poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7486 .



Adrian Suciu - Apelul la verticalitate pe drumurile fierbinți ale poeziei (vol. «Mitologii amînate», 2011, Editura Herg Benet)
articol [ Carte ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [angegab ]

2013-04-03  |     | 



Adrian Suciu a publicat un volum antologic intitulat «Mitologii amînate» în 2011.
Deținător a numeroase premii naționale și internaționale, premii ale Uniunii Scriitorilor și ale unor reviste literare serioase, premii peste premii, autor tradus în cinci limbi de circulație internațională, poetul are un parcurs exemplar.
În prefața volumului «E toamnă printre femei și în lume" (Editura Echinox , Cluj, 1993), eminentul critic Mircea Zaciu afirma: «Adrian Suciu este cel mai promițător exponent al generației sale. Învăluitor, versul lui deține secretul artei adevărate»:
«Copiii ascund cărarea-n nisipuri, femeile dibace/ Vor lucra să mă rătăcească, să mă audă,/ Soarele va îneca păunii, voi turna alcooluri/ fierbinți în orbitele lor,/ să-mi sting pe carnea vie/ durerea din tâmple.»(Un nor străin)
Poetul are simțul acut al cântului magic, mitologic. Ritualizează, celebrează , exprimă cursul vieții și tot ce îi dictează inima, sufletul și destinul omenesc. Poetul nu propune teme noi, le orientează diferit, cântărește greutatea cuvintelor și le asociază unei sensibilităti febrile. Asistăm la o conectare privilegiată cu indicibilul și invizibilul:
«Iubitule, strigă ea cînd n-are ce face, ești un animal/ tînăr, frumos, lasă-ți ochii triști/ și cumpără-mi portocalele/ și părul ei peste omoplați/ se culcă blond, eu mă pun în genunchi,/ îi șoptesc, zdrobindu-mi oasele de asfalt/ viața ne-o facem cu femei pe care le pierdem.» (Femeile pe care le pierdem) Poeziile sunt dense, compacte, pline de sens, cuvinte-telegrame în care fiecare cuvânt contează. Uneori tonul devine incantație, împrumută din scurtimea savantă a unor haikuri moderne în care embleme ingenioase se înșiruie ca niște hieroglife pe pereții unor peșteri milenare imaginate .
Adesea, forța de sugestie și suplețea gândirii autorului îi permit o abordare ludică, retorică, cu miez epic:
«Femeie! Te scoală ca să urli, dar să taci:/ Prin versurile mele, ca glontele prin sînge bate/ Bărbatul tînăr înveninat de doamne/ Și-un leu bătrîn în dintele de moarte poartă/ Pînda lui spartă demult ce te-a pîndit./ În versurile mele, stă în picioare tăcut/ Bărbatul tînăr înjunghiat de doamne!» (Bărbatul tînăr)

