poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4731 .



Adevăruri în format A5, în cod portocaliu, în(că) versete
articol [ Carte ]
Recenzie: Versete și alte adevăruri de Liviu-Ioan Mureșan

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tyly ]

2014-01-29  |     | 



Suntem sub zăpezi! - spun cei doi bătrâni pe care îi sun săptămânal să văd dacă mai respiră. Þin un fel de oglindă cu lupă și lumină a sinelui poziționată spre gura târgului. Așa aflu ce mă interesează. Iarna este mai veche decât noi și totuși are atâta forță. În câteva ore a făcut curățenie generală. Miroase mai frumos decât cocolino peste tot pe unde a întins cearșafuri albe, scrobite. Aleargă prin toate cotloanele, folosește crivățul ca pe un detergent în spume, șterge orice urmă pământească. O clipă ai impresia că ai murit și te afli printre îngeri care și ei au șosele, orașe, copaci, benzinării, farmacii, bodegi, marketuri, bănci, parcuri, tomberoane, magazine chinezești, școli, stadioane, biserici și oameni, desigur, ca să le facă treburile cumpătat și corect, așa cum este în lumea lor.
Aceeași tipesă mă urmărește în tot ce fac. Mă îmbrac eu, că așa vreau, cu tricou marinăresc și bolero tricotat negru, și ea la fel. Mă tund eu cu gheare peste urechi, fiindcă nu pot intra în bucătărie decât dacă arăt bine , hop și ea la coafor. Încalț eu o pereche de botine cu vârf ascuțit pentru că mă avantajează, și ea! Mă dau eu cu un ruj lila, ea la fel. Singurul lucru pe care nu mi-l poate copia este parfumul personal.
A slăbit enorm în ultima vreme. O fi bolnavă? Își imaginează că este o fetișcană la vârsta îndrăgostirii?
Viața. Un nume comun, ați spune. Dar dezbrăcați-o de năravuri, cercetați-o până la ultima celulă, descompuneți-o pe litere, disecați, așezați-o microscopic și vedeți cât este de complexă. V de la victimă, I de la iubire, A de la adevăr, Þ de la țipăt, A de la aristotel. Folosiți orice combinație vă vine în minte sau care vi se potrivește mai bine. VinăIspităAteuÞintirimAdio.
Liviu-Ioan Mureșan, LIM adică, ne propune câteva “Versete și adevăruri” chiar despre ea, despre viață. Fie că este o poveste pe care o citim fiecare la rândul lui, fie că este însuși adevărul că existăm, fie că este labirintica minciună în care ne încâlcim toți, viața este zestrea dată, moștenirea cu care mergem spre destinația ultimă.
În legătura sa cu viața, poetul o consideră cartea de căpătâi pe care o parcurgem filă cu filă, de multe ori la întâmplare, acolo unde se deschide. Citești și vezi că este chiar ceea ce ți se întâmplă ție, că faci parte din întâmplare sau că întâmplarea era pregătită anume pentru tine. Între filele ei, omul se regăsește ca personaj al unui basm ancestral, “pasajele” importante - începutul și sfârșitul -, deschizătoare-închizătoare ale vieții, confundându-se cu nașterea, respectiv moartea. Unii dintre cititori au răbdarea de a parcurge filă cu filă, de a întoarce adevărul și pe o parte și pe cealaltă, tratează cu mare calm lumea, împrejurările, evenimentele, acțiunile, se opresc pentru a se mai odihni un pic, pentru relaxarea zilnică, gândesc, judecă, memorează ori rememorează, zăbovesc asupra secvențelor atractive, interesante, ieșite din comun, recitesc pe altele pe care le consideră demne de a fi reținute, drept pilde poate, neexcluzând faptul de a le transmite și altora măcar la nivel de idee: “viața e o poveste citită de fiecare/ precum biblia sau o altă carte de căpătîi/ pagină cu pagină”… “fiecare pagină întîmplare/ durere mai ales/ fericire/ neputință și așteptare/ fiecare pagină vis peste care/ se aștern alte și alte pagini/ și numai lipsa memoriei ne îndeamnă/ să revenim la pasajele importante/ cum ar fi moartea/ sau nașterea/ unui personaj”/ “Versete”.
Viața poate fi considerată, din alt punct de vedere, un drog luat în cantități (ne)potrivite, astfel încât să pară altfel decât este, măcar cu un pic față de realitate. Cumva frumoasă până la halucinantă. Un drog “administrat în neștire”, cum o numește poetul. Acolo unde se depășește doza admisibilă, apare neinvitata umbră a morții. Dacă ar ști să o administreze! Eficient, cu simț de răspundere, cu mai multă încredere în sine și în ceilalți, cu mai mult optimism! Însă, se poate vorbi despre viață în lipsa morții?
Viața are nebuniile și nebunii ei, are fericire și tot pe atâta ură. Pe cât de simplu de dus în aparență, pe atât de dificil de atins în punctele ai nevralgice; pe cât de îngrădită, pe atât de libertină. Desigur, pe cât de fragilă, pe atât de puternică. Ea este balanța spirituală, ne trage când în sus, când în jos, într-o legănare de-a dreptul periculoasă: “unii sînt bolnavi nelăsînd/ viața să curgă/ devin coautorii propriilor cărți/ aceștia sînt nebunii”/ “Versete”.
