agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6813 .



Cenaclul Agonia.ro - 21 mai
comunităţi [ poezie.ro ]
la Cafe Deko în incinta Teatrului Național, cu susținerea Revistei Șapte Seri Colecţia: anunturi si cronici cenaclu Agonia.ro

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [elavictorialuca ]

2006-05-15  |     | 



Duminică, 21 mai, vom discuta pe marginea textelor Adinei Batîr și ale lui Adrian Diniș, foarte tineri autori, cunoscuți deja pe www.poezie.ro și publicați periodic în diverse reviste de cultură.

Similar celorlalte prezentări de impresii și critici ale poeziilor în cadrul Cenaclului, vă rugăm:

"-Trimiteți prin email la adresa deko@agonia.ro și o opinie bine documentată asupra textelor de mai jos;

- Materialele valoroase vor fi prezentate (de noi sau de autorul acestora) în cadrul cenaclului;

- Propuneți evenimente artistice pentru includerea lor în programul cenaclului;

- Anunțați cel târziu până vineri intenția de a lectura în cadrul cenaclului și disponibilitatea pentru participare într-una din secțiuni (stand-up poetry, concurs, lectură) în așa fel încât să putem stabili cât mai precis programul exact al manifestării.
"


Sperăm ca toți cei prezenți dumincă, 21 mai, să se implice mai mult în organizarea și desfășurarea acestui cenaclu, ce are ca scop principal promovarea tinerilor autori și a poeziei de bună calitate.


---


Adina Batîr



erhan


cel mai mult îmi place să umblu prin cămin în șlapi
cu mânecile lungi să urc de la un etaj la altul
mă întâlnesc din greșeală cu erhan
nu ne-am vorbit niciodată îl privesc
îmi răspunde cu distanță și precizie
ca o tăietură fină de carne
strivesc cu degetul niște omizi
înghit putreziciunile seamănă cu tata
când l-am văzut prima oară cu adevărat
era noiembrie sau naiba știe august


dar ce ne facem când vine iarna erhan
o să ne intre zăpadă în gât o să ne crească
de acolo alte flori
o să ne intre zăpadă în gât
și sufletul meu se va chirci
tot mai frumos



bucăți de teatru


ceva foarte sensibil din corpul meu mâinile sau genunchii se îndoaie de fiecare dată sub cuvintele lui erhan din care ies oameni și bucăți de teatru un fel de arcuire pe care o păstrez foarte aproape ca pe un animal de casă
dau drumul la apă o las fierbinte să mă spele pe față de toate păcatele mă sfințește
o sfințesc cu răspunsuri și
dragostea de toate zilele


una peste alta totul a început să se lămurească inimile noastre s-au terminat
câțiva s-au sinucis
și restul continuă să se teamă


eu număr rămășițele lăsate de silvia în ultima noapte hainele întinse la uscat ca niște cordoane de plastic ciocolata pe care se văd urmele dinților ei fotografiile de la mare o iubeam că păstra aceste detalii trupul meu începuse să uite prea mult


acum se jupuie zilnic până la sânge

*

când mă gândeam la erhan îl vedeam imediat luni și atunci îmi ziceam
nu poate fi o întâmplare


eram mereu groaznic de obosită în zâmbet îi spuneam silviei cred că arăt mai bine decât mă simt ea mă strângea de mână și îmi răspundea știi el nu m-a mai sunat de atunci ridicolele noastre refugii încep să se piardă și nimeni nu e de vină


poate arborescența dintre noi
poate micul nod din cap
poate cei cărora ne lăsăm cu toată greutatea
dar dincolo de fereastră ne coasem sufletul cu disperare



iedera mea


noi doi trăiam despărțiți de un zid cu urme de iederă când ne îmbrăcam ne ridicam ochii spre tavan eram niște orbi care nu s-au atins de teamă să nu se zgârie cu unghiile atât de lungi lăsate să îl ajungă pe Dumnezeu cât mai repede

eram în alb și melcii pe care i-am lăsat în casă luau forma noastră ne întindeam deseori lângă ei și le citeam povești

