poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5323 .



Zodii și DOOM
articol [ Societate ]
Scrisoare adresată celor interesați de astrologie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ancris73 ]

2006-06-05  |     | 



Dragi amatori de științe oculte,

Þin să vă informez că trebuie neapărat să vă revizuiți total terminologia cu care sunteți familiarizați în domeniul astrologiei.

Cine își imaginează că există în limba română zodiile Berbec, Capricorn, Gemeni, Săgetător sau Vărsător, se înșală amarnic. Există numai Berbecul, Capricornul, Gemenii, Săgetătorul, Vărsătorul. Așa figurează aceste cuvinte în DOOM 2, articulate, deci așa trebuie să fie folosite.

Mai mult, aflăm că doar Berbecul, Vărsătorul și Săgetătorul denumesc semne zodiacale și constelații, Gemenii denumește doar constelația, iar Capricornul este pur și simplu un substantiv propriu neutru. Să deducem de aici că e un substantiv propriu oarecare, ca Ion sau Gheorghe? Și că Gemenii poate fi folosit doar referitor la constelație, nu și la semnul zodiacal? Adică nu există semnul zodiacal Gemenii? Pentru clarificare, va trebui să apelați la alte materiale folositoare pentru însușirea limbii române, căci noul DOOM nu dă lămuriri.

În plus, DOOM 2 nu menționează nici o altă zodie în afară de cele cinci amintite. De ce și cum s-a făcut această selecție, este un mister pe care doar autorii îl dețin*. Pentru a vă lumina despre existența și ortografia celorlalte zodii, aveți grijă să vă procurați DEX-ul. Acesta din urmă vă va furniza și alte surprize, vă asigur**.

Dar să ne ocupăm în continuare de normele noului DOOM. Întrucât substantivele (cele 5) ce denumesc zodii au intrat în limba literară numai sub formă articulată (în DEX 98 majoritatea – inclusiv cele 7 nemenționate în DOOM – sunt la fel, nu vă obosiți să căutați), deducem că în limba română este corect să spunem: “Sunt născut în Capricornul”, “ea este născută în Vărsătorul”, etc. Sau: “Soarele se află în Săgetătorul”, “Soarele trece prin Berbecul” etc.
De asemenea, spunem corect: “Ne aflăm / s-a născut în Zodia Capricornul” sau “în Zodia Capricornului”, niciodată “în Zodia Capricorn”, pentru că aceasta nu există în limba română. Nici Zodia Gemeni, Zodia Săgetător etc.
Toate acestea le aflăm prin deducție, întrucât DOOM ne cam lasă în ceață.

Mai mult, întrucât nu există – nici în DOOM, nici în DEX – substantive care să denumească nativii din diverse zodii, deducem că este corect să spunem: “Eu sunt Gemenii, tu ești Berbecul, ei sunt Vărsătorul" etc. Sau, mai corect, “sunt nativ din Gemenii”, “ești nativ din Berbecul” etc***. Sună perfect românește, nu-i așa?

Așa că, dragi români amatori de astrologie, puneți mâna pe carte, luați aminte la normele limbii române și conformați-vă pe viitor: nu aveți voie să spuneți vreodată “sunt Berbec”, “ești Capricorn” etc., pentru că aceste substantive nu există în limba literară! Aveți grijă mai ales la Capricornul pentru că e neutru, deci, dacă eventual creați un substantiv pentru a denumi nativii din Capricornul, aveți grijă să spuneți “ei doi sunt Capricoarne / Capricornuri”.
Lăsând gluma deoparte, în limba română literară chiar nu există substantive pentru nativii zodiilor, așa că lăsați uzul comun (“eu sunt Berbec” etc.) și descurcați-vă fiecare cum puteți, optând pentru o variantă corectă sau alta (vezi nota ***).

Sperând că am adus câteva umile clarificări în domeniul terminologiei referitoare la astrologie, vă urez succes în aventura prin hățișul limbii române literare.

Cu respect,
C.A.

P.S. Să mai zică unii sau alții că uzul impune norma!…
____________
Note:

* Berbecul figurează ca fiind nou introdus, Capricornul figurează ca modificat față de norma anterioară (în DEX 98 figurează nearticulat), Vărsătorul de asemenea (deși în DEX, referitor la zodie, figurează articulat; n-am sesizat schimbarea), iar Gemenii și Săgetătorul figurează ca având aceeași formă ca cea impusă de normele anterioare. Dacă ultimele 4 figurau deja, iar Berbecul a fost nou introdus, de ce nu au fost introduse și celelalte zodii?

** De pildă, nu se deduce dacă se scrie sau nu cu inițială majusculă (asta ar fi fost treaba DOOM-ului) și aflăm că denumirea Peștii pentru constelație este populară; la fel și Racul, este denumirea populară pentru constelația Cancer (nearticulat), în privința căreia DOOM 2 nu ne lămurește dacă există în limba română literară și ce formă are, articulată sau nu.

*** Tot prin deducție logică ne dăm seama că, de fapt, corect ar fi: “sunt nativ din Zodia Gemenii / Gemenilor” sau “sunt nativ din Zodia Berbecul”; să fim serioși, cine se exprimă astfel? Nu e mai simplu: “sunt Gemeni / sunt Berbec”, așa cum de altfel este uzul (atenție: incorect)?

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!