agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5296 .



defulare pe sofa
articol [ Societate ]
Sigmund Freud

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ceni ]

2008-10-26  |     | 



Sigmund Freud s-a născut pe 6 mai 1856, în Freiberg, astăzi Pribor, un fost orășel austriac, actualmente în Cehia. Micul geniu e influențat de mediul social în care trăiește. Peste decenii, orașul avea să-l omagieze, Freud fiind cetățeanul monarhiei imperiale, devenită apoi până în 1938 Republica Austria, a fost și un ateu care nu a vrut să-și uite originile ebraice. Freud, a fost adorat și persecutat, amenințat și defăimat de foștii prieteni și elevi. Era umanist și filozof, scriitor, exeget al literaturii și arheolog al sufletului, dar și al antichităților clasice.
Psihiatru de profesie, Freud ignoră trupul și medicamentele, concentrându-se asupra viselor și asociațiilor libere, manifestări ale ființei umane libere din punct de vedere fizic. Totul e legat de eu, de supraeu, de subconștient, de tabuuri și plăcere, de condiționările din copilărie, de dialectica erotismului și războiului, atât la nivel individual, cât și la nivel de colectivitate. El a explorat chinuitoarea lume paralelă a refulărilor, a anxietăților, a căutării fericirii și a pericolelor. Ca și contemporanii săi, Schönberg, Kandinsky, Gödel și Wittgenstein, el a pus o altă ordine în lumea interioară a omului, timp de aproape o jumătate de secol, dar cu ecouri până în zilele noastre.
În Viena, familia Freud se mută în cartierul nr. 2, în zona în care, cu câteva secole în urmă, Johann Srauss-tatăl inventase muzica de divertisment. Sigmund era un elev bun, susținut și admirat de familia sa relativ săracă și se dovedește un elev strălucit al școlii elementare. El se dedică studiului științelor umaniste, devine interesat de poveștile biblice și de eroi ca Hannibal și Cromwell, precum și de poeți antici, ca Sofocle. Și-a luat examenele cu brio și s-a hotărât în privința viitoarei cariere, aceea de cercetător avid de cunoaștere, de preferință în domeniul medical. Așa că, în 1873, se înscrie la Universiatatea din Viena, unde în primii ani studiază mai ales fizica și istoria naturală, lucrează în laborator, vizitează grădina zoologică din Triest. Devine protejatul institutului de fiziologie, unde a studiat histologia sistemului nervos, sub îndrumarea profesorului Ernst Wilhelm von Brücke. După terminarea serviciului militar, Freud își ia doctoratul în 1881 și e angajat la Spiatlul General din Viena. Din 1885, poate preda, însă nu va urma o carieră universitară convențională.
Succesul inițial al lui Freud a fost ca specialist în științe naturale, în anatomia creierului și în neurologie. Se ocupă de isterie și, treptat, de incursiunea în mintea bolnavului, inițial prin hipnoză. Anul 1884 a venit cu un eveniment notabil: Freud folosește cocaina pe propria sa persoană și îi descoperă efectele anestezice în tratamente și operații. El încă nu e neliniștit de abordarea convențională din universități. Experimentează și se ocupă de fiziologie, dar nu intenționeaază în cele din urmă să-și mai continue cariera universitară la clinica de psihiatrie din Viena, deoarece intenționează să se căsătorească. O iubea foarte mult pe Martha Bernay, fiica unor evrei din Hamburg. Urmează o nouă orientare în viață, care îl va duce la Paris, cu o bursă la clinica de psihiatrie Salpêtrière. Acolo, Freud se confruntă cu boli psihice despre care știa prea puțin. Cu femei isterice în zona de conflict dintre hipnoză și sugestie, el devine observator, asistent și apoi chiar prieten apropiat și translator al vedetei lumii medicale, Jean-Martin Charcot.
