agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8024 .



Poeți clujeni în Slovacia
articol [ Cultura ]
partea I Colecţia: Cronici culturale

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Adina Ungur ]

2007-08-13  |     | 



POEÞI CLUJENI ÎN SLOVACIA
iulie, 2007


În perioada 24-30 iulie, 2007, poeții clujeni Ion Cristofor, Adina Ungur, François Bréda și Dinu Virgil s-au deplasat în Slovacia la Ve¾kỳ Meder și Nenince, unde au participat la un colocviu despre literaturile țărilor nou intrate în Europa, la seri de poezie românească și întâlniri cu cititorii. În zilele destinate întâlnirilor cu publicul și toți cei interesați de literatura europeană, inițiatorul programului, poetul Balázs F. Attila, (născut la Tg-Mureș și editor în Bratislava) a condus o discuție despre literatura și viața literară contemporană românească. Partenerii lui de discuții au fost poeții clujeni, traducători, istorici si critici literari dar și poetii Márkus-Barbarossa János și Barabás Zoltán din Oradea. Obiectivele acestui program sunt promovarea poeziei românești din spațiul geografic și cultural numit Cluj-Napoca, în țările vecine: Slovacia și Ungaria, precum și un schimb de experiență, poeții clujeni, întâlnindu-se cu poezia care se scrie la ora actuală în țările vizitate. Programul propune și întruniri interculturale, în care experimentele literare cu poezii scrise și traduse ad-hoc au fost în centrul atenției participanților la acest tip de schimb cultural și creativ. Oaspeții clujeni au făcut o vizită și în orașul Balasagyarmat din nordul Ungariei, unde au vizitat castelul scriitorului Madach Imre, precum și pelerinaje prin orașele Bratislava și Banska Stiavnica.

La sfârșitul lunii septembrie un alt grup de poeți români vor participa la un turneu maraton de 12 zile în orașe din Slovacia și Ungaria. La sfârșitul anului vor apărea și antologiile de poezie românească, traduse în limbile slovacă și maghiară. Volumele vor fi dăruite bibliotecilor, universităților, instituțiilor culturale, criticilor și istoricilor literari, precum și redacțiilor editoriale de specialitate din Ungaria și Slovacia.

Programul este organizat de "Asociația Culturală din Þinutul Homorodului", cu sediul in Vlăhița, și este finanțat de "Promocult."



CRONICA


Ve¾kỳ Meder

Pornim la drum, marți, în 24 iulie, 2007, călătorind pe caniculă, furtună, trăznete, nori și soare, dar cu bucuria și speranța că la sfârșitul zilei vom fi la destinație, în Slovacia. Ne întâlnim cu toții în Budapesta: domnii Ion Cristofor, François Bréda, Dinu Virgil, Balázs Attila și eu. Attila ne ia pe toți în mașina lui cea comodă și ne duce la Ve¾kỳ Meder, o localitate unde am locuit două zile la Pensiunea Plauter (aparținând lui Peter Plauter) și unde nu doar că ne-am relaxat după drum, dar ne-am simțit ca într-un superb rai, pe pământ slovac. Servire impecabilă, mese pe cinste, tradiționalul - pentru oaspeți de seamă - purcel la tavă cu garnitură de castraveciori semimurați, preparate proaspete și fără conservanți, băi termale în apropiere, camere curate și aspectuoase, case cu grădini ce formează în aranjamentele lor exotice, adevărate ikebana, întinderi cu lanuri de floarea soarelui sau cucuruz, o locație în care ai fi stat un concediu întreg să-ți relaxezi ochii, mintea, trupul și sufletul, fiindcă liniștea și confortul împrejmuiau nu doar pensiunea, ci întregul orășel Ve¾kỳ Meder.

Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


Miercuri,

fiecare dintre noi a început să se bucure de frumusețea acestor locuri. Ion Cristofor, Dinu Virgil și Attila merg la băile termale, despre care au mărturisit că i-au relaxat cu totul iar eu cu Eszter, prietena lui Attila și a noastră, am făcut o plimbare prin Ve¾kỳ Meder și ne-am răcorit la un suc, o poveste și o înghețată. Nu departe de pensiune i-am găsit pe François și pe gazda hotelului, care ne-au invitat să vizităm grădina cu plante exotice și reședința de vară ale lui Peter. Superbe locuri, am conchis! Superbe flori și plante! Peter ne spune că aici, în acest orășel, florile sunt nelipsite din gazoanele ce se întind în fața caselor și că atunci când unele case nu au flori, primăria vine și le plantează, după același superb model de ikebana locală. Peri, smochini, arbori exotici cu păstăi, corcoduși, stuf și flori sădite și aranjate cu mult gust, dau un aspect îngrijit și aparte acestor locuri. După masa ne îmbarcăm în mașina lui Attila și pornim spre Bratislava. In drum, câmpurile de floarea soarelui și baloții de fân rămân în urma noastră, deghizându-se în imagoul unor amintiri despre Slovacia, pe care nu le vom uita curând.


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket



Superba Bratislavă cu tentații și rătăciri.



Auzisem despre capitala Slovaciei că ar fi un oraș frumos. Când coborâm din mașina parcată în apropierea Dunării, urbea nu ne impresionează foarte mult, doar cu două clădiri de bănci, înalte și ingenioase și o construcție ce seamănă cu un OZN aproape de Noul Pod peste Dunăre. Și un vapor de croazieră imens și desigur, confortabil. Însă ne îndreptăm spre centrul istoric unde cu adevărat uimirea și încântarea încep să pună stăpânire pe chipurile noastre. De altfel, dacă vrei să mă impresionezi cu ceva, spun orașului, arată-mi o pietonală, dialogam eu, în gând cu Bratislava, înaintând pe străzile ei. Acestea, pietonalele unui oraș, cu adevărat, nu-mi rezistă, niciodată! Nici nu apuc să gândesc și o piață pavată cu piatră cubică ne arată Filarmonica din Bratislava iar ceasul cu cifre romane ce rămâne înfipt într-un stâlp metalic, elegant și negru, în stânga și spatele nostru. Apoi fântâna arteziană cu copiii și peștii ei de piatră, bălăcindu-se în picuri de apă, sub privirea vulturului călărit tot de un brav copil, așezați amândoi în vârful acestei minunate construcții.


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


Nici nu trecem bine de stâlpii de afișe verzi și rotitori ai acestei piațete și pietonala cu tradițonalele canale personalizate își deschide drumul pentru noi. La un colț de stradă, un miner metalic iese dintr-un canal. Băieții nu se pot abține să nu se fotografieze aici. Zâmbim cu toții, este una din atracțiile amuzante ale drumului pavat. Statuia lui Cumil, realizată de Victor Hulík. Terasele se îmnulțesc, locurile amenajate pentru concerte în aer liber se sprijină pe fațada bisericii care îmi răpește de tot sufletul, în clipa în care dau cu ochii de ea. Pe colțul din stânga are o micuță sculptură pictată în culori calde și ieșită în relief. Maica și Pruncul. Deasupra, sub acoperișul verde, turnul ei indică trecătorilor ora unui ceas vechi. Puțin mai jos de ornic îmi reține atenția luna cea mică, aurie și hazlie. Să fie soarele, totuși? Nu! E luna, îi recunosc eu chipul rotund de bărbat puțin îmbufnat și puțin naiv. Nu mă pot abține să nu o imortalizez. Și apoi cu tot cu turn și aripa laterală dreptă, Hlavne Namestie, biserica, ne îmbie să trecem prin laterala ei îngustă și pe sub felinarele încă neaprinse în piațeta cu edificii de tip bastion, unde se află cel mai vechi hotel al orașului, datând din secolul al XV-lea și o casă cu un turn, construite de burghezul meșter Jacques, edificiu căruia i s-au adăugat de-a lungul secolului mai multe detalii într-un stil arhitectural renascentist.

Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket

Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket

Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket



Privim arhitectura și ne întoarcem pe sub gangul cu arcuri de cupolă, gotice. Un mic magazin de chilipiruri, insigne, colante, numismatică, timbre, amintiri, mărunțișuri, ne trage cu ochiul. E amplasat parcă strategic. Ieșim din gang, ne oprim în fața unor arbori ce-și întind ramurile înalte, cotit, printre gherete și ne numărăm. Suntem doar 3 din 5. Lipsesc François si Dinu. După câteva minute, Dinu apare de sub gang și ne spune că Bréda negociază prețul pentru o insignă de pionier a fostei R. S. R. Nu ne vine să credem că în plin centrul Bratislavei am putea găsi așa ceva. Așteptăm. Dinu se îndreaptă spre gherete, căutând o clepsidră. După minute de așteptare apare François, cu o insignă în piept, una în buzunar și alte amintiri pe care le-a cumpărat „cu bani românești”, așa cum ne spune, uimit. Iarăși, parcă nu ne vine să credem și totuși mergem mai departe. Din nou lipsește cineva dintre noi. Dinu! În următorul moment, însă, apare în spatele nostru, puțin nemulțumit că nu găsise acel mic obiect pe care să îl adauge colecției sale de măsurat timp în sticle.


