agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5388 .



Adrian Munteanu, poet și publicist brașovean trecând prin târgul de carte al Editorilor Transilvane ediția a II-a, Cluj-Napoca
articol [ Evenimente ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Adina Ungur ]

2005-12-22  |     | 



Alături de romanele "Caravana" și "Ciuma boilor", în semnătura scriitorului Daniel Drăgan, publicate la Editura Arania din Brașov, s-a lansat si volumul "Sonete 1", semnat de Adrian Munteanu în cadrul Salonului Editurilor Transilvane din Cluj-Napoca, ediția noiembrie, 2005, la Expo-Transilvania.

Vineri, în 17 noiembrie, în cadrul Salonului Editurilor Transilvane din Cluj-Napoca, ediția a II-a, editura Arania din Brașov a venit cu aceasta triplă lansare de carte, in cadrul triplei lansări, cartea „Caravana” scrisă de Daniel Dragan a fost prezentată de Mihai Dragolea, „Ciuma boilor”, volum de proză aparținând tot lui Daniel Drăgan, a fost prezentat de Zorin Diaconescu și „Sonete 1” de Adrian Munteanu a fost volumul prezentat de Adina Ungur.


(in foto: Adina Ungur, Daniel Dragan, Zorin Diaconescu)


(Zorin Diaconescu si Daniel Dragan)
______________________________________________________



Dacă, citindu-i primul volum de sonete, poezia lui Adrian Munteanu m-a convins, în cuvântul prezentării m-am întrebat și am găsit câteva răspunsuri la întrebarea firească, ce poate apărea oricarui cititor înainte de a parcurge cartea și anume: de ce, sonete?

http://www.agonia.ro/images/articles/127637-feat.jpg

I-am citit mai întâi o parte dintre interviurile și articolele publicate pe internet www.poezie.ro și în www.timpul.ro, (Club T), ca mai apoi să îl citesc pe Adrian Munteanu scriind poezii pentru copii, sonete și diverse articole în Revista „Atheneum”, publicație de Cultură a Comunității Române din Canada, Vancouver - unde suntem colegi de redacție, de mai bine de un an. Evident, îndepărtat fiind de Cluj-Napoca sediul redacției sau de Brașov, s-a întâmplat să ne întâlnim în realitate pentru prima dată cu ocazia prezentării volumului "Sonete I", în cadrul Salonului Editurilor Transilvane, Cluj-Naoca, ediția a II-a, noiembrie, 2005 - unde, prezentându-i volumul, am avut ocazia să-i spun poetului și publicistului brașovean, bun venit cu sonetele în inima Ardealului, în Clujul Cultural!



Sonete, această specie tot mai puțin utilizată în literatura contemporană, poate pentru faptul că foarte mulți autori nu vor prefera să se exprime în formele fixe ale poeziei sau pentru că mulți alții consideră sonetul a fi expresia literară a unei poezii arhaice, vetuste, prea mult utilizată de-a lungul timpului de către înaintașii lui Adrian Munteanu și pentru că tot mai puțini sunt poeții care vor prefera să folosească în versuri, rima.

Și atunci ne putem întreba: de ce, sonete?

Întotdeauna am avut convingerea că jurnaliștii, mai cu seamă cei ce își exercită meseria în presa scrisă, se apropie cu mult talent de ceea ce înseamnă creația - în literatură. Pentru că, în clipa în care vor dori să se exprime în zona beletristicii, vor porni cu o anumită aptitudine de a scrie, deprinsă din activitatea publicistică, acele reguli de coerciție a conținutului, care vor da sens textului fiind deja asumate. Acestea cred că ar fi motivele pentru care ziariștii-scriitori sau poeți se vor îndrepta spre literatură, ca spre locul în care pot evada, se pot scrie pe sine de data aceasta, având iscusința și obișnuința condeiului.
Nu m-am înșelat nici de data aceasta, citind volumul Sonete 1 și evident, lecturând în mod fragmentat sonetele scrise de Adrian Munteanu și postate în site-urile poemenite anterior.




