agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4633 .



Versete și alte adevăruri
articol [ Presa ]
de ziua limbii române

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [L.I.Muresan ]

2013-08-29  |     | 



Deși nu mi-am propus editarea unui volum de versuri în anul 2013, legiferarea zilei de 31 august ca zi a limbii române m-a determinat să acționez în acest sens. Am încropit volumul de poezie "Versete și alte adevăruri", iar editorii de la StudIS s-au ambiționat să îl scoată la lumină în timp oportun.

Pentru edificare citez cronica pe care, cu mare amabilitate, într-un timp scurt, dovadă a lecturării atente, a redactat-o scriitorul (și prietenul) David Dorian.


"Între sapiențial și cotidian

Versete și alte adevăruri, cea mai recentă apariție editorială semnată de poetul Liviu-Ioan Mureșan, apărută la Editura Studis, Iași, 2013, e o carte de poezie abordând tonul sentențios al poetului ce gândește la existența umană, existență comparată cu o carte ce trebuie citită cu răbdare, iar cei ce nu au paciența să parcurgă toate paginile sunt identificați cu sinucigașii trăind entuziasmul saltului peste pagini, al descoperirii înainte de termen a sfârșitului tramei.
Demersul pe care și-l asumă Liviu Ioan Mureșan este din start unul dificil, iar poetul reușește, măcar pe alocuri, să ajungă la tonul firesc, sapiențial. Poemul amplu versete, cu care se deschide placheta, e construit pe definiții, pe apoftegme aflate la limita prețiozității. Ceea ce salvează însă acest discurs e simplitatea termenilor, fluența și coerența enunțului. Mai izbutite sunt însă “versetele” ce părăsesc tonul grav, abordând ludicul: rotesc în jurul taliei un cerc de plastic/ jucăria mea/ opresc cercul îl țin în mîna stîngă/ mă aplec și trec dincolo/ îl țin în mîna dreaptă/ și trec dincolo/ iată cum poți birui timpul/ joaca aceasta e mai logică decît viața.
Gesturile simple din existența cotidiană dobândesc semnificații adânci, mai adânci și mai relevante decât înțelepciunea căutată: rad cu unghia de pe birou/ o pată uscată de gem/ o ling pentru a mă convinge/ e dulce și murdară/ îmi șterg degetul pe mîneca stîngă/ tastatura e plină de praf /o șterg cu mîneca stîngă/ mă dezbrac pun cămașa în mașina de spălat/ privesc minute în șir /cum se învîrte/ în clăbucii albi.
Amplul poem versete se configurează și ca o biografie poetică, în care locurile domestice, membrii familiei își fac apariția: de două zile citim împreună/o rugăciune pentru reuniunea familiei/fila aceasta e identică/ pasajele importante le rostim în cor/ precum o incantație/ vocile noastre sînt atît de frumoase/ noi nu aveam talent muzical/ și iată un licurici a/ pătruns în gurile noastre/ glasurile s-au perfectat/ pînă la armonii siderale/ de două zile batem din palme/ țopăim/ ne distrăm și fila aceasta/ ne dorim să nu se termine.
Poet douămiist, L. I. Mureșan nu ocolește aspectele socialului cu toate tarele și chichițele sale: iată-i cum ridică pe furiș biserici/ iată cum fiecare își caută un loc/ numai al său/ iată cum cei bogați își pun fețele/ în icoane cu aură purpurie/ și numele pe lista ctitorilor (mă doare)
Suferința, tragicul existenței, stările sufletești pline de patetism, atunci când sunt abordate cu detașare, pentru a nu cădea în melodramatic, reușesc să imprime poemelor un suflu de prospețime și autenticitate.
Capcana poveștilor patetice e prezentă în multe locuri, cum în poemul divorț, în care stărilor sufletești dramatice ale cuplului implicat în actul separării li se contrapun gesturile mărunte, uneori vulgare ale protagoniștilor: notarul cu fața lui tîmpă întinde cîteva hîrtii/ pe care nici nu le citești/ secretara notarului scuipă arătătorul/ întoarce pagina/ călătorești în trecut/ femeia pe care o iubeai/iubești/ se scobește în nas/ lipește mucozitățile de brațul scaunului
În poemul speranțe, poetul nu se dezice de dimensiunea metafizică a iubirii: adevărat mîntuirea nu e iluzie/ iar sărutul acesta e taina sfîntului graal/ să ne cuminecăm împreună/ limba ta vinul și pâinea/ de care flămînd mă apropii.
