poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8525 .



Horia Ivășcan, moțul căruia i s-a tăiat moțul la aniversare
eseu [ ]
Si toate imi pareau intelese....

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Decembrie ]

2005-06-24  |     | 



Maria Tirenescu

Ce bine că se organizează concursuri! Astfel ne putem cunoaște cei care scriem sau citim ceea ce au scris alții, cu mai multă experiență sau cu mai multă tragere de inimă. Sau mai inspirați.
Câștigătorul concursului de haiku este Horia Ivășcan, moțul care scrie și poeme scurte. După ce am aflat care este haiku-ul cu care s-a prezentat la concurs, am fost tentată să citesc și alte texte ale acestui economist și informatician. Am constatat că i se potrivesc speciile de mici dimensiuni. Am citit epigrame cu substanță, cu haz… Am citit micropoeme… Dar am găsit și veritabile haiku-uri. Voi transcrie doar câteva dintre ele, cele care mi-au plăcut cel mai mult, fără a preciza în ce dată au fost publicate.

pe lac liniștit
crapi aurii ciugulind
soare din apă

pe cerul senin
o pasăre de noapte
înghițind stele

pe firul ierbii
picături ce se aprind.
cocoșul cântă

tremură apa -
soarele ieșit din lac
s-a ascuns în nor

De pe ramură
Prin zumzet de albine
Pocnet de mugur.

Sub pom înflorit
Copil mușcând dintr-un măr -
Departe iarna.

Pe lac liniștit
Trec pescari peste lună
‘ncet risipind-o.

Pe cer trec norii -
Păpădii felinare
Se-aprind și se sting

Sunt convinsă că, dacă va avea timp, inspirație și va dori să scrie astfel de poeme, viitorul îi va aduce și alte bucurii. Felicitări pentru premiu și „La mulți ani!” îți urează o membră a site-ului pasionată de genurile scurte!



Mihai CUCEREAVII






Plesca Adriana Doina




Pene si steluțe
poezie [ ]
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Ivășcan Horia [Horia]

2003-04-25 |

Bucură-te,
Dacă Acel înger
Căutător în vise
Te-a atins,
Pentru o clipă
Cu pana din aripă
Ce transformă
Visu-n poezie,
Și schimbă pe Pământ
Imaginea-n cuvânt.
Bucură-te,
Dacă ai aflat
Calea către stele
Ar fi păcat
Să nu ajungi la ele.

Fie ca "ingerul cautator de vise" din poezia "Pene si stelute" sa-ti atinga mereu o coarda sensibila care sa vibreze atat de inalt incat sa poti cu usurinta sa-ti transpui sentimentele in versuri ,care sa redea imagini inedite ale gandurilor tale indreptate catre cerul instelat si sa nu ti se stinga niciodata dorul de poezie.



Dumitru Ceoacă Genuneanu





Calitatile lui Ivășcan Horia de care numai un om aflat peste ocean
poate sa vorbeasca...

Ce m-a impresionat pe mine cel mai tare la Ivășcan Horia este totala lui lipsa de respect pentru farurile neaburite ale site-ului...

motto:
"... am descoperit ca pot sa scriu in primavara lu' 2002..."
(fragment autobiografic de Ivășcan Horia)

cand imi ia la bani marunti
scrisul simt sudori cam reci
ca eu prost scriu de cinzeci
iar el numai de trei ani

cat si faptul ca orice fac are talentul de a ma pune in umbra...

decat mine-oltean si hot
chiar daca-l leg fedes
el tot pare-a fi mai mot...
(e nascut pe Aries!)

ca sa nu va mai spun ca odata datorita lacomiei site-ul a ramas pe
intuneric...

in cumplita "Inserare"*
cu-atatea stele fugind
poeti-n boschet muncind
s-au julit rau la picioare

* Haiku-ul "Inserare" are cea mai mare densitate stelara, o stea pe vers

De luptat insa nu pot sa ma mai bat cu el din motive obiective...

de mine ce sunt oltean
ce l-a scapat de-al topii
este c-acest Ivășcan
e-n gasca cu... Nacsavi

asa ca ce-mi ramane decat sa fac uz de diplomatie sperand ca o data si o data nu o sa bea numai in doi ci o sa dea si la al treilea...

ca tu ferit sa fi
cum de faci rost de un ban
nu-l bea singur Ivacsan
ci dai si lui Nacsavi

LA MULTI ANI SI NUMAI FERICIRE HORIA!