alteori seara pregăteam orez cu lapte pentru duminici

sărbătoream în taină zăpezile sau solnițele cu sare se scurgeau pe noi lăsându-ne pielea zbârcită

croșetam pentru picioare nume noi niciodată nu eram adina niciodată tu

îmi intrai în oase și mă ronțăiai cu plăcere atunci ele se goleau și treceau luni întregi până mă umpleam cu suc de coacăze să fiu în sfârșit roșie

deveneam o coloană chircită într-un singur punct și tot așa mai mică aveam furnicături pe brațe și lapte curgându-mi prin vene. îl simțeam iar sufletul meu îngenunchea

visam doar cum e să mușc din acel perete să-mi las pe el urmele dinților și-atât. îmi primeam pedepsele. Dumnezeu îmi cânta mai departe
ca-ntr-o poezie pe care n-am s-o scriu nicicând



călătorii de mână


“Dar cine umblă de partea cealaltă a trupului tău?” (T.S. Eliot)


mă îndrept spre casă plouă cu porumbei iar câinii mușcă
din buzunarele mele cu nesaț lăsați-mă în pace le zic și în ochi am
urmele drumului-septembrie cu oameni respirând prin textile
oameni surzi oameni muți oameni
întârziați fără umbrele au părul de cenușă

o caut pe sora mea de undeva de sus îmi face cu mâna totul e bine
sigur vede de acolo cinematograful pereții lui groși
mă gândesc acum e foarte murdar și sper să uit în curând

în camera mea e cald și nu e apă.
nu e apă să spăl mirosul de scoici moarte cu a lor cochilie mi se sfărâmă
în plete făcând acel zgomot prelung și dureros
uneori aș vrea să nu mai stau la etajul unu
acolo se aud toate zgomotele și nici un semn de pasăre săturată de aer
îmi imaginez că mă odihnesc în cuiburi îți pot mărturisi - precum ceva spus
după prea mult timp -
că fiecare om aude și vede cu întârziere
de cealaltă parte a trupului
își dă jos chipul își adună cutele și își dorește
o altă locuință
prin care neabătut un suflet să alerge pe coridoarele largi
e ca un vis când după ce te dai jos din tramvai după ce ai simțit
alunecând pe tine toate privirile
te vezi în mare și te bucuri ca un pește care a găsit
umbra lui Dumnezeu



stare


mă crezi sau nu trebuie să fac ceva să nu-mi mai fie rău
m-am născut exact când nu trebuia am un corp de gumă
de păpușă rusească tremură i se sfâșie
toate planetele dinăuntru apoi calea lactee i se scurge
prin vene nu știu chiar nu știu unde să-mi ascund sufletul
de mizeria asta vâră-ți mâinile prin mine scoate-mi stomacul
inima plămânii lucrurile căzute de pe acoperișuri oamenii
sinuciși care și-au adăpostit vreodată amintirile în mine


e ultima dată când scriu despre tine george și despre teatrul minții


după ce se sting luminile în românia bețivii umblă pe jos
mor pe rând gândindu-se la mama
eu când mor mă gândesc la toate ființele pe care le-ai iubit
și e târziu george nu vreau să se mai trezească nimeni



luni


suprafața mea inutilă era în siguranță
deși o pedeapsă creierului meu neîmblânzit
îți spuneam amorurile noastre sunt jalnice
un mod de a ne minți că existăm cu adevărat apoi
după ce m-am convins de asta
luni
am murit pe bulevardul m. kogălniceau și singurul om
care era acolo singurul pe care îl ținusem în brațe
până atunci a sărit să mă înmormânteze
în pântecul oval al poeziilor scrise
insomniile tâșneau din mine ca niște elastice
luau cu ele bucăți de carne putrezită
muzica se scurgea pe asfaltul rece ca o silabă
învechită acasă
mama de abia începuse să fie mândră de mine
de ochii mei gri deraiați ca trenul spre bv
unde ninsese puțin ultima dată
luni
a plecat și tăcerea mea ca un copil
tăcerea dureroasă confuză
avea solzi de pește și gust de răni infectate
din genunchii lui dumnezeu
și am știut luni am simțit că la gunoi
nu se mai poate arunca niciodată
nimic



