poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 9941 .



Expoziție de carte aromână și expoziție de artă Ary Murnu și Ion Lucian Murnu
comunităţi [ poezie.ro ]
Biblioteca Națională a României, sediul nou, Bd.Unirii nr.22, sector 3, București

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Marius Marian Solea ]

2013-02-11  |     | 



În perioada 15 februarie – 22 martie 2013, Societatea Culturală Aromână și Biblioteca Națională a României vă invită la expoziția de carte aromână, care va cuprinde în jur de 600 de volume. Este primul eveniment de acest gen din lume, indiferent dacă ne referim la România sau la cele cinci țări balcanice, în care trăiesc aromânii. Alături de carte, va mai fi o expoziție de artă, reprezentând lucrări de grafică, pictură și sculptură ale artiștilor Ary Murnu și Ion Lucian Murnu.
Mai jos, vă punem la dispoziție calendarul lansărilor de carte:
Biblioteca Națională a României, sediul nou,
Bd.Unirii nr.22, sector 3, București, peste drum de Tribunalul București

Program

15 februarie – 22 martie 2013
Vineri, 15 februarie, ora 17:00:
Sala Atrium
Eveniment deschis de dr. Elena Târziman,
director general al Bibliotecii Naționale a României
Comunicare: Ary Murnu în colecțiile speciale ale Bibliotecii Naționale a României, prezintă Letiția Constantin.

Lansare de carte: Ary Murnu, Mărturia unei epoci, desene,
Editura Societății Culturale Aromâne, București, 2013. Prezintă Doina Mândru.
Spațiul expozițional Palimpsest

vernisaj Ary Murnu și Ion Lucian Murnu, grafică, sculptură, pictură.
Prezintă Doina Mândru, Silvia Radu.
Expoziție culinară.

Vineri, 22 februarie, ora 17:00, lansări de carte:
Sala Atrium
Alexandru Gica, Introducere în istoria recentă a aromânilor,
Editura Muzeul Național al Literaturii Române, București, 2012. Prezintă George Vrana.

Iotta Naum Iotta, Din viața zbuciumată a aromânilor,
Editura Predania, București, 2012, manuscris îngrijit de Maria Pariza.
Prezintă Maria Pariza.
Vineri, 01 martie, ora 17:00, lansare de carte:
Sala Atrium
Alexandru Gheorghe, Drumul românesc al armânilor,
Editura Societății Culturale Aromâne, București, 2013. Prezintă Alexandru Gica.

Miercuri, 06 martie, ora 17:00, lansare de carte:
Sala Atrium
Aromânii pretutindeni, nicăieri, autor Nicolas Trifon, Editura Cartier, Chișinău, 2012, prezintă Enache Tușa, Alexandru Gica și volumul Imaginar politic și identități colective în Dobrogea, autor Enache Tușa, Editura Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale, București, 2011, prezintă Enache Tușa, Alexandru Gica.
Vineri, 08 martie, ora 17:00, lansări de carte:
Sala Atrium
Marius Marian Șolea, Scrisori pentru depărtările din voi,
Editura Societății Culturale Aromâne, București, 2012.
Prezintă Aurica Piha, George Mihalcea.

Corneliu Zeana, Alternanțe,
Editura Muzeul Național al Literaturii Române, București, 2013. Prezintă Alexandru Trifan.
Vineri, 15 martie, ora 17:00, lansări de carte:
Sala Atrium
Dumitru Piceava, Poezia ali Veacljea Dhyeatâ,
Editura Societății Culturale Aromâne, București, 2013. Prezintă Aurica Piha.

Aurica Piha, Sâmtsâ armânj,
Editura Societății Culturale Aromâne, București, 2013. Prezintă Marius Marian Șolea.
Vineri, 22 martie, ora 16:00, lansări de carte:
Sala Atrium
Nick Balamaci, Born to Assimilate? Thoughts about the Vlachs,
Editura Societății Culturale Aromâne, București, 2013. Prezintă Alexandru Gica.

Mihai Sima, Tartuffe de Molière,
Editura Societății Culturale Aromâne, București, 2012. Prezintă Aurica Piha.

Ion Lucian Murnu, Inscripții pentru oamenii mei,
Editura Societății Culturale Aromâne, București, 2013.
Prezintă Doina Mândru, Marius Marian Șolea.