Magdalena Dale






Ion Diviza


Umblând haikui pe saitul Agonia…
(balada bravului haikuist Horia de Ivășcan)

Ca în romanul lui Dumas,
Veneau din munți la deal
Trei mușchetari români sadea
Și unul din Ardeal.

Pe net intrară ca la circ,
Vedete de cancan:
acșolC, airoH & nașirC
Și Horia Ivășcan.

Pe saitul marii agonii
Un zvon hazliu trecu:
Ei vin să facă nebunii,
Doar uneori – haiku.

Intrând în oastea de plebei
Cu bravul ardelean,
S-au rătăcit pe loc vreo trei
… Rămase Ivășcan.



Și cum era fără amici
Și-ncă necopt în vers,
Să nu-l cunoaștem cei de-aici,
O-ntoarse pe invers.

nacsavI, bravul muschetar,
Astfel luptând un an,
Pe sait devine legendar
Și… iarăși Ivășcan.

Acum are și-un Amic
Pe nume de Mihai,
Iar despre fete ce să zic:
Se țin de Horia scai.

Atropa, Silvia, Andachim,
Maria, Elia, Liza…
Dar din păcate nu prea știm,
Pe care-și pune miza.

În fine, una l-a sedus,
Aceea îi plăcu
Și Horia, timid, i-a spus
Tu ești a mea, hai ku…



Codrina Verdeș





Trece-mă

trece-mă dorință
și înseamnă-mă
în gânduri rotunde
între două vieți
prin mâini de olar
de unde
să-ncolțesc
prima culoare
țipăt de primăvară

trece-mă visare
și poartă-mă
spre grădini galactice
fără nopți impare
fără povești de toamnă
de unde
să ajung
nebunul de verde
păstrat în zori

trece-mă rugă
și cere-mă
singurătății
necunoscut-cunoscut
cu ochii închiși-deschiși
să mai caut eu
lumi paralele
în sufletul meu
cât mai e timp


Vedere de sezon

plouă mărunt peste vară
pădurea mea verde
decor de final



Bogdan Groza





Prin vot la noi pe agonie,
Chiar și la Vatican
E sărbătoare mare, doar se știe
Azi sărbătorit e Horia Ivășcan
Șampania-i demult la rece
Iar Horia e demult major
Așa că astăzi vom petrece
Pân’ la cântatul cocoșilor
Trăiască, deci, într-un mulți ani
La sânul fetelor să fii un amorez
Și la anul să ai unul sau doi Ivășcani
Să petrecem iar și la botez



Daniela Luca




Septembrie,
Iunie
umbre
lumini
m-apasă
te-nalță
pe umărul stâng
peste chipul lumii
se pierde iar vara-n pădurea uitării
se uită toamna mirată-n oglinzi
privesc pe fereastă
ochii tăi caută cireșii iubirii
cad frunzele
din florile inimii
plâng
cântec

Septembrie,
Iunie
ploi
sori
ce îmi sterg
îmbrăcați în cuvinte
din privire culorile verzi
albastre-sidef în plete de noapte
tu îmi spui “cum, chiar nu vezi?
eu îți spun "chiar nu crezi?
copilul toamnei pictează”
femeia-vară sculptează"
în acelasi decor optimist-pesimist
în atelierul viselor
un suflet stă trist
aceeași statuie
un altul visează
a toamnei de ieri

Septembrie,
Iunie
vânt
mistralul
depărtând
chemând
amintirile-ieri
frumzele-n ruginiu
mâine, ce mai contează
azi se pictează umbrele tale
câte ploi, câte umbre, cât vânt
câte iubiri câte plecări câte veniri
câte doruri
câte neîndurate
urmează
doruri veghează



Adrian Erbiceanu





Trei, Doamne...
(Pe urmele lui G.Cosbuc)


Tot călărind pe drum, stingher,
Și obosit de-atâta trudă
- Cu gâtul sec; cămașa udă -
Mă trase umbra spre ungher,
Pe vânt să-l fac tăcut-străjer,
Iar roua, paparudă.

