poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8261 .



„În Afganistan și Bosnia, sunt cunoscut ca un caricaturist de front”
articol [ Creatie ]
ne-a declarat Cristi Vecerdea CRIV, maestru internațional al caricaturii

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Noru ]

2004-09-14  |     | 



Primul (și deocamdată, singurul) caricaturist de front din România, cunoscut ca atare în zonele fierbinți din Afganistan și Bosnia, este consacratul artist Cristi Vecerdea – CRIV. Lugojean de adopție, Cristi s-a născut la 24 ianuarie 1959 la Sibiu, a absolvit Academia Militară și a devenit manager al Cercului Militar Lugoj și director al Galeriei „Armi” din municipiu. Membru al Asociației Caricaturiștilor Profesioniști din România, CRIV a publicat în peste 30 de reviste din țară și străinătate, fiind colaborator al Trustului de Presă al Armatei. Lucrările sale au fost expuse în Austria, Italia, Franța, Danemarca, Norvegia, Grecia, Turcia, Bosnia, Afganistan etc.
A obținut peste 40 de premii în țară (amintim doar Premiul Asociației Caricaturiștilor din România – 1998, Premiul Municipalității București – 2001; Premiul Special al publicațiilor militare – 2001 și 2002; Marele Premiu al Trustului de Presă al Armatei – 2003 și 2004) și în străinătate (Premiul Asociației italiene pentru Cultură și Sport – Padova, Italia, 1994; Istambul Metropolitan Municipality Special Prize - 1994; Premiul expoziției tematice „Deception of the Century” – Palm Day, Florida – 2001). Deține recordul Festivalului Internațional de umor, desen și caricatură de presă – Orleans, Franța, 2001.

La noi, caricatura e încă văzută ca o sperietoare…

- Cristi, ce reprezintă, de fapt, caricatura? Te întreb asta pentru că majoritatea românilor, care se pricep așa de bine la fotbal și la politică, cred că sunt pe deplin lămuriți și în acest domeniu…
- Mă văd nevoit să vă dau un răspuns în două părți, adică ce reprezintă la „noi” și la „ei”. În Occident și nu numai, caricatura este asimilată în rândul artelor plastice. În Belgia, Franța etc. sunt caricaturiști care trăiesc din creația lor și trăiesc destul de bine. În Danemarca, unde am fost recent, există mari caricaturiști care se exprimă în presă, dar stilul acesta de a desena în mijlocul oamenilor nu este practicat. Caricatura la noi este privită altfel, ca o sperietoare, o formă de critică a la „gazeta de perete” sau în ziar. Dar caricatura are diferite aspecte și forme de reprezentare, prin sculptură, pictură, tuș, modelaj, etc. Deci, este o artă complexă, care încă suferă din cauza mentalității românului, care se sperie sau se supără dacă i se face o caricatură…
Caricatura este reprezentarea unui caracter, cel puțin la portrete scopul principal este scoaterea în evidență a caracterului unui personaj, a unui model viu. Cel puțin 70% din valoarea unei caricaturi o reprezintă redarea privirii, pentru că spiritul este trădat de privire. Îți dai seama de caracterul omului după felul cum privește.

O caricatură bună face cât un articol incendiar

- Totuși, au început și la noi să apară caricaturi pe prima pagină a ziarelor…
- Faptul că presa începe să acorde atenție caricaturii este un semn bun. Înseamnă că presa noastră se apropie de cea occidentală, recunoscând valoarea și forța caricaturii. Sunt fericit că Trustul de Presă al Armatei, al cărui colaborator sunt (n.r. – și, în curând, angajat) acordă mari spații caricaturii, inclusiv pe prima pagină. Se folosește bine momentul de a o implanta lângă un text sau comentariu, având mare priză la cititori. Doi ani la rând am fost răsplătit pentru valoarea acestor caricaturi prin Premiul Trustului de Presă al Armatei. Sunt convins că o caricatură poate să țină locul unui articol incendiar și poate să spună foarte multe. Depinde cine o privește și cum îi înțelege mesajul.
- Ce tehnică de lucru abordezi în caricatură?
- Tehnica este a pastelului colorat, care îți dă și o anumită viteză de execuție. De obicei, unde mă așez, îmi creez în așa fel spațiul încât publicul să poată viziona și din spate modul de lucru. La început, unii se sperie de caricatură, dar, după ce văd aranjamentul culorilor și iau cunoștință despre această tehnică, devin interesați și chiar doresc să aibă o asemenea caricatură. Folosesc o cretă colorată specială, „pastel Parigi” (pastel parizian), care oferă multe satisfacții în modelarea unui chip și prin aranjamentul coloristic. La sfârșit, fixarea se face cu ajutorul fixativului de păr. Mulți mă întreabă la început ce fac cu fixativul, deoarece eu nu prea am păr, iar eu le explic că este pentru „fixarea părului”… de pe caricaturile lor.

