agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5134 .



Despre iubire și rațiune în Balcani
articol [ Carte ]
note de lectură

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Liviu Alexandru ]

2008-02-05  |     | 



„Tandru și rece” (Ed. Cartea Românească, București, 2007), roman de Felix Nicolau. După ce admiri execuția tipografică a cărții, nedumerit, te întrebi: De ce tandru? De ce rece? Ce șaradă poate fi și asta? Dezlegarea o descoperă pe coperta a patra scriitorul Robert Șerban, care oferă următoarea interpretare: „Tandru pentru că e greu să reziști exuberantei feminități balcanice. Rece întrucât realitatea se arată a fi vorace și splendid de perversă. Tandru pentru că un bărbat trăiește de la o dragoste la alta, indiferent de formele pe care le îmbracă pasiunea. Rece întrucât nimic nu e sigur: nici sexul personajelor, nici sexul obiectelor. Dacă există un Graal românesc, atunci el se ascunde în mințile tranchilizate ale personajelor. Nimeni nu-și posedă identitatea Tot ce ne rămâne de făcut este să răspundem la întrebarea Who’s who?” Pe care, dacă ni se permite, ne-o însușim și-o întărim prin cuvântul nostru…
… care începe astfel: în anul 2007, această carte scrisă de dl. Felix Nicolau ne-a adus vestea că s-a născut un romancier adevărat, care deține știința scrisului frumos, are simțul ritmului narativ, imaginație, cultură, îi plac misterele și mai ales iubește oamenii. Pare mai mult un elogiu decât niște modeste note de lectură entuziaste. Dar avem de-a face cu un prozator de forță, cum ne place a spune, care n-are preconcepții, disprețuiește clișeele și modele, are un program estetic, își este sieși credincios, nu se înspăimântă în fața cuvântului savant al esteților cu tot dinadinsul. Își vede de treaba lui silnică, privește încordat în jurul său, râde și plânge, ironizează, biciuiește, face tot ceea ce trebuie să facă un om cu har ca să ne spună povestea lui despre o lume care ne este atât de cunoscută încât nici n-o mai luăm în seamă deși îi suntem victime.
După tipic, ar fi venit rândul acum să prezentăm desfășurarea narativă a romanului. Ei bine, nu o putem face din simplul motiv că acțiunea nu există în sensul consacrat
de canoane. Pe scurt, Cosmin, personaj enigmatic, fără prea multe date de identificare, reface viața prietenului său Leo Tupilat (Leonard Taubergher), profesor de engleză, care-și povestește tribulațiile erotice (tandru) și profesionale (rece) printr-un București și o țară haotice, alergice și balcanice. Totul, întregul context social și, prin consecință, sentimental, totul dă impresia că am căzut într-un imens sanatoriu de boli psihice. E un haos în care personajele d-lui Felix Nicolau se luptă să rămână lucide, să-și afle insula amărâtă de firesc și normalitate. Leo, aflat între două iubiri, între două femei care fiecare în parte îl poartă în altă lumea, una, Sabina, prototipul moral al româncei, care voiește căsnicie, copii, alta, Adelina, reprezentantă a noii direcții morale de la începutul veacului al XXI-lea, care disprețuiește tot ceea ce iubește și tot ceea ce crede Sabina, Leo, deci, focalizează, ordonează și impune semnificațiile întregii scrieri. Fără el nu se întâmplă nimic. Proiecțiile lui erotice lămurește dorințele, necesitățile și credințele omului modern, care încă se zbate între malurile abrupte ale moralei tradiționale și cele line, aproape invizibile ale celei contemporane. Percepțiile lui culturale ne luminează căile pe care a pornit societatea românească bulversată de reforme nesfârșite și nefinalizate, subminate de dezordinea orientală încrucișată cu ordinea occidentală, dând la iveală balcanismul devenit scut, scuză, justificare, motivație, adică, într-un cuvânt, bun pentru orice împrejurare. Ușurința cu care Leo (Felix Nicolau) revine din trecutul interbelic în prezentul postdecembrist și apoi din nou în trecutul