Între 1885-86, pe lângă faptul că vizitează bisericile și Luvrul, Freud consideră Parisul o lume de vis. În afară că-i scrie scrisori de dragoste Marthei, el culege informații. Bolile organice el le sesizează ca manifestări ale sufletului, conștientul și subconștientul confruntându-se în organismul uman, uneori în condiții și în urma unor interacțiuni stranii. Freud observă totul într-o biserică de femei isterice, fost complex militar. La Salpêtrière, el cunoaște variatele manifestări ale bolilor psihice. Abordează diferit lumea interioară, cu umanism și grijă, deoarece el considera că cei isterici și nevrotici nu trebuie priviți cu dispreț. Asupra observațiilor sale au existat păreri pro și contra. Unii l-au considerat un maestru, alții, un șarlatan.
Întors la Viena de la Paris, experiențele și cunoștințele acumulate de Freud la Paris sunt respinse de comunitatea medicală vieneză. A fost o experiență dureroasă pentru el, care se va repeta de multe ori. La început, într-un spital din centru, el continuă deocamdată ca practician, cercetând și publicând în subsidiar. Între timp, după o logodnă de patru ani, o ia de soție pe Martha, cu care va avea o căsnicie fericită și un parteneriat durabil. Vor avea șase copii, iar mai târziu, nepoți. Familia numeroasă, separată srict de profesie, se va mări progresiv, avându-l pe Freud în centru, drept cap al familiei. Se stabilește în Oberdöbling, lângă Viena, unde va lucra la un spital privat de boli mintale. Își deschide și un prim cabinet pe strada Rathaus, fiind foarte solicitat. Totuși, după Salpêtrière, mai are o întâlnire decisivă cu Josef Breuer, care încerca să afle cauza isteriei cu ajutorul hipnozei. Problema sexualității însă îl desprinde pe Freud de Breuer, devenindu-i partener Wilhelm Fliess, un medic ORL-ist din Berlin. După câteva introspecții, Fliess va fi primul căruia Freud îi va descrie „complexul lui Oedip”. Curând abordează și un alt domeniu avangardist, patologia sexuală. Devenit între timp tată, el spune: „Ca tânăr, nu aveam dorință mai mare decât cunoașterea filozofică. Dar acum pot să o împlinesc, trecând de la medicină la psihologie.”
Centrul fondat de Freud crește și devine una din cele mai cunoscute adrese. Astăzi, pentru a se ajunge acolo, se trece pe lângă cafenele, sedii de firmă și pe lângă editura de cărți de psihanaliză creată ulterior de Freud. Pe vremea sa, Viena se afla în plin proces de industrializare, leagănul ideii familiei patriarhale, în care se contura o nouă știință, ce avea să exploreze împlinirea fanteziilor sexuale, deviațiile, libidoul, viața instinctuală. În anii 1890, Freud e doctor și cercetător. Pe baza autoanalizei, formulează câteva teorii pentru secolul XX. „Drumul omului condiționat de copilărie sau, dintr-o dată, toate barierele și măștile cad și se vede interiorul. O schemă sexuală. Toate par a se lega. Bineînțeles, sunt încântat peste măsură.”
