agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4573 .



Privilegiul grădinarului și taina sonetelor lui Emilian Marcu
articol [ Carte ]
Colecţia: Articole de teorie si critica literar?

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Adina Ungur ]

2006-09-16  |     | 



Note de lectură: Emilian Marcu, "Privilegiul giulgiului", Editura Alfa, Iași, 2005


Dacă Francesco Petrarca înălța afectele patimei în amor la rang de artă a compunerii sonetului, William Shakespeare își elibera geniul revoltei spiritului creator cu verbalitate, atitudine și dramatismul introspecției exteriorizate în excepționale armonii de sonet, Stéphane Mallarmé și Arthur Rimbaut semnau, simbolist, sonete marcante în perioada avangardei literaturii franceze ori Edmund Spencer încerca noi forme de ritmare a silabelor sau a cuplării celor 14 versuri, poezia de tip sonet a rămas de-a lungul istoriei literare una din cele mai agreabile tipuri de poezii, expresive prin muzicalitatea formei impuse și nu în ultimul rând prin lirica impresiilor, în acest mod, valorificate. Sub denumirea sa de „sonetto”(it.) = cântecel, sonetul a evoluat începând cu secolul al treisprăzecelea, renunțând în decursul sutelor de ani la strictețea dispunerii celor 14 versuri în catrene, terține sau distihuri - după formula petrarchiană sau cea shakespeariană - cu sau fără rimă prestabilită, păstrat și preferat ca expresie a creației, întâlnit chiar și la poeții contemporani. Una dintre explicații ar putea consta în faptul că matematica sau geometria versurilor, a silabelor și a rimelor impun acestei poezii cu formă fixă, numită sonet, o melodicitate suavă în armonii, adeseori, simboliste.

Purtând semnătura poetului contemporan Emilian Marcu, prima parte a volumului de poezii Privilegiul giulgiului, cuprinde un număr semnificativ de sonetele ce vor aduce în lumină un tărâm imagistic și puternic metaforizat al iubirii, creând dincolo de atmosfera de care poetul nu se va dezice pe întreg parcursul cărții, o nesfârșită odă de armonii cântate sub menționatul piedestal. Cadențate în cele 14 versuri închinate acestui nobil și suprem sentiment, ce amintește oarecum de erosul petrarchian, dar preluând regulile formei specifice de grafie englezească a versurilor, creațiile concentrează în distihul final câte o concluzie sau o repetiție a ideii principale, ce se regăsește cu ușurință în corpusul poetic. Adeseori, atitudinea contemplativă rămâne ipostaziată în gestica încremenirii descriind plastic o fenomenologie a claustrării simbolice în sine, dar nu numai atât: "Prin două emisfere pierdute în pustie / Mă-nchizi, a câta oară, canar în colivie" ("De-atâta disperare călătorim prin spații"), "Izvor molcom sub pleoape s-a-mplinit / Tu ești demult statuie de granit!" ("Izvor molcom sub pleoape s-a-mplinit") "Paingii-n plase tandre, te leagă de o vreme / Pe mări incendiate vrea umbra-mi să te cheme" ("Pe mări incendiate de umbra ta sfioasă") "Þi-s pașii-n disperare, ca roua de pe stele / Ca fulgul de ușoară adormi în insectar" ("Papirusuri de pâclă sub pielea unui flutur"), "Și prins în chingi de ceară, pe mânuri și pe pleoape / Prin veacurile moarte voi fi purtat de ape" ("Va fi o noapte lungă sub ierburi în mișcare") sau ipostazierea în care înșiruirea de metafore înnoadă o pozitivă meditație aparținând distihului final: "Că-n hainele tăcerii ne-am îmbrăcat vină / E semn că-n crugul serii am devenit lumină" – ("E ne-mplinita roză un foc pe ghilotină"), "În viscolire visul sfârșitului se lasă / Cohorte mai de fluturi pe tâmple ne apasă" ("Visul se lasă veșted ca un sărut pe coadă").

