agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4663 .



Alba Iulia și Teatrul românesc contemporan
articol [ Arte ]
Festivalul de Teatru Povești pentru Copii și Oameni Mari Colecţia: Cronici culturale

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Adina Ungur ]

2007-10-06  |     | 



Zilele acestea orașul istoric Alba Iulia găzduiește unul dintre cele mai importante și inedite festivaluri de teatru. Importanța vine prin faptul că artiști contemporani și de renume ai teatrului românesc sunt prezenți la festival, iar ineditul, datorită faptului că piesele prezente se adresează tuturor vârstelor, iată evenimentul poartă numele:
Festivalul de Teatru Povești pentru Copii și Oameni Mari. Regretul meu este că noi, "Puck-ul" clujean am jucat în data de 4 octombrie și în aceeași zi ne-am și întors acasă, din cauza unui program bine stabilit anterior tot de noi și în consecință, nu am reușit să vizionăm prea mult.




Festivalul este organizat de Teatrul de Păpuși "Prichindel" Alba Iulia și Consiliul Județean Alba, având parteneri principali: Uniunea Teatrelor din România (UNITER), Asociația Internațională a Criticilor de Teatru (AICT) - secția Română, Teatrul Odeon din București, Teatrul Național de Operetă ION DACIAN, Uniunea Scriitorilor, UNATC, secția Teatrologie, Centrul Cultural American și Institutul Polonez.

Tema festivalului este POVESTEA, povestea care ne deschide, pentru prima oară, interesul pentru cunoaștere, călătorii, pentru lumi imaginare, apetitul spre joc, spre comunicare și împărtășire a experiențelor. Orice lucru poate deveni interesant dacă are o poveste frumoasă. Depinde de noi cum le arătăm copiilor noștri lumea și viața. Depinde de noi cu ce bagaj cultural pleacă ei la drum. Noi le stabilim, deocamdată, reperele și importanța lucrurilor.

Prima ediție a festivalului a avut loc în 2006, între 4 și 8 octombrie fiind de un real succes. Pentru această ediție, managementul festivalului (Alina Moldovan și Ioana Vieru) au fost nominalizate la premiile acordate de Radio România Cultural.

Prima ediție a prezentat publicului: spectacole de teatru, expoziții, lansări de carte, ateliere, concerte, spectacole în aer liber, teatru radiofonic. Prima ediție a avut un enorm succes la publicul din Alba Iulia. Calitatea evenimentelor prezentate precum și unicitatea unui astfel de festival în peisajul românesc, în speță cel din Alba Iulia și zonele limitrofe, sunt două dintre elementele care au contribuit decisiv la percepția pozitivă a festivalului de către un public numeros. Un alt element extrem de important care a asigurat o receptare benefică a evenimentului, atât în rândul publicului dar și în rândul specialiștilor, profesioniștilor și artiștilor de teatru a fost latura educativă a festivalului care și-a propus și a reușit să îmbine artele cu educația tinerilor și dezvoltarea comunitară. Programul festivalului a cuprins pe lângă spectacole și evenimente o serie de ateliere, de la artele spectacolului la ecologie. Un feed-back pozitiv a fost participarea masivă a copiilor și adolescenților la aceste ateliere precum și rezultatele artistice pe care aceștia le-au obținut, rezultate care au fost prezentate publicului din Alba Iulia spre finalul festivalului. Este lesne de înțeles de ce un astfel de festival trebuie să își continue existența și să și-o dezvolte prin intermediul unor manifestări înalte: majoritatea locuitorilor din Alba Iulia (situație des întâlnită în mai toate orașele de provincie) nu au acces la viața culturală din capitală sau alte orașe mari. De aceea este foarte important (iar Poveștile... au urmărit cu predilecție și această direcție) ca evenimentele de calitate să devină accesibile publicului din astfel de zone. Din acest punct de vedere, Poveștile... au reprezentat un adevărat regal teatral, aducând laolaltă multe dintre cele mai bune spectacole ale instituțiilor mari de teatru, o micro-stagiune de elită la care au participat celebrii artiști ai scenelor românești.

Anul acesta programul festivalului va cuprinde, pe lângă spectacole de teatru, expoziții, lansări de carte, audiții de teatru radiofonic, spectacole lectură, recitaluri atât pentru adulți cât și pentru copii și ateliere adresate copiilor cu vârste cuprinse între 3-14 ani, o serie de participări internaționale, spectacole care au fost prezentate în cadrul unor mari festivaluri internaționale: Flamenco Vivo, compania celebrului cantautor de flamenco Luis de la Carrasca (Festivalul de la Avignon), Théâtre de l'Opprimé, Paris cu producția În umbră, regia Rui Frati, Revizorul, de N.V. Gogol, regia Horațiu Mălăele (Festivalul de la Edinburgh), Teatrul de păpuși Grodno cu "Macbeth" (Belarus) și "Vise colorate", co-producție Teatrul de Marionete Arad și Teatrul de păpuși Alba Iulia (Festivalul de la Avignon).

Pe lângă acestea au fost selecționate unele dintre cele mai performante și active instituții de teatru din București, fiecare cu câte o microstagiune:
Teatrul Odeon cu Ionesco - "Cinci piese scurte", regia Alexandru Dabija; "E doar sfârșitul lumii", de Jean-Luc Lagarce, regia Radu Afrim și "Șefele", de Werner Schwab, regia Sorin Militaru.
Teatrul ACT - "Capra sau Cine e Sylvia?", regia Alexandru Dabija; Oleanna, regia Andreea Vulpe
Teatrului Național de Operetă Ion Dacian cu "Broadway-București"; "Bal"; "Opereta cântă, râde și dansează"; "Invitație la vals"; "Concert simfonic."

Surprizele nu se opresc aici, în program aflându-se și două ateliere susținute de Oana Leahu și Mihaela Michailov precum și un workshop de teatru forum realizat de inițiatorii celebri ai acestei metode, Théâtre de l'Opprimé, Paris.

A doua editie a festivalului de teatru "Povesti pentru copii si oameni mari" va aduce in fata publicului de la Alba Iulia cateva dintre numele importante ale scenei romanesti printre care Marcel Iures, Horatiu Malaele, Radu Afrim, Alexandru Dabija, Beatrice Rancea, Ion Caramitru, Stefan Bănică junior si altii, care vor contribui la festival, fie in calitate de actori, fie de regizori.
Festivalul se va desfasura intre 3 si 7 octombrie, dar este prefatat de alte evenimente culturale.


Directorul artistic al evenimentului, Alina Moldovan, a spus ca, in acest an, o parte dintre spectacole "se vor duce ele" spre public: in spitale, licee, gradinite si spre persoanele in varsta. "Anul trecut s-au jucat spectacole in spital. Erau acolo copii, veniti de la tara, care plan-geau. Nu ca nu vazusera asa ceva, dar nici macar nu stiau ca exista!" a spus Alina Moldovan.
Biletele la spectacole au un pret simbolic, noua lei. Organizatorii incerca in acest fel sa atraga publicul inca "tanar".

Director festival: Ioana Vieru
Coordonator festival: Alina Moldovan


(articolul cuprinde extrase din comunicatul de presă publicat pe Liternet și din "România Liberă")


Adina Ungur
actor la Teatrul de Păpuși "Puck", Cluj-Napoca

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!