nu a făcut decât să-l urce pe scriitorul brăilean pe podiumul învingătorilor. Reabilitările venite ulterior nu au avut decât să confirme aceasta.
M-am întrebat adeseori, în naivitatea mea de această dată, care ar fi fost motivele punerii la zid a ziaristului “vagabond de geniu”? După parcurgerea mai multor lucrări de referință am reușit să înțeleg îndeajuns de mult cum funcționează “sistemul” cu mecanismele lui ruginite și infecte. Astfel, pot afirma, fără îndoială că sinceritatea izvorâtă din abisurile sale sufletești, izvorâtă din setea de dreptate, avea să-l transforme pe Istrati într-un personaj incomod pe scena politică a lumii. Ajunsese să fie considerat un pericol, nu doar pentru ceea ce putea spune – credibilitatea lui nefiind pusă la îndoială – ci, pentru simplu fapt că exista. Citatele pe care le voi aduce în discuție nu fac altceva decât să scoată în evidență ideea că scopul scuză mijloacele, ajungând la o alta conform căreia “cine nu e cu noi e împotriva noastră”. Aceasta din urmă poate fi considerată laitmotivul acestui capitol.

Detractor vs. critic

Înainte de a continua prezentarea atitudinilor voluntare sau comandate ale contestatarilor consider importantă și necesară delimitarea termenilor detractor și critic. Pentru a fi clară o astfel de delimitare – deoarece nu toate numele prezente aici pot intra în categoria detractorilor – am apelat la editorialul lui Nicolae Manolescu din revista România literară (12-18 martie 2003): “Detractorul este de rea-credință și își face din negare un scop precis. El pornește de la ideea că scriitorul la care se referă trebuie să fie contestat. Nu ajunge la ea în urma unei demonstrații. Ideea e așadar preconcepută”.

Un caz ce poate fi considerat o nedreptate la adresa lui Panait Istrati este acela în care cotidianul francez Le Monde adoptă o poziție cel puțin ciudată prin comentariile făcute privind anchetele de la Lupeni, publicate în Lupta.
Conform monografiei lui Alexandru Oprea, Le Monde publică așa-zisele probe ce “dovedesc” trădarea și cumpărarea sa “de către guvernul burghezo-moșieresc din România”: “Se știe că a făcut parte dintr-o comisie guvernamentală, pe vremea unor împușcături la Lupeni, de pe urma cărora au fost victime nouă muncitori și, că această comisie a aprobat pe de-a-ntregul autoritățile”. Gravitatea mare constă în faptul că, dând credit publicațiilor prestigioase din lume, care cu trecerea vremii nu au revenit cu corecturile care s-ar fi impus, istoricul literar Al. Piru cade în capcana de a da curs celor publicate. Astfel că, în studiul său din Viața Românească, nr.2 din 1957² apar următoarele informații: “Imediat după întoarcerea din U.R.S.S în România, în 1929 luă parte, cu ocazia grevei minerilor de la Lupeni, la ancheta întreprinsă de ziarul Lupta. În loc să protesteze împotriva guvernului, care împușca pe greviști, Panait Istrati, înhămat la carul burgheziei, arunca răspunderea crimelor pe seama ațâțătorilor la grevă din sindicatul muncitorilor”.
Dar, revenind la cele scrise de Le Monde, Panait Istrati se simte obligat să intervină pentru a clarifica lucrurile spunând că, ancheta sa de la Lupeni “unde au fost împușcați nu 9 ci 30 de mineri și o sută de răniți, a fost personală” și nu comandată. El vine și adaugă că, însuși profesorul Romulus Cioflec, care era membru în partidul la putere și care l-a întovărășit pe tot parcursul anchetei avea să demisioneze din partid, “cu scandal în presă, deoarece se convinsese ca și mine de vinovăția guvernului”.
Din tonul reacțiilor apărute în ziarul Vremea, la 10 octombrie 1929, putem să deducem că cele scrise de Istrati privitor la cazul Lupeni era o expresie a realității: “Ai colindat regiunea Lupenilor și ți-ai scris într-un ziar de seară nu impresiile, fiindcă n-ai fost acolo ca un simplu călător și om, ci rechizitoriul (...) Ai venit să urechezi guvernul, să ții conferințe și să ne scuipi în plin obraz”³.
Punând în balanță reacțiile furibunde apărute în presa română vom putea observa ce greu atârnă insultele aduse de Pamfil Șeicaru în 30 septembrie, în aceeași publicație, Vremea: “Ah, Panait, Panait... Torente de invective, dintre cele mai triviale. Poza lui Istrati reprodusă în centrul paginii purta explicația: << Proxenetul care ne insultă >>. Articolele din Lupta erau calificate: << o dezgustătoare acumulare de măgării >>, iar autorul lor, << un biet mardeiaș cu degetele butucănoase ce se screme >>, într-un stil “siluit; Istrati mai beneficiind, pe deasupra, de gingașele gratificații de << liric povestitor al invertirilor sexuale >> sau, și mai pudic, << biet poet al șezuturilor deflorate >> etc., etc.”- notă extrasă din “dosarul vieții și al operei” lui Istrati, de Al. Oprea, pag. 268).
Dovada că simpla lui prezență era un pericol o putem deduce din scrisoarea către Romulus Cioflec, în care se scuza că nu mai are timp să se oprească la Timișoara: “Cauza: sunt grozav de urmărit...Aseară, însuși Ionițescu mi-a trimis vorbă că studenții creștini umblă să mă omoare (...) toată seara și noaptea până la unu mi-au ținut calea pe Dragoș-Vodă și au băut la o cârciumă lângă noi, urlând și arătând revolverele”.
Și, cum acesta nu este singurul moment în care Panait Istrati este amenințat cu moartea, îl mai amintim și pe cel din 1927, moment ce coincide cu aderarea scriitorului la comunism. Astfel că, în paginile Cuvântului cineva îl atenționează pe Istrati că, în cazul revenirii lui în țară va fi urmărit cu degetul pe trăgaci.

