agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5173 .



Portret de autor - Ryu Murakami - Violența ca mod de viață
articol [ Cultura ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Petre_Andrei ]

2008-02-19  |     | 



Photobucket

Prozator penetrant, Ryu Murakami creionează o lume aparte, o realitate dură, prezentată adesea brutal, fără explicații. În romanele sale, Murakami prezintă o Japonie profund desacralizată, invadată de cultura occidentală, în fața căreia nimeni nu se mai opune. Cu toate astea, în Japonia lui Murakami există speranță, există acele elemente speciale care individualizează țara. În ciuda invaziei de gaijini (străini), aceștia nu vor putea niciodată să înțeleagă cu adevărat cultura japoneză. Þara niponă rămâne un mister etern, pe care fiecare dintre noi va încerca într-o zi să îl descifreze. Până la urmă, toate drumurile ajung în Orient...
Stilul lui Murakami degajă deopotrivă forță și simplitate. Cuvintele puternice sugerează imagini șocante, însă liniștesc printr-o înlănțuire lejeră. Limbajul nu este forțat, impresionând mai mult prin substrat și mai puțin prin rafinamente stilistice. Permanenta alternare între narațiunea la persoana I și ipostaza naratorului omniscient oferă volumelor o puternică tentă descriptivă. În fond, are loc o dedublare a personajului principal, care este în același timp participant la acțiune și observator. El își analizează obiectiv trăirile, se observă pe sine însuși din multiple unghiuri, ajungând de multe ori la adevărate concluzii psihologice complexe: “Din punctul de vedere al străinilor, sunt multe lucruri, sunt multe chestii neobișnuite în țara asta și pe majoritatea nu aș putea să le explic. De ce, în ciuda faptului că Japonia e una din țările cele mai bogate, oamenii muncesc până când se întâmplă chiar să cadă morți? Poți înțelege niște fete din vreo țară săracă din Asia, dar liceenele de aici de ce se prostituzează? … Nu îți explică nimeni de ce în Japonia există fenomenele astea, care, văzute din afară, par foarte stranii.” (În supa miso)
Chiar dacă acest procedeu al disecării prezentului continuu afectează puțin credibilitatea, Murakami îl folosește adesea pentru a sublinia motivele ascunse în spatele evenimentelor. Niciun act nu este inutil, fiecare gest se integrează perfect în simbolismul cărții... Și, în ciuda acestei filosofii complexe integrate în carte, romanul este aidoma unui carusel nebun, purtându-te cu repeziciune prin viața de noapte a orașului Tokio, îmbinând adrenalina cu erotismul și filtrând totul prin intermediul umorului negru. Scenele pot fi privite, în ciuda dramatismului lor, ca desprinse dintr-o comedie. Este greu să treci peste un anumit prag, însă, o dată ce o faci, nimic nu mai pare imposibil...
Succeziunea rapidă a imaginilor este o caracteristică a lui Murakami. Ideile în schimb sunt profunde și transced desfășurarea acțiunii. Descoperim personaje puternice, însă izolate, vulnerabile. Relațiile interumane sunt, în cărțile autorului japonez, mereu problematice. Oamenii nu comunică, nu își împărtășesc problemele. Alienarea indivizilor este o caracteristică a prozei lui Murakami. El redă cu exactitate contactele interumane de suprafață, superficiale, însă insistă pe drama fiecărui participant la acțiune, insistă pe viețile solitare ale acestora din urmă. Murakami ne oferă o viziune neașteptată, puternică, reușind în fiecare moment să ne convingă. Autorul japonez ne explică cu meticulozitate de ce a venit timpul unei noi religii: “Se spune deseori că obiceiul de a lua droguri seamănă cu un fel de religie și că de fapt nu e doar o curiozitate sau o dorință de a fi la modă. Personal, am impresia că au și ele importanța lor, în special acum, când ne îndreptăm spre secolul XXI, nu în sensul sloganurilor ieftine din timpul mișcărilor de eliberare spirituală din anii ’60, ci… cum să spun? Am impresia că, dacă le-am aborda în mod concret la același nivel cu surfingul sau cu joggingul, atunci ni s-ar deschide niște perspective cu totul noi.” (Ecstasy)

