poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8007 .



În căutarea ghemului de aur de la capătul firului de lână netoarsă
articol [ Carte ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Oriana ]

2004-11-13  |     | 



              Acum doi ani, am căutat pe calculatorul unei librării pe internet noi apariții editoriale de-ale lui Umberto Eco și scrieri cu tematică similară celei din Pendulul lui Foucault, Serenditipities și Numele trandafirului, sau ceva legat de alchimie și misterele catedralelor. Așa am găsit romanul autorului brazilian Paulo Coelho, Alchimistul și am citit pe nerăsuflate povestea lui Santiago, un tînăr păstor spaniol, ce pleacă în lume pentru a-și găsi fericirea. Și cum frumusețea unei călătorii nu constă numai în atingerea țintei de la capătul ei ci și în bogățiile descoperite și împărtășite cu tovarășii de drum, Santiago își urmărește visul alături de personaje enigmatice, ajungînd să străbată deșertul pînă la piramidele Egiptului. Firește, în final am aflat că adevăratele comori sunt în chiar sufletul protagonistului și au coodonatele plaiurilor natale.
       Intrigată de faima autorului, mi-am pus întrebarea: oare a fost cu adevărat scris în stele (maktub) că Paulo Coelho va deveni un scriitor celebru? Judecînd după succesele de librărie ale romanelor sale Alchimistul, Al cincilea munte, Veronica se hotărăște să moară, La rîul Piedra am șezut și-am plîns, Diavolul și domnișoara Prym, Unsprezece minute, și altele, este suficient să ai un țel în viață pe care să îl urmezi cu perseverență și cu inima deschisă, și o să reușești! "Împlinirea Legendei Personale e singura ta îndatorire. Cînd vrei ceva, tot Universul conspiră la realizarea dorinței tale." (Alchimistul)
       Paulo Coelho este unul dintre cei mai citiți și influenți autori contemporani. El este comentat acerb de critici și prețuit necondiționat de milioane de cititori din întreaga lume. Astfel, romanele sale au fost traduse în peste 55 de limbi, tipărite în peste 35 de milioane de exemplare și distribuite în cel puțin 140 de țări. A fost prezentat ca fiind un fenomen editorial în New York Times, sau “un fenomen al culturii de masă, un alchimist al cuvintelor.” [1] Și pe bună dreptate i se face această reclamă avînd în vedere la ce sume impresionante au ajuns vînzările romanelor sale, încît nu mai știi ce l-a consacrat, valoarea sau reclama? Dar, ce anume a cucerit inima milioanelor de cititori și este cu adevărat valoroasă opera sa? Evident, părerile sunt împărțite.
       Romanele lui Paulo Colho sunt redactate într-un limbaj simplu, se adresează unui spectru larg de cititori, fără bariere legate de vîrstă, educație, religie sau naționalitate, cărora le răspunde la întrebările existențiale și metafizice cele mai prozaice. Autorul însăilează o călătorie spirituală cu sens ușor de urmărit și destinație materială accesibilă, la capătul căreia personajele sale se regăsesc împlinite sub o multitudine de aspecte. Povestirile sale alină și inspiră, oferă motivații plauzibile și alternative inițiatice la drumul de urmat spre comori de înțelepciune și mulțumire, folosind elemente compoziționale cu succes asigurat, sunt basme moderne ale căror protagoniști au veleități legendare. Oricine ar putea avea același succes dacă ar alege un subiect fierbinte pe care să îl expună cu simplitate cuceritoare, și să i se facă o reclamă corespunzătoare. Deci, să nu ne mire că romanele sale “au devenit subiecte de dezbateri sociale și culturale. Ideile, filozofia și subiectele tratate în cărțile lui reflectă aspirațiile a milioane de cititori care își caută calea în viață și noi moduri de a înțelege lumea.”[1] Astfel, la granița pendulatorie dintre comercial și valoros, romanele lui Paulo Coelho le întrece în faimă chiar și pe cele ale lui Danielle Steele.
       Cărțile lui Coelho coonstituie lecturi lejere și antrenante pentru călătoriile lungi și plicticoase, cu avionul, trenul sau autobuzul, sau pentru după-amiezile ploioase din concedii, deoarece “au același mecanism de generare precum telenovelele (și același succes, ca să fim sinceri pînă la capăt)”[2]. Chiar și celor ce se vor declara nemulțumiți de așa o “lectură ratată”, le-aș semnala că dincolo de final există ceva ce le-ar putea incita interesul pentru studiu; mă refer la acele subiecte ce rămîn doar sumar enunțate și schițate.