Nicolae Iorga și Alexandru Sahia

Întorcându-ne în timp cu câțiva ani descoperim campania de discreditare a omului, scriitorului Istrati și a operei lui.
Fărăr a le nega meritele – căci ar fi nedrept – vom observa că, pentru mulți scriitori români opera istratiană – în speță Chira Chiralina – nu reprezintă nimic altceva decât “memoriile unui om care câtuși de puțin nu are respectul ființei omenești”. Cine spunea aceasta? Nicolae Iorga⁴ care, prin intermediul Rampei, la 12 noiembrie 1924 declara astfel: “Eu nu-i găsesc absolut nici o calitate. Am spus: avem de-a face cu un hamal din portul dunărean”.

Negăsindu-i nici o calitate “hamalului din portul dunărean”, Nicolae Iorga, prin discursul susținut la înmormântarea lui Istrati avea să facă dovada unui caracter îndoielnic considerându-l “răsturnător de lume cu puterile unui real talent”. Dar, poate era conștiința deșteptată care-i dicta sincere și adevărate laude, o dezabuzare; sau poate avea nevoie să se descarce pentru a-și liniști bruma de conștiință pe care o avea.

Știind părerea lui Slavici⁵, cronicile apărute în străinătate privitoare la apariția Chirei și multe alte aprecieri aduse operei apărute în Europe, la 15 august 1923 putem să realizăm că la mijloc – între aceste afirmații tendențioase – stau cauze politice (ca să nu le spunem principii!?). Invocându-se ideea de naționalism, lui Panait Istrati i se reproșează influențele democratice acumulate în occident. Și nu numai. Conform articolului din publicația L`Orient redactată în franceză la București, semnatarul Arion completează marea de acuze spunând că „e socialist”, „că nu a frecventat Capșa și, deci, nu face parte din nici o gașcă literară”, „că nu are talent” și, cea mai gravă că „e un pornograf ignobil”⁶. În fața acestor enormități emise de detractorii săi, Panait Istrati avea să răspundă ripostând la rându-i prin două „scrisori deschise d-lui Cazaban și d-lui Iorga, scrisori apărute în „Adevărul literar și artistic”⁷ din data de 3 august 1924. Tot despre cei doi mai sus amintiți va face referire și în materialul „Revenire în patrie după zece ani”, cuprins în volumul „Cum am devenit scriitor”: „Câtă vreme mi se criticară cărțile, nu suflai o vorbă...Dar când ieșiră la atac, cu bastoanele lor seniorale, crezând că au de-a face cu un biet vântură-lume ce și-a trecut viața prin cârciumi și că numai din pură întâmplare a avut <> și să mâzgălească o carte <>, ei bine, acești domnișori au întălnit măciuca lui Codin care-i făcu cnocaut. Dușmanii mei: șacalul Cazaban, simbriaș mârșav al guvernului și N. Iorga, academician, bărbat de stat și șef de partid huligănesc”.
O altă perioadă care trebuie amintită este aceea premergătoare colaborării lui Panait Istrati la publicația de dreapta Cruciada Românismului dar și scurta perioadă care avea să urmeze după aceea. În urma unei “Scrisori deschise oricui”, publicată la 20 ianuarie 1932 în cotidianul politic Curentul⁸, prin exagerările prezente va primi o replică foarte dură din partea lui Alexandru Sahia. Era o ocazie care nu putea scăpa kominterniștilor de la București.
Panait Istrati, conștient de aberațiile spuse are grijă să completeze: “Iată un mic plan de om pustiit”. Planul consta în înființarea unei gazete și a unui partid clerical cu sprijinul “unui corp de cărvunari eoiscopi și miniștri care, ziua cântă lui Dumnezeu liturghii, iar noaptea devastează bisericile”, dorind să susțină astfel “pe toți cei care vor să guverneze cu dreptate” și să nimicească “pe toți dușmanii”.
