agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7252 .



îngeri întrupați
articol [ Cultura ]
baletul rusesc

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ceni ]

2009-01-08  |     | 




Alcătuite din ruși refugiați în Europa, Baletele Rusești, care nu s-au manifestat în Rusia, au devenit vedete internaționale. În cele din urmă, au ajuns în SUA și au format un public al baletului, anterior inexistent. Povestea lor e povestea nașterii baletului modern, baletul așa cum este cunoscut în zilele noastre, început la sfârșitul anilor 1920, la Paris, cu un grup de fetițe rusoaice sărace ce visau o viață de dans. „Când am fugit din Rusia, ca mulți alți refugiați, am trăit în condiții foarte vitrege. Cînd aveam șapte ani, mama m-a apucat de ceafă și m-a dus la lecții de balet. Nu mi-a plăcut. Era mai distractiv în curtea fabricii, să mă cațăr în copaci și să arunc cu pietre în copii. Dar nu mă puteam împotrivi mamei.”(Irina Baronova). „Și mama, ca și mulți alți refugiați ruși din Paris, orice familie care avea copii dorea ca aceștia să învețe baletul. Am mers la Preobrajenska (Olga Preobrajensca, n.n.). Ea avea unul dintre cele trei studiouri bune, în tradiția Școlii Imperiale de Balet. Aveam opt ani. Mi-a ridicat fusta, s-a uitat la genunchii mei și mi-a spus: «Trebuie să-ți îndreptăm genunchii.» Apoi, privindu-mi spatele, a zis: «Ai spatele drept, vino la clasă.». Am fost dusă la dna Preobrajenska și am fost îngrozită. Era prima dată când vedeam un studio, oglinzi, bare, mulți elevi.”(Tamara Tchinarova). Și pasiunea pentru balet avea să vină pe parcurs.
Deși micile rusoaice au muncit din greu să se perfecționeze, la sfârșitul anului 1929 viitorul lor în dans nu era promițător. Unica mare companie de balet din Europa tocmai se prăbușise. Acesta era Baletul Rusesc al lui Sergei Diaghilev, un rus exilat la Paris, care timp de 20 de ani a adunat cei mai mari artiști ai vremii. Nijinski, Balanchine, Stravinski, Picasso, Matisse și Ravel, sunt doar câțiva din cei ce au creat stilul baletului lui Diaghilev. Producții inovatoare din avangarda muzicii, mișcării și scenografiei. Diaghilev a avut așa o influență, încât la moartea sa fulgerătoare, în 1929, mulți au crezut că baletul va muri împreună cu el. Balerinii au ajuns să moară de foame, întrucât nu aveau de lucru. Dar, în 1931, doi bărbați și-au anunțat intenția de a reînvia Baletul Rusesc: colonelul rus, Vasili de Basil, care se considera următorul Diaghilev și Rene Blum, un francez cultivat, ce regizase balet la Opera din Monte Carlo. De Basil și Blum și-au intitulat corpul „Baletul Rus de Monte Carlo”. Ei au angajat mulți dintre balerinii și coregrafii lui Diaghilev, împreună cu costumele și decorurile predecesorului, recrutând apoi și talente noi. George Balanchine a devenit celebru drept coregraful lui Diaghilev. Apoi, ca maestru de balet al lui de Basil și Blum, avea să umple rândurile companiei într-un mod neprevăzut. El a recrutat balerine foarte tinere din școli.
În ianuarie 1932, Baletul Rus de Monte Carlo s-a reunit prima dată. Compania avea doar patru luni să pregătească marele debut. Ca maestru de balet, Balanchine avea un plan riscant. Dintre toate balerinele, a ales trei fetițe rusoaice drept staruri: Tania Riabouchinska, Tamara Toumanova și Irina Baronova. Acestea aveau să poarte o responsabilitate mult mai mare decât vârsta lor. Însă, în mare măsură, succesul Baletului Rus de Monte Carlo a depins de aceste trei fete anonime, care, pe 12 aprilie 1932, au deschis prima stagiune de balet. Criticii au și pornit a spune că baletul trăiește din nou, considerând Baletul Rus de Monte Carlo moștenitorul lui Diaghilev. Atunci fetițele rusoaice au devenit vedete, iar presa le-a poreclit „Copilele balerine”.