Caricaturiștii africani îl "simt" perfect pe Caragiale

- Ca membru al Asociației Caricaturiștilor Profesioniști din România, ce ne poți spune? Se poate vorbi de o comunitate artistică a caricaturiștilor români? Cât de des vă întâlniți, ce relații sunt între voi?
- Asociația de care vorbeai nu știu în ce măsură există, din mai multe motive. Practic, sunt mai multe asociații de caricaturiști în România, unele afiliate FECO (Federation Europeene Cartoon Organizations) sau la CRN (Cartoon Recht Networtk). Faptul că fiecare caricaturist și-a găsit o afiliere nu e așa important, esențial este că avem caricatură românească de valoare. În țară, întâlnirile noastre sunt, de la o vreme, mai rare, dar de obicei unde se organizează un salon de caricatură sau un festival de umor, se reunește ce are mai tare caricatura românească la ora actuală. Amintesc aici Festivalul „Constantin Tănase” de la Vaslui, care se va desfășura la sfârșitul lunii septembrie, zilele acestea are loc un nou festival de caricatură la Siret… Mai este o manifestare similară la Ploiești, sub egida Zilelor „Ion Luca Caragiale”. În ultimii 2-3 ani acest festival a reunit pe simeze lucrări consacrate operei lui Caragiale, la care participă și caricaturiști africani, ce se dovedesc mari cunoscători ai acestui autor, ce se dovedește universal. Mai avem la Călărași Festivalul „Dictatura libertății”, ajuns la ediția a III-a, sponsorizat, în parte, de Ștefan Bănică junior. Voit sau întâmplător, ne mai întâlnim peste hotare, pentru că trebuie spus că nu există nici un festival internațional fără un premiant caricaturist român.
- Cine sunt animatorii festivalurilor de caricatură din România de azi?
- Îi amintesc pe Cristian Topan, președintele FECO pentru România; pe Nicolae Ioniță, din Ploiești, afiliat la CRN; pe Mihai Pânzaru – PIM, de la Suceava; pe Gabriel Bratu de la Craiova, decanul de vârstă al caricaturiștilor din România; la București activează Albert Poch, care e și președintele Asociației Caricaturiștilor Profesioniști; un inimos și mare prieten al caricaturii este Mircea Cavadia de la Reșița, care organizează Memorialul Valentin Silvestru în fiecare toamnă (unde sunt invitați scriitori, caricaturiști și epigramiști), Cornel Udrea de la Radio Cluj, cunoscut scriitor umoristic, (care organizează festivalurile de umor și caricatură de la Vaslui, Siret și Fetești, dovedindu-se un foarte bun observator al umorului românesc, fără a accepta kitsch-urile sau compromisurile), Ștefan Popa Popa’s de la Timișoara etc.

