poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6635 .



Aida Hancer: „Și-a fost un el grăbit să-și spună vorbele de pământ”...
articol [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Valman ]

2008-12-12  |     | 





Tânăra poetă din Suceava (doar ce a terminat liceul) scrie de mult și scrie bine, fapt remarcat cu destul entuziasm de critica literară. Aida Hancer ar putea fi încă un „buzdugan al unei generații”, pe urmele lui Nicolae Labiș, iar poemele de până acum, cel puțin, par a îndreptăți o asemenea afiliere. Cum se întâmplă însă de fiecare dată când apare o nouă vedetă, apar și „fanii”, adulatorii, sfătuitorii mai mult sau mai puțin onești; editori, lume interesată, lume bine intenționată, maeștri și ucenici, toți dispuși să ajute și, de ce nu, să tragă oarece foloase, pentru că, în ultima vreme, până și cultura manifestă puseuri pragmatice.
Așa se face că, în loc să debuteze, cum s-ar fi cuvenit, cu un volum bine pus la punct, Aida Hancer a debutat cu două. Gellu Dorian observa într-o cronică (v. „Cititorul de poezie”, p. 457) legătura dintre cele două volume („Amadiada”, Ed. Princeps Edit, Iași, 2008; „Eva nimănui”, Ed. Vinea, București, 2008) și faptul că, eliminând poemele mai puțin reușite, se putea alcătui o singură carte, cu siguranță mai bine primită de public.
Trecând peste această greșeală (care, de fapt, nici nu-i aparține în totalitate), trebuie spus că Aida Hancer are talent și gândire poetică. Știe să se folosească de cuvânt, îi prinde nu numai sensurile figurate, ci este în măsură să creeze sensuri noi pentru cuvintele simple, din vocabularul ei activ. Instinctiv, știe că nu-i stă bine spectacolul lingvistic, explozia metaforică, discursul savant ori terre-à-terre, așa că preferă să scrie despre ceea ce cunoaște, despre universul ei personal și despre sine, cu sinceritate și cu o prospețime de care numai poeții autentici sunt capabili. Capacitatea de sesizare a dualitații lucrurilor și fenomenelor și raportul dintre instanța enunțătoare și acestea reprezintă tema unui întreg volum („Eva nimănui”), reluată și dezvoltată, cu mici variațiuni, și în „Amadiada”. Filosofia Aidei este simplă și esențială, inteligența și bunul gust ajutând-o să discearnă ceea ce este cu adevărat important; „există în palmă o tablă de șah / pe care-o așezi / peste tot ce atingi / niciodată nu lași urmele tale pe lucruri / ci urma unei întreceri. // dar cu cine să joci / când în tine / încape un singur dușman / și regina cui / merită să fie distrusă / dar tot ce atingi / e jucat / pe două terenuri / și rămâne / sold pentru cer” (șahiadele”).
Vederea este din interior către exterior, surprinzând cauza, motivațiile și adaptarea la o dinamică a sinelui și a lucrurilor; mișcările lungi „de la râs la plâns” și hainele „pe care / ca să le desparți de un corp le tai cu foarfeca”, sunt selectate pentru că, pornind de la ele, se surprinde cel mai lesne interacțiunea dintre corp, spirit și lumea înconjurătoare. Metafora actorului de la circul de stat, care mânuiește sforile marionetelor conștientizându-și, în fiecare moment, propriul statut de marionetă, este una cu tradiție în literatură, dar Aida Hancer reușește să-i dea prospețime prin contaminarea cu câmpul semantic al creației, al credinței, al penitenței: „sunt un actor la circul de stat / și stau în genunchi mai bine ca oricine / trag de sfori și lovesc animale / sunt un actor în lumină / și nu văd mai departe / de rândul întâi / în căptușeala fiecărui costum / ascund un poem / și el face ușoară / trecerea mea în decor” („sunt un actor la circul de stat”).
Miturile biblice sunt folosite în discursul poetic, dar și ele sunt supuse unor tehnici personale de prelucrare și adaptare.
Aida Hancer trăiește într-un prezent al generației sale, de pe poziția căruia judecă trecutul și viitorul, uneori pe un ton cam sentențios, resemantizând locurile comune. „Bunul Iov” este orice contemporan al poetei, adică un sfânt cu suflet de copil, care înțelege sărăcia ca pe o pedeapsă pentru pierderea sacrului, a valorilor spirituale, a capacității de transfigurare a realului: „probabil că vrei să semeni cu mine / cred că românia funcționează și noi umblăm în genunchi după ea / pe ulițe vechi / cu rochiile de-un fost alb / când spun oamenii femelă ne gândim la animalitate / la blaga / la bacovia / și că pierdem din sacru” („bunule iov”). Din decantarea tuturor cunoștințelor, a informațiilor religioase, politice, filosofice și literare rezultă o artă poetică a revoltei, mimate (tonalitatea așa-zis protestatară este destul de cuminte, în fond), în care vechiul trebuie înlocuit permanent cu ceva nou, iar ceea ce se întâmplă în interior se cuvine să motiveze și să ordoneze manifestările exterioare: „poezia mea e numai o acțiune de protest / un fals în acte publice / și o sângerare de rege / pe-un fel de icoană / ea izbucnește pe neașteptate / o explozie de făină și flori / care se așază treptat peste fapte / trecute viitoare / o gravă lipsă de respect / la adresa individualității” (primul poem interzis”).
Poemele din „eva nimănui” sunt ale unei adolescente care știe mai mult decât spune, care deține, în subconștient, o bună parte din memoria colectivă, de unde extraordinara capacitate de a aglutina mituri, ritualuri, atitudini magic-mitice, decelabile în textura discursului. Chiar și un subiect banal, cum ar fi descoperirea propriei feminități, a erotismului juvenil, are o scriere în palimpsest, pentru că „eva nimănui” este ultimul avatar al feminității, cu ea se închide un ciclu și nu întâmplător mărcile morfo-sintactice sunt pentru persoana întâi plural: „noi nu mai scriem decât pe deasupra pielii subțiri / a gleznei și pe rotundul coatelor / scriem și împlinim scripturile / și purtăm în noi o boală ca o pată de lumină care / ne udă tot corpul / sunt o bucată de lut acoperită / de urechile a sute de generații / dați poeților ce este al lor / poetului ceea ce-i aparține de drept / și urâții aruncați cu pietre în ei / aruncați cu ceea ce există mai sfânt și mai incomplet” („cartea stărilor”).


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!