agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2194 .



Printre bătăi de clopot
articol [ Societate ]
Regele Mihai, file de istorie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [IleanaPB ]

2017-12-16  |     | 



Venim și plecăm cu trenul timpului. uneori, oprim în gări, fără a ne putea urca în el, din nou. alteori, mergem înainte, cu viteză care variază în funcție de semnul din palmă. fruntea, fruntea e prea îngustă pentru toate sclipirile cerului…
Ar fi trebuit, poate, să încep cu… a fost odată. dar, asta presupune că nu mai e. că există doar flori pentru umbre, că se închide un capitol și băgăm istoria într-un buzunar. ori, atitudinea ar fi falsă. ca un fel de sentiment și reacție cu degete lipsă.
Gândesc la ce s-ar întâmpla dacă s-ar produce un cataclism și pământul acesta cu oamenii lui ar dispărea. și încerc, într-un scenariu sumbru, să-mi zic că ar veni un el, o ea, undeva, pe un alt teritoriu(al nimănui, acum) și ar spune că acolo este România. chiar dacă memoria colectivă ar fi ștearsă, țara aceasta nouă pe care ei ar proclama-o, nu ar exista, ar fi o inepție să-și imagineze cineva că s-ar putea naște altundeva o altă Românie. ar fi ceva sterp, ar semăna cu un trup fără tălpi, suflet, inimă, amintiri și ochi care să privească în urmă. căci, istoria rămâne în om și omul, în pământul în care atunci când dispare - nimic nu mai este.
Deci, încerc să explic gândului că, dacă lumina se stinge, orice fel de lumină, rămânem un soi de oameni alienați în umbra lumânării și ne vom purta ca atare, bezmetic și fără șansa de a atinge un mâine real. căci, timpul va trece , îmbrăcat în toate istoriile lumii, în vreme ce, străini și goi, vom bâjbâi prin lipsa de noi.
Unde să-mi opresc raționamentul pentru a nu persista în eroare, dacă este? cât trebuie să merg înainte pentru a mă dezmetici din haos? sau, dacă sunt un biet creion, cum să mă repar pentru a scrie lizibil?
Cred că aveam vreo cinci ani când mama îmi povestea de REGE, despre serbările – foc de tabără la care participa ca străjer. avea ochii înlăcrimați, poate după tinerețe, poate pentru anii grei prin care a trecut, dar, sigur, și după REGELE plecat în exil - față de care avea o admirație fără margini. era regalistă iar tata, țărănist. nu înțelegeam prea bine, deși îmi explicau istoria lor, istoria țării. nici când a murit Dej și urcam, cu sufletul la gură, panta spre casă(plângând pentru convingerea mea că fără el nu vom mai merge la școală), nu înțelegeam. târziu, doar, foarte târziu am deslușit adevărul – închis într-un recipient ermetic.
Scriu și-mi amintesc de evenimentele din săptămâna aceasta, evenimente care m-au bulversat într-atât încât mi-am zis că vine sfârșitul lumii – de prea multă brutalitate, ignoranță, indiferență și lipsă de omenie. voi scrie despre ele într-o zi, prea mi-au sucit sufletul spre apus. dar, astăzi, ciudat de adevărat, respirând oxigenul istoriei, privind gesturile ferme, egale, îmbrăcate într-o haină decentă și, cumva, dătătoare de siguranță, paradoxal, un soi de lumină mi-a îmbrăcat trupul și gândul, pe interior. am văzut oameni egali(cu steluțe în ochi), și mulți și încrezători într-un mâine adus de un spirit care s-a transformat în aer și aerul a devenit credință - perlă de seamă într-un gând tulburat de prea multă înverșunare, ipocrizie, diletantism și oportunism.
Privesc la televizor trenul care luminează întunericul, flancat de gesturi triste de rămas-bun, flash-uri, dar și de, sigur, speranță – speranța aceea fără nume, pe care o zărești fără a fi patriarh de cuvinte sau sentimente alese.
Privesc seara în ochi cum își întinde degetele, și lanternele, și steagurile și murmurul și aud șuieratul istoriei, demn, egal, conștient de menirea lui pe drumul spre noi.
Imaginile se derulează cu încetinitorul, tablourile stau în același loc, ceasul bate la aceleași ore, mașinile se mișcă pe aceleași străzi, tastele sunt tot negre, doar gândul pare a fi mai alb, mai curat, în ritualul acesta al trecerii.
La Curtea de Argeș, timpul așteaptă să-și numere veșnicia. aici, viziunea mea despre mașina(purtând REGELE în ea) din vârful dealului, care cobora vertiginos pe pământul ce se crăpa în față pentru ca apoi să plonjeze în mare, lăsând în urmă doar o dâră de abur, este, îmi spune gândul, doar un vis urât…
Să-ți fie lumină, ISTORIE! Drum în pace, MAJESTATE!

16 Decembrie 2017

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!