Viața poate fi un simplu obiect imaginat de propria minte. Un joc al minții. O acrobație care să surprindă, să trezească admirație ori, dimpotrivă, spaimă și inhibare. O gimnastică a minții, a spiritului. Poetul o vede ca pe un “cerc de plastic” prin care putem trece de o parte și de cealaltă, ca din viață în moarte și invers. Aceasta pare să fie logica nemuririi, din punct de vedere al cititorului care se confundă cu povestea pe care o citește sau scrie, care probează trecerea prin cercul născocit: “rotesc în jurul taliei un cerc de plastic/ jucăria mea/ albastru asemeni infinitului/ poarta mea în timp/ și cîteva minute călătoresc în viitor/ opresc cercul îl țin în mina stîngă/ mă aplec și trec dincolo/ îl țin în mina dreaptă/ și trec dincolo/ iată cum poți birui timpul/ joaca aceasta e mai logică decît viața/ sînt fericit”/ “Versete”.
LIM îmbină ideile universal valabile cu cele personale, aș zice că personalizează generalul. El nu se uită pe sine și nu-și pierde din vedere familia, reperul său existențial, punctul de orientare în(spre) lume. Copiii sunt universul vieții. De acolo izvorăsc bucuriile, satisfacțiile, mulțumirea sufletească. Centrul iubirii este soția. Centrul amintirilor, bunicii. Ei reprezintă filele cele mai importante ale acestei cărți, viața, pe care o scrie cu vorbe și fapte: “alex a început pe la șase ani/ buchisea cu plăcere/ acum contopit/ anticipează deznodămintele zilelor”/ “Versete”.
Nici munca autorului nu este uitată, ea este doar o reflexie pentru munca omului, oricare om, pentru a-și face mai ușor de suportat existența, pentru a lăsa ceva din zbuciumul său urmașilor, singurul câștig, de altfel, de natură spirituală: “pagina aceasta e scrisă cu umilință/ plină de sudoare și lacrimi/ fără punctuație cu versete lungi încîlcite”/ “Versete”. Paginile vieții sunt scrise cu durere, dar și cu bucurie, cu fantezie, în ritualuri personale și de familie. Viața reprezintă un obiect de artă care se modelează, se creează în armonii speciale, originale, reale. Se vrea pictată și se lasă pictată. Se vrea cântată și se cântă pe aceeași melodie, fie veselă, fie tristă, în concordanță cu sinele: “la cartea aceasta s-a scris/ s-a pictat/ și s-au aranjat melodii/ pentru fiecare filă/ treimea nu poate fi contestată/ prin rațiune”/ “Versete”. Viața este însăși rugăciunea pentru viață: “de două ziele citim împreună/ o rugăciune pentru reuniunea familiei/ fila aceasta e identică/ pasajele importante le rostim în cor/ precum o incantație”/ “Versete”.
Unul dintre adevărurile incluse în acest volum de versete și adevăruri, este cel al realității. Al realității induse, inoculate. Al realității media. Spre exemplu, subiectul căpușelor de care trebuie să ne ferim pentru că ele ucid, ele nu iartă, ele nu cunosc iubirea de aproape! Și apropo de aceasta, ar mai fi subiectul bisericilor care se înalță “pe furiș”, zidind falsa credință a unora, banii altora, prin mila divină și unde “cei bogați își pun fețele în icoane cu aură purpurie/ și numele pe lista ctitorilor”./ “mă doare”. Apoi, în efectul de seră, pe protagonistul soare, indolent și tupeist de strălucitor, nepăsător de fierbinte îl doare-n cot de condiția umană: “mă doare soarele acesta fierbinte/ nepăsarea-i mă doare și-i invidiez longevitatea/ pentru că nu e om nu e umbră nu se reîncarnează/ ci strălucește/ cum l-ar durea în cot de condiția pașilor prin iarba moale/ și verde.”/ “mă doare”. Deși pământul, iarba, soarele au câte-o durere, constatăm cu stupoare că ea ne aparține, ne este transmisă și nouă. Timpul, ca un sanitar la lucru, ni le va obloji pe toate, cum știe doar el: “timpul va trece așa cum numai el știe/ să șteargă durerile/ umbrele se vor estompa odată cu stingerea soarelui”/ “mă doare”.
Divorțul este un adevăr modern. O modă retro. Respectă cu strictețe principiul conform căruia, în natură nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă. Poetul se referă la iubire ca la o construcție ridicată cu migală și dăruire și pe care o poți dărâma cât ai zice “divorț”. Cărămizile construcției se împart la doi, ruina sentimentală și ea. Copiii rezultați din dragoste, liantul căsniciei, sunt cei mai afectați. Viciul degradării morale biruiește: “e nevoie de cîteva ceasuri să dărîmi o iubire/ pecetluită cu sîngele pruncilor/ maturi azi/ și de cîteva zile e nevoie să împarți agoniseala/ a douăzeci de ani/ notarul cu fața lui tîmpă întinde cîteva hîrtii/ pe care nici nu le citești” …”de astăzi așternutul poate fi murdar/ doar cîte o tîrfă/ să-ți reproșeze/ neglijența/ în timp ce o plătești”/ “divorț”.