Galeria „Armi”, deschisă tinerilor artiști și experimentelor inedite

- Ești și directorul unei galerii de artă foarte active, Galeria „Armi”. Ce ne poți spune despre această inițiativă de succes?
- Ideea galeriei „Armi” s-a născut în iarna anului 1997, iar inaugurarea a avut loc în august 1998. De atunci au avut loc numeroase expoziții ale unor tineri, care nu sunt profesioniști, dar care au un cuvânt de spus în artă. O parte din expozanți au urmat facultățile de arte plastice și mulți dintre ei s-au realizat apoi în acest domeniu. La inaugurarea din 1998 au fost prezentate lucrări din colecția CRIV și caricaturi aparținând lui Ștefan Popa Popa’s și maeștilor francezi Russo și Marchoisne. La „Armi”, au mai expus pictorii italieni Marcella Marrone și Fortunato Garzelli, pictorul timșorean Mihai Olteanu, fotograful Trustului de Presă al Armatei, Eugen Mihai (cu instantanee realizate în Angola, la bazele românești de menținere a păcii) etc. Inedită a fost demonstrația de bucătărie italienească a maestrului Guerrino, din Italia, dar și expoziția de ceramică daneză în tehnică „raku”, de anul trecut, din octombrie. Este vorba de o ceramică pe care danezii au redescoperit-o după mulți ani. Expoziția a fost însoțită și de o lecție practică a modului cum se realizează această ceramică, apoi toți vizitatorii au trecut pe la cuptorul electric și și-au confecționat câte o piesă de ceramică, pe care au păstrat-o ca amintire. În luna octombrie a acestui an, în colaborare cu Forumul Democrat, vom organiza a doua expoziție de ceramică cu glazură specific daneză, demonstrând că relațiile noastre nu înseamnă doar acțiuni umanitare, ci și schimburi culturale. Așadar, Galeria „Armi” este cunoscută și peste hotare.
- Apropo de relația cu danezii, ce este Forumul Democrat Danez, al cărui singur membru din România ești, după câte știu eu?
-Forumul Democrat Danez este o organizație ne-guvernamentală, axată îndeosebi pe ajutorarea unor instituții din România și, bineînțeles, și din Lugoj. Participarea danezilor la acest Forum este benevolă și fiecare își aduce o contribuție la strângerea de fonduri sau diverse materiale care, o dată pe an, sunt trimise la case de copii, instituții sociale precum „Îngerii Speranței” din Lugoj, Casele de copii din Găvojdia și Lugoj, spitale, Școala Sportivă din Lugoj etc. deci, Forumul se ocupă cu acte de caritate.
- Poate că ar trebui să ne spui câteva cuvinte și despre animatorul acestui proiect, destul de puțin mediatizat față de importanța serviciilor pe care le aduce comunității.
- Sufletul acestei organizații este Ole Winther Sorensen, fost profesor la mai multe școli din Norresundby, localitate aflată în imediata apropiere a orașului Aalborg. Este un danez care, pot să spun, reprezintă un monument al democrației. Prezent în țara noastră de peste un deceniu, a vizitat de nenumărate ori România, stabilind contacte cu o seamă de școli și licee, inclusiv din Lugoj; le-a vorbit tinerilor despre experiența democratică a Danemarcei, la modul firesc, fără a da impresia că ține o prelegere. Dl. Sorensen este un om foarte simplu și adaptabil mediului românesc, nu l-am văzut niciodată nervos sau să se plângă de ceva, rezolvă problemele cu forte mult calm, poate cu prea mult calm (!) și este un prieten al Lugojului și al României. Mă gândesc că ar merita cu prisosință titlul de Cetățean de Onoare, pentru că lucrurile făcute cu atâta modestie tind să treacă neobservate de către autorități. Este păcat ca un om ce străbate 2.000 km de câteva ori pe an să nu fie recompensat măcar cu un titlu onorific.

Anul acesta, somonul a biruit pescarul…

- La rândul tău, ai dat dovadă că te poți integra cu brio în peisajul nordic. Ce ne poți spune despre ultima ta „expediție” în Danemarca și Norvegia?
- Este a patra oară când sunt invitat de Forumul Democrat să petrec o vacanță prelungită în Danemarca. Nu m-am dus niciodată ca simplu turist, ci ca membru al acestei organizații, cu un scop clar, bine definit, acela de a contribui la strângerea de fonduri pentru Forum. Aceste fonduri le-am strâns prin intermediul caricaturilor făcute în Danemarca. A fost o onoare și o mândrie pentru mine să pot vizita această țară, unde populația are o mentalitate cu totul diferită de cea românească. Pentru noi, este încă greu să te adaptezi unui mediu în care regula o constituie liniștea și civilizația și bunul simț. În Danemarca, am expus în multe locuri publice, dar și în zone frecventate de turiști, cum ar fi plaja de la Hune, unde am fost inclus, cu caricatură, în programul unui festival internațional de sculptură în nisip. Pentru mine, care nu știam că nisipul se poate sculpta, a fost un lucru inedit (este un nisip special). Turiștii prezenți, atât danezi, cât și străini, au privit cu interes caricatura mea (mai ales că o înțelegeau ușor, fiind vorba de personalități internaționale) și mulți au dorit să-și facă și portrete. După partea artistică, a urmat o expediție la pescuit de somoni în Norvegia, expediție scumpă pentru buzunarul unui danez, darmite al unui român… La ei, pescuitul de somoni e văzut ca un sport aflat la limita artei, din care câștigă cel mai bun: ori pescarul, ori somonul. Anul acesta mai mult a câștigat somonul, pentru că în Norvegia nu a plouat, a fost o vreme chiar frumoasă, aproape de temperaturile noastre vara. Totuși, a fost o experiență plăcută și interesantă.

Arta în stradă e o meserie în Italia!