601


eram în autobuz și mă gândeam la faza aia cu spartul păsărilor
adică ceva în genul ar trebui să urcăm sus de tot
cam acolo pe unde se află gura lui Dumnezeu


să aruncăm cu tot felul în spaima lor eterna lor
îngândurarea lor
eternă până s-ar auzi buf în tot bucureștiul lumea tace
frunzele cad împreună cu oamenii toamna asta pe drum e
înghesuială în spațiile strâmte apar
fotografiile cu mine de nicăieri sau poate
cineva așteaptă să fie împușcat de douăzeci de ani cred că ar fi
timpul să o fac eu


pe drumurile acestei fiinte mascate lucrurile
încep să se repete la următoarea stație
după ore de mers întruna ea va plânge în fața unui necunoscut
îi va spune domnule cunosc prea mulți oameni
și-s toți deodată




scriu te întâlnesc


scriu pentru că nu pot să trăiesc (Elena Vlădăreanu)


scriu pentru că sunt atâtea lucruri despre care nu pot să vorbesc de față cu tine
o singură întâlnire cu omenirea zic eu și
îi explic că țipăm pentru echilibru
uite cum ne facem țăndări
cum ne pocnesc ochii la fiecare zbuciumare
recunosc sunt o ființă fragilă poate cea mai fragilă care
visează bărbatul fără mâini el
cântă și dansează compune în gând
rândurile noastre au luat de atâtea ori drumul greșit ne vorbim puțin
cum au fost sărbătorile ce cadouri ai primit
o fetiță cu o mie de riduri să-mi țină locul. tu?
ultimele locuri etc.


dorim ultimele pretexte pentru știri unul de la celălalt.
vin datele fixe și va trebui să ne căutăm pe treptele
de sticlă să-mi vâr unghiile pe dinăuntru
să scormonesc după urmele tale. cred că e loc destul să treacă pe acolo
cai grei. masivi. ei.
se mai pierd mai aleargă ziua și prin zonele nepermise
de când suntem părtașii acestei nebunii de când
nu mai existăm cu adevărat mașinării tembele ce suntem
în fond stăm pe marginea ferestrelor așteptăm căderea din secundă în secundă.
uneori mi-o imaginez dinainte
atât de înaltă atât de frumoasă


și timpul se scurge prin trupul meu ca o pastă îsi lasă mâzga
ca pe un parbriz când îngheață noroiul lumea face cumpărături
iar eu
sunt din ce în ce mai puțin periculoasă



pauze


nu respira
stai în liniștea aceasta până când lângă tine toate obiectele
vor căpăta iluzia altei existențe
să o săruți să o invidiezi pentru frumusețea de care n-ai avut niciodată parte
poate vei reuși astfel să copiezi la perfecție viața
ia cuvintele întregi din gura mea
mestecă-le învață-mă
să lăsăm să treacă prin noi sentimentul că deși lumina
difuză împrăștiată lin pe clădirile înalte
nu are nicio legătură cu noi de fapt ea nici măcar nu
se înfige vreodată adânc în suprafețele noastre
cele mai palide

în fiecare zi îți ascult vocea și pentru că nu te pot uita
încep să te urăsc tot mai mult

cămașa închisă aproape sufocant la gât
orice ansamblu de răufăcători care apasă asupra ta
de fapt nu ai de unde ști cum urmăresc toate
corpurile transpirate care trec pe trotuar simțindu-se
în siguranță că poate mâine
dar sigur mâine vor face aceleași lucruri aceleași
urme se vor sugruma pe smoala încinsă
și fiecare gest fie el mărunt colorează sângele în diferite culori
încât fruntea mea devine o planșă de pictură naturală

da prefer atingerea sângelui înlocuirea globulelor roșii
cu ideea că în curând organele mele vor da pe dinafară
fără vreo durere fără amintirea unei tandreți că mai demult
între mine și tine nu se întâmpla ecoul incert al închiderii




mocirla de afară este realitatea mea eva


și degetele ei secționate ușor prin mine
ar putea fi trenuri de noapte cu tuneluri lungi
în sfârșit lumea devine neobișnuită digerabilă
o suport până la oase și reușesc să o consum
cu grijă
fără eforturi o las să mă pătrundă

poți să dormi eva dar stai aici
lucrurile se așază împreună se calcă se iubesc
în picioare sufletul îmi miroase trupul
mai știi cum ne-am cunoscut
aveam amândouă cartea virginiei
vorbeam despre melancolia femeilor
bărbații doar în umbră
și cât de superb se omoară
să nu știm cu adevărat



