agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6109 .



Debut editorial în volum - Silvia Van și \'Obsesia iubirii\'
articol [ Carte ]
ANUNÞ

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Adina Ungur ]

2006-07-21  |     | 



În cele ce urmează, doresc să vă împărtășesc faptul că, în mod surprinzător, am descoperit trei prezențe poezie.ro într-o singură carte - pe care îmi face plăcere să o semnalez aici, dumneavoastră.

Este vorba despre un debut, mai precis, apariția volumului de versuri "Obsesia iubirii" de Silvia Van (dorasara), prezentă ca autor de texte literare în site-ul interactiv de literatură www.poezie.ro.



Apărut la editura "Societatea scriitorilor militari", București, în 2006, volumul este prefațat de Maria Prochipiuc și cuprinde poezii publicate de-a lungul timpului, pe acest site.

A treia prezență "poezistă" a contribuit la realizarea coperții, după ilustrația Evei Driot "Femme bleue" și acesta se numește Dan Tristian http://www.agonia.ro/index.php/author/957/index.html

Ilustrațiile din interior aparțin Valentinei Carmen Dincă, layout: Adrian Pandrea.

Photobucket - Video and Image Hosting

Spicuiri din eseul Mariei Prochipiuc sau Prefeța acestui volum http://www.agonia.net/index.php/essay/148655/index.html:


Figurile imaginarului, dezvăluie, în poemele Silviei, performanțe inedite. Autoarea este o înnoitoare spontană a formelor discursului poetic, bazându-se pe nevoia delirului simțirii pentru a se ridica deasupra propriei umbre, propriei proiecții despre sine însăși. Își domină cu dezinvoltură instrumentele de expresie, limbajul figurat fiindu-i mereu la îndemână, o manifestare naturală a unui mod ales de a fi: "Când vara-și tatuează crini pe brațe / Când soarbe luna must de tei cu paiul / Când fură aur coțofene hoațe / Din soare noaptea când se-mbată craiul // Când fuge timpul după căprioare / Când peste mâine toarnă ploaie-n ropot / Când spală locul ora iertătoare / Unde-a căzut un demon peste clopot."


Lingvistic, imitând erosul cu tensiunile-i inerente, lirica sa erotică are o mare încordare, o frământare plină de dramatism. În acest exercițiu continuu, anumite poeme sunt confesiuni impresionante, unde mișcarea sentimentelor e ca într-un pătimaș carusel-foc al iubirii: "Sânii înfășurți în cearceaf, / Rotunjeau muguri în aerul cald / Visul curgea în cascade, mă-ncepeau învolburate furtuni, / Câinii mușcau din pieptul tăcerii, zbor tresărind sacadat, / ... / Noaptea buimacă, albă între perne, / Părul lung curgându-i herghelie pe umeri / Trupul vibrând în culcuș, sărutat de dorință, / Sânii cu ochi mari, speriați, / Mâinile tale, mâinile tale / Tu..."


Lasă așadar impresia că, în fervoarea lirismului interior, cântă mai mult iubirea decât iubitul; nu se concretizează o ființă care să motiveze pasiunea, acel element real, iar sentimentele chemându-se unul pe altul, nu se știe care dintre ele a inspirat-o: "Dus-dus / Topesc mângâieri, / Cu palme însetate, spre umeri / Dus-întors, / Încet, încet, spre genunchi. / Sub ureche îi pulsează / Fântâni cântătoare. / Aprig se varsă / Înspumate vinuri în sânge. / Pielea-ți miroase a scoici, / A coame de cai și a mure. / Cu peceți o-ncrustează / Buzele calde, / O scriu toată mărunt, / Rând cu rând, / Ca pe-un răvaș de iubire. / Dus-dus / Îmbrățiºaþi, amețim / Absorbiți unul într-altul / Ca-ntr-un cer rotitor / Cu marginea strânsă căuș. / Dus-întors / Se strecoară – mătase / Apa luminii între trupuri / Ascult cu capul pe piept / șoapta somnului-val / Purtându-te lin / La malul cuminte. / Dus-dus / Îndrăgostită femeie, / Îþi sărut umbra / Dormind lângă sân / Dus-întors / Mă tem de drumul atent / Pândindu-ți pașii / La geam. / Dus-dus / Dus..."


Poezia uimește, de asemenea, printr-o extraordinară forță a limbajului. Cuvintele se rosogolesc învolburate, dând naștere unei adevărate vâltori verbale. Forța limbajului și viteza cu care discursul poetic se revarsă în pagină ne crează impresia de caleidoscop.


Lirica este debordantă. Poemele au o unitate tonală distinctă, iar sentimentele poetei au o viață a căror tensiune este cu mare greutate mascată. Versul, de multe ori incitant, cu modulații prelungite metaforic ne conduce spre un stil liric veritabil: "Cu degete oarbe / palmele plâng, strigă, se zbat chinuit / porumbei vinovați / sufocați în văzduhuri / prea pline / încercuind în zadar o frântură de vis / palmele."