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


Într-o altă piațetă cu porumbei, tineri stând pe bănci și comercianți, ni se deschid mai multe drumuri. Îl găsim pe Napoleon meditând sprijinit și ținându-și coatele pe o bancă. Îi așez pe Dinu și Ion Cristofor de-o parte și de alta a lui, apoi imortalizez secvența. Străduțele pentru pietoni înguste, cu terase și clădiri vechi ne duc spre turnul unei biserici și o răscruce de ganguri sub care un cerc auriu al unui diversificat kilometraj, arată cu o ingenioasă precizie destinații, distanțe și puncte cardinale. Aproape că nu poți să te rătăcești, gândim noi, oprindu-ne câteva momente să-i urmărim indicațiile. Poarta lui Mihai ne impresionează cu turnul ei semeț și trecem prin ea. Biserica Franciscanilor, cea mai veche din oraș, sfințită în 1297 își păstrează arhitectura și acum, într-o superbie de noblețe și simplitate. Aproape de ea, curți arajnate, destinate parcă pentru activități civice. Privite de sus, își dezvăluie arhitectura. O clipă zărim și noul castel prin crăpătura unei străzi înguste și-apoi ne întoarcem la Dunăre. Se lasă seara și ne grăbim să ajungem la o destinație aproape de Ve¾kỳ Meder. Pornim spre Dunajská Streda, Dunaszerda în maghiară sau Miercurea Dunării în traducere liberă, orășel simpatic pe care dorim să-l vizităm. Timpul, însă, nu ne mai permite să oprim acolo.


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


Spre sfârșitul zilei ne strângem la povești ardelenești, gustăm mâncăruri pe care nici nu le speram, apoi seara se lasă cu greieri și stele infinite peste șirurile de platani și rondourile de flori ce duc la Pensiunea Plauter. Joi, de dimineață știm că vom părăsi partea aceasta slovacă de rai pentru tabăra de creație din Nenince, unde ne vom începe activitățile literare. Dar e greșit spus, că le vom începe, fiindcă deja, pe fiecare dintre noi ne bântuie muzele condeielor.


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket



Joi,

înainte de masă aflu de la Dinu Virgil, pe care l-am găsit la umbra platanilor, la corectura manuscrisul unui roman listat, că a scris mai bine de 10 poezii. Că se trezește în fiecare dimineață înainte de ora 6 și privește răsăritul de soare, înspre întinderea sau câmpul ce se vede de la fereasta lui și că dacă îl vor ține puterile și inspirația, va termina chiar aici, în Slovacia, un volum. Îi țin pumnii pentru asta și mă minunez. Aproape că nici nu mă pot apropia de hârtie, însă adun în mine emoțiile acestei călătorii, ca pe o bucurie încă nedeslușită. Mi-a intrat o păsărică pe fereastră, îl aud pe Dinu povestind și-mi amintesc că și eu am un fluture mare care mă însoțește, noaptea în cameră și ziua în baie, așteptându-mă, poate, să-i spun povești de pe drum. Într-o seară, chiar, citind câte ceva și întorcându-mi ochii spre dreapta, uriașa plantă din camera în care stăteam mi-a părut un om care mă privește stând în picioare. Noroc că ochii mei s-au adaptat repede la penumbra camerei și am observat că nu era alta decât uriașa floare pe care în momentul în care am udat-o, la baza ei am deslușit silueta rotundă și minusculă a unei buburuze. Dar când să o prind, și să fac jocul de-a „buburuza-ruza”, cu mirare, descopăr că e o figurină de lemn, o pată roșie și mică de culoare, ce se potrivește de minune pe pământul cu îngrășământ al tovarășei mele de cameră, floarea cea uriașă. La Ve¾kỳ Meder ne cântă cocoșii, ne gângure porumbeii, ni se gudură și cățelușa lui Peter, o vijlă maghiară cafenie pe la picioare și cum să nu fim fericiți cu atâtea vietăți aici, pe care le primim bucuroși la noi, așa cum ne-au primit și ele în mijlocul lor!

