agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6508 .



Ionuț Caragea - Delirium Tremens
articol [ Carte ]
Apariție Editorială - Debut

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Decembrie ]

2006-07-18  |     | 



Photobucket - Video and Image Hosting


Scriitorul canadian de origine română, Ionuț Caragea și editura STEF din Iași, anunță cu plăcere apariția volumului de poezii intitulat “Delirium Tremens”.
Acest debut editorial este un moment mult așteptat de către iubitorii de poezie lirică din România cât și de comunitatea română din Montreal.

Cunoscut drept “Omul născut pe Google”, pentru stilul său poetic original și pentru viziunea sa unică asupra poeziei, Ionuț Caragea, poet nonconformist și iremediabil îndrăgostit de cuvânt, ne introduce într-o lume fantastică, într-o lume a patosului și a visării.

Cartea sa, publicată de o manieră impecabilă de către editura ieșeană, conține un număr de 113 poezii încadrate în două cicluri:”Și câte ar mai fi de zis” și „Delirium Tremens”.

``...În prima parte a volumului, răspunsul este evident și evocator: plecarea în autoexilare, dorul de Mamă, de Þară, de Marea Neagră și de iubirea pe care a gustat-o, dar numai pentru un scurt anotimp.
În cea de-a doua parte, autorul își invocă celălalt eu, delirul său fiind totuși controlat de meditația poetică. Nu de puține ori inflexiunile morbide în care autorul evadează gnostic ne introduc într-o lume apocaliptic-sentimentală în care demonii fac pact pentru a-l ucide pe Mesia. Autorul este un justițiar de modă veche, un clasic renăscut, apelând însă la cutia de rezonanță a cuvintelor moderne.`` (G. Filip)

Vom spicui alte câteva cuvinte din prefața și postfața volumului, realizate de către reputatul poet liric român George Filip, respectiv poetul ieșean Florin Þupu:

“Fire intuitivă, priceput cititor în palmă a tainelor lumii, poetul se răsfață uneori, dar o face într-un mod controlat, dirijat, folosind un limbaj liric, sportiv și filozofic, jonglând cu noțiuni și subiecte spontane având uneori caracter de unicat. Unele dintre poeme poartă tehnici abracadabrante, dar halandalismele folosite îmbină noi structuri poetice care dau versurilor muzicalitate și sensuri noi.” (G. Filip)

„Revenind la prima impresie, am receptat actul artistic propus de Ionuț Caragea ca pe un download al unui mesaj cosmic, acolo unde raiul e ceva comod și are acea trăire intimă, consumată cotidian, de parcă divinitatea ar sta în fotoliu, urmărind la TV un scenariu cu personaje umane. Într-o anumită configurație, da, traiectul autorului comensurează acest arhetip matematic: eu la pătrat egal Dumnezeu.
... Și toată poezia lui Ionuț Caragea este funcțională în sensul în care dragostea este cuvânt, beție de cuvinte, dar cuvintele acestea substituite organic nu sunt așa pentru că sunt controlate, mai degrabă este un mod al poetului deja impropriat adânc, de a se simți în interiorul cuvintelor, de a-și face acasă, încă o dată, toată viața.“ (F.Þupu)

Vom sublinia mesajul adresat de către poetul Ionuț Caragea autorilor de poezie contemporană prin care se face apel la bogația de cuvinte a limbii române, la limbajul pur, nealterat și rafinat care diferențiază poezia de vulgar, într-o lume în care noi toți avem nevoie de iubire.

Datele privind lansarea oficială a volumului, vor fi anunțate ulterior.
Încheiem prin prezentarea câtorva dintre poeziile prezente în volumul “Delirium Tremens”, semnat de către omul...

M-am născut pe Google

m-am născut pe Google
am deschis ochii și am privit printr-o fereastră
către cealaltă lume căreia probabil trebuia să-i spun
Mamă
am atins-o cu degetele mele pătrate
și mi-a fost teamă… din păcate
să nu o rănesc și să nu mă rănească
cuvintele mele aveau nevoie de atingere pământească

degeaba ne ținem de mâini
nu vom avea niciodată priză la public, ci doar la curent
știm amândoi că adevărata mană cerească
este un abonament

mai demult am primit mesaj de la Dumnezeu
îmi spunea că va veni o zi în care
va exista o singură biserică universală
credința, da, credința va fi o stare
de euforie declanșată de o perpetuă mișcare
spre nihilism

m-am născut pe o pagină de istorie care
nu va fi niciodată scrisă, cu certitudine
va rămâne o întâmplare
în spațiul infinit dintre două secunde
mărginit de milioane de pixeli

am murit pe Google
înconjurat de miliarde de ferestre
deschise pur și simplu din greșeală
sau poate nu știai că Dumnezeu este orb


Pansamentul de la miezul nopții

pansamentul de la miezul nopții
l-am pus pe toate rănile să-mi țină cald
era-mbibat cu vin de om și vin și morții
și vin și eu în poala ta de-am să mă scald

adoarme Luna în pridvor
lăsată-n voia sorții
adorm și eu când palmele îți vor
să-mi regăsească cheia porții
în dormitor

ne sărutăm ca hoții
de-a v-ați ascunselea și pe furiș
când păru-ți este stufăriș
iar ochii-mi sunt păienjeniș