Tehnic, scrierea obsesivă, e bine stapânită, de asemenea fragmentarea discursului, cadre bine montate. Reproșurile se conturează, poate, pe lângă conținutul împins la nivel ficțional. Repetitiv, domină prea mult obsesia femeii văzută din prea multe unghiuri. Forma e ușor de spațializat, iar fervoarea cu care insistă poeta să dea formă unei realități lăuntrice stă și în imaginile repetate, atunci când ele intră în normalitate. "Obsesia iubirii" fiind decopertarea spiritului personalizat feminin, paradoxal eliberat și încătușat în cântecul cuvântului..




Mottoul volumului:

Cuvântul este una din marile minuni ale lumii,
pentru că nimic nu este mai fragil decât el,
dar nici mai durabil.




Eva

vrei să-ți spun cum ședea Eva pe genunchi
cu creștetul lipit de pântecul lui Adam,
cu fesele transpirate
după ce Preaînaltul îi răsucise carnea în mâini cu voioșie,
îi adăugase sfârcuri,
îi lungise coada ochilor ca la vulpi
și-o pusese binișor, dar de drag,
lângă copilul Său din țărână ?
El este Domnul, Cel ce a făcut Orionul și Pleiadele,
El este Domnul lui Sirius
și aceasta este creația mâinilor Sale,
s-a minunat Adam prinzându-i iubitei capul în mâini
cu bucurie El își zidește făpturile
de bucuria Lui mă bucur și eu…
să-ți mai spun cum ieșeau raze din umerii Omului
cum și-a ridicat el ochii spre cer mulțumind,
suspinând?
Eva știa deja să surâdă cuminte, cu buzele umede
în plete-i șerpuia neștiut vântul serii…



Nimic nou


inevitabil
ziua dintâi își trăgea cămașa pe dos
își punea ghetele invers și călca peste vârfurile copacilor
ca și când s-ar fi luptat din greu cu rădăcinile lor bete
crescute în sus până la cerul întors ca un sân
pornite să-și ia singure
porția de licoare
inevitabil
următoarea mă sfâșia în două disperări inegale
una și-o strecura sub picioare ca pe o amprentă de tigru
dungându-și coapsele până când respirația îi devenea ascuțită
pe cealaltă o azvârlea fluturând-o peste umerii dezveliți
promițându-și un ochi de păun
decupat în aripă
inevitabil
ziua a treia punea lucrurile la punct
îmi culegea dintre ierburi fâșiile de sentimente pierdute
cobora toate scările cu mine în brațe, cusută în zig-zag
mă culca binevoitoare pe-un prag, închidea o fereastră
nu te mai gândi la moarte, îmi șoptea, oricum va fi
ultimul lucru pe care-l vei face



de la capăt


dis-de-dimineață
mi se înșurubează colțul de sus al odăii
în pântec
visez îmi zic nu mă doare cu adevărat
și-mi întorc din nou respirația
la capătul drumului
între timp îmi apar pustule
pline ochi cu silabe dospite
pe față
se sparg cleios
mi se umplu pernele cu zeamă
sunete grase îmi intră în urechi
colcăind
visez imi zic
și vomit limbi paroase de ornic
răsăritul
clipocește ca un șir de saboți
târșâiți
prin canalul de scurgere
ziua își scutură obscen
cearșaful de scame



Dimineață cu râs obligatoriu


El avea încă din zori ochii întorși
spre capătul străzii
căuta cu privirea, flămând
culcușul cercurilor lui vechi
îngropate cândva în trotuare
jinduia din nou la roțile lui vorbitoare
lăsate în paragină demult
pe sub garduri
De la o vreme
începu să taie cu fervoare
artistic
spațiul azuriu insinuat între ei doi
ca pe o hârtie de ambalaj foșnitoare
mirosind a brioși
și a ciocolată cu lapte
îl aruncă apoi hohotind
ca pe o ninsoare de confetti
peste umbrele lor grase
înghesuite una într-alta
înfricoșate
între perne
... Iși dezbrăcă încet aripile
în fața oglinzii
îngenunche la picioarele patului
apoi alunecă în râsul lui
ca într-o iarnă
definitivă


Poveste despre Elvira Madigan


Elvira
mi se urcase cu picioarele goale pe umeri, avea
rochia de rendez-vous, bleu-pal, știam
cum surâd clopoțeii așteptării în pletele ei, nisipul
răsăritului îi azurea tălpile, dansa, o sută de pași
între sentimente și încă unul pentru ultima
strigare, glezna arcuș îmi surpa peșteri în trup, sufocate
de vise, ele creșteau cum voiau la subsuoara luminii,
m-alinta Elvira,
se înfășura în jurul meu ca o eșarfă de șoapte,
îi tresăreau dintr-o dată șoldurile chemate de viscol, muzica
brațelor ei mă-nzidea, respiram ca după prima iubire,
vântul cuvintelor sub tâmple își săpa când și când poteci
de plecare, mă deschideam punte sub freamătul ei, mă ridicam
pod pentru zâmbet, mă striga în limba știută de mine
Elvira