Întâietate va avea atmosfera creațiilor lui Emilian Marcu, fie mistică, "Din nou se-nchide iarba tăcerii-n pergamente / Ecoul în atlase-i din ce în ce mai fin. / Lumina-n candelabre prin rătăciri decente se surpă în inele și-n faldul de destin" ("Din nou se-nchide iarba tăcerii-n pergamente"), fie pur descriptivă dar nelipsită de amploare metaforică, "Tristeți provinciale cuprind cu teamă burgul / Luminile-n ogive ca sapaima-n călimări / Se-ncheagă-n clipa rară, cu trupul tău, iar rugul / Prin greieri blând respiră de-absurdele plecări" ("Tristeți provinciale cuprind cu teamă burgul"), iar timpul poemelor va rămâne suspendat între constatări intime, declarații la umbra contemplărilor sau a venerării, confiând cititorului parte din tainele împlinirii insinuând o lirică a posibilului, "Iar mâna mea-n decorul ce ne-nconjoară, iată / Tot mângâie a grabă sărutul tău discret. / Tăcerile dau buzna în trupu-aprins de fată, / Cu disperarea formei ce-ncape-ntr-un sărut" ("Decor de promoroacă mi se zidește-n pleoape").

Într-un decor cu frunzare, aurării și flori, nimburi, fluturi, greieri, policandre, iubita cu trup de pâclă apare în amurg înzăpezit sau primăvăratic îmbrăcată în rochie de rouă, în lumina unei muzici celeste sau a penumbrelor dubitative ale poetului ce o venerează – iată cum putem rezuma fermecătoarea atmosferă baladescă prezentă în majoritatea sonetelor de dragoste ale lui Emilian Marcu: "Înzăpezit amurgul o vreme te respiră / Cum îngerii respiră esențe de abis /Când greierii-și trag umbra pe neștiuta liră / Și propia lor moarte, pe trup, încet au scris // Atâta fulgerare oglinda-n gând cuprinde, / Te-nchide cu tristețe în rece ochiul ei, / Frumoasa doamnă toamna încă-un păcat ne vinde / Cu disperarea frunzei căzândă în cercei. // Culorile-n vibrare ca lire-n reci acorduri / Se clatină, duc zarea-n oglinda unui vis / Când greierii-și trag umbra peste surpate poduri. / De iarbă și de brumă iar taina ne-a proscris. // Atâta fulgerare-n oglindă te încape / Frumoasă doamnă toamna ți-e umbra ape, ape." ("Înzăpezit amurgul o vreme te respiră").

Deși în majoritate numerică, poezia de dragoste nu este abordată exclusiv ca tematică de poetul Emilian Marcu, ci volumul cuprinde și sonete cu trimiteri livrești, de pildă la Ana Karenina, în Sunt trenurile moarte în gări pierdute-n spații sau sonete cu tentă religioasă, Prin atâtea mii de fire.

Mergând mai departe de distihurile finale, cele ce rezumă esența ideatică a sonetelor, abundența procedeurilor stilistice repetitive, uneori pare a îngreuna lectura discursului, cum ar fi în sonetul Pecetea gurii tale în nopți de așteptare, sintagma „pecetea gurii” apare de patru ori, iar „trupul” e prezent de trei ori în aceeași compoziție, deși aceste formulări au intenția accentuării unui moment sau îndeplinesc rolul de întregire a atmosferei poetice.

Amintind de peisagistica lui Pablo Neruda unde tumultul vieții pulsează în vegetație și însuși sufletul poetului devine un spațiu al frământărilor vădite, în ciclul delor 20 de taine ale Grădinarului alegoriile, simbolurile sau metaforele plastice vor compune în declarația sau relatarea câte unui discurs poetic cu pătrundere în aceleași spații mistice ale tainei mărturisite de poet, de pildă, taina nopții de Sânziene așteptată și privită dintr-un cuibar sub lanul de rouă, Întâia taină a Grădinarului, despre desăvârșire sau fotosinteza și evoluția lumii privite de la nivelul bobului de grâu A doua taină a Grădinarului sau misterul preparării unor vopseluri pentru gânduri și sămânța miraculoasă prin care oamenii vorbeau la distanță Taina a cincea sau despre visul îngropat în marile cărți.

Deși, aceste poeme ale ciclului tainelor sunt construite în mod diferit de clasicele sonete, vom recunoaște aceeași dispoziție poetică în aceleași tablouri suave, mitice, baladești ce reîntregesc aventura cunoașterii în călătoria de la firul ierbii și până la destăinuirile misterelor cosmice, pe un deosebit tărâm imagistic, artă a descrierii, în care poetul Emilian Marcu, excelează: "Căutam, înspre tine cărările veșnice/ Mâinile-n rugă deveniseră sfeșnice!", ("Taina a douăzecea".)



(Articol publicat în Revista Argos, numarul 14, septembrie, 2006)
http://www.freewebs.com/revistaargos/index.htm




Adina Ungur,
iulie 2006

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!