De la volumul precedent, Poeme din Subcetate, în care subliniam în postfața cu titlul Măruntul cotidian metafizic, eforturile poetului de a-și sincroniza și alinia experimentele poetice cu cele ale congenerilor săi douămiiști, care au abandonat pe rând agresivitățile de limbaj, cantonându-se tot mai mult în spațiile unui lirism autentic, lipsit de asperități epatante, Liviu-Ioan Mureșan a mai făcut un pas spre aflarea sinelui poetic. Așa cum afirmam atunci, el este un poet remarcabil al generației sale. Dovada maturității sale artistice ar putea fi poemul ce rost are?, pe care îl citez în întregime. ce rost are bătrîne să ne gîndim cum ar fi fost/ dacă într-una din zile mergeam împreună la omul păianjen/ te-ai temut să nu se schimbe viitorul într-un mod groaznic/ o țineai pe a ta cum că niciodată să nu faci un gest brusc/ o faptă nebunatică pe care să o regreți/ și teama te-a însoțit toată viața teama de a trăi cu adevărat/ să nu faci rău cuiva cu buna ta dispoziție/ să nu rîzi niciodată pentru a nu fi cumva surprins de un/ suflet întristat/ să ne gîndim bătrîne la visele pe care le scuturam din cap/ atît de imposibile pentru o minte scăldată în primăvară/ cum ne jucam cu mingea verde printre idei dădeai cîte o/ lovitură de cap/ și ți-o param cu o vorbă apoi tăceam cîteva zile/ ca doi străini încuiați din greșeală în toaleta publică/ ce rost are bătrîne să mai vorbim cînd privirile ni se/ încrucișează/ de cîteva zile și o vom ține așa pînă spre seară
Iubirea, senzualitatea sunt alte temeiuri ale poetului aflat între ființe ce-și trăiesc destinele înconjurate de măruntul cotidian. În paginile plachetei de față întâlnim un univers poetic bine articulat. În lucrurile banale, poetul descoperă poezia vieții: o vacanță la munte, departe de civilizația zgomotoasă, un week-end cu nelipsitele grătare de pui, mititei, garnisite cu ciuperci, stropite din abundență cu vin roșu și alb.
Poetul e urmărit mereu de tentația filosofării, în poeme ample ce excelează prin fluența discursului și mai puțin prin pretenția de adâncime ideatică, știut fiind că poezia autentică se scrie prin cuvinte și nu prin idei. Cu mult mai izbutite sunt poemele sale în care cotidianul se umple de semnificații adânci, în care poetul abandonează tonul sentențios, sapiențial în favoarea metafizicului ce respiră printre cuvinte, cum bunăoară în poemul revelația Cărții: s-au lipit filele ultimului exemplar din Carte/ și teama de a nu rupe cuvintele macină amprentele/ sufli introduci bețișoare uscate între file/ amintirea prețului de pe cadoul ce l-ai cumpărat/ luna trecută cînd te-ai chinuit să-l desprinzi fără să rupi/ ambalajul/ amintirea produsului de la market cu preț/ redus/ peste preț/ redus/ anunțînd expirarea/ unghia îndepărtînd abțibild după abțibild/ pentru curiozitatea primului preț/ asta-i valoarea revelației de muritor
În poemul aspecte nesemnificative, aflăm imagini violente, în registru expresionist. Poemul e ca o poză de familie developată în nuanțe de maxim contrast: am vomit/ bucuros că encefalul îmi joacă/ feste/ am curățat apoi cu lehamite și am vomit/ m-am ținut de nas să nu simt mirosul/ și iar am vomat/ împrejur copiii se învîrteau ținîndu-se de mîini
Un alt poem notabil este patul de noapte, construit din artificiile fanteziei: se face noapte/ pe marginea patului/ doi arabi cum două umbre îmbrăcate în nisip/ își cheamă femeile și copiii/ aprind foc beau ceai ucid o capră mănîncă/ mă rotesc printre nori cu pătura asudată între picioare/ trag cearșaful precum un cort în deșert/ teatrul de păpuși îmi zic/ și adorm cu tîmpla pe lună/ pe partea ei nevăzută unde arabii au corturi copii măști albe și cai mărunți/ două cămile trec pline de apă/ văd valuri/ patul plutește spre ultima limită.
Liviu-Ioan Mureșan e poetul ce descoperă metafizicul în gestul cotidian mărunt, sensurile adânci și semnificațiile lui pline de miez. Poemele sale sunt trăirile unui eu lucid și totodată contemplativ. Prin noul său volum, el confirmă statutul de poet remarcabil al tinerei generații de poeți ajunși la maturitatea expresiei artistice."

David Dorian



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!