---


Adrian Diniș



aș fi lăsat un bilet iarna asta moșu e bolnav

am ieșit să mă plimb până la romană să văd luminițele de crăciun
e frumos dar nu se compară cu ce vedeam în fieni
uitasem de oamenii care nu se bucură de venirea iernii
care stau înghemuiți în cutii de carton sau rezemați de zidul omenirii
de păsările care pleacă lăsând în urmă zborul
pentru cei care vor să-l prindă cu tot cu cerul
și sa-l bage în sân ca pe o petală de păpădie pentru noroc
pe la ora asta georgiana iese de la ase
și pleacă spre casă cu metroul de la romană
poate că am ieșit doar în speranța să o văd pe ea luminița mea de crăciun
deși mi-e teamă că dacă ne vom întâlni iar nu va ști ce cadou vreau
și se va supăra nu vreau asta

sunt cel mai frumos trecător singur și privirea mea cochetă flirtează
cu fete cu nasul pe sus sau cu fundul mare
din când în când inspirate ca poetul din mine mă întreabă ai plâns
ți se vede umbra lacrimii
așa că îmi feresc privirea de orice ochi înțelegători
mă simt al naibii de poet și de sexi în seara asta
felinarele mă dezbracă de trup și de suflet cu lumina lor
felină rară
în fond pentru asta venisem până aici
să văd luminițele de crăciun



cea mai mare problemă a mea în legătură cu nichita


cea mai mare problemă a mea în legătură cu nichita
a fost că mult timp n-am știut dacă e bărbat sau femeie
și asta din mai multe motive ca
pentru că nu-i văzusem nicio poză
și nichita mi se părea nume de fată
așa că aș fi putut face ușor greșeala
să mă îndrăgostesc de nichita
cum au făcut-o mulți poeți
dar am avut norocul că o cunoșteam pe georgiana
și nichita cu poezia lui cu tot nu se compara
cu fundul ei bombat cu ochii și cu boticul ei
bineînțeles acum trebuie să recunosc
ea a avut și un impact mult mai mare în viața mea
mai tot ce am început să fac era pentru ea și nu pentru nichita
mă îmbracam de firmă îmi făceam țepi mă bierbăream pentru ea
și astăzi pot să spun că
pe toate femeile din viața mea le cheamă georgiana
așa că n-ar fi exclus ca într-o zi georgiana să o cunoască pe georgiana
amândouă să vorbească despre adrian și despre georgiana lui
și despre cât de mult a iubit-o
deci se poate ca la mormântul meu să vină toate din ele
și din curiozitate să-mi revendice moartea
sau la editura vinea să fie coadă de georgiane
venite să-mi revendice iubirea din poezii
dar eu n-o voi recunoaște decât pe prima
pentru că o să zică dacă porți tricoul ăla negru
cu nu dau autografe o să îți cer unul
și atunci o voi așeza cu fundul pe volumele de poezii
după care o să le arunc pe jos
să facem sex pe masă



nu plânge mamă se poate întâmpla oricui


nu plânge mamă se poate întâmpla oricui
cristi s-a născut greu
iar la nașterea mea n-ai suferit deloc
mai rar i-am făcut pe cei dragi să sufere
doar ei până acum
la puțin după naștere tata venea cu mine la maternitate
pentru că urinam sânge și m-aducea să sug de la mama

*

nu plânge mamă se poate întâmpla oricui
eu m-am operat de trei ori de polipi când eram mic
de două ori pe viu și n-am țipat niciodată
de atunci sunt un tip curajos
dar am și acum polipi la care se mai adaugă o sinuzită
betty a căzut din mașină când eram prin centru
pentru că ușa n-a fost bine închisă când era mică și a avut amnezie
bine că nu știam prea multe atunci
și că doamna din spate a putut să frâneze la timp
și că a adus cap’șorul ei plin de sânge spre mama