Adrian Munteanu își asumă poezia cu mult talent. Aș spune, chiar, cu un adevărat har în a-și dezlănțui spiritul, scriind versuri cu silabe numărate și preferând a se exprima în această specie literară cu patru strofe, cu ritm iambic de 11 silabe și cel de tip englezesc, cu 10 silabe.
"Sonete 1" - așa apare titlul cărții apărute la Editura Arania din Brașov și este primul volum de sonete în semnătura autorului, acestuia urmându-i încă alte două volume, în proiect. Ceea ce își propune Adrian Munteanu în materie de sonet, nu se oprește doar aici, poetul mărturisind că și-a propus, ca de acum înainte să scrie în fiecare zi, câte un sonet. Mi s-a părut interesant și ambițios proiectul său, în felul acesta sonetul va deveni un fel de jurnal al poetului, ar putea reprezenta chiar, la modul simbolic, peste ani, volumul memoriilor lui Adrian Munteanu, desigur, păstrând doza de lirism specifică poeziei cuprinse în cele 14 versuri sau ale sonetului diurn.


Dar de ce sonete? ne-am putea întreba, de ce această formă de a restricționa un discurs sau o revelație spirituală de suflet, o meditație, un îndemn sau un tresalt al simțirilor, transpuse într-o poezie cu formă fixă? Mulți dintre cei care n-au apucat să citească sonetele scrise de Adrian Munteanu ar putea crede că această specie literară, prin forma ei bine definită, nu face altceva decât să încătușeze expresia artistică de sine. Surpriza va fi însăși lectura. Când dimpotrivă, avem ocazia să constatăm că spiritul, sentimentele sau trăirile autorului se vor dezlănțui si nu incorseta, în sonete. Descoperim că forța de expresie a sonetului, secondată de melodicitatea sunetului dată de ritm și rimă vor revela stări inedite de spirit sau de cuget, cuprinse în câte 14 versuri ale sonetelor de tip clasic: 4-4-3-3, cu rima îmbrățișată a catrenelor, respectiv rimă la versurile 9-11-13, 10-12-14 ale terțetelor.


