agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3672 .



„Mergeți mă că Gogoaia dă bani!”
articol [ Interviuri ]
- interviu cu prof. dr. Dan Brudașcu, redactor șef al revistei de literatură, cultură și artă „Cetatea culturală”, cu redacția la Cluj Napoca -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Titi Cosasu ]

2008-12-18  |     | 



Domnule Dan Brudașcu, identatea culturală a unui popor se transpune în capitalul simbolic acumulat, reprezentînd valori, atitudini, comportamente, credințe și simboluri împărtășite de locuitorii din diverse zone ale arealului geografic în care conviețuiesc. În contextul globalizării, identitatea culturală a poporului român va rămâne nealterată? Pentru că în cea ce privește limba română ea a primit o serie de inserții “barbare” ce sunt permanent folosite în detrimentul sinonimelor pur românești ale acestora.

Nu doresc să fiu considerat defetist, dar dacă românii nu se vor trezi și nu vor deveni conștiernți cât de mult își fac rău lor înșile prin renunțarea, cu ușurință, la ceea ce reprezintă specificul și fondul lor cultural, atunci viitorul va fi cât se poate de sumbru.
Tind să cred că dacă nu ar fi existat acest incident major și grav, care s-a întins, istoricește, între 1945-1990, românii nu s-ar mai confrunta azi cu astfel de situații, că ar fi, de fapt, alta și situația integrării effective în spațiul european, politic, economic, social și cultural.
Faptul că, aproape o jumătate de veac, românii au fost nevoiți să trăiască în spatele unei cortine i-a afectat profound și sub aspect cultural. N-a existat un schimb cultural firesc cu alte popoare, o relație permanentă. De aceea, mai mult am furat, fiind deseori atrași de strălucirea artificială a unor manifestări, care, la o analiză mai atentă, s-au dovedit nu o dată lipsite de mesaj sau de profunzime ideatică.
În loc să avem posibilitatea de a citi cărțile bune la momentul apariției lor, fără intervenția brutală a vreunor cenzori, totdeauna la noi acele cărți au ajuns după mai mulți ani. Iar cele mai deosebite, abia după 1990. La fel s-a întâmplat și cu muzica, mai ales cea ușoară, sau cu cinematografia, artele plastice etc. Chiar dacă în presa românească s-a vorbit uneori și despre astfel de producții vest-europene, abordările au fost fie partizane, fie subordinate unor poziții ideologice și doctrinaire opuse, nu o dată mioape.
După 1990 – procesul fiind în continuare în derulare – s-a manifestat o teribilă foame de cunoaștere, de imitare și copiere rapidă, adesea fără nici un discernământ sau simț critic, a tot ceea ce provenea din Occident. La nivelul teatrului, de exemplu, o serie de dramaturgi importanți, de prestigiu, au fost scoși, pur și simplu, din repertoriile și de pe afișele teatrelor doar pentru păcatul de a fi fost jucați și înainte de 1989. O serie de personaje, mai degrabă zgomotoase și violente decât valoroase, asemenea foștilor comisari de inspirație sovietică ai anilor 45-60 ai veacului trecut, au trecut la adevărate vânători de vrăjitoare, epurări sau marginalizări ale unor artiști, pictori, scriitori importanți. Dar nu pentru a-și promova propriile opera – pentru că nu aveau așa ceva -, ci pentru a deschide larg ușa unor valori de import. Adesea mediocre sau discutabile.
Asemenea personaje, sprijinite adesea și de instituții ale statului, ca Ministerul Culturii, Institutul cultural român, Ministerul de Externe, Radioul sau Televiziunea română, clamând drepturile ce se cuvin unei noi abordări, moderne etc., au trecut la compromiterea, cu bună știință, a renumelui și imaginii externe ale adevăratelor valori ale spiritului românesc. Din păcate, sunt încă destule voci autorizate care rămân dezinteresate de acest dezmăț iresponsabil. Pentru că nici măcar astfel de abordări ridicule și penibile nu vor reuși să apropie cu adevărat cultura și spiritualitatea autohtonă de cele occidentale.
În privința limbii, situația este și mai dramatică. Sunt medii unde se vorbește o adevărată păsărească. Ceea ce este mai grav este că mulții dintre utilizatorii unui asemenea limbaj nu înțeleg deseori sensurile reale ale cuvintelor și termenilor împrumutați sau folosesc cuvintele noi, de import, în contexte de-a dreptul nefericite.

Tradițiile și obiceiurile din timpul sărbătorilor de iarnă mai au același filon tradițional sau cunoaște inserții de tip “copy-paste” din tradițiile altor popoare, cu precădere ale celor mediatizate de cinematografia de peste ocean?

Asistă, treptat-treptat, la procesul “copy-paste”, la care vă referiți, în ceea ce privește manifestările din sezonul de iarnă. Din păcate, nici școlile, nici bisericile, prin autoritatea lor în materie, nu se implică sufficient pentru a stopa procesul trivializării unor valoroase și bogate tradiții și obiceiuri autohtone. Este adevărat că luptăm, inegal, cu mijloace și instituții ce dispun de resurse materiale și financiare imense. Și care au interese vădite în a elimina orice concurență în acest domeniu. Dar mai ales pentru că ele urmăresc să asigure unor instituții comerciale, de sorginte străină, câștiguri uriașe prin impunerea de noi obiceiuri, deseori superficiale, care nu spun nimic sufletului românilor.
Nu avem de-a face cu o “agresivitate” culturală împotriva tradițiilor românești, ci cu adevărate campanii, motivate sub raport financiar, costisitoare, care urmăresc să impresioneze, să atragă atenția asupra lor.
Dacă românii ar fi conștienți de acest derapaj dirijat, s-ar opune depersonalizării lor, transformării lor intenționate în simpli consumatori ai făcăturilor de prost gust, strălucitor ambulate, dar fără nici o valoare spirituală.
Cinematografia și televiziunile, cu precădere cele comerciale, au, în acest sens, un rol nefast.