*

nu plânge mamă se poate întâmpla oricui
când am crescut betty a căzut
de pe treptele din fața magazinului nostru cu rolele
doar și-a spart capul
într-o zi am internat-o de apendicită
mergea cu mine de mână atunci am lăsat-o bine
pentru o operație banală
nu plânge mamă se poate întâmpla oricui
a făcut septicemie
apoi încurcătură de mațe pentru că i-au dat voie să mănânce
și nu trebuia
și era să moară de paști
dar n-a murit însă a petrecut sărbătorile în spital
și a pierdut mult din școală
cu perfuziile pe post de hrană
și cu tata sau cristi care îi spunea dă și tu o bășinuță
iar lângă ea era și un băiat mai tânăr care s-a vindecat mai repede
eu m-am dus doar odată la ea pentru că atunci când am văzut-o
albă ca o stafie mi s-a făcut rău și m-au dus repede pe scări
tot repetam am nevoie de oxigen
mi-au desfăcut geaca și m-am dus înapoi
nu puteam s-o văd astfel așa că n-am mai venit
apropo de filmul idilă de noiembrie
acum e o domnișoară frumoasă frumoasă frumoasă
și sunt mândru de asta ca o mamă

*

pe cristi e frumos băiatul ăsta
nu plânge mamă se poate întâmpla oricui
l-au bătut și i-au rupt nasul
noroc că mama dăduse șpagă și l-au operat bine
iar apoi una s-a dat la el în spital așa cum era desfigurat
înfășurat parțial cu fața în ghips
nu știu poate fetele găsesc sexi asta
eu m-am rugat în fața bisericii să-l bat pe vinovat
și un prieten mi-a zis El nu poate decât să te ierte
am devenit apoi șmecher ca să nu se mai întâmple una ca asta
și i-am rupt gura și lu’ ăla și lu' frati-su mai ales lui

*

apoi am vrut să merg la furat în spania
și spuneam că o să merg la muncă
într-o zi la șincai când făceam ce-mi place mie mai mult
jucam fotbal am intrat într-o criză parțială complexă
cu leșin convulsii comă zâmbet pe buze în fața morții când frate-meu
striga speriat adi ce ai mă ce ai mă ce ai mă
și eu râdeam de credea că am rămas retardat
și le-a spus și doctorilor
le-am spus și eu
și așa
râdeam până când m-am prăbușit
cât timp eram încălzit n-aveam nimic pentru că de câteva ore
nu mai vedeam bine ziceam că e de la ochelari
am renunțat doar când credeam că orbesc
știam că de la prea mult efort se poate întâmpla
iar eu nu mai dormisem de trei zile afară era frig băusem apă rece
habar n-aveam prostul de mine
nu știu cum ai aflat cum ai primit vestea dar
nu plânge mamă se poate întâmpla oricui

*

în momentul când m-am trezit din comă a fost ca și cum
m-aș fi născut iar pentru că am văzut lumina pe care mi-o băga doctorul în ochi
să vadă cum arată sau cât de dilatate sunt pupilele
pentru că nu știam cât face 2+2
pentru că nu știam unde suntem
pentru că doctorii tot insistau să afle dacă știu în ce an suntem
nu știam și vroiam să-mi spună pentru că abia mă născusem
și de data asta ți-am adus multă durere mamă
și m-am născut cu o malformație
de atunci
nu plânge mamă se poate întâmpla oricui
nu m-au operat imediat nici nu știau ce am așa că
mi-au dat drumul acasă și m-au reprogramat pentru analize
fix cu o noapte înainte de ziua în care trebuia să revin
punctual am intrat în comă și iar nicio luminiță
de data asta am murit în chinuri
mi-au găsit până la urmă buba
unii abia așteptau să mă opereze
înaintea mea muriseră cinci
alții spuneau e tânăr mai poate avea mult de trăit
mai ales că venea aparatul cu izotopi peste 6 luni
dar eu nu puteam să aștept atât
spuneau
e grav e grav e grav ce are băiatul trebuie operat
și mă plimbam de la un spital la altul