Pe la amiaz, pe François îl găsesc întreținându-se cu Peter. Attila se îngrijește de noi, ca un prieten ce ne este iar domnul Ion Cristofor admiră împrejurimile și peisajele din Ve¾kỳ Meder. Înainte de prânz ne adunăm la o masă pe terasa pensiunii, unde François deja tradusese cuvintele de mulțumire și bucurie că ne aflăm la Plauter, scrise de Ion Cristofor și Dinu Virgil. Însuși domnul Bréda i-a scris lui Peter o mică epistolă, de mulțumire. Frumos! spune François, frumos scrieți voi! Cu suflet și cu sentimente! Numai textul meu nu a dorit să fie gata înainte de plecarea spre tabără, gândesc acum cu regret, fiindcă trebuie să vă mărturisesc și trebuie să mă credeți pe cuvânt că sunt ani de zile, mulți, de când nu mai folosesc creionul și hârtia pentru a-mi scrie creațiile, doar tastele și ecranul ce-mi permit compunerea textului în fragmente ce se pot lipi, tăia, cola. Așa încât notess-ul meu a avut de suportat maltratări, corecturi și multiple rupturi de foi, până la variantele finale ale scrierilor pe care le-am comis în acele zile. Mă uit la băieți și îi admir, cum pot ei să scrie direct pe hârtie, fără ștersături și rupturi.


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


Luăm prânzul și înainte de a pleca, sosește și coboară dintr-o superbă mașină de străbătut pământuri sălbatice, domnul Márkus-Barbarossa. O prezență pe care nimeni n-ar ingora-o. Am senzația unui Déjà Vu, însă îmi spun că probabil oboseala din ziua călătoriei sau cine știe ce impresii fugare se confruntă și confundă în mintea mea, dând această senzație de revedere. Suntem prezentați unii altora, o cunoaștem și pe Andrea, o tânără prozatoare din Slovacia, o prezență simpatică și plină de farmec. Ne luăm rămas bun de la Peter, ne urcăm în mașini și pornim spre Nenince, despre care nu mi-aș fi imaginat că ar fi la 300 km de Ve¾kỳ Meder, însă așa a fost, o distanță pe care, la experiența condusului pe care o are Attila, nici nu ni se pare atât de mare. Vremea caldă nu-l dezminte pe iulie și nici vara, orașele trec de o parte și de alta a ferestrelor, cu viteză, dealurile și castelele se duc și ele, multe localități care încep cu „Ve¾kỳ”, despre care Attila ne spune că înseamnă „Mare”, trec extrem de rapid pe lângă noi și rămân în urmă. Munții își împresoară aerul proaspăt cu miresme de tei spre noi, până când Nenince ni se deschide într-un drum urcat și în câteva momente ajungem la tabără.



Nenince.


Dealuri, brazi, aer curat, drum de țară, case și grădini. Aici, localitățile nu sunt atât de opulente în aranjamentele florale exotice, însă descoperim troițe și scene ale Nașterii Domnului, în curțile oamenilor. Dealuri cu vii și case scurtează orizontul localității. Sunt peste 60 de oameni veniți pentru tabără – aflăm de la Eszter, scriitori, jurnalisti, actori și regizori, critici literari sau chiar și simpli simpatizanți ai literaturii sunt deja aici și vor mai apărea pe parcurs. Au venit mult mai mulți dect s-a preconizat. Va veni și domnul Barabás Zoltán, scriitorul de limbă maghiară din Oradea, așa că vom dormi câte opt într-o cameră, aflăm eu și Eszter, de la cei veniți ceva mai devreme aici. În sfârșit ne cazăm și după ce luăm cina, mergem „la pivnițe” sau „la castel”, puțin mai sus, pe un deal pitoresc, cu 8 căsuțe sau pivnițe și cu terase simpatice. Ne oprim la una dintre acele căsuțe, urcăm pe o terasă, unde evenimentul prezentării celor 10 vinuri, specialitatea Nenince sau Lukanenye vor înviora toți invitații serii. Cele albe mai întâi, de la seci la dulci și aromate, apoi cele roșii, până la vinurile făcute din miere, dulci, tari și gustoase. Privesc și ascult, fiindcă nu sunt dintre cei ce pot consuma alcool, dar îl gust pe primul și pe ultimul, atât cât să le simt aromele și tăria. Superbe, cu adevărat! Nozdrovicky István, locuitor al acestui sat și stăpân al pivniței, ne prezintă fiecare vin în parte. În pauze se ascultă un microrecital poetic, interpretat de tineri iubitori de poezie de limba maghiară, un program care va conține poezii cuprinse într-o antologie și recitate cu multă seriozitate și pe alocuri cu umor. Ascultăm poezii scrise de: Csehy Zoltán, Hizsnyai Zoltán, Balázs F. Attila, Tözsér Árpád, Nemeth István, Penzes Timea, Harazst Mária, Juhász R. Josef, un montaj artistic realizat de Kecskés Ildikó. Iarăși vinuri, povești și aforisme, care stârnesc zâmbetele: despre vin și evident, despre femei.