Photobucket

Romanele stau sub semnul dualități, ilustrată prin zbuciumul interior al personajelor. Măcinați de incertitudini, indivizii izbucnesc în anumite momente, dezvăluindu-și temerile și dorințele cele mai ascunse. Prin toate aceste gesturi și prin analiza rafinată pe care o oferă, cărțile se dovedește a fi remarcabile exerciții psihologice. Carnagiul este explicat plauzibil, iar legăturile aparent absurde pe care le face autorul amintesc de marii psihanaliști, ca Freud sau Jung.
Pentru a se impune, Murakami utilizează adesea șocul. Cititorii sunt aruncați în vâltoarea evenimentelor, fără explicații. Romanul începe brusc, virulent și continuă la fel, aidoma unei mantre. Nu ai timp să meditezi, nu ai timp să cântărești posibilitățile. Trebuie să alegi și să te dedici în totalitate alegerii, trebuie să fii dispus să renunți la persoana ta. Doar în momentul în care nu mai ai nimic de pierdut vei înțelege ce înseamnă cu adevărat să învingi, doar atunci vei descoperi libertatea nemărginită, în fața căreia nu poți decât să plângi de fericire.
Deși este o adevărată frescă a plăcerii carnale, romanul insistă pe forța sentimentelor. Dragostea există și între drogați, umilința poate constitui cea mai puternică legătură, iar promiscuitatea poate fi îmbrățișată fără complicații morale. Iubirea garantează puritate, iar perversiunea nu face decât să o îmbogățească. Ryu Murakami construiește povești de viață, descoperind în fiecare moment alte și alte motive pentru a zâmbi. Cititorii primesc o doză puternică de iubire, ambalată în poleiala fascinantă a sexului. Este timpul să învățăm ce înseamnă dragostea, este timpul să descoperim din nou puterea trupurilor înlănțuite...
Printr-un meleu al imaginilor și al violenței, Ryu Murakami ne oferă o imagine inedită a industriei sexuale nipone, precum și o incursiune în lumea unui ucigaș calculat. Împletind limbajul simplu cu ideile filosofice complexe, cartea lasă în urmă multe probleme nerezolvate, împingându-l pe cititor spre meditație. Nu este ușor să ucizi, dar este mult mai greu să înțelegi crima și să o accepți, să îți dai seama că fiecare tăietură de cuțit trebuie să semene cu o operă de artă: ”Frank mi-a arătat cu degetul înspre gâtul ei. Mușchii coardelor vocale erau umflați și se mișcau în sus și în jos, după cum țipa femeia. Frank mi-a făcut semn din ochi să mă uit bine, apoi a spintecat cu cuțitul mușchii aceia care se mișcau. S-a auzit un zgomot ca de abur țâșnind în afară, iar vocea femeii a fost înghițită de acel șuier și apoi s-a stins.”
(În supa miso)
Sexul este subiectul cel mai atrăgător pentru ființa umană. Ca parte definitorie a ființei noastre, sexualitatea ne guvernează multe dintre acțiuni, fie la nivel conștient, fie la nivel subconștient. Fără să vrem, acționăm în funcție de diferitele impulsuri sexuale pe care le primim din exterior. Ryu Murakami reușește prin cărțile sale să trezească în cititori impulsurile sexuale, să îi atragă într-o lume a tenebrelor în care cei mulți oameni se dizolvă. Personalitățile dispar, barierele se topesc, iar în urma lor rămân instinctele, mai vii și mai brutale ca niciodată.
Fiecare volum în parte este o carte percutantă, violentă, care împletește erotismul cu pornografia, forțând limitele și obligându-l pe cititor să mediteze asupra propriului sistem etic. Nu mai ști ce este corect, nu mai ști ce trebuie să faci pentru a înțelege. Folosind paradigma definitorie a excesului sexual, Murakami construiește personaje coerente, credibile, care te înfioară prin ușurința abuzurilor. Nu trebuie să ne gândim exclusiv la vicii grandioase, pentru că fiecare dintre noi se poate pierde în desfrâu. Nivelul de inițiere depinde de fiecare persoană în parte, însă destinația finală este întotdeauna aceeași.