*

nu plânge mamă se poate întâmpla oricui
nu plânge tată se poate întâmpla oricui
fii bărbat
am văzut că la înmormântarea lu’ taică-tu n-ai plâns deși l-ai iubit
de ce ar fi altfel cu mine
mama și tata au hotărât că plecăm în ungaria pentru embolizare
așa au aflat că trebuie făcut
am făcut pașapoartele și până la urmă cineva a spus că au venit
și aparatele cu gamma-knife alții m-ar fi lăsat liniștit să mor
până nu e destul de grav oricum nimeni nu intervine
și apoi operația
doare anestezia
dor șuruburile
doare angiograma
te doare capul după
nu adormi cu ce îți dau ei
te doare sufletul
m-am operat și tot la ce m-am gândit a fost
am pierdut și eu din sărbători și din școală surioaro
și am pierdut-o pe georgiana și fotbalul
abia aici am simțit că am murit dintr-odată de două ori
mama îmi spunea că sunt prea trist
că o să mă fac bine
doctorul îmi spunea că există șanse
să pot juca din nou fotbal
eu mă mințeam că există șanse chiar pentru georgiana

*

nu mă accidentasem niciodată cât am jucat fotbal dar
tata și-a rupt piciorul fractură de maleolă
nu plânge mamă se poate întâmpla oricui
planta nu știu ce la terenul pe care l-a cumpărat aproape de bucurești
alunecase din cauza inundațiilor
era cu mătușa care n-avea carnet
și a condus până la cel mai apropiat spital
doar cu o mână pe volan cu un picior și cu un băț pe care îl manevra bine presupun
cristi n-a plătit taxa la facultate și mai are patru examene de dat
mama a primit înștiințarea și până la urmă i-a dat bani să plătească
dar cu condiția să-i restituie și nu i-a spus lui tata
nu plânge mamă se poate întâmpla oricui

*

mie mi se mai face rău din când în când
dar asta nu mă descurajează să mă plimb noaptea singur melancolic
și să dau peste un bătrânel simpatic cu care mă invit care să treacă primul
la o intersecție de trotuare spunându-i eu nu mă grăbesc
mi-a zâmbit și a trecut mai departe asta m-a făcut oarecum fericit
eu nu mă grăbeam mergeam fără vreun scop anume până la unirea poate romană
georgiana nu mă aștepta eu nu o căutam chiar dacă o aveam în gând
mă întorc acasă trebuia să fiu singur
dar părinții s-au întors mai devreme așa e când ai un copil bolnav
povestim
ne amintim
mama se încuie în camera ei
nu plânge mamă se poate întâmpla oricui.

9eV91
portrete ( I )
Georgiana, care a plâns că i-am dorit coperta cărții de matematică,
care vroia neapărat să vadă numele cui scriu pe bancă,
care nu mă ajuta să-i desfac sutienul
și care îmi lăsa autografe pe gât.

Georgiana, care mi-a zâmbit ca să-i dau Moromeții și cartea de română,
care vroia neaparat să-i copiez scrisoarea, pe care am citit-o pentru ea,
care nu mă ajuta la orele de matematică pentru că nu i-o ceream
și care vroia să-i dau un autograf doar dacă veneam cu tricoul meu negru,
pe care scria: Nu dau autografe.

Georgiana, care m-a invitat la bal și am refuzat-o,
care s-a combinat la bal doar ca să-mi facă în ciudă
și care m-a întrebat apoi când am rămas singuri: Ce ți-am făcut?
după ce încercasem s-o arunc pe geam în glumă.

Georgiana, care a primit primii lilieci de ziua femeii
de la mine din gradina de lângă școală,
care mi-a desfăcut buchetul de crizanteme pentru profesoare
și mi-a zambit iar: Așa-i că merit și eu o floare?

Georgiana, care a mințit tatălui ei că am scuipat-o și am bătut-o,
care mi-a râs în față și mi-a spus că nu-mi amintesc, dar că am scuipat-o
și că atunci când i-am pus degetul pe frunte și am împins-o
a exagerat doar puțin când a spus ce a spus.