Organizator: Societatea Culturală Aromână
Proiect inițiat și coordonat de Marius Marian Șolea
Sponsor: George Becali





 photo clip1_zps032a6bc1.jpg


Din Caietul de expoziție, textele de prezentare ale celor doi artiști, semnate Doina Mândru:

Ary Murnu

28 iunie 1881 – 29 martie 1971


Arystomene Gheorghiadis Murnu s-a născut la 28 iunie 1881 în Xanti, Macedonia, ca fiu al preotului și profesorului Ioan Murnu (1848 - 1922) și al Ecaterinei Simatu, al cărei tată fusese consulul Franței în portul de lângă Xanti. Copilăria și-a petrecut-o la Veria, în munți, la colibe, familia deținând pământ și turme de oi. În Veria se aflau și bunicii paterni, preoți și dascăli, de generații. Începând cu 1887, familia părintelui Murnu se stabilește la Budapesta, unde acesta devine protopopul comunității românești și, în paralel, profesor de limba greacă la liceu. Ioan Murnu a mai avut doi fii, pe George Murnu (1868 - 1957), professor de greacă, arheologie și istoria artei, și pe Dimitrie Murnu, diplomat, și două fiice, Marușa și Tașa. Ary Murnu, cel mai tânăr dintre frați, face gimnaziul la Budapesta, apoi la București, la liceul Sfântul Sava, între 1893 - 1897. Termină studiile la piariștii din Budapesta. Acolo frecventează încă de la 13 ani muzeul, galeriile și dă examen în particular pentru ultimele clase de liceu.
În toamna lui 1899, merge la München, la Academia Liberă de Arte, unde studiază desenul și pictura cu Simon Hollosy și Anton Azbe, apoi, din 1901 - 1902, este bursier al statului român, la Kunstakademie. Are ca profesori pe Karl Marr și Ludwig Herterich, promotori, mai ales Marr, al unui curent înnoitor în arta germană a vremii. Îi place Goya, admiră peisajele lui Segantini, pictura lui Mucha, ajunge curînd, prin studiu individual, să execute în ulei, cu o deosebită acuratețe, portrete.
Între colegii români de la München, se numără pictorii Ștefan Popescu, Iosif Iser, Nicolae Vermont, Sofia Nădejde, Pan Ioanid, Octav Băncilă, dar și literații Virgil Cioflec, Șt. O. Iosif. Vizitează, împreună cu colegii de studii, nordul Italiei în timpul primei vacanțe.
La academie, Herterich îi apreciază desenul și portretistica (un exemplu este portretul tânărului prinț Carol, din colecția Muzeului Național de Istorie, executat mai târziu, la 1914). De Karl Marr s-a apropiat ca de un spiritus rector, cu el avea să dezvolte o lungă corespondență. Marr este cel care-l influențează în abordarea desenului sintetizator, cu inflexiuni seccession, din ilustrațiile la Eminescu, executate mai târziu. Expresionismul münchenez îl marchează pe Murnu pentru tot restul activitații sale de grafician, desfășurată în domeniul caricaturii și al ilustrației de carte. După doi ani de studii müncheneze, familia, care nu îl încuraja în orientarea sa către artă, îl determină să continue la Iași (1902 - 1903) și București (1903 - 1904), unde se simte străin atât de Bardasare, cât și de Stăncescu și I. D. Mirea.
După 1904, familia nu-l mai susține și este nevoit să-și câștige din greu traiul, mai ales din colaborări la diferite reviste, pictând uneori pentru Florian Doboșaru personaje, vânzând apoi picturi pe gustul publicului în prăvălia bătrânului pictor Gh. Ioanid, aflată în Piața Sfântul Gheorghe, sau ilustrând Abecedarul din 1908, ori Cărți de citire cu textele lui Creangă și Coșbuc.  photo clip2_zps67e38d31.jpgÎntre revistele și ziarele în care publică desene amintim: Reforma, Adevărul, Dimineața, Acțiunea, Patriotul lui Bacalbașa, Protestarea, Belgia orientului, Þânțarul, Seara, apoi publicațiile pentru copii, Lumina copiilor și Lumea copiilor. În 1904, îl cunoaște pe Ranetti (locuiesc în același imobil, pe strada Mercur) și începe să deseneze pentru săptămânalul umoristic Furnica. Va continua timp de 25 de ani să publice ilustrații alături de Iosif Iser și Francisc Șirato, caricatura și ilustrația de ziar reprezentând sursele principale de venit.
