agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2429 .



Derapajul controlat
articol [ Creatie ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [alchimina ]

2015-04-29  |     | 





Derapajul pare ceva nedorit. Este văzut și considerat mai curînd ca o schimbare defavorabilă și neașteptată. O alunecare în care imprevizibilul se combină cu periculosul, caracterizată de obicei cu cuvintele: îți fuge pămîntul de sub picioare. Mai mult, ceea ce derapează se abate de la direcția dată, bună, corectă – deviază. Este pîndit mereu de o acuză de imoralitate - deviaționismul.

Ziua Recoltei -
alte probe de sânge
pentru oncolog


Cezar Florin Ciobîcă


În poemul citat, sensul originar al Zilei Recoltei suferă un derapaj spre un sens la urma urmei impropriu. Sensul deja consacrat și fixat ca nume al unei sărbători, prin atracția probelor de sînge, este perceput și acceptat (tacit) ca recoltare. Într-un fel este violată proprietatea expresiei, dar, cum acolo există o cezură între părți, faptul este perceput nu ca o greșeală ci ca un joc abil de cuvinte. Derapajul nu este unul accidental ci unul controlat, ghidat și, evident, stilistic valid și eficient: festivismul este persiflat.

Sub acțiunea valurilor și vîntului pot derapa navele aflate la ancoră. Pot derapa avioanele lovite de pale de vînt la aterizare. Derapează vehiculele rutiere rulînd pe un carosabil umed, cu mîzgă, polei sau zăpadă. Pentru ultimele, motivul este aderența scăzută la suprafața pe care se deplasează și de vină poate fi și starea carosabilului, și aceea a pneurilor.

ceasuri triste -
ceasornicarul pleacă
pe ultimul drum


Dan Norea


Și în poemul de mai sus, ceasuri triste este o sintagmă ambiguă, lunecoasă, nefixată la un sens univoc: poate fi vorba de ore de tristețe sau de mîhnirea iremediabilă a ceasornicelor de care avea grijă ceasornicatul decedat. Aici jocul expresiei nu este anulat de a doua parte a poemului. Din contra, decesul ceasorincarului îl consacră ca atare. Iar autorul pare că a turnat ulei pe pagina unde a scris prima sintagmă. Secundarele ceasurilor nu mai sar de la o secundă la alta, ci tresar zguduite realmente de ceea ce s-a întîmplat.

Pentru cazul nostru însă mai interesant și mai instructiv este derapajul schiorului. Evident, dacă ne referim la schiul alpin, în situația în care se coboară pe panta înzăpezită, alunecarea e totul. Coborîtorul trebuie să optimizeze alunecarea pentru a obține o viteză cît mai mare, să controleze deci și să minimizeze derapajele laterale. Slalomistul însă, pentru a trece prin mulțimea de porți instalate pe traseu, trebuie să folosească cu măiestrie tocmai derapajele cu care declanșează și controlează subtil virajele. Derapajul controlat este arta pe care schiorul trebuie să o stăpînească și să o pună la lucru clipă de clipă.

Cred că modelul schiorului este în bună măsură valabil pentru felul în care se constituie și evoluează sensul într-un haiku. Aș spune astfel că în haiku sensul care se conturează în cele din urmă nu este acela simplu și univoc, că el urmează de fapt un traseu care se consituie în urma unei suite mai mult sau mai puțin coerente de derapaje. Că nu din elementele obiectuale, conceptuale, verbale se constituie sensul poemului ci din capacitatea lor de a-i oferi acestuia suficiente motive de glisare, o suprafață pe care se alunecă ușor. Aluzia, sugestia, apropoul, tangența, abaterea, deviația sînt componentele autentice care alcătuiesc veritabila structură semantică a micului poem.

Cuvintele, așa cum apar în dicționar, oferă o listă de sensuri ierarhizată, fără parti-pris-uri semantice, după frecvența uzului. Ele sînt, într-un fel, elemente lexicale libere să se combine, să intre în felurite îmbinări care, de obicei, le limitează sau chiar le anulează libertatea, fixîndu-le într-unul din sensuri. Cu cît contextul verbal în care sînt înglobate devine mai amplu și universul discursului mai larg, cu atît libertatea cuvîntului este mai restrînsă. Experiența mea, de împătimit al ascultării cuvîntului neînregimentat (în îmbinări), este aceea de a-l auzi ca un zumzet de stup sau un vuiet al mării într-o scoică, în care sensurile se așează și reașează mereu în alte constelații.