și mâinile degete pân’ la picioare pășind pe malul gropii
alunec în splendoare și merg cum calul popii
merge pe cărare
mi-atârnă limba-n cântec dulce de speluncă
casa la margine de râu mi-e luncă
și chipul tău departe mă aruncă
cu privirea

și fir de iarbă neagră atârnând la subsuori
și fumul rotocoale și norii dragi fuioare mă-nfiori
și toate, totul și-orișicine
aduc cu tine
iubirea drept poruncă


La început a fost punctul

la început a fost punctul
și în jurul lui miriade de virgule fecundându-l
astfel s-a format o stea
prima literă a universului: Alfa
a crescut mare până a ajuns Omega
a explodat dând naștere la restul literelor din alfabet

literele au început să facă dragoste între ele
din nevoie de cuvinte
acestea simțeau însă că lipsește ceva
și au pornit discuțiile cu părinții
care au stabilit reguli sub formă de propoziții
dar copiii au protestat în lungi și interminabile fraze

la un moment dat nu au mai rezistat și au fugit de acasă
au cutreierat lumea înțelegând cât este de frumoasă
și atunci au încercat să dea o definiție
s-au adunat cu toate pe o foaie și au scris o poveste
pe care alții au catalogat-o drept proză

anii treceau
cărțile erau din ce în ce mai multe și mai greu de citit
până-ntr-o zi când cuvintele au îmbătrânit și au devenit
mai înțelepte
au spus că vorba multă aduce sărăcia cuvântului
și au inventat poezia

la început a fost poezia simplă cu rimă
pe care toți la vremea aceea au catalogat-o sublimă
cu timpul însă au asociat-o cu monotonia
și au condamnat-o la moarte prin spânzurătoare
puterea a fost luată de cuvintele la întâmplare

și cuvintele la întâmplare s-au transformat în propoziții
și propozițiile s-au transformat în fraze
și frazele au realizat că au nevoie de virgule
și virgulele au realizat că au nevoie de puncte
și punctele au realizat într-un final că sunt
cele dintâi și din urmă semne ale existenței
negrului în universul alb infinit


Statuie cu fața la Est

dragă mamă,
tu știi că te privesc
de fiecare dată când soarele răsare
pui streașină palma la ochi peste hotare
aștepți un semn și soarele apune iară și dispare

la mine-n această cămară
vorbesc pe-o altă limbă cu pereții
aceștia-mi sunt profeții
care-mi vestesc că astă-seară
va curge sânge-n călimară
și eu pe mine mă voi spovedi:

est-ce que c’est la fin du monde aujourd’hui?

dragă mamă,
nu ți-am spus
de când s-a aprobat decesul ca probă olimpică
m-am angajat la o fabrică de carne de tun
și tot încerc să îi dau un upercut sorții
m-am apucat serios de băutură și tutun
îmbolnăvit de farmecele poeziei, delirului și stratului de fum
și arde dorul cu flacără de candelă și corpul mi-este scrum
nici durerea nu mă mai iubește
a obosit de-atâta drum prin spitale
mă urăște

trăiesc într-o lume în care totul se repetă
Dumnezeu se pare că joacă table cu Lucifer
se face c-a uitat de a mea stare
și mă întreb
temut că-n infinit mă voi topi:

est-ce que je peux mourir aujourd’hui?

dragă mamă,
de când am aflat că nu sunt singur la părinți
că mai am un frate pe care nu l-am văzut niciodată
am înțeles că în sfârșit pot fi și eu alintat
de dragul meu tată
drept băiatul cel mic
așa am reînceput să desenez avioane cu degetele
pe ferestrele aburite
aici este ger
aș fi preferat să fie un înger
care să mă sărute pe frunte
numai el poate fi mereu și pretutindeni
în pământ sau în cer
fratele meu cel mai mare

dragă mamă,
la tine se rezumă universul cuvintelor
și cea mai frumoasă dedicație pe care ți-o pot face
nu este această poezie
pe care nici nu o pot numi poezie
ci doar o stare care se repetă
de fericire sau tristețe
când mă gândesc
la singurul cuvânt ce-mi vine-n minte

„mamă“

dragă mamă,
tu știi că te privesc
de fiecare dată când soarele răsare
pui streașină palma la ochi peste hotare
aștepți un semn și soarele apune iară și dispare


Vigor Mortis

Și pietre aud pietre crăpând de jale seacă
Și liniștea așterne la tâmple promoroacă
Și bântuie-o stihie prin colțurile nopții
Și morții sunt cu viii și viii sunt cu morții

Și câinii-și mușcă limba și limba li se-nnoadă
Sunt javre hămesite ce șuieră din coadă
Și corbii se adună, mănâncă dintr-o mână
Cadavre aburinde, căzute într-o rână

Și sângele e negru și sângele încheagă
Și moartea-i viguroasă și viața este bleagă
Și viermii se îndoapă din leșuri putrezite
Și porți spre izbăvire ce strașnic sunt păzite


when the memory sticks…

bit day
the sun is rising
straight
în fatza ochilor mei
power on
viatza is a memory stick
in my pocket
I’m sick
my treatment is the electrical bite

say hello, say stand by, say good bye
bit night
soarele apune straight
in front of my eyes
turn off the light
hibernation
reincarnation
viatza is a connection
between illusion and reality

scanning is complete
feelings between peace and fight
I must repair this bad sector

when the memory died
bit day, bit night


Photobucket - Video and Image Hosting




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!