agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3118 .



“dorul umblă cu picioarele goale și fluieră”
articol [ Carte ]
recenzie: melancolie de sticlă de Marin Badea

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tyly ]

2014-12-29  |     | 



Alb de urs, imens, cu pașii grei, scrâșniți, și-o liniște sobră care ține lucrurile nemișcate, care se măsoară în muțenie. Privesc și nu pot să cred cum deodată cenușiul, viața adică, devine o placă de marmură sub care odihnește orașul. Singurele semne existențiale sunt fumurile ieșite dinlăuntru și înnodate în ceruri. Ele umbre, ele păsări, ele spiriduși. Mă cuprinde o melancolie (de) sticlă cu sclipiri ascuțite și firișoare de gheață precum traseele infime de pe o placă video. Atunci, filme de gânduri se derulează, niște poezii jucate în lumina zăpezii. abia perceptibil, aici rulează toate poveștile celorlalți, dintr-un alt asfințit. Fulgi mari, fulgi jucăuși, într-o lume de sticlă, desenează ceea ce vrem să vedem, ceea ce vrem să simțim.
Dacă ți-ai propus să cobori într-un iglu de melancolie și să aprinzi toate focurile interioare ori să te aduni cu singurătatea proiectând propriul sine pe un perete rece, nu ai decât să parcurgi, secvență cu secvență, melancolie de sticlă. O carte. Un format tehnic mai puțin folosit. O transparență uluitoare a versului, pe un fundal intim pregătit să pună în valoare melancolia, dorul, disperarea, singurătatea și toate celelalte neajunsuri sentimentale.
Melancolie de sticlă conține fix 50 de modalități de a fi, de a se împăca/ resemna cu postura de îndrăgostit între coordonatele singurătății și de a găsi soluții optime: Dumnezeu cu logica lui, tubul prin care se scurge fericirea, îngroparea amintirilor, nașterea unui ou, porumbelul voiajor, o altă dimineață, anafranil, apa vie, apa moartă, plopii stingheri, soarele oval, sfânta vineri, numărătoarea zilelor etc. Se poate vindeca poetul de melancolie? Nu cumva induce și cititorului o doză suficientă pentru a rezona?
Aflăm despre autorul melancoliei de sticlă, Marin Badea, cum că este fericit și mut, aburos și plin de afect. / (un alt asfințit).
În acest iglu de melancolie, poetul așază dinaintea lui și față în față pe Dumnezeu și pe femeie. Păcatul iubirii îl atribuie femeii, părăsitoarea. Dumnezeu nu e capabil să facă acest lucru. Însă, este convins că dumnezeu are logica lui,/ pentru fiecare suferință a inventat o femeie/ (mult mai repede). Așadar, femeia, acest foc, acest ideal al iubirii, este o invenție bine ticluită. Trebuia să existe o cauză pentru suferință! Una care are circumstanțe atenuante, mai ales: lumea pe care o caut/ e la tine ascunsă între gene,... (apele din cer)
În unele poeme transpare sentimentul de umilire, de înjosire, de confundare a sinelui cu ceea ce poate fi mai vrednic de uitat, de ignorat. Un iad interior din care nu poți fi salvat decât prin iubire. Prin revenirea persoanei iubite. Este un soi de autopersecuție, aceea de a nu înceta să speri că inima cealaltă pentru care inima proprie își menține viața va învăța să bată pe aceleași artere: încă sunt inimi care au învățat să nu bată niciodată altfel/ decât împărțind aceleași artere / (iadul din fiecare)
Poetul este sistematic dur cu sine. Își propune totuși să devină fericit și în această fericire să conviețuiască alături de păcatele sale și de ghearele iubirii. Disperarea intră ritmic pe tuburi de perfuzii, obsesia că el este încă viu într-o lume a iubirii moartă crește precum liniștea care face crăpături în pereți: liniștea care se aude/ are crăpături în pereți,/ prin ele, fantele de lumină îți taie riduri pe față, / ți le excită,/ nicicând nu s-a văzut pe chipul tău o asemenea frenezie a disperării,/ te uiți cum aerul coboară direct din perfuzii,/ gâlgâie, te sufocă, îți fisurează plămânii/ cât să poți scuipa cu tot atâta lehamite/ peste cei care nu au aflat că încă ești viu. (atât de perfect)