       Dar să le analizăm pe rînd. Romanul Al cincilea munte, prezintă evenimente din viața sfîntului prooroc Ilie, refugiat temporar în Fenicia cînd prințesa feniciană Isabela, noua soție a regelui israelit Ahab, poruncește să fie omorîți toți profeții ce refuză să se închine zeului păgîn Baal. Orașul în care se ascunde de mînia reginei este asediat și distrus de asirieni și toate speranțele și aspirațiile sale sunt puternic zdruncinate. Numai credința îl ajută să scape și să-și împlinească “legenda personală”. Ceea ce ne rămîne în urma acestei lecturi este o suită de imagini inedite despre viața locuitorilor marilor orașe feniciene din secolul 9 î.e.n. Aceștia cunoșteau numerele, citeau în stele și foloseau alfabetul grec de aproape două sute de ani! Iată un subiect despre care aș fi dorit să aflu mai mult!
       Deși părea să aibă tot ce își poate dori o tînără fermecătoare, Veronica se hotărăște să moară și înghite o supradoză de somnifere. Se trezește într-un ospiciu unde i se spune că nu mai are de trăit decît o săptămînă datorită unor complicații la inimă. În timpul rămas, Veronica descoperă motive fascinante pentru care merită să își trăiască ultimele zile din plin, eliberată de inhibiții și angoase, deoarece conform unei zicale spaniole "A trăi cu frica, înseamnă a trăi pe jumătate"[3]. Dincolo de toate aceste aspecte telenoveliste, în povestea cu final fericit a Veronicăi, facem cunoștință cu ceilalți locatari ai spitalului și aflăm lucruri surprinzătoare și interesante despre boala insidioasă și la modă a timpurilor moderne, depresia. Este vorba despre deprimarea pe care majoritatea civilizației tehnologice o manifestă și pe care din motive lesne de ghicit se străduiește să o reprime pînă la punctul în care ea, boala, suprimă temelia voinței și dărîmă bariere fizice foarte solide. După lecturarea romanului am căutat articole despre depresie. Nu bănuiam că boala acesta este atît de răspîndită și de îndată ce am început să vorbesc despre ea în cercurile de prieteni și colegi, am aflat și alte lucruri surprinzătoare. Încă un subiect incitant lăsat deschis.
       Romanul Diavolul și domnișoara Prym se autodefinește printr-un citat ce reprezintă chiar coloana sa vertebrală din punct de vedere ideatic și al acțiunii: "Infernul lui Dumnezeu este tocmai dragostea lui pentru oameni, fiindcă atitudinea oamenilor îi transformă în chin fiecare clipă a vieții sale." Astfel, locuitorii micului oraș Viscos realizează ceea ce este mai bun în ei cedînd prin frică, lașitate și lăcomie, răului cu care îi ispitește diavolul prin intermediul domnișoarei Chantal Prym, unica reprezentantă a tineretului local, și a cărei viață se desfășoară între tentația viselor, motivația și capacitatea de a le urma și împlini. Cartea culminează cu trecerea testului menținerii integrității umane la care Chantal este supusă împreună cu locuitorii Viscosului.
       Toate aceste eșecuri experimentate de un cititor sau spectator cu gusturi educate au o rădăcină comună: simbolistica superficială și “narațiunea contaminată de sfaturi și locuri comune.”[4] Scrierile lui Paulo Coelho au un deznodămînt ușor forțat spre partea pozitivă a lucrurilor și ne dezamăgesc prin desuetitudinea notei moralizatoare. În împrejurările create de Diavolul și domnișoara Prym, prețul plătit pentru a rezista tentației răului este acompaniat de obicei de un tragism ce ar arunca umanul la limita imposibilului de a supraviețui și cîștiga destabilizatoarea luptă interioară fără sacrificii semnificative în plan fizic și la nivel spiritual. Iată deci elementul esențial ce lipsește scrierilor lui Coelho: dramatismul inerent umanizării. Elementul ce-i prisosește din plin este superficialitatea optimismului ancorat în terenul maleabil al aspirației ontologice și nu în cel al realității de facto. Coelho justifică aceste aspecte precare printr-o apartenență inițiatică la o spiritualitate pe care aș eticheta-o a fi de tip New Wave. În această sferă filozofică facilă și mistică ușor accesibilă se înscriu romanul La rîul Piedra am șezut și-am plîns și colecția de eseuri cu glazură ezoterică aclimatizată timpurilor moderne Manualul războinicului luminii.