Încă din primii ani ai stabilirii sale la București se apropie de Tinerimea Artistică, acea societate care, la începutul secolului, grupa ce era viu, novator, în arta românească.
Va expune din 1906 la Tinerimea Artistică, devenind membru societar și apoi secretar timp de 20 de ani. Se apropie de Fritz Stork, de Cecilia Cuțescu, este prieten cu Șirato, Vermont și Ștefan Dimitrescu. Începând cu 1930, execută machete pentru timbre și bancnote, va continua până în 1945, apoi face coperți, ilustrații, vignete, machete grafice pentru aproape o sută de titluri ce i se încredințează. Între ele, ediția Scurtu a Poeziilor lui Eminescu, edițiile de lux ale Iliadei și Odiseei, traduse de George Murnu, dar și calendarele Minerva, din 1908 până târziu, după 1940.
În 1914 petrece o primă vacanță cu familia, soția Claudia și fiul, Ion Lucian, la Bușteni și la Poiana Þapului.
Vacanțele în zona de deal, pe Argeș, la Ruginești, în Moldova, ori la munte, în Făgăraș sau la Dârste, devin nu doar un obicei monden, ci o necesitate motivată artistic. Pictează intens, poate cu nostalgia copilăriei de la Veria, peisaj montan sau colinar, mai întâi zeci de mici schițe, executate în ulei, pe carton sau pe mici panouri de lemn ușor, pe care le mărește apoi, în atelierul său de la București. În aceste prime note sensibile se întrevăd, filtrate, și admirația pentru luminișurile lui Grigorescu, și atenția cu care privise pictura lui Andreescu, dar și pe aceea a lui Courbet și Millet. Este la curent nu doar cu arta germană și maghiară a vremii, cunoscute direct, ci, mai ales, cu pictura franceză a veacului al nouăsprezecelea, cumpărându-și de la librăria Hachette cele mai importante albume ale timpului, abonându-se la Gazette des beaux arts, Burlington Magazine etc.
Ca și fratele său, Ary are o minte ageră, o curiozitate mereu iscoditoare, dar și un solid umor, povestește cu vervă și aceasta se reflectă în comentariile desenate. Expoziții personale de pictură a avut puține, la Sala Ileana, în 1921, 1928, 1929, 1932 și o retrospectivă la sala Dalles, în 1955. A participat la saloanele oficiale dintre 1905 și 1929, obținând în anul 1913 medalia de aur a Salonului și a participat consistent la 25 de expoziții ale Tinerimii Artistice. Recunoscut și ca bun portretist, a lucrat în perioada 1914 - 1916 pentru palatul regal portretul tânărului prinț Carol și al prințesei moștenitoare, viitoarea regină Maria.
După 1955, grav afectat de miopie și cataractă, a desenat tot mai puțin, a pictat rar.
A iubit munții și i-a pictat aproape cu religiozitate și cu o mare grijă pentru a consemna – pe spatele lucrării – data și locul înfățișat. Nu era documentarist, ci doar organizat, fidel modelului și primei impresii. La fel, a pictat numeroase peisaje din zona de sub munte, la Curtea de Argeș, Lerești, Câmpulung Muscel, Valea Danului, consemnând locuri, biserici sau case pitorești, am zice astăzi, dar care erau pe atunci numeroase și caracteristice. Ca ilustrator, a lucrat mult și pentru manualele școlare, realizând – după o solidă documentare – o galerie completă a domnitorilor Țărilor Române. A activat și în zona afișului publicitar, fără însă a căuta modernitatea sau șarja, ci numai eficiența. A fost cunoscut mai ales prin caricatură, dar prețuit și ca pictor, vânzând de fiecare dată cu mult succes, la fiecare expoziție. Deși a caricaturizat intens Casa Regală, a primit ordinul de Cavaler pentru serviciul credincios, în 1932, și Palmele academice ale Franței pentru ilustrațiile din publicațiile de limbă franceză ale vremii. Picturi și desene ale lui au fost achiziționate de Muzeul Simu, de Muzeul de Național de Artă și, mai ales, de un numeros public.