Seara de joi se termină într-un pat de cabană, îngust dar comod, cu greieri acompaniind drumul până la dormitoare. Ziua de vineri începe cu un cântat de cocoși și mic dejun pe terasa din vale, unde programele TV dau reclame și muzică în limba română. Nu ne vine să credem și ne ciulim urechile. Da, e limba română! Un pui de pisică, o fetiță gri, e alintata noastră, se plimbă de la brațe, la brațe, de pe mese pe bănci, de la păpică, la somn. Un difuzor plasat pe stâlpul terasei prezintă câteva știri locale. Domnul Barbarossa se așează cu noi la masă. Din nou am senzația aceluiași „din nou” și povestind despre poeziile pe care urmează să le prezentăm sâmbătă, ajungem la concluzia că provocator și jucăuș pentru traducători ar fi un mic concurs de tradus aceeași poezie. Cine se înscrie la aceasta? Bréda, Attila Balázs, Barbarossa dar și Barabás. Cei patru B. E o provocare la care, cu toții, ridică bucuroși mănușa. Așadar, aceeași poezie a fiecărui poet clujean va fi tradusă de patru poeți vorbitori de limba maghiară și aceeași poezie ar putea arăta în patru feluri. Autorii acceptă bucuroși propunerea, traducătorii intră și mai incitați în jocul competitiv. Eu mă apuc de multiplicat poezia care i-a plăcut lui Attila și pe care o tradusese deja, în încă trei exemplare și îi ofer volumul „Calvaria” domnului Barbarossa, care mulțumește și ne oferă și el volumul său „Kitalált vasárnap” apărut în 2005, într-o formă grafică excepțională, în care găsim poezii ale cărui protagonist principal este François Bréda. Poetul, autorul volumului amintit ne arată manuscrisul romanului ce urmează a fi publicat și al cărui personaj principal este același domn pe care îl avem în tabără, alături de noi și care, ca un personaj ce este, mănâncă tacticos, extrem de piperat, extrem de sărat, toarnă arome de bere în gulaș și vorbește despre femei, ca și cum acestea ar fi aerul pe care în fiecare zi, clipă, secundă, ar trebui să îl respire. Puțin excentric ar spune unii, puțin poet zicem noi, dar simpatic, de altfel. În fond, fiecare dintre poeții clujeni, având poezia la purtător, trebuie să aibă câte ceva ce îi distinge în comportament, mai ascuns sau mai la vedere, foarte probabil printre ei sunt și eu.


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


După micul dejun ne îmbarcăm într-un autobuz și mergem într-o excursie în Ungaria, mai precis la Balássagyarmat, la castelul scriitorului Madács Imre, acum devenit un muzeu, de toată frumusețea. Hizsnyai Zoltán, secretarul Uniunii Scriitorilor din Slovacia, gazda taberei noastre, ne explică itinerariul și obiectivul vizitei - ne amintește să ne verificăm buletinele sau pașapoartele și trecem liniștiți granița europeană spre orășelul din Nordul Ungariei. Spre castel, drumul urcă pe o cărare îngustă de parc, cu frăguțe, brazi înalți și priveliștea unui imens copac uscat, așezat la pământ – copacul sub care scriitorul maghiar își petrecea timpul, meditând.