       Dar dacă ne declarăm nemulțumiți de soluțiile și răspunsurile ce nu ne satisfac lecturînd romanele sale, Paulo Coelho, prevenitor, ne oferă o explicație: “Misterul vieții nu trebuie ascuns după răspunsuri. O viață fără întrebări este o viață golită de tot ce e vital.”
       La rîul Piedra am șezut și-am plîns este un roman țesut în jurul ideii de relevare a părții feminine a divinității, idee ce nu este nouă. În stadiul incipient al multor religii, divinitatea supremă era concepută ca fiind androgină, deci perfectă. Revenind la dezvoltarea acestei idei în proza lui Coelho, romanul prezintă itinerariul spiritual urmat de Pilar și iubitul ei, prin mai multe localități din Spania și Franța, pelerinajul lor incluzînd locuri sacre, încărcate de ezoterism și divinație. Se pare că personajele de gen feminin reprezintă un teritoriu de inspirație extrem de fertil în creația acestui autor. Și iubirea. De aceea, în nota autorului, Coelho afirmă: “Suferim fără rost: pentru că în iubire se află sămînța creșterii noastre. Cu cît iubim mai mult cu atît suntem mai aproape de experiența spirituală.”
       Iată-ne ajunși la finalul maratonului pe urmele ghemelor aruncate de scriitorul Paulo Coelho și în fața unui nou fir provocator. Am pornit de la basmul Alchimistul, “o ficțiune captivantă, ce împrumută aspecte ale lumii reale și care solicită cooperarea cititorului”[5] ca să devenim în romanul Unsprezece minute cititorii posibil necooperanți ai unei povești moderne despre iubire și prostituție, tematică ce are rădăcini vechi de cînd lumea. Astfel, în acest nou roman, descoperim că cea mai veche meserie de pe pămînt are conotații sacre și cînd să aflăm de ce, tot sorbind din această cafea amară, ajungem la fundul ceștii acolo unde autorul, în stilul său caracteristic, a așternut două lingurițe de zahăr și le-a lăsat neamestecate.
       În 2003, autorul a stabilit un nou record editorial. La începutul fiecărui an, Publishing Trends, un buletin lunar publicat de Market Partners International Inc., anunță topul anual al celor mai bine vîndute lucrări de beletristică, clasament bazat pe listele lunare de bestseller-uri din toată lumea. Astfel, pentru 2003, Unsprezece minute, cea mai recentă carte a lui Coelho, ocupă primul loc. Conform acestei publicații, romanul s-a vîndut în peste 4 milioane de exemplare și a fost tradus în 37 de limbi, depășind bestseller-uri precum Harry Potter sau The King of the Torts. Am preluat aceste informații din articolul Cristinei Ologeanu, “În 2003, Paulo Coelho a stabilit două recorduri.” [6]
       Paulo Coelho pare a fi fost convins apriori de marele succes al noii sale cărți, prezentînd povestea scrierii acestei cărți în chiar dedicația ei. Dar “cînd un autor își anunță atît de impetuos și de repetat marea schimbare pe care o aduce noua sa carte, luînd-o înaintea criticii, atunci deja se naște un semn de întrebare. (…) Acest întreg preambul, făcut de autorul însuși, poate fi explicat și prin strategiile de marketing, de care Coelho nu este deloc străin.”[7]. Acolo, mărturisește că a scris această carte din obligație față de un domn în vîrstă, soția acestuia și nepoata lor, cititori ai săi întîlniți în Franța, la Peștera cu izvor de apă sfîntă de la Lourdes. Aceștia i-au spus că romanele sale i-au făcut să viseze, motiv pentru care, și dornic fiind să-și explice propriul erotism, autorul s-a decis să scrie despre “un subiect care mă preocupă și nu despre ceea ce le-ar plăcea tuturora să asculte”. Adaugă că era timpul de a-și aduce cititorii la realitate prin relatarea împlinirii viselor eroinei prezentată abrupt în propoziția de debut a romanului: “A fost o dată ca niciodată o prostituată pe nume Maria”, deși cu cîteva pagini înainte, citisem motto-ul bazat pe un citat biblic: “O, Marie cea zămislită fără de prihană, roagă-te pentru noi cei care ne îndreptăm către Tine, Amin”.