Dincolo de ambiție ar fi, cred, perseverența și nu în ultimul rând priceperea de a scrie sonete - așa se explică faptul că poetul izbutește să transmită și să-și etaleze armoniile imanenței proprii în cuvinte și versuri numătate - ce vor rezona într-o plăcută euritmie.
În melodia în care sonetele citite îmbie la lectură, unul după celălalt, avem plăcerea de a descoperi o lume mirifică, peisaje baladești sau adevărate pasteluri, poetul rămânând pur și simplu în meditație sau contemplând la tot ceea aparține categoriei estetice a frumosului și deconspirând astfel caracterul petrarchist al compozițiilor ce însumează volumul.
Temele și motivele sonetelor sunt diferite, însă Adrian Munteanu se va întoarce spre ele de-a lungul volumului, alternând între diferite stări de spirit - iubire, contemplație, îndemnuri sau incantații psalitce. Multe dintre sonete au consistența imaginilor ce devin pasteluri, instantanee picturale, asortate structurii imanete a poetului: "Pe maluri sălcii s-au trezit alene, / Ca să aștepte-o trândavă amiază./ Presimt prin tâmplă cum se-nrourează/ Tăceri ce încă n-au pierit din gene.// Pe crusta apei scânteieri veghează./ Ascund uimirea presurei sub pene,/ Iar plânsul ierbii, năpădit de lene,/ A pus licoarea pietrelor de pază.// Privirea blândă-n orizont rănește. / Pe cer stau nori molatici ce ascund – Aripa zilei. Clipa ocolește// Cuprinsul frunții într-un zbor rotund./ Și peștele luminii își sticlește/ Eternitatea-n lacul fără fund." ("Pe maluri sălcii s-au trezit alene.")
Iată cum sună iubirea ca sentiment înduioșător în sonetul: "Apele mari vor potopi câmpia" - "Apele mari vor potopi câmpia,/ S-or prăvăli gemând eliberate/ Vor frânge umbre în pustiu vegheate,/ Dar n-or putea să-mi stingă crud făclia./// Râuri de foc vor pârjoli palate,/ Vor linge buza norilor și glia,/ Dar n-or surpa din locul ei vecia/ Iubirii mele îndelung visate.// De ești un zid, ți-oi ridica altare/ De iederă țesând veșmânt regal./ De ești o poartă voi culca ștergare,// Să treci pe ele spre-un starornic mal,/ Ca să rămâi în mine ca o mare/ Cu țărmuri blânde și năvalnic val".
Dincolo de un sentiment al candorii, tematica iubirii este bântuită și de Eros: "Întoarce-te din plesnituri de stâncă" (pag. 49), "Gândesc la tine ca la o fântână", (pg. 58) sau "Va înceta și vântul, vara trece".
Specifice sonetelor clasice sunt și îndemnurile, incantațiile de care Adrian Munteanu nu va ezita să se îndepărteze și care își vor găsi locul în versurile meditative, dar și în cele ale iubirii: "Scoală, frumoaso, leapădă-ți veșmântul."
Timpul va fi măsurat în "ceasuri", acolo unde sonetele vor dezbate motivul zădărniciei, "Ceasul căinței prea tăcut se lasă" ( pg. 47. )
În mod evident, probabil datorat si promisiunii de a-si pune zilnic gandurile in sonete, poetul se va lasa cuprins de dispozițiile diurne - asa se explica faptul ca poeziile alternează ca tematică. Dintre cele mai plăcute, poate, vor fi călătoriile sale prin spații sau peisaje mirifice, mitice ori de vis, ce par a fi plăsmuite ca amintiri memorabile: "Îmi părăsesc odihna din sălașul" (pg. 59), "De-am căutat-o-n așternutul moale" – (pg. 63).
La fel de plăcută poate fi alegoria întoarcerii spre interioritate, în scopul cunoașterii de sine: "Mi-e trupul casă pentru vremuri grele" (pg. 50), "Privește-n tine cât de mult se poate", (pag. 48), "Citesc în mine cum citesc o carte", (pag. 69), "Tăiat în două, fructul slăbiciunii" (pag. 74), unde autorul realizează o întoarcere la esențe, la sine sau la principiul prim al purificării, focul catartic și arderea lui mocnită: "Iubesc tăcerea, glasul meu devoră" (pg. 55). "A sângerat o toamnă care pleacă" (pg. 85) – este un poem în forță despre întoarcerea la inocență.
Religia, credința în Dumnezeu nu-i este străină poetului brașovean - din când în când, Adrian Munteanu se întoarce la învățăturile "Cărții Sfinte", "Biblia", care îi va inspira sonetele psaltice: "S-au dus vrăjmașii mei, sunt doar ruine" (pg. 72), "Răspunde-mi Doamne tihna mea ne-nvinsă!", "În trup bicisnic, frica ne ascunde".
Întrebării "de ce, sonetele lui Adrian Munteanu?" i-aș putea răspunde acum cu simpla constatare: pentru că acestea sunt în esența lor, poezie. Metafore plastice ale imbinarii gestice cu fictionalitatea rezultand imagini suprarealiste aduc sonetelor un plus versuri notabile: "de glezna umbrei se atârnă vara" (pg. 57), "De trunchiul tihnei îmi lipesc obrazul", sau "Sub frunte umbra toamnei se întinde", iar acestea vor creea nu numai imagine ci și atmosferă, vor dovedi măiestria în arta de scrie literatură sau poezie.

Și de ce, sonete? Pentru că dincolo de armoniile melodice ale prozodiei versurilor împărțite cu exactitate în silabe și cifre, tehnică stăpânită cu o mare îndemânare sau pricepere, se află multă pasiune, sinceritate și noblețe spirituală. Vom descoperi că vocea poetului va fi pasională și sinceră în poemele iubirii bântuite de Eros sau în îndemnuri, la fel cum, sincer va fi în incantațiile psalmice sau în căutările de sine, precum și descriind starea de contemplație picturală a peisajelor ce i se revelează - momente pe care le va împărtăși cititorilor.
Muzicalitatea versului petrarchist, imaginile ce se derulează în spațiul metaforei plasticizante vor face ca în 14 versuri sonetul să răsune, să transmită, să înduioșeze sau să impresioneze ca imagine și atitudine.
Mărturisesc că am avut plăcerea lecturii sonetelor scrise de Adrian Munteanu pentru că în spatele oricărei melancolii sau a tristeții, verbalitatea, gestualitatea și atitudinea vocii poetice, trădează o imensă vitalitate; în spatele sonetelor se află un om, un spirit nobil, plin de har, ce merită, prin lectura dezlănțuitului său spirit, în mod paradoxal cuprins în forme fixe, stricte dar înaripate, a fi cunoscut.
Iata de ce, "Sonete 1" de Adrian Munteanu



Adina Ungur


_____________________________________________
O parte dintre sonetele referente:




Ceasul căinței prea tăcut se lasă


Ceasul căinței prea tăcut se lasă
Pe genele ce și-au închis frământul.
Polen de taină rupe legământul
Uitărilor ce pe grumaz apasă.