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


De pe plăcuța memorială aflăm că Madách Imre a trăit în această locație în perioada 1845-1853. Intrăm pe hol. Un miros de cărți vechi ne pătrunde ființele incitând gândurile și animând atmosfera muzeului. Ne încălțăm cu papuci de pâslă, să nu murdărim parchetul ori să nu-l zgâriem. Holul dă spre o anticameră din care se întinde un alt hol, lung, împresurat cu multe săli și camere, dintre ele, unele rotunde, altele dreptunghiulare. În camera rotundă sunt afișate în vitrine luminoase fragmente din poemul filosofic ce l-a făcut celebru pe scriitor „Tragedia omului”, cu desene reprezentative de Kass János, 15 la număr. Mici sculpturi sau reprezentări ale studiilor de metafizică, antropologice sau filosofice ale scriitorului sunt expuse în aceste camere. Afișe din care aflăm în cât de multe locuri s-a jucat această piesă. Vedem chiar și afișul unui spectacol de teatru de păpuși. Multiple cărți și limbi în care s-a tradus această capodoperă scrisă într-un castel înconjurat de locuri minunate. Iată-l tradus și în limba română de Octavian Goga, îl găsim în „Opere” și într-un volum al Editurii Pentru Literatură Universală, București, 1964. Îmi amintesc că am întâlnit această carte și îmi propun ca primul lucru pe care îl voi face când ajung acasă este să îmi reîmprospătez memoria, recitind acest poem dramatic al marelui scriitor maghiar.


Photo Sharing and Video Hosting at <br />
Photobucket


În spatele casei, o mică pădurice cu mușchi și cu brazi te îmbie să mergi și să meditezi la umbra ei. Poposim câteva clipe, în care timpul ni se pare a sta pironit pe conurile de brazi seculari și ascultăm ritmurile interioarelor noastre în liniștea acestor locuri. Coborâm pe aceeași alee în oraș, unde la școala de muzică și fosta primărie din anii lui Madách Imre, scriitorul fusese prefect județean. Intrăm într-un hol răcoros, care duce într-o curte cu doi platani bătrâni și uriași de o parte și de alta a ei. Doi copii „suflători”, își exersează instrumentele și noi îi ascultăm, povestind. În față, o clădire construită pe o arhitectură simetrică și destul de interesantă ne privește drept și bănuitor. Abia după un timp ne dezmeticim și observăm că este pușcăria, deși felul în care e construită, nu ar trăda secretele pe care le ascunde. După scurt timp, portarul se întoarce și ne lasă să intrăm în cele două camere în care Madách Imre a lucrat, ca prefect. Cea în care avea chiar un birou cu numeroase dosare, catastifuri, pene de scris, cerneală, bastonul si câteva bancnote expuse pe masă. Si o sală cu tablouri, unde scriitorul și soția sa apar cu portretele lor, create în tehnica apropiată de cea a stereogramelor, însă diferită, în care fiecare dintre ei este format din portretele miniaturale ale celuilalt, așa încât depărtarea revelează un portret mare, făcut din portrete mici alăturate, disociind nuanțele, pentru a forma trăsăturile revelației finale – recunosc tehnica ce se obține mai ales cu ajutorul graficii computerizate, dar îmi scapă denumirea.


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


Seara localnicilor slovaci.