Percepțiile sensibile, afective și culturale sunt dirijate spre lume, dar autorul nu scrie încorsetat, practică o artă liberă, totalizatoare.
«Ce de fructe tac, aromite, în lemne! Nu știai tu,/ dar fructe erau acelea care ardeau și odaia/ plină ochi de amintirea merelor verzi./ Un lung poem între fibrele lemnului, o mare epopee, bunica părtinitoare, învinsă de pămînt./ în rest ,în adâncuri, liniște.»
Adrian Suciu practică un lirism orientat spre destinatar, căruia dorește să îi atingă conștiința și sensibilitatea, suntem într-o poezie morală, simte nevoia ca acesta să primească și să împartă cu el aceste «dezvăluiri» intime. De aceea este un poet dificil de categorisit.
«Ah un cer vast spre care urcăm ca două mari/ coloane îmbrăcate-n sare! Ce-ascund/ în aceste sărmane cuvinte? În trupul lor/ stau la pîndă/ Semne pentru care mi-aș da viața cum aș da iarbă calului din vis./ Alături de șerpi, cresc copiii șerpilor și ei/ învață limbile șerpești. Despre limba mea,/ în care tocmai scriu,/ ce am să spun?» (Scrisoarea II).
În prefața semnată de Ion Pop, intitulată «În penumbra melancoliei», acesta subliniază la Adrian Suciu «o vitalitate bărbătească deplin conștientă de avantajele ei, secondată numaidecât de o melancolie a pierderilor ». Același critic remarcă «destulă ambiguitate în aceste versuri, și ea este a întregii poezii a lui Adrian Suciu, oscilând în continuare între reveria plenitudinii, iubirii și acea incapacitate "de fixare", resimțită ca pierdere și totodată ca singură posibilitate de realizare».
Este perfect adevărat că poemele sale au un sunet personal (neosimbolist? ), poetul introduce în câmpul poetic aspecte care surprind prin prozaismul lor. În fond, autorul încearcă să varieze temele, tonul, stilul, erijează adesea punți de legătură fine între simbolism/ romantism:
«Mă pierd prin oraș. În ochii albaștri/ ai cîntărețului se-aruncă bani rotunzi și te cunosc/ cum pot; Fumul țigărilor e albastru/ și te cunsoc prin el. Ploaia e rece/ și te cunosc ca un călător întârziat . Poate/ se-ndură și vine mai repede sfârșitul înțelepciunii. În ințelepciune, nu te cunosc. Stau/ rezemat de fereastră și nu te cunosc.» (Prin oraș).
Se aude o voce a sufletului, confesivă, care dincolo de confidențe exprimă condiția umană pur și simplu... În același timp, spontaneitatea orală a autorului este un plus, atractiv.

«Nimeni nu e mai singur decît / o femeie singură. Într-o dimineață / ea intră în lan/ cu aura ei statornică de regină-n exil,/ într-o noapte ea intră/ în patul meu și spune: Dacă n-aș fi luptat/ în acest război, aș fi visat despre el» (O femeie singură)
În poemul «Poem cu sîngele meu», poetul joacă pe ambivalența sângelui, simbol dublu, al vieții și al morții: «chiar sîngele strecurat cumva prin porii tăbăciți / de tutun, ajuns afară întîi se oprește nedumerit/ ca o mamă în fața fiului întors de la prima noapte/ cu vin și femei. Apoi prinde-a boci: Vai, vai cum/ își despletește părul sîngele meu nesăbuit, vai,/ cum îsi lasă el părul e cămașa murdară!»
Bachelard afirma ca există o poetică a sîngelui, o poetică a dramei și a durerii, căci « sângele nu e niciodată fericit ». Poetul resimte forța vitală a sângelui dar el reprezintă și moartea (ca un vehicul al vieții),căci ne clocoteste în vine dar la sfîrsit se scurge definitiv. ..
«Am o ură nemaivăzută și nemaipomenită, stă/ în burtă și-mi macină cu răbdare măruntaiele, în inimă stă și-mi macină sîngele ». (Urăsc)
Harul poeziei, rolul său uneori profetic, solemn, clarvăzător, e mânuit cu abilitate , Adrian Suciu face din inspirație o unealtă entuziasmantă:
«cum secera el cu secera vise prin arbori/ și cum îl întristau în somn catargele dărîmate.Toate fi-vor uitate când va trage el ușa/ de cireș negru și oblonul greu: se va ivi/ cintezoiul singur, herald întârziat.» (Autoportret)
În prefața volumului «Nopți și zile» (Editura Arhipelag), criticul Alexandru Cistelecan remarcă «intemperanța senzuală a lui Adrian Suciu exersată în metafore voltaice pe un scenariu mai curând donjuanesc decât madrigalesc, n-a luat calea lejeră și imediată a limbajului provocator, pus pe epatarea pudibonderiei și pe aclamarea lascivității ori orgiei. Poetul n-a făcut din falocrație o religie și din erotomanie o mistică, deși în poemele sale explodează ori iradiază , de fiecare dată un buchet senzorial de o fragranță intempestivă»... Mai încolo, criticul afirmă că «Adrian Suciu ține melancolia în frapieră, condensând-o spre punctul ei imploziv, într-o tensiune criogenă»:
«Melancolie, vino să te țes/ În patul meu subțire dintr-un vers;/ Port fericirea cu mine și ard/ Cu-ncercănații prieteni să o-mpart./.../ Melancolie , vino sa te pun/ Pe patul meu subțire dintr-un prun!» (Cîntec de melancolie). Aceste poeme par scrise cu ochii deschiși, între trezie și reverie, poetul se agață de Real, fuge de șablonul isteric al unor poeți veleitari.