Sihastre râvne și-au pornit descântul
Să mă întoarcă-ntr-un târziu acasă,
Dar nu îmi vând aripa-n glod rămasă,
Ca să-mi pornesc spre neștiut avântul.

Adun cenușa poftelor în pungă
Să le presar, cât încă mai sunt vii,
Pe-aprins tăiș ce-i gata să străpungă

Veșmânt depus pe roua din vecii,
Când umbră fac țărânelor, prelungă,
Zidind în trupul meu zădărnicii.


+++







Întoarce-te din plesnituri de stâncă,


Întoarce-te din plesnituri de stâncă,
Din scobituri de râpi muiate-n rouă.
Despică umbra muntelui în două,
Fugi de genunea norilor, adâncă.

Arată-mi chipul blând de lună nouă
Și nu privi în urma clipei încă,
Să nu te soarbă hăul ce mănâncă
Frânturi de nimb, când împrejuru-i plouă.

Învinge-ți neputința, prinde-ți șalul
Căderilor de fluvii ce împart
Nădejdi și spaime ațipind pe malul

Vegherilor clipind tăcut în cart.
Întoarce-te, iubito, sari în valul
Izvoarelor ce nu ne mai despart.

+++




Gândesc la tine ca la o fântână,


Gândesc la tine ca la o fântână,
Sfințind lumina ce ți-a fost sortită,
Ispititoare ciutură pețită
De apa vie scursă prin țărână.

Coapsa-ți ascunde pasărea rănită
De glonțul clipei ce m-a strâns de mână
Și mă aruncă-n răzvrătire până
Te voi visa nu zână, ci iubită.

Sânii înfig uimirea-n trup deplină
În timp ce gongul serii cade mut.
Cu gura mea de patimi și de vină

Îți sorb ființa-n pustiit sărut.
Pătrund aprins în carnea ta divină
Și-n noi se frâng aripile de lut.

+++

Va inceta si vantul, vara trece


Va înceta și vântul, vara trece.
Pornește firul ierbii în solie.
Se naște-n lan aceeași păpădie
Și-același măr e gata să se plece.

S-au pârguit și strugurii în vie.
Arsura gurii tale mă petrece.
Îți ferec trupu-n mâna mea cea rece
Și te supun sub mine, pe vecie.

Te-mpotrivești, dar coapsa ta mă strigă
Din prăvălirea crengilor de dud,
Sub scobitura frunzei de ferigă.

În cuib de greieri tainic te aud.
Pe rugul toamnei ce-a-nceput să frigă,
Îți smulg trufia, ca pe-un zmeur crud.


+++


Îmi părăsesc odihna din sălașul


Îmi părăsesc odihna din sălașul
Înveșmântat cu frunze verzi de laur.
Prind luntrea vremii de un vârf de plaur
În clipa-n care și-a găsit făgașul.

Când praznicul a-nlănțuit orașul
Și-arunc din tolbă necitit răvașul
Purtat prin timp de-un neînvins centaur.

Spre munți semeți îmi împlinesc urcarea,
Sărind torenți, călcând nepăsător.
Rămân în urmă visul și uitarea.

Mă recompun din zborul pieritor.
Ajung pe stânca străjuindu-mi zarea
Să-l ispitesc pe cel ispititor.

+++

Privește-n tine, cât de mult se poate


Privește-n tine, cât de mult se poate,
La cerc îngust de clipe în lumină.
Ascunde-te, să nu-ți găsească vină,
Cortina trage-o peste tot și toate.

Fără să știi de ordine și cină,
Stai și ascultă în genunchi, în coate
Cum vei primi iertarea de păcate
Și cine-n colț de vis o să te țină.

Vei înțelege-atunci, fără tăgadă,
Că-n somnul tău ce zilnic va veni
Aceleași înțelesuri stau grămadă,

Aceeași matematică va fi
Speranță și victorie și nadă
A morții ce-o să vină într-o zi.

+++


S-au dus vrăjmașii mei, sunt doar ruine

al Psalmului 9


S-au dus vrăjmașii mei, sunt doar ruine.
Răsufletul le-a devenit uitare.
Doar Domnul ce din slava lui apare
Balanța Legii pe genunchi o ține.