comunist e de natură să ofere comparații când viguroase și polemice, când ironice și satirice. Maestru al detaliului, dl. Felix Nicolau izbutește scene memorabile: întâlnirea lui Leo cu cele două mătuși, Mizi și Clemanza, înmormântarea bunicului care, urând toată viața țiganii, își încheie socotelile cu lumea odată cu bulibașa Soliman Ciocănaru sau: „Acceleratul de Iași cu vagoane pentru Botoșani e o conservă botulinică, bombată de prea multe sardele înghesuite în ea. Oamenii îmbrăcați în verde, portocaliu și albastru-peruzea aleargă la vagoane trăgând după ei mari sacoșe de rafie, desenate cu pătrățele”. În acest fel elaborând detaliul, scriitorul reușește să lege puternic și funcțional relația dintre personaje, cu finețe și rafinament, cu semnificații multiple pe care cititorul le poate desluși în voie și după voia sa. Chiar dacă uneori ne vin în minte scrieri ale lui Călinescu, incursiuni psihologice din Gib. Mihăescu sau mai ales Camil Petrescu (paginile de jurnal sunt memorate de calculator, nu de caiete desuete), sau finalul romanului în stilul lui Kafka, aceste scene rămân antologice. Desigur, sunt vagi adieri ale lecturilor, fiindcă sfârșitul cărții în care doctorul Ulise Iolescu (să observăm cât de bine a fost însușită lecția lui Caragiale!) încearcă să obțină Marele Androgin, considerând societatea românească, alienată, ca fiind tocmai mediul propice, aparține logicii interioare a unei asemenea cărți.
Aceeași societate care contaminează toate personajele. Dl. Felix Nicolau, după opinia noastră, și-a stabilit punctul de fugă ici, în demonstrația veridică, rece, lucidă că mediul înstrăinează, îmbolnăvește, alienează omul. Sabina este, de pildă, o victimă sigură, Adelina, în felul ei, un produs, fără nici un punct de sprijin solid decât în sexualitate care a devenit un act mecanic, de virtuozitate fizică. Leo, intelectualul dezorientat, aruncat de colo colo, nu se poate împlini în nici un fel, toți parcă trăiesc într-o supă vâscoasă, altădată gelatinoasă, fără nici un orizont respirabil. O lume larvară, cu alte cuvinte, care s-a sufocat în crisalidă…
Cu dibăcie scriitoricească, ficțiunea este străpunsă de datele realului: persoane publice, întâmplări cunoscute de toată lumea etc. Intrarea în fictiv, trecerea în real și apoi în virtual (jurnalul) se petrece cu ușurință, cu îndemânare, împlinind profilul psiho-moral al profesorului de engleză Leo Tupilat. Pe de-o parte.
Pe de altă parte, dl. Felix Nicolau se vădește a fi un artist al limbajului (vezi, de pildă, reproducerea moldovenismelor, a limbajului țiganilor), a tehnicilor scriitoricești în general. Este un pictor neîntrecut al scenelor de gen (despre care am vorbit). Iată: „În apartamentul de trei camere din Drumul Taberei noi o dețineam pe cea din spate, de lângă baie. De pe balcon se vedeau periferia cu fabrici a orașului, strada prăfuită, tramvaiele prăfuite, porumbeii prăfuiți, care, din cauza puberei de pe aripi, uneori se prăbușeau. Erau imediat hăcuiți de pisici”. Sau: „ Stăteam cu ochii pironiți pe Casa Poporului și mă gândeam că trăiesc în singura capitală cu un cavou imens în centru. Un cavou public și luxos, în care ai fi putut înghesui viii și morții României și ai Coreii la un loc și tot ar fi rămas spațiu pentru un depou de autobuze”. Deci, totodată și mânuitor iscusit al ironiei acide ! Acestea-s doar câteva exemple luate la întâmplare (și așadar, nu la superlativ), fiindcă întreaga carte e argumentul că dl. Felix Nicolae stăpânește arta prozatorului.
Cu alte cuvinte, o carte polemică, o carte tragică, o carte pe care aș așeza-o printre aparițiile editoriale din anul 2007 pe raftul de sus. De-acum înainte ne rămâne să așteptăm evoluția acestui romancier care are toate calitățile să încredințeze luminii tiparului cărți peste care nu se poate trece.

Liviu Comșia

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!