De la primele stagiuni, Baletul Rus era divizat între diferite viziuni artistice. Maestrul de balet George Balanchine se lupta pentru glorie cu alți patru mari coregrafi din vremea lui Diaghilev: Michael Fokine, Vaslav Nijinski, Bronislava Nijinska și Leonide Massine. În 1932, trei dintre acești coregrafi mai lucrau încă, fiind forțe puternice ale Baletului Rus de Monte Carlo. Leonide Massine nu a fost doar un coregraf, ci și un balerin impresionant, cu numeroși admiratori în lume. În 1932, el era considerat cel mai mare coregraf al lumii, abordând un stil detașat de baletul clasic. „Massine i-a promis lui Diaghilev că va crea o sută de balete. Între timp, a creat în jur de 113. Erau pline de inovații. Fiecare balet avea alt stil, o altă tehnică, alte caracteristici, o altă dispoziție.”(George Zoritch, Prim-dansator). „Massine nu era ușor de descris. Cred că el descoperea mereu ceva nou. «Roșu și negru» este uimitor. Felul în care eram aruncată în aer, cum trebuia să merg pe poante cu spatele arcuit sau încovoiată. Era cel mai modern stil de dans care fusese creat.”(Alice Markova, Prim-balerină). Talentele lui Massine erau adorate de Blum și de de Basil, care și-ar fi dorit ca el să fie mai mult decât coregraf. Fiindcă prima stagiune se încheia, directorii au trecut la un plan secret de a-l înlătura pe George Balanchine și a-l numi pe Leonide Massine maestrul lor de balet. „În 1932, Balanchine era directorul artistic. Peste noapte, Balanchine a plecat să facă ceva, iar la întorcere l-a găsit pe Massine director artistic. Dacă te gândești bine, rușii nu se purtau prea frumos între ei.”(Frederic Franklin, Prim-dansator). Astfel a început era Massine la Baletul Rus de Monte Carlo.
În vara anului 1933, compania de balet a debutat la Londra, iar Massine a uimit publicul cu o revoluție în dans, baletul simfonic. Nimeni până atunci nu mai crease balete pe simfoniile lui Ceaikovski și Brahms. S-a creat și o rumoare. Criticii erau șocați de îndrăzneala de a folosi simfonia în balet. În ciuda controverselor criticilor muzicali, publicul a fost înnebunit. De acum înainte, muzica simfonică va face mereu parte din balet. Conform tânărului coregraf Agnes de Mille, „un balet de Massine devenise o plăcere erotică în vara londoneză, admiratorii țipând dezlănțuiți, sărind în sus și-n jos, bătând în balustrade și făcând spume la gură.” Venirea lui Massine a adus încă o schimbare a baletului rus. Revenirea pe scenă a Alexandrei Danilova, partenera lui Massine și prim-balerină din era Diaghilev. Avea 27 de ani și era la apogeul carierei de balerină. Ea și George Balanchine fuseseră cândva amanți, dar în prima stagiune a teatrului, Balanchine refuzase să o angajeze alături de celelalte fete de 12-13 ani, deși avea succes de public. Leonide Massine era un alt fel de maestru de balet decât Balanchine. Cel din urmă lansase copilele balerine și a spus că „Baletul e femeia”. Massine a creat roluri importante pentru balerinii din Baletul Rus. Sub conducerea lui, numărul lor a început să crească: David Lichine, Paul Petroff, Roman Jasinsky, Yurek Shabelevsky, Igor Youskevitch, George Zoritch.
În 1933, colonelul de Basil și corpul de balet au pornit spre America, cu sprijinul unui impresar ambițios și convingător, Sol Hurok. Hurok era cel mai puternic promotor de teatru din SUA. Era emigrant ucrainian, așa că avea baletul rus în sânge. Cu toate că trecuseră 20 de ani de la turneul companiei lui Diaghilev, deși o generație de americani nu deosebea tutuul de piruetă, Hurok a mizat enorm pe noul balet rus. A sponsorizat primul lor turneu în SUA. Marc Platt a fost printre primii americani din Baletul Rus: „Numele meu era Marcel Emil Gaston Le Platt și am auzit zvonuri că voiau să-mi schimbe numele. Mi s-a spus că toți cei care intră în trupă își iau nume rusești. Le-am spus că nu îmi voi schimba numele. Mi-au schimbat numele în Marc Platoff.”
