poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5841 .



Cu sentimentul ușurării și a scopului împlinit, m-am întors ACASÃ
articol [ Interviuri ]
interviu cu scriitorul si disidentul Victor Frunza (1935 - 2007)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Titi Cosasu ]

2007-07-31  |     | 



O situație paradoxală, pentru cei care vă cunoșteau, a fost atunci când Victor Frunză cel liniștit a devenit Victor Frunză care a vrut să-i dea lui Ceaușescu o lecție. Ce a declanșat o astfel de reacție?

Pot să te întreb și eu, de unde știai că eram un tip liniștit?

Ați afirmat acest lucru într-o discuție particulară avută la sediul editurii dumneavoastră din București.

Într-adevăr, așa este. Eram un liniștit în exterior, dar frământat și chinuit de toate întrebările ce și le punea societatea românească din anii '70 și '80. Nu cea de la suprafață, cu hăulitele și scandările de ședință, ci acea lume din interiorul fiecăruia, când rămâneai cu tine însuți și-ți puneai întrebări. Ca urmare a acestor întrebări, cel din interior s-a decis să-l domine pe cel din exterior și să se exprime clar și deschis, pentru a încheia definitiv cu dedublarea personalității. Prin această fază au trecut mulți intelectuali, care astăzi sunt la vedere, hotărându-se abia în 1989, odată cu Revoluția, să spună adevărul și să-l recunoască.

Să revenim la momentul care a declanșat mânia dictatorului?

Cei mai mulți au ales libertatea prin plecarea în exil, în sensul că se decideau și plecau. Eu am început prin acea critică violentă la adresa dictaturii personale a lui Ceaușescu și, implicit, a lipsei de drepturi și libertăți ale omului. Binențeles că această critică a fost urmată de o violentă represiune individuală exercitată de Securitate, la comanda dictatorilor. A sosit acea clipă când a trebiut să aleg între pușcărie și a fi de acord cu sugestiile repetate și cu presiunea de a pleca. Mi-au ales și țara, Danemarca, eu gândind să plec în Franța.

« Prin acea critică violentă la adresa dictaturii personale a lui Ceaușescu … » . Mai exact ,pentru cititori, ce s-a întâmplat?

Din literatura pe care ai consultat-o înaintea acestui interviu, ai văzut că am redactat o scrisoare în care criticam anumite realități din țară și cultul personalității. Cum nu am avut posibilitatea să o înmânez unor ziariști occidentali aflați la București, se spunea că unii îi puteau contacta, m-am decis să plec afară. Fiind profesor la Facultatea de Ziaristică, mi-a fost ușor să obțin viză. Odată ajuns în Occident, m-am adresat Agenției Reuters (1974), care m-a primit foarte bine, și textul a fost publicat în toată lumea. Cu sentimentul ușurării și al scopului împlinit, m-am întors acasă.

Nu la mult tim, a trebuit să părăsiți țara pentru a nu fi arestat. Ce a însemnat exilul pentru Victor Frunză?

Ca a însemnat exilul? Întâi a însemnat un beneficiu, adică posibilitatea de a mă exprima liber și de a mă adresa celor care puteau să mă asculte. În alt sens, exilul a fost o viață foarte frământată, plină de greutăți și dificultăți, pentru că, trebuie să-ți spun, un om care sosește pentru prima dată în Vest trebuie să se adapteze noilor realități.

A fost Danemarca o a doua țară sau o prelungire a României?

Prin forța împrejurărilor a devenit o a doua țară, pentru că am jumătate de reședință acolo. Este o țară care merită cunoscută și care m-a primit, oblojindu-mi rănile cum țara mea nu a făcut-o când m-am întors.

În volumul "Cât mai poate trăi un cadavru politic" aveți un motto în care reproduceți un grafitti întâlnit pe un zid la Paris: "Singura soluție revoluția, singura revoluție soluția". Credeați de atunci în revoluție?

Interesantă observația ta. Articolul datează din 1982 și trebuie să recunosc că nu eram atât de perspicace. Atunci nu se vedea „luminița de la capătul tunelului”. Eram disperați cu toții. Aceasta era starea generală. Când am scris "Osanaliada" nu vedeam că ar urma o revoluție, însă am știut, și am scris într-un text care a dat titlul cărții ( "Cât mai poate trăi un cadavru politic?"), scris în august dar datat noiembrie 1989, spunând că în mod normal dictatura nu trebuie să mai apuce Anul Nou.

Premoniție sau nu, dar s-a adeverit. Ce a însemnat colaborarea la ziarul "Curentul"?

"Curentul" a fost un ziar care a apărut înainte de război, editat de marele gazetar Pamfil Șeicaru, despre care s-au scris numai lucruri urâte. Șeicaru a plecat din țară în 1944, cu puțin înainte de 23 august. Trecând peste decenii, în 1978, Pamfil Șeicaru a început să reediteze ziarul lui de succes, dar era la o vârstă înaintată astfel că l-a încredințat lui Vasile C. Dumitrescu, care m-a invitat să devin colaborator. Vasile C. Dumitrescu mi-a fost poate cel mai bun prieten din exil, un om de care mă apropia o unitate a ideilor, despărțindu-mă doar vârsta, în sensul că făcea parte din generația mai mare ca mine cu două decenii. Vasile C. Dumitrescu a editat "Curentul" și după moartea lui Pamfil Șeicaru, continuând în același stil de nostalgie a epocii antonesciene, dar și cu unele nuanțe anticomuniste. Prin colaborarea mea la "Curentul" am dat o direcție anticeaușistă și anticomunistă, celelalte păstrându-se doar în subsidiar. Datorită acestei orientări, Securitatea nu mi-a iertat-o nici mie nici, lui Vasile C. Dumitrescu, căruia ulterior i-au intentat un proces printr-un trimis din țară.

