agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3198 .



Vlad al III-lea Drăculea din „Ordinul Dragonului”
eseu [ ]
Eseu despre romanul lui Per Olof Ekström

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tulceanul ]

2010-08-29  |     | 




Un prinț valah se formează ca om în Constantinopole, dar și în Þara Românească, în Transivania, la Buda. Apoi iată-l prințul ostatic pe malurile Bosforului cum este unul dintre luptătorii ce nu voiau să închine cetatea creștină turcilor. (Posibil de ce nu?) Cunoaște pe de-a-ntregul psihologiile boierilor trădători, ale altor pretendenți la tron, ale negustorilor și nobililor sași, caracterul lui Radu cel Frumos și al celui ce-avea să devină Mahomed al II-lea, un petrecăreț sângeros, un cinic și viclean viitor conducător de imperiu. Viața amoroasă a lui Vlad Þepeș, cu cele două prezențe feminine, Mărioara și Elena. Mihnea, cel dintâi năcut cu Mărioara din Sudul Dunării, adusă alături de cei 12000 de români, bulgari și sârbi refugiați din pașalâcuri în Valahia. Prima domnie a lui Vlad al III-lea, cu împletiri epice de legende săsești, rusești, însă inspirată prin intuirea firului ei principal, din documentele fondului special al Bibliotecii Acedemiei Române. Þinerea în temnița și castelul din Vișegrad. Eliberarea. Participarea (prea ficționalizată) la bătălia de la Vaslui. Sprijinirea vărului Ștefan cel Mare și jurămintele lor comune. Principele Ștefan Bathory, un alt ajutor, dat de Matei Corvin pentru realizarea unui front românesc împotriva Semilunii. Totul condensat prin cele două cuvinte, în principiul veșnic urmărit de către Vlad Drăculea : “Putere și cinste”. Un final dramatic.
Am redat în mare tot conținutul romanului “Fiul Dragonului”. Ne-ntrebăm cum a putut un cunoscut scriitor suedez, Per Olof Ekström, să se plece cu atâta gratitudine și convingere în fața unui domn valah deloc de succes, ci mai degrabă denigrat și batjocorit atât în vremea sa prin cronicile nemțești apărute la Nürnberg (redactate de sașii din regatul lui Mathias Rex) și mai ales în urma publicării ficțiunii romanești, a fabulației occidentale scrise, întâmplător, de-un foarte talentat prozator irlandez, Bram Stocker, „Dracula”.
Să redăm două dintre paginile dinspre final, unde se redă atmosfera din ultima, cea de-a treia domnie a Fiului Dragonului, Þepeș, el fiind însoțit la proclamarea pe tron de Ștefan-Vodă:
“După încoronare, Vlad voievod intră în cetatea Bucureștiului, pe care, în urmă cu douăzeci de ani, o lărgise și o întărise. Se înclină și el, răspunzând astfel plecăciunilor boierilor, care formaseră un coridor viu pe podul cel lung de peste râu. Le studia chipurile: unii dintre ei îl trădaseră cu ani în urmă, alții îl vor trăda, era sigur de asta. Cu bărbile în piept și cu ochii plecați, se străduiau să afișeze o maximă politețe. Trecu printre ei, călare, pe podul care vibra sub copitele cailor. Aveau boierii aceia bărbi albe și bărbi negre, spânatice, stufoase, aveau priviri viclene și răutăcioase, modeste sau holbate, dar toți căutau să-și ascundă cât mai bine cu putință gândurile cele adevărate. Aveau mâini mici, mâini late, osoase sau cărnoase, mâini de cucoane sau de ucigași, și toți purtau caftanele de modă nouă... Vlad își zâmbi amintindu-și de veșmintele purtate de boieri la prima sa încoronare.
Bănuiau boierii cam ce gândea noul stăpân.
Bănuiau și cum va proceda cu ei.