Răspunsul lui Sahia “se înscrie în linia fidelității față de Moscova, liniei staliniste și rostește o judecată echivalentă cu o condamnare”: “Ce mare canalie ești, tovarășe Panait! Îmi reamintesc anii tăi de glorie, când era îndeajuns să-ți anunți o carte, pentru ca nenumărate edituri occidentale să năvălească cu ofertele. Și asta datorită cui? Talentului? Să fim drepți!...Cele două vaci grase: Rakovski și Troțki ți-au întins țâțele să le sugi cât vei voi, ca un mânz nărăvaș. Rakovski, pe atunci reprezentant al Sovietelor la Paris s-a simțit fericit de revederea tovarășului; a fost în el o dulce aducere aminte, un dor discret pentru bălțile Brăilei, și ție s-a oferit cu ruble. Plecat în Rusia, recomandat de Rakovski lui Troțki – acesta a întrevăzut în tine elementul proaspăt pentru contramișcarea lui de revoluție permanentă. Dar Troțki e azvârlit la timp peste bord, Rakovski – înfundat în Astrahan, și în Rusia începe munca adevărată, formidabila industrializare și refacere economică. Cine se mai gândește că există într-un colț Panait, cântărețul “cârciumelor”? Dar lucrurile s-ar mai fi putut încurca dacă cel care înjură astăzi comunismul, nu s-ar fi ridicat cu pretenții bănești supărătoare pentru cărțile tipărite, filmele de cinematograf. Drept satisfacție, tovarășe Panait, adept al lui Troțki, ți s-a arătat Nistrul. Bolșevicii nu înțelegeau să-ți plătească decât pâinea, ca oricărui muncitor, și mai mult ca orice, îți dădeau libertatea de haimanalâc. N-ai înțeles să prețuiești. Ai refuzat, indignat, doreai bani și ranguri. Te simți bine acum, în smârcurile dunărene, preconizând dictatura regească sau luptând pentru conversiunea cea mare: iubitorule de țărani! Însă toate bârfelile, toate ororile care le debitezi pe spinarea Rusiei comuniste caracterizează deznădejdiile unui înfrânt, stâlcit de cizma sigură”⁹.
Printre multele acuze aduse s-a mai spus că Panait Istrati este fascist. Cum ar putea fi adevărată o asemenea afirmație când cunoaștem participarea lui Istrati la mitingul antifascist L`Italie aux fers, la sala Manege de Pantheon? Tot în apărarea lui Istrati mai amintesc poziția lui fermă în urma apariției în Cruciada Românismului a unui articol favorabil Italiei fasciste („Din fresca istorică a fascismului” de Tudor Ionescu, în nr. 12 din 21 februarie 1935)¹⁰.
La acuzația de antisemitism, adusă de tocmai Romain Rolland, articolul România însângerată vorbește de la sine. Publicat în Paris-Soir, în 1925, Panait Istrati scrie „despre actele de teroare săvârșite contra evreilor de la Focșani sau Piatra-Neamț” provocând „țipete de furie” la Viitorul, care-l denunță pe gazetarul român ca „trădător și calomniator al patriei”¹¹.
O piatră de încercare în viața, până acum, destul de zbuciumată a lui Panait Istrati o constituie campania de denigrare și de condamnare a personalității și operei istratiene prin articolul Un haiduc al Siguranței al lui Henri Barbusse. A fost acuzat foarte aspru pentru declarațiile antisovietice care au urmat vizitei lui Istrati în Uniunea Sovietică. Deoarece „aceste calomnii erau atât de extravagante”¹² se pare că ele nici nu au fost preluate de presa română.