Doina Mândru









Ion Lucian Murnu

2/15 noiembrie 1910 – 12 aprilie 1984


Cel mai dăruit dintre profesorii pe care i-a avut catedra de sculptură de la Academia bucureșteană, Ion Lucian Murnu (1910 - 1984) s-a născut la București, ca fiu al graficianului Ary Murnu și al Claudiei Costăchescu, de profesie institutor, pe jumătate franțuzoaică, originară din Huși.
Ion Lucian a crescut într-un mediu de cult al artelor și literaturii. Încă de mic, desenează asemeni tatălui său. Ca tânăr elev, citește mult, literatură franceză și română, fiind la curent cu ce se publica important la București și Paris. Biblioteca personală îl arată pasionat de poezie, roman, filosofie și teosofie, interesat de istoria și arta europeană, mai ales de cea antică, dar și de epoca medievală și de corifeii Renașterii. Dante, Petrarca, Michelangelo, sculptorul-poet, și Rilke par a fi fost marile sale modele culturale. photo clip3_zps2f69a1bc.jpg
Împărtășea pasiunea cunoașterii cu tatăl său, care adusese de la München, Viena și Budapesta, pe lângă prețioase lucrări de bizantinologie, serii complete de albume cu mari pictori, mari desenatori, numeroase monografii ale artiștilor ce se afirmau după 1880. Dacă Ary era însă mereu atent la ceea ce făceau contemporanii lui, fiul său a manifestat o curioasă distanță față de generația sa, simțindu-se apropiat mai ales de istoricii care prețuiau antichitatea și arta romanică, de colecționari sau de artiști precum Antoine Bourdelle, ale cărui lucrări le admirase direct, în Muzeul Simu.
Ion Lucian a studiat la București, la Academia Julian, apoi desenul la Școala de belle arte (1930 - 1936), cu Ressu, și sculptura cu Oscar Han, discipol direct al lui Bourdelle.
Ca tânăr sculptor, l-a prețuit pe Mac Constantinescu, în opera căruia clasicul este receptat ca sursă de elegante glosse formale, într-un spirit care reunea decorativul cu meditativul. Studiile sale romane, ca bursier al Academiei din România (octombrie 1938 - iunie 1940) aprofundau o largă cunoaștere anterioară, adăugându-i descoperirea etruscilor. Arhaismul greco-latin a devenit pentru Murnu, ca și pentru congenerii săi italieni, Marino Marini și Giaccomo Manzu, corifeii școlii romane, filonul unei modernități al cărei umanism explicit era plasat sub semnul perenității. Expoziția sa de la Roma, la finalul bursei, era vizitată de regele Italiei, dar și de Martha Bibescu, aflată în Italia în acea vreme.
Această expoziție făcea dovada unei depline maturități artistice, în ea apăreau două lucrări imediat remarcate: o Veneră meditativă, plecată ca spre un luciu de apă, și Orfeul silvan, temă ce avea să-l preocupe apoi întreaga viață. Despre Venera, Martha Bibescu avea să-i scrie tânărului sculptor că este „un secret trouvé ”. Îi cerea, în scrisoarea din 1940, să se gândească la o lucrare – sugerând o fântînă cu luciu de apă – care să omagieze la Mogoșoaia martirii brâncoveni. Începea însă războiul, Murnu era concentrat, apoi pleca pe front, în Crimeea, pentru doi ani (1941 - 1943), scăpând, aproape miraculos, din retragerea de la Stalingrad. La întoarcere, a rămas tot concentrat, apoi, în 1945, Martha s-a exilat, iar sculptorul a intrat ca asistent al lui Oscar Han la catedră. Proiectul nu s-a mai împlinit… Curând, avea să fie preocupat, în principal, să-i reziste lui Baraschi.
Expoziția personală de la sala Dalles, din octombrie 1946, avea să prezinte realizările romane dar și noi lucrări, aflate tot în orizontul fertil al perenității, aducându-i sculptorului Premiul Anastase Simu. În vremea aceea, era cea mai prestigioasă recunoaștere artistică. La întoarcerea de pe front, artistul se căsătorise cu Mariana Anastasiu (și ea cu origini armânești, prin bunic, profesorul Constantin Anastasiu). Intelectual de mare finețe, poetă și traducătoare a lui Rilke, doamna Murnu avea să-i fie în viață singurul sprijin moral și chiar material. I-a legat nu doar o mare iubire, ci, mai ales, un model comun, un tip de spiritualitate cultivat în egală măsură de amândoi. Casa lor, în care a locuit și Ary Murnu până la sfârșit, a rămas după război un loc privilegiat al spiritului, al înaltei culturi.