În 1935, celebru în toată lumea, Baletul Rus de Monte Carlo avea la activ trei milioane de spectatori. Succesul companiei a alimentat orgoliul și cruzimea lui de Basil. El spunea: „Un bun director trebuie să aibă înțelepciunea lui Solomon, tactul unui diplomat și șiretenia unui șarpe.” La polul opus, Rene Blum se comporta ca un gentleman. Frustrat de stilul autocratic al lui de Basil, Blum a demisionat. De Basil, rămas unic director, se considera cel mai bun, iar acest lucru l-a dus în conflict cu Leonide Massine. În primăvara anului 1937, Massine, foarte discret, a început să-și organizeze propriul corp de balet. Și-a asigurat susținerea financiară a lui Julius Fleischmann, moștenitorul american al imperiului băuturilor alcoolice. În secret, a început să caute balerini. Alicia Markova l-a cunoscut pe Massine când avea 14 ani. Pe atunci Massine era coregraful lui Diaghilev, iar Alicia era cea mai tânără balerină din compania lui Diaghilev. Când Diaghilev a murit, Marcova s-a întors în Anglia, unde a înființat o mică trupă de balet: „Baletul Markova-Dolin”. În vara anului 1937, Leonide Massine i-a făcut o vizită surpriză, unde a făcut noi recrutări de balerini și balerine. Atunci s-a aflat că Massine îl părăsise pe colonelul de Basil. Acum erau două balete rusești: de Basil contra Massine plus directorul companiei lui Massine, bancherul rus Sergei Denham. Cei care aveau legătură cu baletul rus au intrat în război. Massine a câștigat dreptul la titlul „Baletul Rus de Monte Carlo”. Drept răspuns, de Basil și-a numit trupa „Baletul Rus Original”. Apoi, cei doi s-au bătut pe balerini, forțându-i să aleagă între ei. Colonelul de Basil a rămas cu două dintre cele trei copile balerine: Irina Baronova și Tania Riabouchinska. Massine a luat alte două balerine, devenite staruri într-un alt mediu, cinematografia. Una era Mia Slavenska. Cealaltă, Nini Theilade. Mia Slavenska a câștigat medalia de aur la Olimpiada Dansului, în 1936. După doi ani, Massine a chemat-o în Baletul Rus de Monte Carlo.
În 1938, toate baletele rusești s-au pregătit pentru debut. Massine a adunat balerinii la Monte Carlo, unde avea o problemă. În procesul cu de Basil și-a pierdut drepturile la coregrafie. Stagiunea începea la Londra, așa că trebuia să creeze un volum enorm de piese în câteva luni. În trupă se aflau două mari balerine din vremea lui Diaghilev: Alexandra Danilova și Alicia Markova. Acum Frederic Franklin și Danilova își încep parteneriatul de 20 de ani, în rolurile principale ale celui mai iubit balet al trupei de Monte Carlo, „Gaite Parisienne”. În timp ce Massine își pregătea noua trupă, de Basil avea problema lui: cum să-l înlocuiască pe Massine, cel mai mare coregraf al lumii. Balerinul David Lichine a devenit coregraful principal al companiei Baletul Rus Original a lui de Basil. Lichine și Massine deveniseră adversari. Tot anul s-au străduit să momească balerini din trupa celuilalt. În 1938, au început războaiele baletelor din Londra. Însă, publicul câștiga. Avea posibilitate să vadă spectacole la două teatre londoneze, nu îndepărtate unul de celălalt: la Drury Lane și la Convent Garden.