Zăbovim puțin prin oraș, ne reține atenția o biserică ce seamănă destul de bine cu Biserica Piariștilor, de pe strada Universității din Cluj-Napoca, însă fără acoperișurile în formă de clopote, pe care aproape în fiecare noapte a copilăriei, cu zboruri onirice le bântuiam. Și aceasta, fiindcă în drumul meu spre școală, nu exista zi în care să nu-mi pironesc ochii pe ele. Ne întoarcem la tabără și după masă mergem la podgorie. Rămân câteva clipe pe deal și fotografiez viile, casele, floarea soarelui, norii și căsuțele cu celebrele pivnițe. De jos, urcă un localnic și îmi vorbește în maghiară, mă întreabă dacă îmi plac aceste locuri, după care îmi prezintă dealurile, îmi spune că în spatele orizontului mai este o vale și înca un deal cu vie, de care familia lor se îngrijește. Sunt 8 frați, aflu și că soția lui e maghiară, însă cunoaște limba română. La un moment dat ne împotmolim în conversație, fiindcă pricep câte ceva din limba maghiară, însă nu suficient, ca să pot întreține o conversație, îmi iau la revedere și cobor în fața căsuțelor ce ascund pivnițe. Din mașina sa de teren, coboară Márkus Barbarossa, François Bréda, Andrea și un domn, localnic, în vârstă. Nu ne reține atenția la început, însă imediat ce s-a alăturat grupului nostru a urmat un moment de teribil amuzament. Domnul în vârstă, îmbrăcat în pantaloni scurți și maieu, avea un instrument de udat via și un rezervor pe post de ghiozdan, în spate. Sănătos, vorbăreț, muncitor și dornic de a povesti, încearcă să socializeze. Pune ochii pe domnul Cristofor, probabil pentru că îl vede mai înaintat în vîrstă decât noi și începe să îi povestească în slovacă multe și mărunte. Cineva din grup îl avertizează pe localnic că domnul Cristofor este român. Atunci, mai abitir, îl ia de după umeri și-i povestește în rusă și iar în slovacă și mai multe. Domnul Cristofor îl aprobă, fiecare vorbește în limba lui și își spune impresiile la această întâlnire. Ne invită la un pahar, la el. Apoi scoate o fotografie veche și ne arată familia lui, ne spune cât era de frumos în tinerețe. Și acuma ești fumos! îi spune domnul Cristofor. Uite la el, optimist, mușchiulos, bronzat. Vinul, fraților, ne răspunde. „In vino veritas!” râdem cu toții, moment în care se completează faptul că vinul, da, dar și femeile... De acolo-încolo începe un interviu pe care locuitorul acestor locuri ni-l acordă cu toată bucuria. Îl întreb cum se numește și ne spune într-o românească curată: Ștefan. Pitiuș, Pișta sau cum vreți. Ne spune apoi că se înrudesc cu toții, aici. La întrebarea: câte femei a avut, răspunde că destul de multe, nu-și mai amintește. Chiar și două românce, în tinerețea lui, când a trecut prin orașul Gyula. Îl întreb de aparatul de udat viile, moment în care el ne face o demonstrație haioasă a muncii sale, râdem cu toții, apoi ne spune că are vreo 70 de ani. Frumoși am fost, zice despre familia lui, cinci frați. În tinerețe a lucrat la Dunaszerda. Înainte de a pleca ne reînnoiește invitația la un pahar, dar suntem nevoiți să o refuzăm, fiindcă așteptam în acele momente să putem vizita pivnițele cu vin.


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


Un peisaj superb se arată aici pe dealurile din Nenince. Privim cerul care formează nori ce seamănă, ba cu barba cea mare a lui Barbarossa, ba cu un copil, ba cu un trup de femeie și savurăm îngemănarea serii peste după-amiaza însorită și curată. După ce se termină filmările, suntem invitați în pivnițele din Nenince. Construcția a fost făcută cu esccavatorul în prima parte a ei, s-a scos pământul aproximativ vreo trei metri și mai încolo s-a făcut un tunel de alți câțiva metri, spăpat cu mâna. Pe pereții pivniței se întindea un tapet de mucegai nobil. Aflăm că pivnițele veritabile trebuie să aibă acest mucegai. Pătrundem și aflăm că suntem la 12 metri sub pământ. Găsim o gură de aerisire prin care privim, un tunel înalt, la capătul căruia vedem luminița, extrem de mică. Butoaiele de vin au câte patru sute, câte trei sute sau câte două sute cincizeci de litri, capacitate. Sunt 12 grade aici. O răcoare plăcută. Pe un perete luminat, o ciupercuță își ridică pălăria bej spre lumină. La ieșirea din pivniță stăm la un pahar de vorbă și faptul că bănuții rotunzi stau pe toți pereții de la intrare, lipiți, majoritatea mai vechi, cocliți și extrem de mulți, mă face să întreb care e istoria lor. Povestea bănuților din pivniță ar fi, că după vizitarea acestor beciuri și degustarea vinurilor, cei ce trec pe aici, dacă le-a plăcut aventura și povestea viilor din Nenince, vor lăsa un bănuț lipit pe pereți, în credința că într-o zi se vor întoarce aici. Drăguță, povestea bănuților, decidem cu toții, în timp ce ne căutăm de mărunți. Dinu găsește câțiva lei românești și ne oferă să-i lipim pe pereții cu mucegai nobil. O să ne întoarcem aici, spunem în gând, cu toții, în timp ce monedele cele noi își găsesc locul printre cele vechi, în pivnițele cu vinuri din Nenince.