Arhitectura somnului

puneam câte-o piatră
în fiecare zi
câte-o vină
câte-un cuvânt, câte-o întrebare
câte-un colț de poveste
cu albatroși și cu iele
încet
ZIDUL
îmi creștea împrejur,
se înălța peste mine
mai sus c-o mirare
mai amar și mai tandru
loial
izvora din vertebrele mele
ca o necesară durere
se lungea ca o aripă caldă
cât să prindă în frâu
calul cel negru
tropotind
la capătul dinspre ploaie al privirii
atât
cât să mă îngroape în tăceri
ca într-o firidă așternută cu maci
ca într-un chemător pântec
de mamă



Poem pentru o amintire


aș scrie un poem pentru pielea ta dulce
pentru zumzetul subțire
pentru despăturirea ei caldă
sub sărutări chemătoare
epiderma ta mătăsoasă mi se încolăcea în jurul buzelor
ca un cerc de apă pornind amețit de-a-ndaratelea
dinspre mal către matcă
până în punctul în care-l sorbea respirația mea răvășită
plină de îngeri rebeli
fugărindu-se unul pe altul cu picioarele ude
și alunecând ades în sângele meu înflorit
până la celălalt capăt al inimii
ca pe o vicleană pârtie albastră
proaspăt ninsă



Dialog neterminat cu înger


... Știi, în ochelari locuia ființa aceea.
Era stăpână pe toate. Clipeam doar când voia ea,
mă-ncruntam la comandă, lacrima venea
când ridica ea bagheta. Spiriduș, poate. Copil jucăuș. Moș? Îmi zicea: sa treacă! Și treceau camioane într-o parte și alta, se-ncrucișau între lentile,
portocalii, violete. Și-mi zicea: El!
Da, uite-l, se-apropie, pășind ca sfinții pe ape,
îi răspundeam bucuroasă. Râzi, l-ai vrut,
l-ai văzut, acum, gata, ți-ajunge!
Pitic nebun, te joci cu nopțile mele. Îl vreau
mai mult, dă-i drumul să mergă. Se-ncrunta ființa,
îmi bătea cu bastonul în ramă.
Hei, fetițo, ești zuză! Ascultă-mă, are cucuie pe frunte, deșteapto, mai șterge ochelarii,
prea vezi albastru când îți răsar comete-n oglindă. Mai plângeam, mai surâdeam, degeaba, dorul,
la naiba cu el, tot acolo. Adu-mi-l, îl rugam,
vreau eu să fie așa. Nu-l aducea.
Cioc, cioc! Te știu, ești acolo, am visat un prunc gângurind, îi mirosea burtica a piersici.
L-am sărutat peste tot... Hmmm, ai mâinile ude, ai genele ude, îți sunt stropiți ochelarii,
barba mi-atârnă muiată pe piept. Mai lasă-mă-n pace, era cuminte băiatul, a băut aseară laptele tot...
... Știi, de dimineață mi s-au spart ochelarii.


Scurt-metraj despre o stradă înfundată


se săturase să aprindă lumânări
de câte ori trecea strada
simțea un fel de usturime pe frunte
o iminentă despicare a oaselor
îi creșteau semafoare de apă
două câte două sub fiecare arcadă
i se rotunjeau pe umeri semne de circulație
proaspăt vopsite cu accesul interzis
în oricare direcție
atentă, își pipăia marginile
îmbolnăvite de rugină
portocaliul vocilor din spatele polițistului
o deranja sporadic
îi deregla vederea, își pierdea cadența
pasul se trăgea străin înapoi
de parcă l-ar fi supt
o oglindă retrovizoare crăpată de mult
îngenunchea o vreme
între dungile zebrei
își lungea umbrele degetelor hămesite
scotocea temătoare prin miezul pietrelor cubice
ca printr-un pântece plin de copii
dintr-o dată știa
aștepta înfrigurată să se înfășoare noaptea
ca o fâșie de mătase
pe bara de protecție a mașinilor
o privea cum se cuplează nesățioasă
cu faruri erecte
se simțea dulce-obosită și goală ca o frunză în apă
se bucura cu voluptate
destituindu-și sentimentele din serviciu
lăfăindu-se în fotoliile lor moi
cu tălpile ude sprijinite de zid
apoi își ștergea conturul puțin câte puțin
până când se topea ca o pasăre gri
în cerul curat de asfalt


*

obsesia iubirii
semnul plus
pe frunte în palme
pe fluierele picioarelor
cruce de trandafiri
purificându-mi răstimpurile
despărțind apele grele ale tâmplelor
sfâșietoare dorința
de a mă închide în cuvânt
umilina contopirii
cu mine însămi
uimirea de-a aluneca
Doamne
în zâmbetul Tău


________________________________________________________


Cei care vor dori să intre în posesia volumului au la dispoziție adresa de mail a autoarei: van_silvia@yahoo.com





.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!