agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4358 .



Demonul sinceritatii sau \" who\'s affraid of the
articol [ Internet ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [povestasul ]

2001-09-13  |     | 



Demonul sinceritatii
Sau “Who’s affraid of the big bad woolf?!”

Inainte de a elucida dilema “ bataii rupte din rai” si a “ iadului pavat cu intentii bune” va trebui sa fac o marturisire: “ I’m not affraid neither of Virginia or the big bad woolf!”
In basmele traditionale, lupul este o fiinta parsiva, mai degraba vicleana decat fioroasa care isi castiga existenta inseland aparente, trisand si folosind travestiul. Nu doar “Capra cu trei iezi” ci si “Scufita rosie” sau “ Cei trei purcelusi” ni-l prezinta pe lup deghizat in precupeata, gospodina, mamica sau bunicuta. De ce tocmai lupul? Pentru ca este un animal inteligent. Pentru travestiuri sunt necesare anumite abilitati cum ar fi: ingeniozitatea, mimetismul, un oarecare rafinament in arta disimularii, dar mai ales capacitatea de-a intruchipa credibil niste aparente false. Lupul in esenta e un micinos sincer. Un fel de mitoman. Nu e un simplu actor al inscenarilor, ci se transforma el insusi in personajul pe care il intruchipeaza fictiv. In “Capra cu trei iezi isi ascute dintii” isi modifica bunaoara propriile caracteristici in scopul realizarii unui simulacru cat mai reusit. Lupul se metamorfozeaza asemeni demonilor, capatand “chip benefic” pentru a seduce, insela si in cele din urma silui fiinte inocente si neajutorate. Viclenia lui ( nu degeaba e ruda cu vulpea) e insa una malitioasa si rauvoitoare spre deosebire de cea a vulpii care e mai degraba aceea a unui farseur pus pe sotii. Vulpea isi foloseste simtul ludic in timp ce lupul e cinic. Prototipul lupului corespunde acelui tip psihologic al “ sincerului ipocrit” schitat cu mult fler de Ortega Y Gasset. Sinceritatea ipocriziei lui consta in faptul ca desi disimuleaza, construindu-si artificial o mutra bonoma isi pastreaza in esenta intentiile malefice. Mai pe romaneste – “ isi schimba parul, dar naravul ba.” Un ipocrit autentic nu e niciodata sincer, ci oportunist, snob si monden. Cauta sa faca o impresie buna in functie de mediul ambiant in care se afla. Nu are personalitate si nu urmareste vreun scop ascuns. Vrea doar sa se integreze si sa obtina privilegiul de-a barfi fara sa fie barfit. Ipocritul sincer, insa, isi premediteaza miciunile urmarind un scop precis si sfarseste prin a se imbata cu ele sau prin a se identifica pana la confuzie cu masca personajului in care s-a deghizat. Lupului din “Scufita Rosie” incepe sa-i placa in patul bunicii, sa se simta confortabil… ca la el acasa. Din nenorocire, desi se simte agreabil in pijamaua babutei, instinctul il obliga la rautati si sfarseste prin a fi victima unor conflicte interioare in care intotdeauna invinge instinctul. Va sa zica, in ultima instanta, isi atinge scopul malefic impotriva vointei lui. E un damnat. Natura ii tradeaza inscenarile - altminteri extrem de reusite. Tocmai sinceritatea il da de gol.
Lasand deoparte fabulele voi mentiona cateva adevaruri sumbre si paradoxale legate de sinceritate.
Exista in semantica sinceritatii o incarcatura pozitiva nemeritata, insusita ilicit datorita falsei antinomii sinceritate - minciuna si a frecventei confuzii care se face intre sinceritate si onestitate. Opusul minciunii este adevarul. Antonimul onestitatii este ipocrizia. Sinceritatea n-are nici o legatura directa nici cu onestitatea nici cu adevarul. Foarte putini sunt criminalii in serie “ nesinceri” si practic nu exista mitocani, toparlani, mahalagii, violatori care sa se comporte sau exprime altfel decat sincer. Ipocrizia s-a nascut odata cu cultura. Nu vreau sa se inteleaga de aici ca recomand ipocrizia ca fiind in esenta un lucru bun. Dar nici nu pot pleda pentru sinceritate fara sa atrag atentia asupra imensului pericol pe care il reprezinta moralmente “ eschiva “ prin sinceritate. Nu e nimic moral in a fi sincer ( oho, cat de multi sunt cei care cred