agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2404 .



Nichita - în ipostază bizară!
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [apeiron ]

2005-03-06  |     | 



E prima dată când, aflat în fața unui text, am simțit cum mi se pironește, apoteotic, un nod în gât! Adică ceva de genul: ține ochii larg deschiși, împotriva instinctului de apărare, și privește! Și disecă. Și cugetă. Am simțit, în același timp, o plăcere de Sherlock Holmes, pus în fața unei provocatoare enigme polițienești! Plăcere dublată de o ușoară contrarietate: investigam o scriere complet atipică pentru istoria lirică a Nichitei. De o unicitate, cred, irepetabilă. Un fel de accident bizar de concepție. Dar cu atât mai interesant! Bizar și, oarecum, neconform, este și titlul: Absolvirea de spovedanie
Greu penetrabil, vizând ansamblul scriiturii! Dar să vedem ce spune textul...
Sub aparența unei lejere expuneri discursive, a unei logici aproape firești de compoziție, - un fel de tablou în două ape... – sub această aparență se întretaie o multitudine de subplanuri. Am tot răsfoit prin minte să fixez unde anume am mai întâlnit o imagine similară. Am citit cu atenție și considerațiile lui Bazil. Parcă și la el plutește o ușoară nedumerire... Aș fi rămas la comoditatea unei descrieri baudelairene... dar, nu, nu-i suficient, deși se pot desprinde calupuri importante din „Hoitul” lui Baudelaire! Ba, uneori, am senzația unei lecturi directe...

„Din putrezitul pântec pe care muște grase
Zburau greoi cu zumzete-ascuțite
Curgeau oștiri de larve ca niște bale groase
De-a lungu-acestor zdrențe-nsuflețite.”
(Baudelaire)

Numai că recuzita este, evident, alta, cadrul în care sunt plasate personajele, diferit, finalitatea descrierii, schimbată...

El „șuta spre ea viermii pe care trebuia să-i încaseze
acoperită de un clopot complet viermificată” , ca într-un macabru joc al unor lovituri de pedeapsă către poarta neantului, apărată de demoni carnivori. Procesul descompunerii este total, încât e nevoie și de o debarasare septică prin utilități urbanistice:

“imaginea ochilor dispărea macabră prin țeava de scurgere
într-o perfectă stare de descompunere”

Acțiunea continuă cu un fel de atitudine de Pilat din Pont a primului personaj, care…

“cu mâinile curate putea acum să-și suflece manșetele
și să comande servirea felului următor”

… într-un “salutar” act de dispreț al ființei cadaverizate, pe care o reneagă, urmare a unei “dezamăgiri” personale, fapt ce îl pune în situația de a-și vâna viitoarea victimă, într-o…

“ partidă în căutarea unei minore prezentabile”

Iar acest derizoriu de factură cotidiană descumpănește un pic, prin minimizarea tabloului, de un macabru… perfect, am putea spune, dar eșuat cumva în frivolități terestre. În fine… L-am putea potența, subliniind diferența contrastantă față de finalitatea viziunii baudelariene, în care:

“Când viermii te vor roade cu sărutări haine,
Atunci, frumoaso, să le spui și lor
Că am păstrat esența și formele divine
Și duhul descompusului amor”
(Baudelaire)

Personajul nostru, însă, departe de a viziona sublimități de asemenea factură, procedează grobian, ca un măcelar de mahala, care-și septizează instinctele primare cu un șut în grămada de amorfe stânjenitoare. Se spală mitocănește pe buricele deștelor, cu gesturi prețioase de mironosiță masculină!
E momentul în care intervine descrierea celui de-al doilea personaj : Ea!!
O urmare absolut neașteptată, ca într-un tablou de Goya, parcă, în care freamătă...

“coșmaruri pline de groaznice răscoale” (Baudelaire)

… încât apare prima mare mirare: de ce astfel?! Ce-i cu acest personaj, și care e legătura Ei cu El?! Ce e cu astfel de diformitate? Cu acest coșmar de morgă post-accidentală! A ajuns în stadiul ăsta? A fost pre-concepută?! Ea pare a fi, uneori, o femeie normală, ale cărei “picioare visau împerecheri”… Ba chiar …

“se visau funcționale se roteau în jurul unor mâini
într-o învălmășeală monotonă întreruptă când și când
de o viitoare dragoste carnală”

… ceea ce descumpănește și duce cu gândul doar la o imagine de pur-morbid, în care se amestecă diformități de infern cu o senzualitate aproape firească… Contrast violent și scenariu grotesc, frizând iraționalul. O aglutinare amorfă de nuanțe vineții, o angoasă de tip moral-nature,- mi-o imaginez pe autoare, devenită pictor furios, înfigând mâna în vopselele spectrale și plesnindu-le violent de pânza stupefiată. Rezultatul? O viziune compozițională aproape dantescă, un fel de Ecleziast în variantă infernală, potențat de vermificația derizoriului, a ființei agresată de avatarul ultim al nimicniciei. Totul e pulbere, totul e neant! – catalizat de acest dement amestec de dragoste carnală, deformat lugubru în alcătuiri complet lipsite de “grad de estetică”! Un El și o Ea, aflați într-o sub-vitală ipostază morală, în fața judecății din urmă? Parcă. Dar, mai mult o realitate transferă, de la palpabil, la infra-material, de la moral, la a-moral, de la aparența evidenței cotidiene, la dezarticulația absolută a neantului. Polisemie subliminală mai mult, decât un gest conștient de descriere inestetică, de expunere hidoasă a radiografiei urâtului, avortat de instincte primare, aș zice. Dar ceva pare să mai lumineze scena în final, căci…

“restul se va produce în aceeași idee până când sentimentele actuale
vor ajunge să aibă o formă destul de inegală
astfel
se vor furniza sentimente par și impar “

Sentimente de “par și impar”, furnizate în “formă inegală”, produse în “aceeași idee?” Hei…
Cumva e vorba de o banală luptă inter-sexe, transpusă în tușa grea a canibalismului cotidian în care…

“(viermii în orele lor libere se mănâncă între ei)”

Poate,- căci, speranță a dezesperării existențiale, acea cârjă de lux a dorinței de a fi, este …

“paradisul” care “ încă mai reprezintă o mare atracție”

Ei bine, după citirea acestui text complet atipic, cum am mai subliniat, se naște o întrebare firească: încotro merge Nichita noastră? Nu știm. Nici ea nu știe! Are doar vagi percepții care o îngrozesc și o determină să ezite “vreo 3-4 zile ca să posteze un text” de asemenea factură. E impresionantă această metamorfoză bruscă și ea vorbește despre acunse și, deocamdată, nerevelate disponibilități poetice, pe care îndrăznesc să le citez la capitolul perspective absolute imprevizibile.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!