Construind un peisaj hipertehnologizat, Ryu Murakami le oferă personajelor sale posibilități multiple. Liberul arbitru este foarte important, pentru că doar el potențează volumul. Inconștiența poate fi o scuză, iar viciul nu trebuie să beneficieze de asta. Împlinirea prin prăbușire poate fi atinsă doar dacă aceasta se face conștient. O descompunere treptată, în fața căreia cititorii nu pot rămâne impasibili. Murakami oferă simboluri noi, în aparență șocante. Drogurile, până la urmă, pot fi o simplă perspectivă sau poate, o religie a mileniului III.
Sexualitatea exacerbată este descrisă fidel de Murakami, care lasă personajele să vorbească, le construiește aidoma unor oameni reali, dureros de autentici. Nu există strălucire inutilă, nu există clișee. Însă eleganța apare, pentru că există performeri chiar și în viciu. Cei supuși pot deveni oricând stăpâni, iar Murakami, în stilul său binecunoscut, reușește să zugrăvească în nuanțe intense portretul unor ființe aflate întotdeauna la limită, pendulând în vârful foarte ascuțit al unui ac. O picătură de sânge este tot ceea ce trebuie pentru a strica acest echilibru.
Limbajul folosit nu este brutal. Murakami insistă în multe locuri pe o descriere clinică, anatomică, specifică lui. Nu suntem atrași de cuvintele folosite, ci de actele descrise. “Ecstasy” impresionează prin brutalitatea scenelor sexuale, prin dorințele împinse la limită, prin suferința transformată în plăcere supremă. Descoperim că durerea poate provoca plăcere, descoperim că există întotdeauna mai multe variante. Nu trebuie să ne temem, trebuie doar să avem curajul să experimentăm. Întotdeauna mai mult. Numai așa vom reuși să ne dezvoltăm cu adevărat.
Elementul inedit al romanului este împletirea realităților. Smuls din lumea sa banală, personajul principal este aruncat într-un carusel amețitor. Înconjurat de personalități puternice, impozante, bărbatul își contemplă prăbușirea, fiind incapabil să evadeze, să se rupă de “maeștrii” săi. Îmbinând psihologia desconstrucției cu scene pornografice hipnotizante, Murakami schițează o lume interzisă, în care doar cei mai puternici reușesc să intre. Insistând pe abandonarea prin plăcere, scriitorul japonez își impresionează cititorii, demonstrându-le că nu este ușor să te supui. Suprema înfrângere este una dintre cele mai mari victorii, iar atunci când înțelegem asta vom descoperi că au rămas foarte puține gusturi autentice în jurul nostru: “A căutat cu disperare să găsească ce. Era vârful limbii, pe care îl tăiase. Era de fapt amintirea vârfului limbii. A încercat să își strecoare această amintire printre dinții încleștați. Îl durea, dar a reușit să recâștige controlul asupra întregii limbi. Nu mă las! Nu o omor pe femeia asta! Nu îi voi opri bătaia inimii! Limba moale i-a pătruns printre dinți. Dinții încercau să o muște. Durerea era insuportabilă și a început încetul cu încetul să i se răspândească în toată gura. Topea untura încinsă care îi învelea corzile vocale. Bătaia inimii trimite un semnal! Copilul din pântecele nebunei ăsteia îl aude și el. A tras aer adânc în piept. Aerul proaspăt i-a răcorit limba și corzile vocale. Semnalul pe care îl transmite inima ei spune un singur lucru, te învață doar un lucru. Hashi a inspirat din nou. Și-a răcorit buzele și gâtul, din care a ieșit un sunet. Era aidoma plânsului unui copil nou-născut. Nu o să mai uit acum! Nu o să mai uit semnalul pe care mi l-a transmis inima mamei mele! Nu muri! Nu ai voie să mori! Trăiește! Asta îți strigă inima care bate și ritmul ăla ți se imprimă în mușchi și sânge și în corzile vocale.
Hashi a dat drumul maxilarelor femeii. S-a îndepărtat, plângând asemenea unui bebeluș. În timp ce mergea spre centrul orașului pustiu, plânsul lui s-a transformat într-un cântec.
- Auziți? a murmurat spre turnurile din depărtare. Auziți? Ãsta e noul meu cântec.” (Copii de aruncat)