Panait Istrati – scriitor român

Deși au existat colegi din breasla scriitorimii române care negau apartenența brăileanului la literatura română, cu toate acestea, Panait Istrati a lăsat „pe oamenii de bună credință să judece”. Și, iată că, încă din 1924 a existat un Ion Vinea ( autor celebru al volumului Ora fântânilor) care opina despre Chira Chiralina că „se afirmă tocmai prin atmosfera românească”¹³ existentă. Tot în această categorie „de oameni de bună-credință” putem încadra și pe un Gala Galaction, Pompiliu Constantinescu și alții. Cert este că, acei puțini scriitori care au ajutat la reabilitarea operei și a scriitorului, au ajutat, în fond, niște biete personaje literare, niște eroi care „au gândit și au grăit în românește”.
Conform unei scrisori redactate la Nisa în data de 15 aprilie 1925, cu scopul precis de a fi publicată „în fruntea volumului Trecut și viitor, Panait Istrati, nemulțumit de traducerile în românește a operelor sale de limbă franceză, se hotărăște să-și traducă singur creațiile; înainte de-a fi “prozator francez contemporan” el a fost “prozator român înnăscut”. „M-am hotărât să mă traduc singur în românește fiindcă, mai întâi de toate, eu sînt și țin să fiu un autor român. Þiu la aceasta, nu din cauză că mi s-a contestat acest drept – (el mi s-a contestat de oameni cari n-au nici o cădere) – ci fiindcă simțirea mea, realizată azi în franțuzește printr-un extraordinar hazard, izvorăște din origine românească. Înainte de a fi <>, așa cum se spune pe coperta colecției lui Rieder, eu am fost prozator român înnăscut.(...) Las pe oamenii de bună credință să judece. Acestor oameni, - singurii cărora mă adresez în tot ce scriu, - le voi spune că majoritatea eroilor mei sunt români, ori din România, - (ceia-ce pentru mine e acelaș lucru), - că acești eroi au gândit și au grăit, - în sufletul meu, timp de ani îndelungați, - în românește, ori cât de universală ar părea simțirea lor redată în artă. Le voi mai spune oamenilor de bine, că dintre toate meleagurile contemplate de lumina ochilor mei, acelea cari mi s-au întipărit în suflet pe când mă purta mama de mână, îmi sunt cele mai scumpe, și că numai un <<înstrăinat>> ca mine va ști să le ducă dorul și să le desmierde amintirea, așa cum știu eu astăzi când trăesc din amintiri”¹⁴.
Mergând pe ideea lui Ion Vinea, închid acest capitol – deși mai pot fi multe de adăugat dar, totuși este o selecție subiectivă a lucrurilor – considerând că, într-adevăr “paguba națională ar fi prea mare” dacă nu vom fi capabili a îndeplini această “simplă formalitate: tălmăcirea prestigioasei opere în limba care trebuia să-i fie lut dintru început”¹⁵.
Panait Istrati trebuie să fie al nostru, nu pentru creațiile care au adunat succesul internațional, ci pentru că acest succes internațional a fost al unui om care a văzut lumina zilei, pentru prima dată, pe pământ românesc, învățând să spună “mamă” în limba română.