Aici veneau unchiul George Murnu dar și Barbu Slătineanu, Alice Voinescu, Florica Muzicescu, Henry Stahl, Traian Chelaru, Francisc Șirato, Mariana Seulescu, Costin Ioanid, apoi tinerii studenți, George Apostu, Vasile Gorduz, Silvia Radu. Se înțelege că de restul lumii căutau să se apere prin cuviincioasă distanță. O distanță ce măsura nu doar antagonice idealuri, ci și însingurarea lui Ion Lucian, tot mai mare odată cu trecerea anilor care-i răpesc prietenii, apropiații.
Dinspre antic, sculptorul Murnu evoluează în modernitate pe o traiectorie Bourdelle, apoi, asemeni lui Giacometti, spre valorile expresivității plastice ale corpului, investit de el cu forțe interior devoratoare.
Sub presiunea și amenințările comunismului, etosul operei s-a schimbat radical, devenind, din senin-meditativ, unul dramatic, care proclamă ultimativ și, plastic riguros, autoritatea spiritului asupra lumii, a legilor eterne, nevăzute, asupra prezentului sumbru. Și ca expresionist Murnu este singular în modernitate, el exacerbează o suferință înalt spirituală, asemeni sculptorilor gotici și nu una a simplei carnalități ultragiate. Astfel, asceza formală manifestă în sculptura sa din anii `60, aflată în total contratimp cu arta românească oficială a vremii, dar și cu formele plastice ale artei abstracte practicate în Europa acelui timp, exprima distanța autorului față de prezent, afirmând cu rigoare spiritualul până la evadarea din teritoriul sculpturii, în care volumele se efilaseră prin consumpție interioară, în acela al picturii.
În anii `50 - `60, Murnu nu mai sculptează. Nu are nici atelier, lucrează în holul locuinței, iar forfota diurnă a casei, cu toată atenția soției, nu îl ajută la concentrarea necesară sculpturii. Se dedică lecturilor, pregătirii lecțiilor de la catedră și, apoi, picturii. Reîncepe, alături de prietenul său, Ion Mirea, cu mici schițe în ulei, peisaje la mare, sau de câmpie, în general perspective deschise, din ce în ce mai depărate de natură și prin colorit și prin stilizare. Pentru ele, folosește întâi culori rămase de la tatăl său, pasteluri Frank, iar drept suport – coperțile de la cataloagele Tinerimii Artistice. Apoi cumpără uleiuri noi, doar tonuri luminoase, albastru ceruleum, ori Prusia, roșu permanent, mult alb, cadmiu, verde smarald, ocru auriu, sienna. Paleta sa este restrânsă, planurile sintetice, tușa exprimată net, din cuțit.
Subiectele puține, obsesiv aceleași: o margine de mare, mici insule albe, hieratic populate de copaci desfrunziți, suflete moarte – în simbolica bizantină – stânci albe, peste care se ridică, albe imaculat, vele antice, steaguri ale speranței, ridicate de naufragiații nevăzuți, ori, simplu, proclamări ale spiritului.
Picturile acestea – uneori populate cu siluete firave, simple armături pentru austere drapaje –, plutind ireal, ori suind spre un înalt pur, respiră o ardentă aspirație spre libertate și o sete de puritate unice. Și în ele spiritualul impune asceza plastică, simplificând planurile, fără să le elimine, reducând spațialitatea la suprafețe aproape decorative, după formula bizantină. Ca și în fresca bizantină, înrudită cu cea mai bună pictură metafizică a vremii, în spatele formulărilor sale plastice se strevede însă, cu claritate, mesajul, un conținut accesibil doar inițiaților. photo clip4_zpse066af63.jpg
Sunt aici ecouri ale lecturilor sale biblice și platoniene, ale Fericitului Augustin (din Confesiuni) și ale lui Plotin (din Eneade), cum și ale operei dantești, cunoscute până la majore asumări. Ades, artistul, își repeta, chiar și în fericita epocă romană, resemnat și însingurat: „Non raggiona di loro, ma guarda e passa”. A fost chiar deviza sa pentru anii de spaime și izolare ai comunismului.
