agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3528 .



Conspirația tăcerii: Muzeele României dispar, statul – incapabil să le salveze
articol [ Polemica ]
Despre patrimoniul mobil și imobil al României. Soarta Muzeului Literaturii - împărtășită de zeci de muzee

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ancris73 ]

2014-06-20  |     | 



La 4 aprilie 2013, Asociația de Științe Etnologice din România (ASER) anunța succesul unei petiții care atenționa autoritățile statului asupra “pericolului în care se află muzeele din România în urma pierderii sediilor în care funcționează” și propunea ca “prin adoptarea unor inițiative legislative să contracareze această stare de fapt“.

Petiția a beneficiat și de sprijinul ICOM (International Council of Museums) și al ICOMOS (International Council of Monuments and Sites), prin Comitetele lor naționale din România – organizații care și-au arătat “îngrijorarea față de pierderea continuă a spațiilor muzeale“, arătând că statul român “este dator să găsească soluții pentru ca cetățenii săi să se poată bucura de ansamblul drepturilor fundamentale ale omului, așa cum sunt ele înscrise în convențiile internaționale și în Constituția României“.

Succesul semnalat a fost, de fapt, un semi-succes: inițial, legea prevedea un termen de menținere a afectațiunii de interes public de maximum 5 ani. Petiționarii au solicitat 25 de ani, legiuitorul s-a hotărât la 10 ani. Iar cât privește situația muzeelor… nu s-a rezolvat mai nimic.

Cum au ales instituțiile statului să reacționeze în această privință? Au ales să tacă și să … nu facă, mergând înainte ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic…

Petiția menționată cuprindea două anexe, conținând: 1. Lista muzeelor cu spații retrocedate – 37 muzee, printre care Muzeul Brukenthal, Muzeul Civilizației Gumelnița, Muzeul Vasile Alecsandri (aparținând de Muzeul Literaturii Române) și 2. Lista muzeelor cu spații în curs de retrocedare – 13 muzee, printre care Muzeul de Istorie Galați, Muzeul de Artă Brașov, precum și, desigur, Muzeul Literaturii Române (MNLR) – sediul central. Între timp, acesta din urmă a fost retrocedat, ceea ce a dus la iminența evacuării patrimoniului mobil pe care îl găzduiește (cărți, manuscrise de importanță națională) pentru care, desigur, în buna tradiție românească, s-a găsit o jalnică soluție de moment. De un imobil care să adăpostească de acum încolo muzeul – nici vorbă. Și nici o vorbă despre importanța națională și universală a monumentului istoric de grupă A în care muzeul funcționează actualmente, nici o vorbă despre faptul că și clădirea în sine constituie parte a patrimoniului național protejat prin lege, nici o vorbă despre principiul menținerii justului echilibru între interesele particulare ale foștilor proprietari și interesul general al societății în procesul retrocedării. Statul român se spală pe mâini, încălcând legea, constituția, acordurile internaționale la care este parte. Și toată lumea tace.


În privința dispariției muzeelor României regula de aur este tăcerea, deși diverse demersuri pe această temă au mai fost făcute – din partea societății civile.

De pildă, tot anul trecut, tot în aprilie, a fost publicată online o petiție prilejuită de închiderea Muzeului Brukenthal – pentru care s-au găsit soluții de salvare în ultima clipă (desigur!). Petiția nu este însă doar despre acest muzeu, ci evidențiază grava problemă de ansamblu a culturii noastre, generată de evacuarea unor muzee localizate în imobile retrocedate, încheindu-se astfel:

“Rușinoasa situație recentă de la Brukenthal, si evacuarile muzeelor din alte parti din tara, in curs sau iminente, sunt legate de soarta în declin rapid a culturii române, care va continua în absența unei restructurări totale a sistemului învechit care persistă și acum. Facem apel la o dezbatere publică despre soarta culturii române in secolul XXI, la care să participe Ministerul Culturii, muzeele, instituțiile culturale, ONG-urile, pentru:

a) a discuta despre adoptarea și aplicarea legilor care să protejeze patrimoniul cultural

b) a defini cursul reformelor atât de disperat necesare în acest domeniu vital pentru viitorul României.

Trebuie să spargem zidul de tăcere și indiferență. Trebuie să arătăm că ne pasă de cultură.”

Nu am cunoștință despre vreo astfel de dezbatere publică, vreodată, înainte sau după aceste petiții. Ocazional, când se mai sparge câte o “bubă”, e anesteziată rapid fie prin vorbe mari și promisiuni mărețe, fie cu soluții de moment, după vechea metodă românească a cârpelii. Dar zidul de tăcere și indiferență nu a fost spart.

Evident, “cazul MNLR” a fost doar o astfel de “bubă”, peste care s-a pus în grabă un bandaj nesteril. Probabil că situația muzeului va rămâne așa cum s-a stabilit: patrimoniul mobil va fi mutat într-un depozit sau două, în vreme ce muzeul se va plimba prin țară cu diverse expoziții itinerante, în așteptarea vană a unui sediu. Iar tăcerea și indiferența se vor așterne din nou peste cultura în moarte clinică a țării. Probabil până la următoarea “bubă”.

Dar pe harta țării sunt 50 de astfel de “bube”! Cincizeci de muzee aflate în aceeași situație ca și Muzeul Literaturii Române. Numărul instituțiilor (cvasi-inutile) care căpușează bugetul statului, inclusiv din punctul de vedere al chiriilor uriașe, este, probabil, mult mai mare.

Personal, mă îndoiesc că cei responsabili de cultura noastră sunt capabili să rezolve echitabil grava problemă a muzeelor – de fapt, a patrimoniului cultural național, mobil și imobil. Mă îndoiesc că sunt capabili să echilibreze interesul proprietarilor cu interesul public, în virtutea prevederilor legale și constituționale – de care am eu impresia că ei nu au habar. În plus, este dubitabil că, dacă unii sau alții ar fi, să zicem, înlocuiți mâine, ar veni în locul lor oameni într-adevăr competenți, care să rezolve această uriașă problemă a culturii românești.

Cred sincer că această problemă de importanță națională NU își poate găsi rezolvarea în rândurile “factorilor de decizie”, ale “autorităților competente” sau ale “instituțiilor abilitate ale statului”. Ca atare, poate că un prim pas rezonabil către găsirea de soluții ar fi supunerea “cazului” muzeelor României în atenția Comisiei Parlamentului European pentru Educație și Cultură. După care, eventual, s-ar putea constitui o comisie internațională de experți care să evalueze obiectiv situația și să propună soluțiile optime.

Pentru că statul român este inapt să găsească soluții pentru salvarea a cincizeci de lăcașuri de cultură, de importanță națională.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!