Poetul are un hobby, și anume, îi place să rostească răspicat anumite cuvinte/ expresii apăsătoare, care accentuează ceva lăuntric, divulgă o stare; niște dezvăluiri speciale: d-i-v-u-l-g-a-t: mai crede în miracole și că în lumea asta mai e ceva/ care merită să fie d-i-v-u-l-g-a-t (iadul din fiecare), s-u-f-o-c-ă: nu se poate bea din sângele tău,/ din apa ta vie, din apa ta moartă,/ din toată frica asta/ care te/ s-u-f-o-c-ă (anafranil), în-flo-rit: e locul în care aerul se comprimă,/ țipă ca un marfar scăpat de pe șine,/ abia mai încape între noi,/.../ în tăcerile noastre atât de docile/ și care, iată, au în-flo-rit (cherica), ur-lă: ești fericit când doar frica te mai salvează,/ numai astfel poți urla cât mai adânc, ur-lă! sau ne-sfâr-șit: n-ai aer, n-ai aer/ și nu mai e nimic de respirat, nici un fel de chip/ și nici un alt etcaetera ne-sfâr-șit (doar frica te mai salvează), r-â-n-j-e-ș-t-e: ... numeri cețurile din cameră,/ le socotești după forma aripilor,/ una vine din interiorul tău, e un animal diform,/ are gheare,/ r-â-n-j-e-ș-t-e (flamenco), nu-se-mai-în-fi-ri-pă: te iubește tăcerea mea direct cu pleoapele/ deși, aici, doamne, nimic nu-se-mai-în-fi-ri-pă (la fel de lucid), î-n-s-f-â-r-ș-i-t: ochiul soarelui, rotund,/ prinde coajă, se vindecă/ î-n-s-f-â-r-ș-i-t (eros), fe-ri-cit: ești fe-ri-cit, în fiecare zi ai un alt rânjet/ care îți maschează atât de bine depresiile, ... (o altă poveste) etc.
Există momente de încărcare a bateriilor proprii, de escaladare a unui optimism impus din interior: în curând venele tale vor fi electrificate (anafranil); avem venele atât de electrificate,/ de întinse,... (linia maginot).
Sunt câțiva termeni de referință pe care autorul îi folosește la greu pentru a-și dezvălui starea de spirit: iederă, sânge, moarte, oase, tălpi, aripi, liniște, lipsă, ziduri, iubire, femeie, singurătate, aer, insomnii, furunculi, depresii, dumnezeu, gol, frică, nervi, memorie, strasse, electricitate, john doe, o-ho, (de) ascuns, (ne)fericire apă vie, apă moartă, cu genunchii la gură. Și expresia la dracu se pare că îl ușurează de greutatea singurătății! Termenul inventat, și el este des întâlnit, tot pentru a exprima o stare de dezamăgire, frustrare, nepăsare, o distanță care nu se umple niciodată cu nimic: nimeni nu a inventat un aparat care să-ți măsoare lehamitea,/ la sfârșitul fiecărei zile care trece atât de nepăsătoare pe lângă tine... (isrs). Niciodată, niciunde, nimeni, nimic, de asemenea, sunt pregnant valorificare în contextul existenței fără sens în afara iubirii. A rânji este și el util(izat), verb al frustrării, al mimării unui (dis)confort personal.
Melancolicul este în căutarea acelui echilibru pentru care inițiază un fel de numărătoare a tot ceea ce desparte, a tot ceea ce înseamnă obstacol, a tot ceea ce înseamnă “de trecut” de sine, prin sine, până la sine și la iubirea năzuită; face aproape un bilanț al (ne)realizărilor în iubire: număr zilele: până la tine e un deal, e o apă, apoi un munte, alt munte,/ e sfânta vineri care îți oferă un cal nărăvaș în schimbul unei pedepse, sunt insomniile petrecute cu ochii în tavan,/ (echilibru)
Referă și revine constant la imaginea eminesciană: plopii erau tot stingheri și impari (deși aș fi vrut); plopi impari și stingheri (orice altă paiață); ... câte femei, oho, te-au iubit, câți plopi impari, ... (dark edelweiss); ... numără plopii/ totdeauna impari... (născuți fără pleoape); întâi numeri plopii și nu te miri că sunt întotdeauna impari (infante), dând astfel un caracter și mai pregnant ideii de singurătate. Singurătatea e un fluture care acum a învățat să zboare. Singurătatea mea te iubește în singurătatea ei,/ te iubește știrb, te iubește de parcă îi e sete tot timpul (butterfly) Singurătatea aceasta invocată frecvent și în diverse ipostaze este un laitmotiv al melancoliei de sticlă!