       Intenția scriitorului este departe de a fi părtinitoare; el adoptă un stil neutru, încercînd să nu-și judece personajul principal pentru alegerile făcute. Pe Maria nu ne-o înfățișează drept victimă a promiscuității unei societăți sau alta, și nici avînd sentimentul vinovăției ori rușinii. Ea nu se prostituează strict pentru bani, ci dintr-un imbold spre aventură privit ca pretext de a pătrunde tainele cunoașterii de sine și colective. Sunt evidențiate aspecte inedite ale prostituției - există demnitate, prestanță, și standard în această profesie. Aceasta nu se desfășoară pe stradă ci într-un restaurant al cărui proprietar ține foarte mult la imaginea morală a afacerilor sale, relația dintre prostituate și clienții lor supunîndu-se unui protocol precis și reguli stricte. Dincolo de prosperitatea materială a profesiei sale, Maria se oferă voluntar inițierii spirituale prin dominare sexuală. La finele cărții aflăm că romanul său se bazează pe o poveste reală și că Maria (pseudonim) trăiește în prezent alături de familia sa, în Lausanne.
       Ceea ce l-a preocupat și condus în acest demers editorial a fost atitudinea oamenilor față de sex și nu față de prostituție, și dezvăluirea enigmelor latente ale erotismul, 11 minute fiind intervalul de timp asociat legăturii convenționale între prostituată și client. “Suntem foarte ipocriți în chestiunea sexului." afirmă Paulo Coelho într-un interviu acordat lui José Barberia, în ziarul El Pais, Madrid. “Ne petrecem viața încercînd să demonstrăm celuilalt că suntem capabili de a da și a simți plăcere, dar sexul este mai degrabă o fîntînă de frustrări decît o fîntînă a înțelegerii, a bucuriei, a comuniunii. Și, dacă ne mințim, într-o problemă atît de importantă ca aceea a sexualității, apar consecințe. Este ca un cancer ce se extinde în alte părți ale trupului. Sexul piere transformîndu-se într-un agent provocator de agresivitate, perversiune, dezertare de la condiția umană.” [8]
       Comuniunea totală dintre trup și suflet este definiția dată de Coelho laturii sacre a sexului. Prin eliberarea de inhibiții a creativității personale și angajarea într-o trăire intensă a condiției umane se poate ajunge la esențe. Lumina interioară este ceea ce ne atrage și încîntă la parteneri, deși pentru unii această calitate este mai de grabă întunericul aferent prostituției sacre. Dar și acest subiect rămîne sumar schițat în romanul Unsprezece minute: Prea entuziasmat în avans de succesul comercial al subiectului tratat, și preocupat de a conduce de mînă cititorul spre rezultatul scontat, autorul se pierde spre finalul romanului, plonjînd lamentabil într-un deznodămînt în exclusivitate telenovelist. Un happy-end fierbinte, de tip sangvin brazilian, de astă dată înrădăcinat în glaciara Elveție.
       Iar în privința întrebărilor despre cunoaștere prin sex și sacralizarea promisă prin această latură a iubirii lumești, întrebări ce ne rămîn în urma lecturării romanului Unsprezece minute, numai autorul se declară mulțumit de o ipotetică schimbare: “Este adevărat că un timp îndelungat am crezut mult în răspunsuri, dar acum cred deja numai în întrebări. Întrebările sunt cele care fac viața interesantă”[8].


1. O biografie detaliată a lui Paulo Coelho, în limba română, se poate găsi aici
2. “Minutele ratării” de Cosmin Dragoste
3. “Fenomenul Coelho in Romania” de Cornelia Constantin
4. “Diavolul și domnișoara Prym, de Paulo Coelho, sau teatrul ca o lecție de dirigenție” de Daniela Rațiu
5. “Tumim sau Urim” de Loredana Negru
6. www.cotidianul.ro/anterioare/2004/cultura/cult0511ian.htm
7. “Minutele ratării” de Cosmin Dragoste
8. “Paulo Coelho: Ne inselam mult in ceea ce priveste sexul", traducere si adaptare de Ezra Alhasid

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!