1. Tudor Vianu în Idei trăite (Carte de înțelepciune alcătuită de Geo Șerban), Ed. Tineretului, 1968, p. 164
2. Cf. Alexandru Oprea, Panait Istrati – dosar al vieții și al operei, Ed. Minerva, București, 1976, p. 266
3. Citate extrase din monografia lui Al. Oprea, op. cit., p. 268
4. Referitor la amestecul în politică și nu numai, C. Rădulescu-Motru, în lucrarea sa Etnicul românesc. Naționalismul, la p. 138-139, descrie negativ figura ilustrului cărturar Nicolae Iorga, spre exemplu: “D. N. Iorga este un cărturar, adică un om a cărui cultură este formată din cărțile citite, iar nu din o experiență încercată în viața reală. Această origine a culturii sale îl constrânge sufletește să fie ca mai toți cărturarii cari se amestecă în politică, și pe cari l-a descris perfect de bine încă de acum un secol J. de Maistre: orgolios; îmbătat de ideile sale și mai ales de ideea propriului său eu; dușman al principiului de subordonațiune; <> din fire și partizan înnăscut al oricărei inovațiuni. Cu un asemenea suflet este ușor de înțeles ce politică naționalistă are să se facă. Viața reală va trece pe al doilea plan, iar pe primul plan va veni mirajul idealist; (...) d. Iorga n-are nici o unitate de măsură, - căci vanitatea eului, ca și spațiul dintre ideile citite, nu se poate măsura (...) – Ed. Albatros, București, 1996.
5. Spre deosebire de alții, Ioan Slavici este mai ponderat în afirmații, cum de altfel se și poate vedea din cele referitoare la Chira Chiralina: “Se vorbește azi mult despre Kyra Kyralina a lui Panait Istrati și mulți sunt supărați de conținutul romanului. Nu se vor fi potrivind cele spuse în Kyra Kyralina nici cu vederile mele, dar am rămas încântat de forma, de stilul desăvârșit în care povestește dl. Panait Istrati. În privința aceasta Ion al d-lui Liviu Rebreanu e mai dezbrăcat, mai fără perdea decât Kyra Kyralina, care foarte adeseori ne reamintește – ca fel de a povesti – poveștile orientale din O mie și una de nopți”- (interviu publicat în Rampa, 27 octombrie 1924, cf. Al. Oprea, op. cit., p. 134)
6. cf. Al. Oprea, op. cit., p. 172;
7. “Activitatea publicistică la Adevărul literar și artistic începe la 15 iunie 1924, continuându-se în fiece număr al revistei până la sfârșitul aceluiași an. Aici apar, între altele, două povestiri inedite scrise direct în românește (Pescuitorul de bureți și Sotir), precum și câteva profesiuni de credință și pagini autobiografice”- cf. Panait Istrati, Cum am devenit scriitor, vol.I, ediția a III-a, Ed. Florile Dalbe, București, 1998, p. 412;
8. Interesant de adăugat este faptul că directorul acestei publicații este însuși Pamfil Șeicaru. În urmă cu trei ani, în paginile aceluiași Curentul, Pamfil Șeicaru și Nichifor Crainic făceau front comun împotriva lui Istrati. În privința acestei colaborări, Panait Istrati precizează: “...altă dată Șeicaru <>”. Cât despre ziar, el afirmă următoarele: “Căci nimeni nu știe că eu sunt mult mai fericit când pot să spun într-un articol tot ce-mi trăznește prin cap, decât când scriu o carte. Cărțile mi se pot publica la Paris mai ușor și mai repede decât pot eu să le scriu, pe când un articol trăznit, greu ar trece în altă parte decât la Curentul, care nu se împiedică în principii” (cf. Al. Oprea, op. cit., p. 285);
9. Citate extrase din lucrarea lui Mihai Ungheanu, Panait Istrati și Kominternul, Ed. Porto-Franco, Galați, 1994, p. 65
10. Citate extrase din prefața lui Jean Hormiere la cartea “Panait Istrati – Cruciada mea sau a noastră”, Ed. Delta Press, Cluj, 1992, p. 8;
11. cf. Al. Oprea, op. cit., p. 193;
12. Mihai Ungheanu, op. cit., p. 63;
13. cf. Al. Oprea, op. cit., p. 373;
14. Panait Istrati, Trecut și viitor – pagini auto-biografice, Ed. Renașterea, 1925, p. 10;
15. Citate extrase din monografia lui Alexandru Oprea, op. cit., p. 377.

material realizat de Gabriel Dragnea - din volumul în lucru, “Publicistica lui Panait Istrati - Un jurnalist nedreptățit ”

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!