- Stând așa mult în Danemarca, cred că ai devenit și tu un pic danez, în sensul că te-ai dovedit capabil să duci un proiect început până la capăt. Relația cu orașul italian Bassano, în care ai jucat rolul unui adevărat ambasador al artelor, este edificatoare în acest sens.
- În anul 2000, am fost invitat la Festivalul de Artă în Stradă de la Bassano del Grappa, un oraș-stațiune din nordul Italiei. Așa cum îi spune numele, festivalul se desfășoară în mijlocul mulțimii și pot spune că seara este o mare aglomerație de oameni care sunt curioși să vadă ce fac artiștii în stradă. Pe lângă jongleuri, clowni, mimi, sunt tot felul de artiști care încântă publicul într-un mod specific italian. Acești artiști de stradă trăiesc doar din ceea ce fac, pentru ei nu este un hobby, arta în stradă este o meserie în Italia. Am cunoscut desenatori, portretiști care îmi mărturiseau că trăiesc din arta lor și umblă peste tot unde se desfășoară astfel de manifestări, specifice Italiei. Nu știu dacă la noi s-a putea face așa ceva, pentru că ai noștri nu s-au obișnuit încă să privească un artist în stradă, pe care-l consideră un cerșetor. La noi, există mentalitatea că marii artiști se nasc în galerii, eu vă spun că în Italia marii artiști se nasc în stradă și trăiesc pentru public și prin publicul căruia i se adresează.
Vă spuneam că sunt la a patra participare, iar în acești patru ani am reușit să realizez și alte contacte cu diferite asociații din Bassano, cum ar fi Asociația Pro Bassano, care organizează acest festival și AISOL, asociație reprezentată de jurnalistul și scriitorul ferdinando celli, prieten al lugojenilor, care a scris cartea „Drum bun”, volum bilingv, în italiană și română, în care face referire directă la Lugoj și România. Este o carte în care țara noastră, văzută ca „țara perdelelor albe”, are o parte de o descriere foarte frumoasă. Prin aceste asociații, am reușit să aducem la Lugoj, la diverse manifestări (festivalurile internaționale corale sau teatrale) trupe și artiști din Italia, iar, la rândul nostru, să le întoarcem vitzita. Amintesc aici succesul repurtat de Corul „Ion Vidu” la Bassano, anul acesta a fost și Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” cu sceneta „Soarele și Luna”, ceva specific românesc, folclor ci măști tradiționale, care a a trezit un mare interes din partea publicului, care a aplaudat nu la scenă deschisă, ci la „piață deschisă”. După ultima reprezentație, o parte din măști au fost cumpărate de italieni, care le-au văzut ca pe ceva foarte inedit. La anul, și ansamblul folcloric „Ana Lugojana” va fi prezent la niște manifestări de gen în Bassano, iar relațiile vor continua, pentru că și noi și italienii aparținem culturii europene.

Cum l-am „predat” pe Ben Laden americanilor…

- În afara Festivalului de Umor, Caricatură și Desen de Presă de la Orleans (ediția a treia, 2001), unde ai bătut recordul de caricaturi solicitate de public (142 în două zile), ai colindat și în locuri mult mai primejdioase…
- Da, sunt cunoscut ca un caricaturist de front, pentru că am fost în zone de conflict precum Bosnia sau Afganistan. Am făcut caricaturi soldaților și ofițerilor prezenți în misiune acolo. În Bosnia am fost de două ori, în 1997, la Zenica, unde erau trupele românești și în 1999, la Sarajevo, într-o bază NATO. Aici, pe parcursul a trei zile, am desenat tot ce s-a putut desena. Am aflat că, după plecare, fusesem căutat de americani, pentru a mă duce și în alte locuri, de exemplu la Tuzla, unde era o bază de gradul zero, adică militarii de acolo nu prea puteau părăsi baza. Ca semn de recunoaștere, în Afganistran mi s-au furat cinci caricaturi de către americani, iar a doua zi, comandantul bazei din Kandahar, colonelul Garett, mi-a conferit Medalia Comemorativă „11 septembrie” și o diplomă prin care eram felicitat pentru felul în care am contribuit la ridicarea moralului trupelor din zonă.
Am fost de două ori în Afganistan, în iunie 2003 și în ianuarie 2004. Trebuie să vă spun că, față de militarii americani și francezi, românii erau primiți mult mai bine când se deplasau în satele afgane. Ai noștri mergeau totdeauna cu un mic cadou – creioane, caiete și alte rechizite pentru școlari, iar copiii afgani, care sunt dornici să învețe, apreciau îndeosebi astfel de lucruri.
Americanii au fost foarte interesați de ceea ce am făcut, unii mi-au declarat chiar că, deși aveau toate condițiile să-și desfășoare activitatea acolo, caricatura e singura amintire plăcută pe care o au din Afganistan.
Partea amuzantă a ultimei expediții în Afganistan a fost când i-am propus ministrului Ioan Mircea Pascu să-l predăm americanilor pe Ben Laden, acesta fiind, bineînțeles, o caricatură. Ministrul a acceptat și i-am oferit-o comandantului american, care s-a amuzat, consemnând faptul că românii au reușit să-l „predea” pe Ben Laden americanilor!





.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!