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


În programul serii de vineri este trecută și vizionarea unui spectacol de monodramă, „Cum am mâncat câinele”, de Jevgenyij Griskovec, interpretat în limba maghiară de Gál Tamás, actor format la teatrul din Bratislava, în regia lui Czajlik Josef. Cu toate că nu înțelegem chiar tot textul vorbit în limba maghiară, ne e ușor să observăm jocul scenic, natural, interpretarea vocală, concentrarea și talentul acestui actor care a susținut un monolog timp de mai bine de o oră. Seara ne-o petrecem pe aceeași terasă, gustând din vinurile casei și povestind despre detaliile zilei de sâmbătă, când de la ora 16 suntem incluși în programul taberei, la o discuție despre poezia românească actuală și la micile concursuri. Unul dintre concursuri este pe temă dată, ca toți participanții taberei sau cine dorește și are inspirație să scrie o poezie despre mahmureală. Cea mai bună creație va fi premiată. Al doilea concurs ar fi cel al traducerii poeziilor poeților clujeni, la care se înscriu cei patru B, mai înainte pomeniți. Ne retragem la căbănuța noastră și adormim, cu gândul la vizita de mâine, a orașului istoric Bánska Štiavnica.


Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket


Sâmbătă dimineața după micul dejun, ne abatem puțin de la program, ne îmbarcăm aventuros în cele două mașini și mergem la Bánska Štiavnica, orașul istoric, slovac, ce candidează pentru a fi capitala europeană a anului viitor. Șoselele curbate și depresiunile ne zăpăcesc puțin, însă căutăm pe hartă drumul cel bun, trecem pe lîngă Slatina, Komarno, Velky Krtis sau alte localități cu nume interesante și difuzoare pe stâlpi, ocolim puțin, dar în cele din urmă ajungem. Pe drum, încep să caut între miile de fotografii din aparat, o imagine mai veche, de acum trei săptămâni, făcută în Cluj. Toată lumea se întreabă în gând, probabil, ce fac cu aparatul, fiindcă îl butonez de ceva vreme, însă nu mă las și în cele din urmă exclam acel: „yes!”, pentru că găsesc imaginea căutată. Era, nimeni altul decât domnul Márkus Barbarossa, fotografiat in Cluj. Cum s-a întâmplat asta? Acum, la Nenince, înainte de a porni spre Bánska Štiavnica, purtând pălărie de data aceasta și urcând în mașina lui care ne urma spre destinație, am realizat unde am mai întâlnit fizionomia extrem de interesantă a poetului și expertului în instrumente muzicale, pe jumătate clujean. Da, el este! îl recunosc cu toții, uimiți. Domnul Barbarossa. Atunci, le povestesc pe scurt că nedesparțită fiind de aparatul meu foto, în momentele în care observ ceva interesant pe unde merg, nu las să-mi scape instantul, iar prezența personajului din fotografie în acest fel a fost imortalizată. Lângă Hotelul Melody din Cluj-Napoca, i-am furat o imagine, în grabă. „Sincronie”, spune Attila. Așa se numește fenomentul, sincronie, atunci când un lucru se întâmplă de două ori, cu un anume scop și sens, dar aparent, fără nici o legătură. „Sincronie”, repet, și mă gândesc la baletul sincron al înotătoarelor sau chiar la exercițiile noastre de mimă în oglindă, ori la chestiunile cu diacronia și sincronia din gramatica și fonetica limbii române. Nu, trebuie să fie altceva și într-adevăr era altceva, fenomenul se numește „sincronicitate”, desigur Attila se grăbise să traducă și i-a venit la prima mână cuvântul „sincronie”, însă știa bine despre ce vorbise. Parcă azisem câte ceva despre aceasta, însă îmi propun să studiez problema mai pe îndelete, acasă. Să-i areți și lui Barbarossa! O să-i placă, îmi spune Dinu și îi promit că în proxima ocazie când ne adunăm, am să-i arăt dovada acestei anticipații de bun augur.



(finalul primei părți)



Adina Ungur



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!