El pune pe seama femeii neîmplinirea în iubire: sub fiecare rid se ascunde o femeie/ care te-a urât,/ sub fiecare zâmbet abia mijit se ascunde o femeie care a vrut să te așeze în/ suflet (nici măcar solitudinea)
Poezia lui Marin Badea este poezia iubirii așteptate mereu la capătul celălalt (,) al singurătății. Este de factură lucidă, chiar dacă interior sunt ruperi de ziduri, de parcă ce se construiește ziua, se dărâmă noaptea, și lucrarea în iubire trebuie reluată de fiecare dată cu alt elan creator, cu și mai mare dorință de desăvârșire. În formă lungă și densă, ea te ține suspendat între real și imaginar, între o formă sau alta de disperare și nădăjduirea regăsirii, reîmplinirii sentimentului pierdut, furat, omorât...
Iubirea este văzută mereu în lipsă și din cauza aceasta, sentimentul trăit este cel al unui eșuat într-o altă dimensiune decât cea firească. Și-atunci, totul pare fără aer, o tăcere cu gratii și solzi, o pendulare necontrolată în timp, un fenomen de confuzie, un destin de apă și sare. Este acel eros care a gustat din sângele tău,/ după care s-a sinucis (eros).
Lipsa acesteia creează stări depresive, dependența de acel comprimat care să atenueze anxietatea, panica, fobia: ... nu-ți pasă decât de efectul xanaxului/ exact când pereții devin o cămașă de forță, el e dumnezeul tă,/ cel care te poate trece ziua de mâine,/. întunericul e cel care te hrănește,/ un înger uriaș/ unde curg melancoliile (sub stratul dintre logică și înfrigurare). De aici și concluzia că nu îngerii aduc vindecarea!
Uneori, poetul maschează rănile iubirii, resemnându-se unor activități comune, pe care le numește în treacăt: ... încă mă caut printre/ ceștile de cafea, printre pachetele mele cu țigări de foi,/ premium no 7 sumatra, (iadul din fiecare) sau: îți tot repeți, oho,/ cine iubește și lasă,/ dumnezeu să-i dea pedeapsă,/ în aria ta perfect protejată, (nici măcar solitudinea) sau: tragi cu sete din king edward, cigarillos,/ până când începe să te usture pe dedesubt, ori:... în seara asta vom dansa flamenco,/ ne cântă jaroslav rendl,... (flamenco) sau: asta ai așteptat agățat de pereți, ca un poster cu jean harlow,/ acest gol săpat de jur-împrejur,... (o altă poveste).
Tot despre sine, poetul melancoliei de sticlă afirmă: sunt bine și cred că trăiesc..., fumeg din degete..., egoismul meu atât de lucid/ e doar o măsură a tuturor celorlalte fapte și lucruri,... (o altă poveste). Își face mea culpa în toată această poveste, se ține de reproșuri: tu ești vinovat,/ ești cel care porți povara acestei tristeți,/... iubito, azi sunt străveziu,/ lacrima ta e atât de sărată,/ aici te cuprind brațele mele,/ sărutările tale miros a sânge,/ îmi spun: îmi este sortită dragostea ta,/... îmi e dor de tine de parcă/ ai murit înainte de a te cunoaște (dark edelweiss).
Se autopedepsește din joacă, neștiind cum să cucerească, să învingă și totodată să-și învingă timiditatea, lucuri frumos redate în poezia thriller, care, după titlu, ar putea părea că e referă la o adevărată crimă. Îndrăgostitul metamorfozează într-un animal care își face vizuina chiar sub balconul iubitei, direct sub mușcate. Este interesant cum se vede acesta în postura de (supra)veghetor: o să încărunțesc acolo/, mă va cuprinde iarna, mă vor cuprinde spaimele tale,/ tot rictusul, văpaia ochilor tăi, insomnia,/... voi îmbătrâni acolo fără ca tu să ai habar,/ voi muri acolo, tot așteptând să pătrunzi/ în spațiul ăsta îngust sub care răsuflu,/ sub care zac, asud, mă identific,/... e un adevărat thriller sub ferestrele tale,/ mă ascund atât de sfios că abia am curajul să-ți spun/ noapte bună (thriller). Poezia are o tentă ușor amuzantă dar care își atinge scopul cu atât mai mult cu cât aerul ștrengar evidențiază chinul interior, starea de nervozitate în căutarea unei soluții de apropiere de ființa dragă, de a-și face cunoscute răbdarea, perseverența, în ciuda faptului că urăște monotonia; îi vine să urle datorită condiției în care se află.