Câți astfel de oameni au mai trecut prin biografia dumnevoastră?

Oameni de calitatea lui Vasile C, Dumitrescu nu am prea întâlnit. El este autorul cărții "O istorie a exilului românesc", pe care am compus-o din arhiva pe care mi-a lăsat-o. Un om despre care scriitoarea Mariana Șora a spus un lucru foarte interesant, și anume că Dumitrescu face parte din categoria acelor ființe sau specii pe cale de dispariție. Adică un om pur, un gânditor, fără să păstreze nimic pentru el. Astăzi știi că majoritatea vor să acumuleze pentru ei, în special foloase materiale. Vasile C. Dumitrescu a fost toată viața un om sărac, iar când a editat "Curentul", acela din exil nu cel care apare azi, el a plătit din buzunar.

A fost Ceaușescu victima propriei sale inconștiențe?

Este un fenomen negativ foarte interesant. Ceaușescu era ca un robot bine programat. Dezastrele prin care a trecut țara, sub luminoasa lui conducere, la un moment dat le realizau și cuplul Ceaușescu, căutând soluții. Dar din cinci soluții ei alegeau pe a șasea, adică pe cea mai proastă. Cei care au nostalgia acelei epoci sunt inconștienți, pentru că nu își dau seama că mergeam spre ieșirea din istorie, spre o pierzanie totală. Nu pot spune că astăzi este bine, dar nu se poate spune că nu avem ieșire.

De unde această "lehamite"actuală?

După 1990, am schimbat exilul cu un fenomen absurd. Adică marginalizarea, punerea sub obroc, tăcerea, falsificarea, minimalizarea, cenzurarea, în orice caz acoperirea sub un vraf de tăcere a ceea ce am făcut. "Lehamitea" este cartea scrisă prin trăirile, prin experiența, prin tot ceea ce am comis ca documente, memorii, în perioada dintre 1990 și 1998, data apariției. Sunt lucruri fenomenale petrecute în această carte, la care eu nu am fost martorul ci obiectul întâmplărilor.

Astfel de întâmplări și-ar fi găsit locul într-o piesă de teatru. De ce ați renunțat la dramaturgie?

Dramaturgul din mine și-a încheiat cariera, deoarece unica piesă importantă pe care am scris-o, după ce a trecut prin atenția mai multor regizori, nu s-a finalizat. Piesa se numea "O mare gară nouă".

Și totuși, știu că s-a jucat.

Ai dreptate. S-a jucat la Oradea, dar numai într-un act. Cea care este publicată în "Alergătorul de la Marathon" este piesa originală scrisă în trei acte.
Mi-am ușurat sufletul prin această "Lehamitea", și prin ediție a treia a "Istoriei comunismului în România". Aveam o datorie față de publicul românesc pentru a da o ediție finală și finisată, precum și prin cartea care reflectă viața în exil a lui Pamfil Șeicaru (“Destinul unui condamnat la moarte, Pamfil Șeicaru”). Însă mai am un proiect la care lucrez în paralel, o nebunie copilărească, traduc pe Andersen din original, din limba daneză. Vreau să-l traduc integral, în ceea ce privește poveștile, ce vor fi cuprinse în 12 volume.

Există vreun loc în această țară care să semene cu Danemarca?

Cred că știu ce vrei să-ți răspund. Ei bine, venind spre Roșiorii de Vede am fost fericit să văd câmpurile de rapiță înflorite și mi-am amintit de Danemarca. Acolo sunt niște câmpuri superbe de rapiță, în mijlocul cărora se învârt centralele eoliene.

Vă mulțumesc.

Scurtă prezentare biobibliografică:
Victor Frunză s-a născut pe 8 iunie 1935, în comuna Dumitrești, pe atunci jud. Râmnicu-Sarat. Urmează Facultatea de Ziaristică din București (1952-1953) și Facultatea de Ziaristică a Universității "Lomonosov" din Moscova (1958). Lucrează ca redactor și realizator de emisiuni culturale la Radiodifuziunea Română (1958-1978), apoi la Televiziunea Română (1968-1971). devine apoi profesor de jurnalism audio vizual la Facultatea de Ziaristică (în cadrul Academiei "Ștefan Gheorghiu", București). Este disident anticomunist. Anchetat și expulzat din țară în 1980, se stabilește, împreuna cu soția si fiul său, în Danemarca, unde publică lucrări politice ș istorice, între care eseurile consacrate drepturilor și libertăților omului (“Pentru drepturile omului in România”, Danemarca, 1982) și o amplă lucrare istorică consacrată comunismului românesc (“Istoria P.C.R.”, Danemarca, 1984). Înființează Editura“Nord”, purtând din 1989 numele de “Victor Frunză – EVF” și editează revista de studii asupra fenomenului politic romanesc “Alergătorul de la Marathon”.După 1989, revine în țară, cu o ediție jubiliară a poeziilor lui “Mihai Eminescu”. Este autorul unor volume de versuri (cum ar fi “Globul din stânga” - 1968), proza (“Privegheați lângă privighetori” – 1971), teatru (“O mare gară nouă” - 1974), istorie (“Istoria stalinismului în România” - 1990, “Istoria comunismului in România” - 2000), memorialistică – jurnal (“Destinul unui condamnat la moarte, Pamfil Șeicaru” , EVF, 2001).

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!