agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4635 .



Cu \"capul în nori\"
articol [ Interviuri ]
interviu cu prozatorul Mihai Athanasie - Petrescu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Titi Cosasu ]

2006-08-08  |     | 



M-am bucurat când l-am întâlnit pe prozatorul Mihai Athanasie – Petrescu cu fragmente din romanul „Un urs în oraș” pe siteul Agonia. Atunci mi-am zis că nu ar fi lipsit de interes să vedeți ce gândea domnia sa înainte de apariția acestui roman, adică prin primăvara lui 2001.



A.G. Îmi place când povestiți că ați debutat cu o poezie pentru Moș Gerilă antedecembrist ( alias postcomunistul Moș Crăciun). Așadar, debutul?

M.A.P. Debutul literar... Dacă asta înseamnă când am produs primul text pentru un public, atunci am debutat foarte tânăr. Trebuia să-i spun o dată o poezie lui Moș Gerilă (exista un obicei prost prin anii 60, acela de a organiza serbări ale pomului de iarnă în întreprinderi și instituții, cu care ocazie era chemat Moș Gerilă, și bieții copii ai oamenilor muncii erau forțați să spună poezii ca să aibă acces la sacul cu daruri). Eu mi-am uitat poezia și, terorizat de perspectiva de a pierde cadoul, am improvizat un fel de versuri și l-am păcălit pe Moșu', ca și pe cei din public, ca dovadă fiind cărticica pe care am căpătat-o și pe care o mai am încă. Dacă vreți un răspuns serios atunci trebuie să recunosc că am așteptat 42 de ani ca să-mi văd numele tipărit în pagini de carte. Datorez acest lucru Casei de Cultură a municipiului Roșiori, și cenaclului pe care îl adăpostea în anii trecuți; aici s-a luat inițiativa editării unei antologii de autori roșioreni. Dar să menționăm aici că recunoștința mea se îndreaptă spre colegul și prietenul, domnul profesor Constantin Ciubotaru de la Liceul Economic, acela care m-a încurajat, m-a motivat și m-a îndemnat să ies în față.

A.G. Romanul dat tiparului, "Un urs în oraș" este considerat de cei care l-au citit în manuscris că va fi un boom editorial. Pentru mai multe detalii, spuneți-ne care este ideea și cum ați ajuns să scrieți acest roman?

M.A.P. Să nu ne grăbim "să vindem pielea ursului din pădure". Să-l așteptăm să iasă în oraș și să urmărim reacția eventualilor cititori. Dacă măcar o parte dintre cei care vor avea curajul să cumpere cartea nu vor regreta banii cheltuiți, atunci voi vorbi în nici un caz despre un boom editorial, dar de un mare succes personal, pentru că abia atunci aș crede eu că modesta mea încercare este chiar o creație literară. Iar pe viitorii cititori îi avertizez: nu trageți în "Urs", este animal ocrotit! Textul despre care vorbim este un roman foileton, un șir de episoade care au în obiectiv conflictul între Șeful (îmbătat de propria-i putere) și Subordonatul care reacționează într-un anume fel la deciziile, de multe ori aberante, ale superiorului. Nu este relevant, cred eu, faptul că protagoniștii sunt militari, atât în armată cât și în viața civilă există șefi și subordonați, iar raporturile dintre ei sunt asemănătoare. "Un urs în oraș" nu este o carte anti-ceva. Nu vreau să pară că aș milita împotriva comunismului, deși, istoric vorbind, acțiunea este plasată în anii stalinismului și ai ceaușismului. Eu am scris să-i spunem o... povestire, nu un text angajat. Întâmplările descrise sunt în parte reale, povestite, ba chiar unele chiar trăite de tatăl meu, dar se datorează și observațiilor personale. Poate că ar trebui să mai lămurim un lucru. Unii dintre cei care au citit fragmente din text publicate în antologie sau în revista PLACEBO mi-au spus că au perceput un efect comic. Eu nu mă cred un umorist (aș vrea eu!). Bergson explică undeva că râsul este o reacție la o rezolvare neașteptată a unor situații. Eroii mei sunt militari, iar comportamentul lor este surprinzător pentru cine cunoaște, măcar din auzite rigoarea regulamentelor militare. Efectul comic nu mi se datorează mie, așadar, ci personajelor.