În 1939, trupa colonelului de Basil s-a întors triumfătoare la Londra din Australia pentru stagiunea anuală de la Covent Garden. Și trupa lui Massine se întorsese în Europa din SUA, și nu avea să mai aibă loc a doua rundă a războiului baletelor. Colonelul de Basil, pierzând contractul cu Hurok, a fost cu Baletul Rus Original la antipod față de America, în Australia. Trupa, înainte de plecare, era supărată, considerând Australia o țară de infractori și canguri… Dar, au rămas încântați de primire și succes. Timp de șapte luni, Baletul Rus Original a umplut teatrele. Nicio altă trupă de balet adevărată nu stătuse așa mult în Australia. Datorită acestui turneu, Melbourne și Sydney au devenit mari centre de balet de-sine-stătătoare. Dar, iată că, în același an, începe războiul unui alt „pretins artist”, nu rus, ci austriac…
Grăbiți să fugă de Al Doilea Război Mondial, balerinii din ambele trupe rusești s-au regăsit pe același vapor în drum spre America. Deși fugiți cu greu din Europa, trupa lui Massine a făcut față cu succes, depășind toate recordurile de casă ale Operei Metropolitane. Două balete rusești erau eșuate în Statele Unite. Sol Hurok a devenit managerul amândurora. Ambele au plecat în turnee prin orașe mici, locuri unde baletul nu mai fusese văzut niciodată. America provincială avea parte de o doză dublă de balet rusesc, balet care a fost astfel deschizător de drumuri în acestă țară. Un gen insolit la început, balerinii fiind considerați de spectatorii de rând, neavizați în arta coregrafică, drept vrednici de ospiciu, neînțelegându-le evoluțiile de pe scenă. Dar, fenomenul a prins cu timpul și pe aceste meleaguri.
Timp de doi ani, ambele balete rusești au continuat turneele americane. Dar tensiunea dintre de Basil și Sol Hurok a crescut. În 1941, Hurok a rupt legăturile cu „Baletul Rus Original”, declarând că de Basil este cel mai dificil om pe care l-a cunoscut în cariera sa teatrală. Cum Hurok avea contracte de exclusivitate cu teatrele importante, de Basil nu mai putea face turnee în America. În Europa era război, așa că de Basil avea o singură alternativă: a început capitolul America Latină pentru Baletul Rus Original. Timp de patru ani, Baletul Rus Original a mers aici în turnee. Al Doilea Război Mondial continua, iar America Latină se ruina economic. Compania a ajuns în condiții de privațiune tot mai mari. Până la sfârșitul războiului, costumele, decorurile, balerinii necesitau „depanări”, dar nu avea să se întâmple. În 1946, Sol Hurok și de Basil se împăcaseră. Hurok le-a aranjat o revenire grandioasă la Opera Metropolitană. Colonelul și compania au revenit în SUA la un ultim turneu dezastruos. Compania, epuizată ,era doar o umbră din ce fusese înainte de război, iar criticii și-au făcut meseria: au desființat-o. Hurok a abandonat compania. SUA i-a fost din nou potrivnică lui de Basil. Balerinii s-au risipit care-ncotro. Falit și disperat, colonelul a găsit contracte în Europa, însă eforturile sale de a-și salva compania nu au dat roade.
Pe 8 octombrie 1948, după un spectacol la Mallorca, s-a tras cortina finală pentru Baletul Rus Original.
În anii 1940, puține lucruri erau mai strălucitoare ca baletul rus. Fiind directorul companiei, Leonide Massine se obișnuise să se bucure de beneficiile acestei funcții. Însă caracterul său mercantil a creat multe necazuri. Deși câștiga mulți bani, îi și pierdea. Timp de doi ani, a produs un șir de eșecuri de public, care au zdruncinat reputația sa și a baletului rus. Tot ce punea în scenă era fără succes. Regizorul Sergei Denham și sponsorii trupei s-au alarmat. În 1942, când Massine a acceptat oferta de a deveni coregraful unui nou rival, „Teatrul de Balet”, Denham a profitat de ocazie și i-a reziliat contractul. Epoca Massine a Baletului Rus se sfârșise. Baletul Rus de Monte Carlo s-a confruntat cu primul rival american și o stagiune la New York fără director artistic. Sergei Danham, aflat acum la cârma aspectelor artistice ale companiei, a riscat cu o coregrafă americană necunoscută. Venise vremea ca, pe bani americani, să se creeze balete americane: soloul Mariei Tallchief din „Rodeo” a marcat debutul carierei sale, ea devenind una dintre cele mai mari balerine ale secolului XX.