Această libertate a elementelor de compunere este esențială pentru haiku. Repudierea limbajului discursiv trădează astfel și preferința pentru contexte cît mai scurte, atît verbale, cît și circumstanțiale. Sintagmele concise, schița conjuncturală, elipsa, limitînd contextele, determină o aderență mai scăzută a cuvintelor și posibilitatea unui tremur semantic, unei pîlpîiri a sensului. Aderența mai redusă favorizează derapajul sensului. Echivocul și ambiguitatea, aproape structurale, sînt deci și rezultat al mizei pe limbajul mai puțin articulat. Oprit din vreme la nivelul unor sintagme care-și păstrează jocul – capacitatea de a culisa.

direct în pământ –
fără plită seceta
arzând cartofii


Șerban Codrin


Iată un exemplu de folosire eficace a unei îmbinări de cuvinte care, pe moment, nu vrea să spună mai mult - direct în pământ. Nu vrea să spună ceva explicit și definitiv, dar sugerează precipitarea exclamativă a celui ce se grăbește cu o precizare gravă și emoțională. Nu ne spune despre ce e vorba, întîi creează cadrul ca ceea ce urmează să fie receptat la alt diapazon afectiv. Și stratagema reușește pentru că, neavînd aderențe, primul vers derapează fără nicio rezistență spre cumplitul fapt care se petrece sub pămînt. Faptul, paradoxal, este surpins într-un halou de ironie tragică. Controlul derapajului se face însă prin cuvîntul arzînd care, în termeni culinari, numește cu claritate un act ratat, un eșec.

De multe ori, în mod pripit, se spune că haiku-ul ar fi un poem despre natură. E adevărat, în compoziția unui haiku întîlnim elemente din natură, sînt folosite cuvinte care evocă lucruri, plante și animale. Dar a spune că se vorbește despre ele este desigur sau o inexactitate sau o exagerare suficientă și tendențioasă. Și asta pentru că limbajul haiku-ului, de felul lui eliptic și colcvial, evită să vorbească despre și mai mult ascunde ceea ce ar fi de spus discursiv și explicit, lăsînd lucrurile să vorbească prin intermediul imaginilor lor. Să luăm un exemplu:

lectură în zori –
de pe carte cu palma
adun polenul


Șerban Codrin


Limbajul evocativ nu înseamnă că te pronunți asupra obiectelor care intră în compoziția poemului, ci că aduci în fața cititorului imaginea lor, le faci perceptibile în absența cuvintelor. Despre zori și polen nu se spune nimic, ele sînt elemente de compoziție care vor lucra în poem prin simbolistica lor. Dacă spunem totuși că imaginea este grăitoare (convingătoare, elocventă, concludentă), nu trebuie să ne amăgim, acest lucru este doar un mod de a vorbi. Imaginile sînt semnificative, adică sînt expresive, au un înțeles sau un tîlc, au forță și impact asupra simțirii noastre. Dar în alt registru al comunicării – unul tăcut în care ceea ce se transmite este nonverbal.

Despre ce vorbește însă haiku-ul, chiar așa fără cuvinte? Mai puțin despre obiectele evocate prin cuvinte și mai mult despre cele a căror identitate nu este numită. Zorii zilei derapează spre aceia ai vieții. Polenul spre o subtilă materie fertilizatoare prezentă în primăvara vieții. Ca în orice alegorie, se vorbește simultan pe două planuri, unul al realității evocate și altul al viziunii invocate. Pe primul, prin succinte și aparent nevinovate îmbinări de cuvinte, pe al doilea, prin mlădioasele apropuri pe care imaginile, relațiile dintre ele, sensurile figurate ale cuvintelor le stîrnesc. Cele două planuri comunică mereu printr-o mulțime de indicii. Am putea spune că înșiruirea de cuvinte pe care o citim are valoare doar pentru că este plină de aluzii care fac sensul să gliseze. Cu un limbaj mai expresiv, că (textul) bate șaua să priceapă iapa. Sau că, tot timpul se petrec derapaje ale sensului propriu spre unul figurat.

Există însă în text un cuvînt mai notabil care transfigurează imaginile. Citind la propriu, polenul căzut din pomi este îndepărtat cu palma de pe foi. Numai că, pentru a spune acest lucru, este folosit cuvîntul adun. Dintr-odată, perspectiva se schimbă, polenul nu mai este îndepărtat dintre pagini, ci este strîns, colectat, tezaurizat. Lectura nu mai este un simplu divertisment, ci o achiziție formatoare. Zorii nu mai sînt ai zilei ci ai vieții. Perioada fecundă și fertilă cînd cele citite se adună și se constituie în armătură a ființei în devenire. Polenul este pulberea magică pe care lecturile o împrăștie în lumea în care vei trăi pentru ca ea să fie una plină de jinduri, aspirații și ispite.

Avem de a face aici cu un derapaj vizionar. Poemul oferă o suprafață lunecoasă și obiecte adaptate la a glisa. Autorul trebuie să regizeze spectacolul acestui derapaj controlat.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!