Când, parcă, dintr-un vis tocmit,
Un glas a prins să se deșire,
Contorsionat de vlăguire
Și-atâta plâns. Descumpănit,
M-am tras, în colțul meu, zdrelit
De tainica șoptire...

“Avut-am, iacă, trei feciori,
Și toți ca brazii din poveste;
Dar dusu-s-au fără de veste
Și m-au lăsat cu trei nurori,
Să-mi rup spinarea până-n zori,
De-mi vine până...peste...

Să nu te miri că mă socot
Cum s-o sucesc să mântui treaba,
Că-mi cade peste cap cocioaba;
Cotețu-i rezemat pe-un cot,
- De crede lumea că-s netot -
Și...mi-a plecat și baba!”

Surprins privii către bătrân,
Ne-nțelegând ce vorbe-ndrugă;
De ce nurorilor l-e slugă;
Pe ce coteț mai e stăpân,
Când tot ce văd e-un braț de fân,
Uitat pe-o buturugă.

“Trimisu-i-am la ‘nalte școli,
Cu gând curat, că de s-așază,
La bătrânțe-mi vor fi strajă,
Să nu îndur nici frig, nici boli;
Că-i știu, pe toți, copii domoli.
Iar restul, ce contează?!...

Pe Horia, cel mărișor
- La carte bun, ca și la joacă -
Speram un doctor să se facă
Și nu de vorbe cârpitor,
De zăpăcește un popor
Când dă pe la vreo “clacă”.

Cu Lucian, a fost mai greu.
De mic voia s-ajungă popă,
Că-n lumea asta - interlopă -
Se tot ruga la Dumnezeu...
Târziu aflai că e ateu
Și... c-ar fi în sincopă.

Pe cel mezin - mai cătinel -
Sorin, cum fuse să-i pun nume,
Profesor l-am văzut pe lume,
Nu specialist în “turburel”,
Tăifăsuind cu un rebel -
Aristotel, pe nume.

Spune-mi, acum, drumeț străin,
Pe care drum s-o iau spre seară,
Că tren nu e, unde nu-i gară,
Iar boii datu-i-am pe vin,
Să uit, in piept, că am un chin,
Și că-s uitat… la țară.”

Ajunge!-am zis. Nu vreau să știu
Ce-i cu povestea asta lungă
Cu trei nurori ce te alungă;
De vântul - urlet în pustiu -
Când tot ce văd e un chefliu
Fără un ban în pungă.

Atunci, și doar atunci, văzui
Tristețea fața că-i cuprinse:
Pe-obrajii subți, pe plete ninse,
Jucau luminile gălbui
Din alte vremi. Dar cui să-i spui
De aste doruri stinse?...


“Atât avut-am, trei copii;
Un vis născut într-un bordei -
Temeiul vieții mele: Ei!
Dar un microb de poezii
I-a prins și-i ține-n Agonii...
Trei, Doamne, și toți trei!...

P.S. dedicată celor trei: Lucian Preda, Sorin Despot și Horia Ivășcan





Maria




L-am decoperi pe Horia în chipul unei iubiri veșnice, umblam așa pe ulița luminată a poeziei și am băgat de seamă că cerul venea spre mine, zenitul se mișca din loc în loc, ținându-se neîntrerupt deasupra mea, e darul acela al poeziei, care te copleșește și atunci când ajungi dincolo de cuvinte te simți în lumea ta, apoi încerci să-l păstrezi ca un mare secret în cel mai ascuns ungher al inimii, acel zenit al cuvintelor care te-a pătruns:

Am crezut ca te pot saruta
Dar buzele mele au atins vantul
Am crezut ca te zaresc
Dar ochii mei refuzau sa se deschida
Am crezut ca ma strigi
M-am intors si in spatele meu am zarit doar umbra mea
Se uita la mine si m-a intrebat pe cine caut ***

Pe această stare de fundal, acolo unde totul explodează în jurul tău, acolo unde te simți în marea trecere a timpului, pătrunzi fără voia ta în misterul intim al poetului, misterul individualității sale, pornind de la seininătatea copilului:

Candva am fost copil la trup
Ceva din gandirea de atunci nu m-a parasit nici acuma
Si toate imi pareau atat de indepartate, mainile mele nu ajungeau sa le atinga
Si toate imi pareau vesnice, mintea mea nu era in stare sa le cuprinda
Dar anii au trecut

lărgind apoi universul, îmbogățindu-și formele și mai ales înmulțindu-i tonurile, exacerbează energia vitală a unui fruct al căutării veșnice care stă sub semnul cuvântului. Amintiri despre o neobișnuită stare:

Candva am gustat si eu din fructul tineretii
Ceva din gandirea de atunci nu m-a parasit nici acuma
Si toate imi pareau atat de gustoase incat cautam disperat fructul fara sa observ florile
Si toate imi pareau atat de adevarate incat nu vedeam minciuna
Dar anii au trecut

Acest cândva are o importanță deosebită pentru autor, vrea să se afle undeva în afara vremurilor, și uite așa se regăsește în drumeția sa prin liniștea sufletului coborând în maturitate, de unde mereu își dă seama că anii au trecut:

Candva am devenit om matur
Ceva din gandirea de atunci nu m-a parasit nici acum
Si toate imi pareau intelese
Si toate dorintele de ieri au fost inlocuite de dorinta de a avea
Dar anii au trecut

Acum poetul prin calea sa întoarsă, se lasă parcă captivat de acel cândva, parcă fuge mereu de sine, dar mereu se întâlnește pe cale. E visul celui care deja se vede ajuns în pragul bătrânului înțelept și totuși acel transcendent pare de neatins, așa că singurele care rămân neschimbate, dimpotrivă se amplifică, sunt neliniștile creatorului:

Candva am fost un batran intelept
Ceva din gandirea de atunci nu m-a parasit nici acum
Si toate imi pareau efemere
Si toate dorintele de ieri au fost inlocuite de dorinta de a sti
Dar anii au trecut ***

Ne întoarcem din nou aici pe pământul poeziei, încercând să pătrundem atât cât ne îngăduie cuvintele în lumea dorinței autorului, în lumea aceea de vis. Un univers pus la dispoziția noastră, să gândim visul nu ca vis ci ca o căutare, ca pe o temă, sau mai bine ca un pivot al creației:

As vrea sa fiu vis
Si-n el sa apari in rochie de mireasa
Sa fie nunta noastra si sa te vad la masa
Dar mirele e el

As vrea sa fiu vant
Sa-ti mangai parul fara ca tu sa sti
Ti l-as saruta dulce si ti l-as despleti
Dar ti-l atinge el ***

Un spirit neliniștit al poetului descopăr în următoarele poeme, e drept că sunt pentru prima data la citirea lor, și nu întâmplător vreau să le scot în evidență, fiindcă cuprind în ele atâta sensibilitate, încât te întrebi daca nu cumva au fost scrise direct cu sufletul fără a folosi alte mijloace:

Dor
De durere
Rani deschise
Uitate neinchise
Rani inchise
Intredeschise
Rani ascunse
Nepatrunse
Dor si ele ***

Creator, Horia cinstește scrisul și aduce în memoria noastră vremuri care parcă au rămas uitate în cuiburile copilăriei, descoperi copilul din el așezat în versurile de mai jos, versuri pline de frumusețea cuvântului:

Eu il cunosc
Pe Mos Craciun
Degeaba razi, putin imi pasa
N-am sa mai tac
N-am sa mai fug acasa
Nu mai ascund in mine
Tot ce-i bun ***

Trecut de la nostalgia copilăriei îl regăsesc din nou, dar altfel, ai spune puțin șugubăț, orchestrând versurile ca într-o joacă de șotron:

Mâine e Anul Nou
Sunt un Bou
Iar trece anu’
Și am facut …. Nimic
Nimicul cu “n” mare
Am mintea … la plimbare
Altfel nu imi explic

Legat
Sechestrat
Lângă mine
Stă el
Curcanul de An Nou
Ce ipostază tristă
La Fontaineista
Curcanul si un bou. ***

De la poem la poem ai surprize, fiindcă mereu te întâlnești cu persoana poetului dar în altă haină, se pare că e ca o revoltă și precum notează undeva la subsol poezia e dedicată. Adună culori și le așează în realitatea imediat următoare:

Ei vor să zboare
Iar tu zâmbești sarcastic
Iar gestul tău ironic
De fals invingător
Le toarnă plumbi in aripi
Le taie tot avântul
De-a tinde catre astre
De-a părăsi pământul

De multe ori se pare
Mai mult doare
Cuvântul ***

Poezia lui Horia poartă în ea tonuri diferite transpune stări ale sufletului, mereu cu un fond nou, dar și cu un stil personal. Poetul simte versul în felul lui, uneori descriptiv alteori plin de metaforă, totul e ca în sufletul cititorului să apară măcar un semn de întrebare, ce a dorit să spună prin următoarele versuri? Limbajul folosit implică o mare densitate de sugestie, trebuie să fii pregătit în orice moment fiindcă nu știi ce te așteaptă:

Dar din pacate raza este o biata raza. Nori grei se interpun pe cer intre tine si ea.
Vor castiga norii va castiga raza ? Cum poate ea sa se lupte de una singura ?
Ai vrea sa o ajuti. Dar e prea departe.
Si ca sa ajungi la ea trebuie sa strabati plafonul de nori grei si intunecosi.
Abia se mai vede……….. a disparut.
Tu sti ca e dincolo de nori. Sti ca se lupta sa ajunga la tine.
Dar asta nu te consoleaza cu nimic.
Se face frig. Iar durerea reapare.
Of viata ! Credeam ca am scapat de durere.
De ce Doamne mi-ai dat raza doar pentru o clipa sa ma amagesc ?
Oftezi. Maine este o alta zi. ***

De multe ori poezia se naște din nevoia creatorului de a se elibera de o neliniște internă, de o neliniște ce-l macină, provocată de o adâncă experiență spirituală care se cere exprimată. Experiențe emotive, iluminări, ritmuri și contemplări, care parcă ne destăinuiesc un adânc unic, acest adânc este exprimat printr-o eliberare succesivă a stărilor în poezie:

De ce mor florile iubito
De ce se uscă lăcrămioara
Mireasma dulce a părăsit-o
N-a mai rămas decât trădarea
De ce mor oare florile
De ce iubito ….. de ce ? ***

Horia e o personalitate armonică, a cărei cugetare și a cărei faptă lasă asupra cititorului o frumusețe spirituală. El surprinde prin grija asupra formei, a nuanțării cuvintelor așezate cu subtilitate și eleganță într-o gama a armoniilor și opozițiilor de culori și sunete ce se desfășoară ca într-un carusel:

Tare aș mai vrea
Dar ….. nu se poate
Cu toate bunele intenții
Aș aduna la contravenții
Catalogate
Atac la ... intimitate. ***

Versurile sunt uneori ca o explozie, iar voința versului este de a exprima ceea ce nu se poate spune. Chiar dacă curgerea versului nu este mereu unitară, lucrul acesta îl definește pe autor, construiește imagini cărora noi cititorii să le dăm forme. Nimic nu este la voia întâmplării, el caută apropieri și înrudiri de sensuri pentru a ne transfera în sentimentul așezat acolo în cuvinte și versuri:

Unde ești tu muză
Vino de-mi amuză
Gândurile mele.
Și stai de adună
Din stele și Lună
Turma mea nebună ***

Toate își au originea și punctual de plecare în mișcarea gândirii poetului, încearcă să dea greutate versului, să umple sunetul cu acea armonie interioară plină de sonoritate. Uneori imaginile reușite îți dau impresia trăirii lor de către autor și nu numai, chiar și cititorul își însușește acest lucru pornind în călătorie cu versurile lui:

În sfârșit te-am visat
Am spart visul
Și te-am decupat
Apoi
Te-am lipit sub ploape
Să te pot vedea
Cu ochii inchiși.
De atunci
Refuz să-i mai deschid ***

Poemele sale capătă consistență de la un text la celălalt armonizează dibaci și dă o nouă formă poetică... folosind multe simboluri care conferă textului profunzime reprezentând și soluția poemului. Dacă parcurgi poezia lui Horia te poți aștepta la orice, de la simplități înșiruite descriptiv la simboluri intuitive, dar rostite limpede:

Fiecare stea
E un suflet fară trup
Floare de cer
Într-o grădină de lumină
În așteptare
Să devină
Viitoare
Stea căzătoare ***

Horia încearcă tot felul de experiențe cu cititorul, îl plimbă mereu prin lumea lui dar dându-i impresia că de fapt se află pentru prima dată acolo, multe din cele spuse țin de efectele de sugestie, de fluxul afectiv al memoriei, de temporalizarea peisajului care, devenit instrument de rezonanță, vorbește în limba lui, dar și a noastră:

Spate în spate
Fără să ne vedem unul pe celălalt
Căutam jumătăți
Tu una cu sclipiri de verde
Eu una cu sclipiri de alb
Până când,
Vrăjiți
De strălucirea uneia dintre ele
Am întins mâna
Și am ales ***

Sensibilitatea poetului tinde spre reverie, realitatea o transformă mereu în vis, încearcă să umple niște goluri, întregește imaginea chiar dacă aceasta nu ritmează cu starea sa personală:

Cu pleoapele mele
Veșnic închise
Se joacă un artist
Fară pic de talent
El schimbă decorul
Imaginii triste
Pictîndu-mi doi ochi
Ce zâmbesc permanent ***

De multe ori ai impresia că spațiul și timpul nu există pentru autor, dar cum timpul nu este înafara noastră, el este cel care e într-o permanentă actualitate, de aceea poate nu întâmplător poetul trăiește viața ca un vis, chiar și lumea din jur printr- o înlănțuire de vise. Poate cei care au adânc săpată în ființa lor cuta raționalistă, caută un refugiu iluzionist în inefabil, acest refugiu se pare că este pentru Horia tocmai esența poeziei, este însetat de a împărtăși intuițiile lui, căutând o cale de adecvată pentru exprimare – poezia:

Mi-e frică
De nisipul din clepsidră
Care risipă
Clipă cu clipă
Dragostea noastră
Aș face schimb
De clipe nenăscute ***

În poezia care urmează Horia parcă face o analiza psihologica a ceea ce i se intampla unui om, din momentul in care se indragosteste, starea pe care o trăiește. E așa cum ar sta de vorbă cu iubita, limbajul este simplu și conturează cele două personaje într-un mod cu totul aparte:

Eu sunt zăpadă
Tu ești floare de mac
Între noi anotimpul
Între noi e un veac
Și totuși, ce frumos
Ar fi fost
Petalele-ți roșii
Cu alb să le-mbrac ***

Numitorul comun al tuturor acestor manifestări se afla în finalitatea aceasta numită poezie, determinat într-un mod direct de realitate. Sentimentul frumuseții a izvorât din descoperirea unor corelații adânci și nu a unor asociații superficiale. Sentimentele sunt adânc imprimate în memoria autorului și prin poezie încearcă o descărcare sentimentală dând frâu liber cuvântului:

Gândurile îmi curg
Asimetric
De o parte și de alta medianei
După care,
Cântărite, măsurate
Fiecare in parte
Devin,
Cele de zi
Teorii
Cele de noapte
Apostulate ***

Horia intuiește cu profunzime momentul în care să ne ofere micile nestemate, mereu altul, mereu altă temă, ne convinge de fiecare dată că are atâtea să ne mai spună:

Palma dreaptă pusă pe Biblie știe ce-i adevărul
Ce-i adevărul
Palma stângă pusă pe ochi știe ce-i minciuna
Ce-i minciuna ***
Spiritul neliniștit al poetului ne duce pe un drum spre interior căutând comoara unui
gând nemărginit:

Nu sunt perfect
Și nici nu vreau să fiu
Conceptul de "perfect"
Azi nu mai este viu
Perfect e să ai bani
Să ai putere
Să poți face o școală
Să ai maniere
Să scri fară greseli
Gramaticale
Să poată spune omul
- Ce minte are ! ***

Desigur că acestea sunt doar câteva poeme pe care vi le-am adus aici spre citire, dar vă las libertatea de a merge prin universul său poetic și să aduceți un plus de cuvinte, să atingeți alte momente care l-au definit pe autor. ***


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!