În vara anului 1944, baletul și Broadway-ul nu se amestecau. Baletul Rus de Monte Carlo a avut o șansă unică: să pună în scenă și să interpreteze un show pe Broadway. Show-ul era „Cântecul Norvegiei”. Vedetele erau Frederic Franklin și Alexandra Danilova, iar coregraf era maestrul de balet inițial al companiei, George Balanchine. În 12 ani, de când părăsise Baletul Rus, Balanchine a trecut de la balet la Boadway, la Hollywood și la circ, lucrând cu stripperițe, cu vedete de cinema, cu balerine și elefanți. Succesul inițial îl ducea mereu la eșec și rămăsese cu puține opțiuni. Cu Balanchine pe val și succesul înregistrat de „Cântecul Norvegiei”, Denham i-a cerut să devină coregraful permanent al companiei. Ideile lui Balanchine erau diferite de tradiția Baletului Rus. Venirea lui a adus schimbări șocante, controversate pentru critici, public și chiar balerini. Baletul Rus era cunoscut pentru costume, decoruri și muzică. Balanchine nu voia decât muzică superbă. El a rămas în companie trei stagiuni reușite. Nu a ajuns director artistic, visând mereu la compania lui. Succesul său ascendent l-a determinat să pună un plan în mișcare. Cu sprijinul protectorului său, Lincoln Kirstein, Balanchine a mișcat. A părăsit compania în 1947, a înființat „Societatea Baletului”, devenită apoi „Baletul din New York”, iar până la începutul anilor 1950, a fost un rival de temut la New York. Metropola devenise capitala dansului. Sergei Denham și-a dat seama că Baletul Rus avea nevoie de o poziție în Manhattan. În 1954, Denham a înființat o școală oficială de balet pe strada West 57. S-au îmbulzit balerini din toată țara la școală. Majoriatea erau albi. Printre ei s-a strecurat și o afroamercană, Raven Wilkinson, căreia i s-a recomandat să nu meargă la probă, întrucât compania avea turneu în Sud, unde erau probleme rasiale. Totuși a mers la probă, iar Denham i-a spus: „Ești o balerină minunată. Ai intrat în Baletul Rus de Monte Carlo”. Liniștea ei în trupă a fost tulburată până la urmă de sectele rasiste sudiste. După cinci ani de ostilitate din partea Sudului, Raven Wilkinson a părăsit Baletul Rus. Apoi, avea să nu mai fie angajată de nicio companie de balet din SUA.
În anii 1950, Denham nu angajase de ani pe nimeni în locul lui Balanchine. Denhan își asumase chiar el rolul de autoritate artistică. Se considera un Diaghilev, dar nu era decât un bancher de vocație. Abia mai târziu a devenit o forță artistică. Compania era supusă capriciilor lui Denham. S-a îndrăgostit nebunește și de o balerină din corpul de balet, Nina Novak. Curând, Denham îi repartiza Ninei cele mai bune roluri. Ea și-ar fi dorit să fie o balerină clasică, dar nu era. A provocat un haos, cu sprijinul lui Denham. Una căte una, demoralizate, marile balerine au părăsit trupa. Pe lângă plecarea vedetelor, repertoriul companiei stagna. O vreme, Denham a angajat coregrafi periodici, dar la sfârșitul anilor 1950, se creau puține coregrafii noi. În 1957, Denham a instituit cea mai controversată măsură economică, într-o reprezentație la care era invitată Alexandra Danilova. A ordonat tragerea cortinei inaintea terminării unei piese, fiind considerată prea lungă… Cum reputația companiei scădea, Denham a pierdut suportul finanțatorilor, care s-au retras. În ciuda dificultăților financiare, în orașe ca El Paso și Kalamazoo, compania rămânea atracția anuală.
În 1960, compania se apropia de a 25-a stagiune, fără noi balete importante, fără prim-balerine și într-un serios impas financiar. Totuși, Denham și balerinii săi continuau cu încăpățânare. Se spune că era împins de Nina Novak, dar el a luptat pentru companie. Lua bani de unde putea și ținea compania pe linia de plutire.
Pe 14 aprilie 1962, Baletul Rus a dansat la Academia din Brooklyn. Deși nu știau atunci, aceasta urma să fie ultima lor reprezentație. Sergei Denham și colonelul de Basil s-au străduit până la moarte să reînvie companiile lor, dar le trecuse vremea. Vasili de Basil a murit la Paris, în 1951, iar Sergei Denham, s-a stins la New York, în 1970. Baletul Rus nu a murit, ci a devenit o metamorfoză de îngeri întrupați în diferite ipostaze artistice, oriunde visul are sens întru mișcarea trupului trecător cu sufletul nepieritor.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!