A.G. Proiecte …

M.A.P. Am planuri multe și speranțe și mai multe. Să vă spun că îmi place la fel de mult să scriu texte originale cât îmi place să traduc. Am "exersat" cu două romane polițiste, "Langelot și necunoscuta" din limba franceză și "Verdict în unanimitate" din limba engleză. Ambele sunt finalizate, fragmente din ele au apărut în revistele PLACEBO și SINGULAR, dar tipărirea lor în volum este condiționată de chițibușuri editoriale, care mă depășesc. În prezent lucrez la traducerea unui roman mai amplu, o "saga" de familie, best seller a literaturii franceze a anilor '80, din păcate, nefiind sigur de șansele de a-l vedea publicat, cam lipsește motivația. Am, de asemenea, "în sertar" un număr de proze scurte, și în lucru o carte de aplicații de gramatică franceză.

A.G. Ce legătură aveți cu aviatorii, foști și actuali?

M.A.P. Să stabilim mai întâi ce legătură am cu înălțimile. Toată lumea spune despre mine că sunt cu "capul în nori". Nu pot nega. De aceea am făcut, probabil o pasiune pentru mașinile care te duc, la propriu, în nori și deasupra lor. Încă de când eram copil mi-am alcătuit o colecție de machete de avioane și elicoptere: plăcerea de a ansambla astfel de jucării o am și acum, dar din două motive nu o mai fac: soția mea este de părere că nu mai avem pe unde să le expunem prin casă, și poate că asta s-ar rezolva, aruncăm alte lucruri. Dar Kit-urile cu machete au ajuns la un preț mult prea mare pentru salariul unui profesor, așa încât bibelourile soției au norocul să rămână la locul lor. Cu timpul, pasiunea pentru mașinile de zburat s-a extins și asupra celor care le pilotează, ajungând să-i consider un fel de supra-oameni pentru curajul și măiestria de care dau dovadă, la un moment dat, prin intermediul tatălui meu, veteran din al doilea război mondial, am avut șansa să pătrund în cercul acestor eroi, aviatori care au luptat în sus-menționatul război. Mulți dintre ei sunt adevărate legende, pentru cei avizați. Acum sunt bătrâni și pe nedrept uitați, și când îi vezi nu recunoști în ei pe aceia despre care scriu atâtea cărți de istorie. Dar așteptați să înceapă să vorbească, să-și depene amintirile și veți regăsi la manșa unui G-u, unui 80 sau unui Ju, trăind aventuri extraordinare. Vă dați seama cât de onorat mă simt și câtă recunoștință le port că m-au acceptat în Asociația Aviatorilor Brașoveni.

A.G. Ce similitudini există între prozatorul - profesor de limba engleză și lumea aviației?

Nu știu dacă merit să fiu numit prozator …

A.G. Așa spun unii critici care v-au citit deja


M.A.P. Atunci, cel puțin nu cred eu înainte de a vedea prima mea carte. Profesor, da. De limba engleză, dar și de limba franceză, pentru că de-a lungul anilor au trecut "prin mâna mea" mulți elevi, și mulți dintre ei au ales la rândul lor acest domeniu și mi-au devenit colegi. O mare satisfacție pentru un dascăl. Știți că profesorul nu este numai un instructor, ci și educator. În 20 de ani de carieră am condus ca diriginte mai multe promoții (acum mă aflu în pragul absolvirii cu a treia promoție în Liceul Economic), iar printre obiectivele pe care le-am urmărit a fost acela de a insufla copiilor sentimentul patriotic. Ar putea să pară un fel da lozincă de pe vremea tovarășilor, dar nu este așa. Iar patriotism înseamnă nu numai să spui că-ți iubești țara, ci și să cunoști și să cinstești ce are ea mai bun și să o aperi la nevoie. Aici, exemplul aviatorilor luptători pentru independența României este mai mult decât elocvent, iar copiii mei din toate generațiile pot depune mărturie, ca și colegii mei, diriginți, de nenumărate evocări ale actelor de eroism ale aviatorilor pe care le-am realizat împreună, promovând astfel și una dintre prevederile statutului ASAB.
Ca să răspund la întrebare, între un om ca mine și un aviator eu nu văd mari asemănări, poate în afară de dragostea pentru zbor. Și să menționăm și datoria ambilor de a pune toate talentele și calitățile noastre în slujba patriei.


P.S. Interviula apărut în volumul « Dialoguri convexe »(vol. I), în anul 2001. Cum Mihai Athanasie-Petrescu este membru al siteului Agonia, cei interesați vor putea citi biobibliografia postata pe pagina personala.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!