Înaintea și în jurul anului 1900, Freud trăiește într-o Vienă avangardistă, între arte și Karl Kraus. Înaintea incursiunilor în subconștient, el trece prin a treia încercare din lumea exterioară: moartea tatălui său, în 1896. Atunci Freud s-a confruntat cu dialectica propriilor sale teorii. Contrariat, a devenit conștient de efectele ulterioare ascunse ale psihanalizei, ale celor mai intime și jenante detalii despre noi înșine și despre mediul nostru familial. Freud va intra în noul secol cu opere de o influență covârșitoare: „Psihopatologia vieții cotidiene” sau „Trei eseuri asupra sexualității”. „Pacienții mi-au povestit, își amintește el, și despre visele lor. Viața interioară normală nu prezintă semne de boală. Astfel, interpretarea și psihanaliza sunt metodele unei noi psihologii, atotcuprinzătoare.” Într-o misivă din 1900, anul când a apărut una dintre capodoperele lui, scria: „Crezi că se va scrie pe o placă: «Aici a aflat secretul viselor doctorul Sigmund Freud, pe data de 24 iulie 1895 ?»”. Unii experți din ziua de azi spun că nu sunt de acord cu interpretarea viselor, fiindcă această teorie implică pierderi de informație, din cauza faptului că povestești visul și că e necesar să-l descifrezi pentru a putea redeveni liber; ori că în materie de interpretarea viselor, preferă să intre în lumea viselor cu oarecare altul dcât Sigmund Freud; ori că interpretarea freudiană a viselor are mai degrabă importanță literară; ori că în interpretarea viselor se face abuz de principiul cauzalității; ori că vreo pacientă ar fi dispusă să se plimbe cu doctorul Freud și cu cățelul prin vreun parc vienez, dar să nu-i fie pacientă…
Freud, exploratorul sufletului, arheologul, admiratorul lumii antice, călătorul. Sudul și lumea antică au fost visurile vieții lui. El călătorește cu familia la Roma, la Pompei, în Creta și la Atena. Colecționează antichități, numite de el „zeii mei prăfuiți”. Freud consideră că teoriile sale își găsesc confirmarea în istorie, ca de exemplu în reprezentările mitice, în iudaism, în disputele ideologice eterne dintre femei și bărbați, în labirint, ca simbol al sufletului, visului și extazului său nevrotic, precum și în simbolurile erotice, ca Propileele de pe Acropole. Viața cotidiană și trecerea anilor sunt puncte de reper ca acestea, lungi vacanțe de vară cu familia, între Salzkammergut și Bavaria, cercetări, publicații, un număr din ce în ce mai mare de studenți, generând uneori vehemente forumuri de discuție.
În 1902, Freud e numit profesor asistent la Universiatea din Viena. În viața academică și culturală a Vienei, el are un statut special. E respectat, disprețuit, studiat și chiar puțin temut. În 1905, pe lângă cartea „Teoria sexualității”, publică și „Cuvintele de duh și relația lor cu subconștientul”. În 1908, are loc primul congres de psihanaliză, urmat și de altele. În 1910, apare o revistă de psihanaliză și se înființează societățile vieneză și internațională de psihanaliză. Carl Gustav Jung e numit de Freud ca președinte, care, ca și Alfred Adler, vor deveni ulterior dizidenți.
Autoanalizele în drumurile sale zilnice, dar mai ales prin metoda sa proprie, de a trata pacienții lăsându-i să se așeze comod pe o canapea și să spună ce le trece prin minte, el stând în spatele lor evitând orice contact fizic, l-au făcut celebru în lume. În infinitele compartimente ale sufletului, există labirinturi și drumuri către locuri și lumi paralele. Freud e un om fără de care, în domeniul gândirii, în principiu, nimic nu mai merge. În 1909, drumurile și teoriile lui ajung în America, unde este invitat. Aici găsește, cu mirare, oameni fără prejudecăți. Călătorește cu vaporul la New York, unde e interesat de secțiunea „Antichitate” a Muzeului Metropolitan. Apoi, merge la Boston, la invitația nou înființatei Universități Clark din Worcester, cu aerul ei progresiv. Freud ține prelegeri la colegiu, primind imediat un doctorat onorific. Prezintă lucrarea „Despre psihanaliză”, care e publicată imediat după aceea. Prin publicarea cestei cărți, Freud dă un impuls semnificativ lumii academice americane. În zece ani, domeniul psihanalizei va avea aici baze solide, față de lumea academică europeană, unde lucrurile evoluează diferit.
În 1902, în apartamentul lui Freud au loc întruniri ale Societății Psihanalitice de Miercuri, cu un rol esențial în noua știință dedicată analizei și terapiei, la care participă viitoare nume mari: Stekel, Jekels, Federn, Hitschmann, Sachs, Rank, Adler, Bleuler, Pfister, Jung, Fernczi, Abraham. Toți aceștia au fondat școli sau au elaborat teorii proprii. Revista societății, IMAGO, tratează subiecte de moment, precum războiul mondial, de care Freud se temea.