El mântuie pe cel fără scăpare
Și-i dă un rost atât cât se cuvine.
Ascunde-mă de vămile străine,
De poarta morții fără alinare,

Ca să vestesc dreptatea ce-o să vină !
Cel ce-a stârnit surpările de vânt
Primește-n cer scârbavnică lumină.

Rostește, Doamne, ziditor cuvânt,
Sădește pomul vieții în grădină,
Să știe toți că nu-s decât pământ.

+++


În trup bicisnic frica se ascunde

În trup bicisnic frica se ascunde
Și mulți potrivnici spun că n-am scăpare.
Râvnesc să-mi fac din vis descătușare,
Corabie brăzdând înfrânte unde.

Îngenunchez, Te strig și cer iertare.
Tu mi-ai răspuns și liniștea pătrunde
În vămi de gând prin vene să inunde
Trândava carne fără împăcare.

Nu mă mai tem de vorbe pustiite
Ce-n lanul crud întreg m-au secerat.
Dă-mi, Doamne, tihna-n seve limpezite

Căci Tu-i înfrângi când ei m-au despuiat,
Tu le zdrobești rânjirile pocite
Și mă înalți din veșnicu-mi păcat.

+++

Răspunde-mi, Doamne, tihna mea ne-nvinsă


Răspunde-mi, Doamne, tihna mea ne-nvinsă.
Scoate-mă-n larg, când țărmul mă înghite.
Nu-mi da obida vorbei năruite
Și patima în șovăire prinsă.

Primește-mi jertfa cărnii izgonite,
Smerenia de gândul-rug atinsă,
Aprinde raza în privire stinsă
Și-nvinge spaima-n trupuri împietrite.

Acest izvor de liniște și bine
Hrănește clipa scursă pe obraz,
Ca cel supus pornirilor străine

Să nu rodească umbra-n cuget treaz.
Mă culc și trec prin vămile senine
Cu Tine-n suflet, veșnicu-mi răgaz.

___________________________________________________________



Impresii pe scurt de la lansare și după:

Când vine vorba de formele fixe în creația literară, ele descătușează spiritul lui Adrian Munteanu. Dincolo de sonete am avut imensa bucurie să descopăr un Adrian Munteanu energic și plin de activități literare – iata un lucru demn de a fi cunoscut: poetul și publicistul brașovean nu numai că scrie poezii pentru copii, dar are chiar trei cărți pentru copii publicate, volumul „Seri cu licurici” (3) cuprinde 122 de poezii drăguțe compuse fiecare în câte 10 strofe și asezonate cu ilustrații realizate de copii. Și preocupările literare nu se opresc aici, Adrian Munteanu și-a scenarizat poeziile, întocmind o piesă de teatru, pe care a prezentat-o și interpretat-o în Canada. A scrie pentru copii e dificil din multe puncte de vedere, iată de ce prețuiesc această îndeletnicire, iar autorul are toată admirația pentru aceste preocupări și tot respectul meu!



Regretul meu este că deși Adrian Munteanu a făcut câteva anunțuri publice pe site și în afara lui, prezența la tripla lansare de carte, a fost destul de sumară. Cu toate acestea nu pot sa ingnor faptul că au fost prezenți scriitorul Adrian Grănescu, poeta Doina Cetea, scriitorul Horia Muntenus, iar de pe poezie.ro au fost prezenti Gabriela Vălean (Vegado) și Horia (sa ma ierte, nu i-am reținut numele de familie) și alți câțiva prieteni, care ne-au bucurat cu prezența. Lucrul frapant pentru mine a fost și faptul că lansarea, deși a avut loc în cadrul Târgului Editurilor Transilvane, un loc, unde, evident, se perindau oameni interesați de literatura sau carte, mulți dintre s-au perindat printre standuri, dar n-au venit.
Personal, regret mult acest lucru!
Regret si pentru faptul ca evenimentul cultural a fost unul important pentru literatura contemporana din Ardeal, dar si petnru ca la finele prezentarilor, cei prezenti au putut asista la un microrecital de sonete, in interpretarea lui Adrian Munteanu.

Datorita acestui eveniment am avut ocazia fericita, de asemenea, sa-l citesc pe Daniel Dragan, prozator de un real talent, directorul Editurii Arania din Brasov, scriitor pe care il recomand cu toata caldura.
www.agonia.ro/index.php/author/0013660/

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!