Se regăsește și în postura de melc. Intimitatea este o liniște exactă, calculată, seamănă cu dumnezeu/ până să inventeze păcatele, rugile, pocăința (intimitatea ta perfectă de melc).
El caută. Caută permanent femeia. Femeia care-ți va mătura prin oase, femeia care mă doare, femeia de aer (o poți respira), femeia pe care ai iubit-o, femeia pe care vrei s-o iubești și încă nu s-a născut, femeia care a îmbătrânit de sigurătate, femeia hoață de suflete. Să nu uităm de femeia inventată de Dumnezeu pentru fiecare suferință! Și-i face declarații fără menajamente: ești partea mea de iad care poate fi suportată la ne-sfâr-șit (spooning); te iubesc cu genunchii la gură, / te iubesc din rotule și iată-mă cum cânt din ele, (ta-tara-ta-ta).
Poate că soluția este un bypass, ca de la ură la întuneric, ori ventolinul este cel care te ajută să respiri, respiră, bă! (bypass) Dar, tot el, dezamăgit, timorat de gândul unei așteptări – cam cât așteaptă condamnații la moarte, își răspunde: inima acestei femei... nu e altceva decât o fereastră spre niciunde (bypass).
Se observă modul direct, curajos în care poetul își joacă rolul de îndrăgostit. Veșnicul îndrăgostit de femeia care nu se află nicăieri. Și asta îl aduce și îl menține într-o stare de calamitate: ne lovește un meteorit,/ vor dispărea toți dinozaurii pe care-i ținem închiși în dulap,/ de mâine, sunt sigur, se va topi calota glaciară,/ toate apele vor crește până la cer (bypass).
Putem sesiza ușor cum singurătatea se transformă fie într-un lup bolnav de depresie (între lașitate și ipocrizie), fie într-un fluture care acum a învățat să zboare (butterfly).
Poeziile din acest volum sunt ale unui insomniac, cel care este frământat permanent de lipsa iubirii, un îndrăgostit căruia dragostea îi face răni interioare, se zbate ca un animal între pereți prea strâmți, sângerează, urlă, sfâșie cu propriile gheare. De aceea este permanent obosit, scârbit, sufocat, pe punctul de a se sinucide interior. Un îndrăgostit care vorbește cu Dumnezeu, Îl vede ca pe sine: te sufoci și dumnezeu, insomniacul,/ se privește în oglindă și râde (anafranil). Un îndrăgostit care nu consumă dragoste, ci medicamente pentru redresarea stării de nervozitate, apatie ori de halucinare. În afara acestor stări euforice forțate prin doze mici și constante nu există decât stări depresive, însingurare, timiditate, durere, sentimentul de autoumilire, teama, frigul interior, invocarea morții... Sinele pătimaș este un spațiu în care persistă dezordinea, imperfecțiunile, un spațiu nimerit doar pentru un exilat din dragoste. El este un simplu om. Un om care decide să încărunțească,/ un om care decide că se poate împăca,/ un om care vrea să învețe să moară (le vent, le cri) Dar la fel de bine un animal, o tornadă, un pungaș, un melc... și, de fapt, singurul vinovat pentru toate astea.
Poetul folosește obsedant cuvântul iederă, cred că se gândește la faptul că ea are mereu un perete de susținere, că ea se poate întinde cât poftește. Dar dragostea?!
Mă gândesc la tine în multe feluri, foarte des - întâlnim această repetiție în nici măcar solitudinea și în eros, ca pe un (alt) laitmotiv.
Se transformă în căutătorul de dragoste precum căutătorii de aur!
Este poetul comparațiilor, ideatic vorbind. Și se folosește de ele pentru a crea scenarii, ipostaze, imagini care se brodează pe un fundal psihic și filozofic. Din acest motiv, poezia lui Marin Badea are un dinamism interior. Este o dinamică a stărilor, ceva în sensul unor replici, unor unde care se propagă din interior către exterior. Suficient să arunci o piatră în apă și cercurile concentrice își fac armonios apariția, cam așa se întâmplă cu sentimentul iubirii descris de poet în acest volum.
Într-adevăr, melancolia, Melancolie de sticlă, te face să pendulezi între unul și același sentiment profund: cel al dragostei. O dragoste neîmplinită, copleșitor de chinuitoare fiindcă nu poate ieși din chingile interioare, fiindcă nu are cui să i se ofere, nu are cu cine să facă parteneriat. O dragoste care sperie.
Singurătatea ta e numai lipsa de aerul acelei femei! Singurătatea e tot ceea ce te mai ține în viață!


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!