După Dalles, în timpul vieții, a mai avut doar o expoziție personală la București, în 1966, la sala Orizont, și alte două în străinătate, la Roma (în 1967, galeria Feluca), și, în 1971, în Germania, ambele cu un mare succes de presă și de public. Aceste expoziții au fost și un succes financiar, fiind cumpărate multe tablouri.
Sunt aici ecouri ale lecturilor sale biblice și platoniene, ale Fericitului Augustin (din Confesiuni) și ale lui Plotin (din Eneade), cum și ale operei dantești, cunoscute până la majore asumări. Ades, artistul, își repeta, chiar și în fericita epocă romană, resemnat și însingurat: „Non raggiona di loro, ma guarda e passa”. A fost chiar deviza sa pentru anii de spaime și izolare ai comunismului.
După Dalles, în timpul vieții, a mai avut doar o expoziție personală la București, în 1966, la sala Orizont, și alte două în străinătate, la Roma (în 1967, galeria Feluca), și, în 1971, în Germania, ambele cu un mare succes de presă și de public. Aceste expoziții au fost și un succes financiar, fiind cumpărate multe tablouri.
Dar Murnu, care-și pregătea cu minuțiozitate fiecare călătorie, desenând hărți, stabilind itinerariul după ample documentări istorice, revenea dornic să împărtășească frumusețile descoperite studenților săi, ori prietenilor, în lungi conferințe cu diapozitive. Și astăzi, foști colegi de catedră ori studenți de la toate secțiile își amintesc fascinantele expuneri cu diapozitive, peregrinările din itinerarii romanice ori antice grecești, în care profesorul le împărtășea nețărmurita lui iubire de frumusețe și de adevăr. Idealist dar și lucid incurabil, Murnu tânjea după o lume a binelui, frumuseții și ordinii, o lume în care adevărul și amenitatea să domnească, iar pe aceea nu o aflase nici în Franța cu intelectualitatea filocomunistă, nici în Italia majoritar de stânga, (9 milioane de membri ai partidului comunist), nici în Germania rece, care-și pansa încă rănile războiului. După o lună de voiaj, dormit la prieteni sau în mașină, după cura de conserve, supă Maggi, biscuiți și lapte praf de acasă, se revolta ușor amuzat: „Mariana, aici nu vorbește nimeni românește, haidem acasă!” Era un acasă în care tezaurizase toată istoria Europei meridionale, nostalgia Helladei, a Pindului strămoșesc, a munților Carpați, în care obișnuia să treacă luna de vacanță, la Drumul Carului, în compania unor țărani înțelepți și harnici, țața Ileana și Moise Frunteș.
După deces, văduva sa obține o expoziție la sala Orizont, pe care i-o deschide criticul Dan Hăulică, apoi, din 1990, artistului i se consacră mai multe expoziții la București, în 1990, Constanța – Muzeul de artă, 1991, și Galați, Muzeul de artă contemporană, 1992, apoi, în 2004, la Palatul Mogoșoaia, și la Roma, 2005.
În aceste apariții, desenele sale expresioniste, alături de picturile metafizice și de ultimele sculpturi, intrate deja în patrimoniul și în expunerile pemanente ale muzeelor, au constituit revelația unui univers artistic și a unei suferințe interioare cu totul singulare în arta românească postbelică. S-a publicat și jurnalul său de idei, Idee și meșteșug (1992, Editura Universal Dalsi), un document unic despre rezistența prin spirit și prin cultura impusă de Murnu în Academia de arte.
Figurativ și umanist, atunci când arta „oficială” căpătase libertatea exprimărilor abstracte, metafizic, pe când pictura românească practica formulele postimpresionismului sau ale sintezelor postcubiste, Murnu a fost permanent în contratimp cu vremea sa, având însă mereu convingerea că singurătatea sa este a unui precursor și nu a unui epigon târziu.
Cursul ulterior al artei românești, prin revenirea studenților săi la figurativ în cadrele unui umanism modern, a demonstrat acest fapt. Trebuie să numim aici o valoroasă pleiadă: Silvia Radu, Vasile Gorduz, Viktor Roman, Gheorghe Apostu, Vladimir Predescu, Dinu Rădulescu, Ion Condiescu.

Doina Mândru

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!