Georgiana, care atunci când mergeam după ea în glumă acasă
când eram foarte certați rostea calmă: Eu vreau să pleci acasă… la tine!
care povestea că îi e frică să mai meargă la școală din cauza mea
și care îmi aducea la cunoștință în metrou când o linișteam să nu-i fie teamă
că nu îi fac nimic: Nu mi-e frică de tine!

Georgiana, care stătea lângă mine așteptând să-i zic ceva,
care mă întreba când mă vedea trist: Cine te-a supărat?
iar prietena ei mă tachina: Vezi, are cine sa te apere…
și căreia-i spuneam la fel când o vedeam ca mine,
iar prietena ei o măgulea: Vezi, are cine sa te apere…

Georgiana, care s-a dus acasă și a început să plângă de față cu părinții ei
înflorind cum am făcut-o proastă la ora de romană,
că văzuse piesa de teatru la care avea de făcut cronica,
deși spusesem profesorului doar: Pe mine nu m-a convins că a vazut piesa.

Georgiana, care a fost aproape la fel de rece cum am fost și eu,
care s-a spalat de mine într-o apă plină de păcate,
care nu știa că problemele dintre mine si ea sunt doar între noi,
care aștepta s-o sărut când am vorbit pentru ultima oară și eu am pupat-o doar pe obraz.

Georgiana, care îmi spunea: Dacă știai că vin eu, n-ai fi venit,
care nu știa că doar pentru ea am venit și aș fi venit oriunde în lume,
care vroia să mă ia cu mașina de parcă aș fi uitat tot
și care mi-a amintit mereu: Aș fi vrut să rămânem amici.

Georgiana, care se uita insistent la mine
și pe care când o intrebam: De ce te uiți așa la mine?
glumea față de tricoul meu pe care scria ceva comic
Mă gândeam dacă azi, chiar ți-ai luat pastilele.

Georgiana, care era placută de toți baieții din liceu,
care vindea produse de la Avon,
care și-a schimbat numărul de telefon
și căreia îi venea atât de bine negrul că exclamam în mine: E mai frumoasă ca noaptea
și eu mai prost ca noaptea că i-am facut ce îi făceam.

Georgiana, pe care am luat-o în brațe și m-am făcut că e prea grea
să mă lase s-o țin de parcă i-aș fi făcut o favoare,
pe care am trecut-o în brațe o baltă plină de noroi
ca și cum… ca și când trece mirele mireasa.

Georgiana, care mi-a zis ofuscată să n-o mai caut deși nu vroia asta,
care scria poezii și care a intrat la ASE,
care nu vroia să bea după nimeni deși o făcea după mine
și care ba spunea: Asta crezi tu despre mine?
sau "Nu mă interesează părerea ta!"

Georgiana, care asculta manele acasă și la fiecare bairam,
care s-ar fi uitat la telenovele dacă ar fi avut timp,
care spunea: Noi ne iubim, dar nu știa că eu chiar o iubeam
care îmi răspundea când o întrebam: De unde știi? Figurat vorbeam.

Georgiana, care dacă n-ar fi existat ar fi fost prietena mea imaginară,
pe care s-o știu și care să mă știe pe dinafară,
care să râdă la glumele proaste, care să-mi șteargă lacrimile,
care să mă facă să sufăr și pe care s-o fac să sufere
încercând s-o fac fericită.

Georgiana, care mi-a împrumutat caietul de mate când am rămas corigent și i l-am cărcălit,
care mi-a împrumutat inima și nu mi-a mai dat-o înapoi,
pe care am cărcălit-o în schimb și căreia îi scriu acum pe garduri
sau pe ziduri cu graffiti că-mi pare rău unde alții ar scrie alte chestii.

Georgiana, pe care vreau s-o reîntâlnesc la Victoriei când schimbă metroul
când eu merg la facultatea mea și ea pleacă de la facultatea ei,
care își va aminti cândva de copilul acela bolnav de cap și inima care o iubea
tocmai când vom asculta amândoi la radio "It must have been love but it’s over now"
și care va înjura nenorocita aia mi-a furat viața.




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!