Despre viața ordinară, văzută ca un meniu, ca o modalitate de îmbuibare ori de petrecere (a timpului), LIM exprimă cu dezinvoltură tarele acesteia, slăbiciunile umane vizibile pe care le tratează cu un tăios umor contemporan: “ne-am adunat în grădină să frigem mici/ piept de pui și ciuperci/ să bem vin roșu vin alb/ să bîrfim cunoscuții/ și necunoscuții/ după cîteva ore am uitat de oameni/ bîrfeam arhanghelii serafimii/ cetele înaripate cu lauri pe creștete/ umpleam cănile cu nectar din cer/ frigeam sentimente”/ “poveste cu oameni și alte slăbiciuni”. Poetul scoate în evidență, astfel, decadența societății actuale.
Subiectul singurătății nu face opinie separată, el este prezent și la acest poet, în strânsă cordialitate cu moartea “despre temere în singurătate”. Iar „dacă e să se moară/ să se moară omenește/ nu cu un os înfipt în gît/ sau atîrnînd de sforile hamacului/ să nu se moară de binedispunere nici de inimă rea/ totul să fie pe neașteptate/ cum ar cădea tavanul și numai umbra acestui/ ca ultimă prevenire/”/ „dacă e să se moară” - asta spune poetul, referindu-se la poeți, la orgolii și ineficiența acestora. Mai spune el: „pentru poeți sînt o infinitate de stări/ în care ar putea muri liniștiți/ cea mai plăcută este închiderea între coperte/ eventual învelite în piele de animal”/ „dacă e să se moară”, ca ultim efort pentru satisfacerea acelor mândrii personale, uneori fără sorți de izbândă.
Revoltat că viața este „o mare minciună”, poetul atinge nu numai economicul, dar și social-culturalul de actualitate: „numai filosofia tîmpește simțurile/ și credința perfidă că există în toate început și sfîrșit/ adunat-am generație după generație informații eronate/ pe care ne-am pietrificat raționamente/ predăm copiilor la școală aberații/ formăm visători ai nulității/ și ne convine/ să pășim pe trepte imaginare”/ „o mare minciună”. Pentru fiecare mare minciună există un raționament „pe care inițiații îl stăpînesc și rîd în sine”. Pentru fiecare mare minciună se nasc marile teorii, „o secvență de filosofii” iar acestea, ca și alte „aberații” au fost testate pe șoareci: „țin în palmă un șoarece mort/ și asta îmi certifică/ teoria” / „o mare minciună”.
Un alt adevăr este cel al cărții și al autorului. Poetul abordează subiectul în mai multe poezii, din mai multe unghiuri. Ba se implică, ba stă pe margine. Ba este cel vizat, ba orientează reflectorul teatral pe alte personaje. Despre poetul aflat în centrul atenției publice și critice și despre destinul poeziei, putem afla din versurile: „nefericiți viii ei nu citesc poemele decît să compare/ să tragă concluzii pripite despre poet/ să se amuze să condamne să catalogheze/ reușitele pe care odată depuse în ramă/ să se depună praful”/ „pentru dincolo”. Despre valoarea unei cărți și cum este interpretată aceasta, LIM are o revelație pentru sine și pentru noi, „revelația Cărții”: „s-au lipit filele ultimului exemplar de carte/ și teama de a nu rupe cuvintele macină amprentele/ sufli introduci bețișoare uscate între file”... „pentru curiozitatea primului preț/ asta-i valoarea/ revelație de muritor murind după revelație”. Poetul vede linia de finiș a unui volum, a poeziei în general, undeva mult mai departe, în eter, în cosmos. El se bizuie pe circulația informației poetice, doar așa va putea ajunge la critici, doar așa criticii vor putea deveni oameni: „dacă tot a murit maria a lăsat testament/ cum nepoții să-i transcrie poemele pe computer/ și să le trimită în eter”...”ăla mai neștiutor a transcris/... așa i-a zis avocatul și el a transcris... poemele mariei circulă/ și criticii cred că dacă mai trăia cîțiva ani/ ajungeau și ei oameni”/ „testamentul mariei”.
Despre adevărul trecerii, amintește în „teoria membranei”: „cel mai bine se citește în riduri/ gîndul să fie bun cînd privești în oglindă/ chipul ce nu-ți aparține”.
Speranța este cel mai îndrăgit adevăr. Oare pentru că ar putea fi ultimul?!: „te sărut cu riscul de stîrni o furtună în california/ vom face copii și istoria va sta în mîinile noaste”/ „speranțe”.
Și pentru că nimic nu e întâmplător, sper și eu ca Viața să fie așa de drăguță și să deschidă cartea la pagina care îi va plăcea cel mai mult.

(29 ian. 2014)


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!