Este o falsă impresie sau chiar a devenit sesizabilă discrepanța urban – rural, cu urbanul în zona negativă a problemei, în ceea ce privește perpetuarea obiceiurilor de iarnă? Mai poate rămâne satul românesc acel laborator de creație și, în special, transmitere din generație în generație a obiceiurilor și tradițiilor original românești?

Este, într-adevăr, o diferență vizibilă între cele două zone, respectiv rural și urban. Nu pot uita, de asemenea, nici horile organizate în cea de a treia zi de Crăciun Din păcate, în mediile urbane, nu se poate vorbi despre perpetuarea obiceiurilor de iarnă. Nu putem, însă, nega un interes constant, mai ales în rândul celor de peste 40 de ani, față de tradiții și obiceiuri, față de cântecul și dansul popular. Dar ele sunt înțelese de multe ori doar ca o alternativă la alte forme de divertisment, nu ca și ceva legat de identitatea și ființa noastră națională.
Datorită insuficientei și nesistematicei implicări a școlii, în general, dar mai ales a instituțiilor de cultură cu atribuții în acest domeniu, tânăra generație nu mai manifestă nici măcar curiozitate față de astfel de tradiții și obiceiuri. Nu e nimeni cine să le explice, să le facă înțelese și, implicit, apreciate cum se cuvine.
Situația este cât se poate de gravă și în privința multor zone rurale. Mai ales a celor situate în proximitatea unor zone urbane, a unor centre importante. Zonele mai îndepărtate și mai izolate acordă încă atenție considerabilă transmiterii din generație în generație a obiceiurilor și tradițiilor specifice sărbătorilor de iarnă.
Din păcate, satul românesc nu va mai fi mult timp acel laborator de creație la care faceți aluzie. Integrarea României în UE va realiza ceea ce nu au făcut-o 20 de secole anterioare: desființarea definitiv a celei mai vechi clase din societatea românească – a țărănimii. În condițiile implementării reformelor economice și din agricultură, satul românesc va cunoaște transformări profunde, iar, treptat, țăranul va dispărea. Locul lui va fi luat de fermier, cu o altă viziune și concepție, preocupat să desfășoare o activitate aducătoare de profit, inclusiv prin recurgerea la ce este modern și eficient sub aspect tehnic și tehnologic. Ori fermierii vor acorda puțină importanță valorilor spirituale, păstrării specificului, susținerii culturii populare etc.
De aceea, peste cel mult 20-30 de ani, și copiii de la țară vor mai afla despre colinde și celelalte obiceiuri de la tv, din muzee sau din cărți.
Bătălia nu este complet pierdută, însă, deși pericolele sunt extrem de numeroase și grave. Prin intervenția Bisericii, Școlii și mai ales a femeilor, pot fi perpetuate, în toate zonele țării valori spirituale ale culturii populare care definesc identitatea noastră ca neam.

Pentru că suntem aproape de Crăciun, vă rog să ne istorisiți cum se reflectă în copilăria dumneavoastră această perioadă a anului?

Aș avea foarte multe de spus. Pentru că eu sunt născut la țară, la Ciucea, în județul Cluj, și mi-au plăcut foarte mult obiceiurile de Crăciun și Anul Nou. Ca și copil și adolescent, am trăit din plin și m-am implicat în astfel de momente. Am umblat cu steaua, apoi cu Viflaimul, mai târziu cu cetele de feciori. Iar de Anul Nou cu bradul și de Bobotează cu tiralesa. Ca toți copii, m-am bucurat de bănuții primiți, de mere și nuci, ca și de alte daruri care răsplăteau modesta mea prestație.
După cum știți, în satul meu a trăit Octavian Goga. A rămas de pe vremea lui obiceiul, ca tinerii să pornească la colindat, după ce primeau binecuvântarea preotului paroh, de la Castelul poetului. În vremea mea, locul poetului era luat de văduva acestuia, care, an de an, răsplătea cetele de colindători cu sume importante de bani, care ne permiteau să plătim muzicanții.
În seara de Crăciun, Veturia Goga primea sute de copii, la colindat, răsplătind pe fiecare cu bani, cu bomboane și cu mere. Când ne întâlneam pe stradă cu alte grupuri de copii, unii veniți chiar din alte sate îi sfătuiam să meargă și la Castel. Spuneam, ca să fim băgați în seamă: „Mergeți mă că Gogoaia dă bani!”
Nu pot uita, de asemenea, nici horile organizate în cea de a treia zi de Crăciun, care aduna la cămin aproape întreaga comunitate și unde, observatorul atent, putea anticipa și nunțile ce vor urma peste an, redeschiderea unor conflicte mai vechi, dar și stabilirea de noi relații de prietenie între diverse familii.
Sunt, desigur, multe alte întâmplări, fericite, comice sau chiar triste petrecute de-a lungul anilor. Toate, însă, vorbesc despre o trăire intensă, sinceră și autentică a miracolului nașterii lui Iisus Hristos, ca și de bucuria întâmpinării, cu infinite speranțe, a fiecărui an nou.

Gabriel Argeșeanu

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!