În 1913, în timp ce familia lui Freud creștea sub oblăduirea sa, editează o nouă carte, „Totem și tabu”, în care e prezentată lumea cu ochii vremii, o lume a „legăturilor dintre psihicul sălbaticilor și al nevroticilor” sau o lume „sfâșiată între incest, religie și agresiune”. Doctorul Freud tratează caz după caz, dintr-o anumită categorie socială, prin intermediul canapelei, prin metoda psihanalitică. În 1920, în „Dincolo de principiul plăcerii”, se regăsește întreaga paletă, de la împlinirea dorințelor, la dualismul eros-tanathos. Studiile de caz ale lui Freud ajung astfel să fie venerate. Îi apar în continuare cărți despre psihologia mulțimii: „Eul și sinele”, culminând cu „Supraeul”.
În 1923, Freud e diagnosticat cu cancer al maxilarului. Înainte de a se stinge din viață, va suferi 33 de operații dureroase. Acestea i-au provocat depresii. În aceeași perioadă, pasionatul de călătorii, de fumat și de tarot devine profesor titular, corespondează și discută cu Schnitzler, Rilke, Hesse, Thomas Mann, Werfel, Zweig și Romain Roland. Relațiile sale, stabilite în 1935 cu lumea anglo-saxonă, când e primit în Societatea Britanică de Medicină, îi vor salva viața, mai ales prin meritul lui Ernest Jones, care l-a ajutat să emigreze în Anglia, în 1939, în urma persecuției naziste. A fost ajutat apoi de prințesa Marie Bonaparte și scriitoarea Lou Salome, una dintre primele femei-analist. O membră a familiei se evidențiază în mod special: fiica cea mică, Anna, care va deveni confidenta lui și îi va continua munca.
Freud, în 1930, începe să se apropie tot mai mult de zona politică și publică. În lucrarea „Civilizația și neajunsurile ei”, încearcă să demonstreze că originea credinței în Dumnezeu este dorința infantilă de contopire cu mama omnipotentă. În 1933, scrie împreună cu Albert Einstein cartea „De ce războiul ?” Nu este niciodată nominalizat la premiul Nobel, dar e considerat o celebritate admirată și concomitent vehement contestată în din ce în ce mai multe țări.
Unii specialiști consideră că Freud ne învață că e problematic să stabilești ce este cel mai important, de aceea poate fi considerat unul dintre cei mai importanți oameni… În privința femeilor, avea o problemă cu cele independente, dar, paradoxal, el a fost și cel care le-a eliberat. Una dintre cele mai mari realizări a fost accentul pus pe sexualitate. El a atribuit, în premieră, o mare importanță femeii. O altă realizare importantă sunt reflecțiile asupra operelor de artă. Deși era om de știință el a menționat 200 de artiști în scrierile sale, de la antici până la moderni, cărora le-a dezbătut ideile. E cert că sexul și variațiunile sale au existat și vor exista cât va fi și lumea, dar Freud a fost primul care a arătat legătura dintre sex și putere. El a disociat sexul de pornografie, redându-l ca o componentă normală a vieții. Alți specialiști consideră că Freud a tratat sexul prea mult din perspectivă masculină. În timp ce Europa era invadată de fascism, Freud se întoarce la statuia care l-a fascinat mai multe decenii: „Moise” de Michelangelo, ca reprezentare a omului, a conceptelor religiei și rasismului, emoția, libertatea, comportamentele. Freud a explorat des lumea interioară, ca și biserica în „Sf Petru în lanțuri”. A privit frescele care-i aminteau de femeile isterice de la Salpêtrière și a urmărit sfincșii asemenea celor antici, toți ducând către aceeași destinație, precum acel om de piatră de o putere brutală, lacom și temător în același timp, autor al „Mein Kamph”-ului, care a aruncat pe foc scrierile lui Sigmund Freud. Pe 23 septembrie 1939, sofaua lui Freud îl are ca ultim pacient pe însuși părintele psihanalizei. Freud și-a ales pe sofa o moarte predeterminată, însă opera lui rămâne, codeterminată de viață și complexele ei.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!