asta)… iar “ adevarul” este o categorie filosofica sau o stare de fapt cuantificabila prin probe experimentale, un atribut al cunoasterii mistice, o concluzie trasa in urma unei expertize juridice, orice numai sinceritate nu. Sinceritatea este doar o forma de libertate, o optiune pentru un tip de marturisire necenzurata. Sinceritatea poate distruge, poate instiga la crima sau nedreptate ( Hitler era cu siguranta sincer), poate jigni sau mistifica, poate calomnia, sinceritatea poate vehicula minciuni. Nu arareori s-au iscat polemici in jurul ideii de “ cenzura morala”. Aceasta cenzura este un atribut al spiritului, o calitate a fiintei civilizate de a-si controla discursul verbal, limbajul gestual si comportamentul. Nu avem nici un fel de ratiuni pe care sa ne intameiem convingerea ca sinceritatea ar fi o pilda de moralitate. A-i spune sincer unei femei “urate” ca e urata sau unui prost ca-i imbecil nu e un act moral ci o grosolanie. Sinceritatea poate “naste monstri”. In acest punct revin la parabola iadului pavat cu intentii bune. Literatura pseudeo-filosofica si pseudo-liturgica ni-l infatiseaza pe diavol poleit in farmece iluzorii. Diavolul este numit in Apocalipsa dupa Ioan – Acuzatorul. Cel care in viata ne ispiteste, iar la Judecata ne arata cu degetul. Cel care ne instiga ipocrit, asemeni lupului din “Scufita rosie”, dar ramane in esenta sincer si ne condamna pentru pacatele noastre. Mai mult, pacatele noastre au fost initial ale lui si sfarsim prin a le impartasi cu el. Diavolul e invidios pe bruma noastra de puritate si ne corupe.
Dat fiind ca nu sunt un spirit mistic voi folosi toate aceste trimiteri sub forma de parabola. Diavolul este cel mai lucid si mai viclean dintre noi. Diavolul este cinicul ispititor, calaluza oarba, individul malefic si pervers care ne corupe prin iluzie. Cel care practica travestiul. Cel care poate argumenta orice. Avocatul fara crez. Intelectualul fara inima. Diavolul este pacatosul care ne acuza de propriile lui pacate. Vinovatul care arunca asupra noastra vina lui.
Mai explicit, fiecare impostor, borfas, barfitor identifica si adulmeca latent la ceilalti resusele potentiale de-a savarsi pacatul sau caracteristic. Viciosul vede in jur doar vicii, obsedatul sexual doar “ femei fierbinti”, hotul traieste paroxistic spaima ca ar putea fi jefuit, mincinosul este persecutat de ideea ca e trisat si mintit, impostorul are fobia imposturii, iar ticalosul e convins ca nu exista bunatate. Sistemul de adaptare al organismului psihic se bazeaza fundamental pe acest mecanism al proiectivitatii. Empatia nu s-ar putea produce altcumva. Proiectam asupra celorlalti propriile noastre adevaruri ( subiective), iar sinceritatea nu este altceva decat reflexia exterioara a acestor adevaruri pur personale. Jung demonstra cu maiestrie ca Hitler suferea de un complex de inferioritate pe care il atribuia evreilor. Pe undeva era constient de povara “inferioritatii” lui si incerca sa se descotoroseasca de ea aruncand-o asupra tapului ispasitor. Sinceritatea isi cauta scuze….isi cauta alibiuri, isi cauta un punct de sprijin intangibil in ea insasi. Sinceritatea care imputa tradeaza de fapt natura secreta a unor hibe, neajunsuri, tare pe care acuzatorul, in efortul de-a le camufla, si de demasca prin faptul ca le focalizeaza obsesiv in comportamentul celorlalti. Caracterul obsesiv al invectivelor sinceritatii deconspira calcaiul lui Ahile, revendicativul. Daca Hitler n-ar fi fost obsedat de “superioritate” complexul lui de inferioritate n-ar fi iesit la suprafata. Daca hotul n-ar fi obsedat de jafuri, ar parea negustor cinstit. Daca lupul n-ar fi obsedat de “ Scufita Rosie” n-ar mai fi lup ci precupeata si-ar vinde vulpii coada ursului din padure.
Sinceritatea asadar e deopotriva o calitate, dar poate fi si poleiala unui viciu. Atentie asadar la aparente, travestiuri si la discursul avocatilor sinceritatii. Excesele sunt intotdeauna nocive, iar parul si urechile prea lungi ii pot trada!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!