În volumul «Viața fără urmări», Editura Brumar, 2010, Daniel Cristea-Enache afirmă că «Adrian Suciu scrie o poezie concentrată, deopotrivă metaforică și ironică, pe care îmi e greu s-o încadrez generaționist; Iată un indice sigur al originalității, nedebitoare unor formule de "autoritate" în contextul unor generații, al unor promoții sau al unei epoci literare care le cuprinde pe toate (…) Renunțând din capul locului la "-ismele" ce consacră prin sufocare și înregimentare, poetul încă tînăr (însă de o evidentă maturitate artistică) încearcă să lărgească și să adâncească o lume proprie, un imaginar personal, schițate fulgurant, sau în trepte până la punctul din care ele pot să pulseze, autonom, mai departe.»
Deși poetul respinge procedeele tradiționale, expresia sa poetică nu e în pierdere. Suntem într-o poezie «spusă», «ascultată», «recitată». Suntem pe terenul seducției și a unor «pariuri» în teren experimental. Visul face parte din realitatea sa absolută, imaginația așijderea:
«Eu nu mi-am plâns niciodată de milă/ Am prieteni care îmi jură că merit să fiu mîntuit/ Ne ridicăm de la masă/ ca dintr-o carte goală și ne fugărim femeile cu pietre/ Ele rîd și vor să mai stea./ Nu-mi plînge de milă./ Rar mă gîndesc că, dacă ar trăi mama,/ m-aș spînzura de mama...» (Alungarea femeilor);
Poeme cu turnură impresionistă în care poetul percepe substanțele fabuloase ale existenței, le ridică la rangul de mit:
«În fiecare zi o mie de mame/ nasc țânci neiubiți îi vezi atîrnînd de țîțele vinete cu/ disperarea vulgară a celor ce simt respirația morții/ le vezi tații trași la față pe coridoare țepeni străini/ mimînd fericirea incredibil de prost» (biberoane roz). Volumul se încheie cu proze lirice la fel de personale.
Într-un interviu complex , în binom cu un scriitor, Adrian Suciu afirmă cu convingere că «Nu se învârte "roata poeziei" după "zecismele" menționate; E doar o formulă pentru criticii care țin neapărat să aibă la îndemînă niște clasoare. Nu există generații, există doar personalități și anumite solidarități între acestea. În ce mă privește, consider că anul acesta sunt "douamiisioptist". Are cineva ceva împotrivă ???» (anul interviului în revista Luceafărul…)
Cît despre critici, «critica spune multe; dacă ne facem destinele literare după ce spun criticii, în afară de faptul că am fi slabi, am fi și tîmpiți. Criticii vin tot timpul și enunță lucruri cu aerul că au descoperit adevăruri ... mari artiști au fost și analfabeți, și academicieni».


Poetul Adrian Suciu este un comentator avizat, strict, tranșant, sigur de sine, dar poezia lui este un conglomerat de imaginație și erudiție, de ludic , de serios, de sentimental și de rațional care se completează bine, din fericire ... Suntem într-o melancolie fină, a cărei tonalitate se exprimă între pesimism , tristețe, liniște ori singurătate... Un lucid care cunoaște prețul melancoliei, cea cu care își recunoaște dublul ego-ului cu care de la o noapte la alta, de la o zi la alta străbate drumurile existenței, urcă și coboară tenebrele subconștientului.
Iubind universul, poetul da un sens concret setei sale de infinit.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!