Photobucket

Analizând în profunzime dorința sexuală, Ryu Murakami ne oferă călătorii psihologice fascinante, reușind să contureze foarte bine dorințele fiecăruia dintre noi. Fanteziile sunt o parte importantă a vieții noastre, iar cărțile autorului japonez ne învață să le acceptăm și poate chiar, să le împingem până la extrem. Fericirea nu poate fi înțeleasă cu adevărat decât atunci când o trăim. De multe ori însă, pentru a trăi fericirea pe care ne-o dorim, trebuie să depășim limite. Iar limitele fiecăruia nu sunt decât temerile sale. Ryu Murakami ne îndeamnă să trecem peste aceste limite, să ne depășim teama. Odată ajunși acolo, vom descoperi că orice este posibil.
Folosind adesea personajul narator, prozatorul japonez conferă o senzație pregnantă de realism. Cititorii nu înțeleg mai mult decât personajul central, fiind părtașii prăbușirii acestuia. Traversăm fiecare situație împreună cu personajele implicate, ne punem în locul acestora, transformând fiecare pagină într-un alt drum al descoperirii de sine, de cele mai multe ori prin exces. Cititorul pătrunde în hățișul propriei imaginații, încercând să își accepte propriile dorințe. Murakami ne îndrumă, demonstrându-ne pe parcurs că niciunul dintre noi nu este bolnav. Fanteziile nu sunt decât încercarea noastră de a ajunge la iubire, o iubire pe care fiecare o înțelege altfel. Să nu ne temem de noi înșine, să credem în fiecare sentiment ca și cum ar fi ultimul. Până la urmă, violența, violul, drogurile, pot să fie simple distracții. Depinde doar de capacitatea fiecăruia dintre noi de a accepta frumosul, în infinitatea de forme în care acesta apare. Unii, au învățat să nu se mai teamă, iar alții sunt pur și simplu bogați: “Abia după ce instinctele de masochist se treziseră în mine, am început să înțeleg cât de ușoară era viața de sclav. Supunerea mea nu putea fi, la urma urmei, decât rezultatul propriei mele voințe, căci nu oricine își anulează personalitatea poate simți ce înseamnă umilința. Așa cum eram, cu sticla de Heineken în mână, am fost cuprins din nou de acea suferință care devenise deja parte din mine. Nu-mi păsa ce-ar putea crede despre mine, tot ce simțeam era impulsul incontrolabil de a mă arunca la picioarele femeii, de a-i linge tălpile pantofilor, în orice caz, eram gata să fac orice ca să îi arăt limpede că eram complet subjugat. Mă gândeam că metoda cea mai directă de a i-o dovedi era să-i înghit excrementele. În fața ochilor mi-a apărut propria imagine apropiindu-mi gura de excrementele ei și m-am grăbit să iau o gură de Heineken. Berea nu avea niciun gust.”
(Ecstasy)
Murakami construiește scene sexuale rafinate, pe care le încarcă cu simboluri, oferindu-le profunzime. Un păr năclăit de spermă spune ceva cititorului, îl transportă într-o lume pe care acesta nu o va înțelege imediat. Volumul te face să rămâi pe gânduri, pendulând între limbajul frust, exprimarea directă și complexitatea scenelor. Povestea este întortocheată, aidoma unui labirint modern, iar senzațiile sunt augumentate la maximum. Totul trebuie să fie mare, totul trebuie să fie la intensitate maximă. Altfel, somnul ne va omorî. Mai bine ne bucurăm de o mică explozie în partea dreaptă a stomacului. Și o ultimă privire înapoi, căutând țânțarii
Romanele lui Ryu Murakami sunt în același timp o călătorie a iubirii și o perindare prin fața diferitelor tipuri de sex, droguri și brutalități. Cititorii vor descoperi suferință, dar vor descoperi și plăcere. Fiecare dintre noi își va descoperi latura de stăpân, dar în același timp va rămâne mut în fața dorinței de a fi, odată măcar, umilit. Totul ține de alegeri, totul ține de furnicăturile atât de ciudate care ne asigură că suntem oameni. Dragostea este de neînțeles, iar întrebările nu pot decât să sporească misterul. Încercați să descoperiți din nou povestea, de data aceasta în stilul hipnotizant al lui Ryu Murakami, un scriitor care ne împinge înspre propriile limite. Sau, altfel spus, o lecție despre ce am alege între un film porno și o floare. Pe amândouă cumva, în același timp, în timp ce savurăm un pahar asezonat cu cocaină…? Totul ține de noi și de fiecare bucățică a noastră. Că doar nu degeaba și-a tăiat Van Gogh urechea...

Photobucket


Bibliografie

Ryu Murakami

Almost Transparent Blue (Albastru nemărginit, aproape transparent) – 1976
War Begins Beyond the Sea – 1977
Coin Locker Babies (Copii de aruncat) – 1980
69 – 1987
Raffles Hotel – 1989
Ecstasy (Ecstasy) – 1993
Piercing – 1994
Kyoko – 1995
In the Miso Soup (În supa miso) – 1997
Strange Days – 1997
Lines – 1998
Parasites – 2000
Melancholia – 2000

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!