Cei doi voievozi ajunseră în curtea interioară, urmați de escortă. Vlad se uită la zidurile albe, pe care el le prelungise cândva. Se uită la biserica ridicată din pietre de râu și din cărămizi, examină capela micuță, despre a cărei vechime nici măcar preoții nu știau a spune ceva. Privea coloanele, arcadele, bolțile palatului voievodal, dar o singură imagine îl urmărea obsedantă: chipurile boierilor care-i slujiseră trecerea pe pod, care-l urmau acum din încăpere în încăpere, chipurile acelor boieri care speraseră în moartea lui și care, acum, nu-și puteau încă reveni...
Seara, banchetul...
Aceiași boieri, aceleași mutre...
Fete frumoase serveau la mese, surâzând, mișcându-se grațios, lăsându-se mângâiate din când în când...
Apoi, Vlad se retrăsese împreună cu Ștefan. Pe amândoi îi obsedau privirile boierilor.
- “Mielușeii” ăștia au și pus pe foc cazanul intrigilor! Spuse Ștefan.
- Știu... Dar voi rezolva eu și afacerea asta! În cei doisprezece ani cât am stat închis am avut destul timp să meditez la tot ce a fost bun și rău pe parcursul domniei mele. M-am gândit la toate războaiele dintre cei „mici” și cei „mari”. Am ajuns la concluzia că sunt cu adevărat mari cei care nu pregetă o secundă să-și apere drepturile lor legitime. Mici sunt lașii, care încep să tremure numai la gândul că vreun dușman se-ndreaptă spre ei. Cei ce-și simt rădăcinile bine înfipte în pământul lor natal și care sunt hotărâți să apere cu orice preț glia străbunilor lor cu greu pot fi zdrobiți… Zdrobiți poate, dar nu învinși! În ziua de 8 noiembrie l-am izgonit pe Laiotă, împreună cu cei 18 000 de turci „ai lui”. Jur pe ce am mai sfânt că nu faptul de a-l fi pus pe fugă m-a bucurat atât de tare; fierbintea mea fericire a fost să-i văd pe oștenii Munteniei, Olteniei și Transilvaniei adunați sub același stindard, strigând din inimile lor mari: „Mulți ani Măriei Sale, Vlad!” Știi ce am întâlnit în drumul meu spre Turda, vara aceasta? Þărani, ostași veneau la mine să mă salute și să-mi spună : “Bun venit!”... Femeile îmi ofereau pâine și sare… Armata mea este săracă și nu e mare, dar n-am văzut nicicând oșteni mai hotărâți și mai uniți! Oamenii mei n-au văzut în mine un “vampir”, ci un comandant de oști care i-a condus spre victorie și libertate… Am trecut pe sub secularii codri… Am trecut prin vii și prin livezi…. Am trecut pe lângă micile, modestele căsuțe de țărani… Și toate astea-mi surâdeau cu prietenie… Îți mai aduci aminte de țărăncuța aceea, rumenă ca piersica-n obraji, care ne-a recunoscut și ne-a oferit doi pui de gâină, prospăt trecuți prin jar!?
- He, he, cum să nu? Gratuit… Dar noi i-am plătit!” (pp. 300-301).
Nu este ușor să contrazici un mit, să demitizezi în Occident o legendă veche de-aproape un secol, cea relansată de către Bram Stocker, despre un Dracula, căpetenia vampirilor. Ca prozator suedez stabilit în ultima parte a vieții în România, Per Olof Ekström a reușit ceea ce nu reușise până la el niciun istoric sau scriitor: să demitizeze și să demonetizeze în lume creația imaginară, mintală a sașilor din Transilvania și a nemților care vedeau atunci, în secolul al cinsprezecelea, cum Imperiul roman de națiune germană se descompunea, având totuși nostalgia unui conducător cu brațele de fier, cruciat, precum era Vlad al III-lea Basarab Drăculea, zis și Þepeș.
Laimotivul „privirilor” ce nu pot fi suportate – fie că sunt cele ale lui Vlad al III-lea, fie ale trădătorilor vechi și noi – constituie foarte probabil nivelul zero de la care trebuia rescrisă istoria vieții și domniilor sale. Privirea și cuvântul scos de la om reprezintă un fel de axis mundi pentru Vlad Þepeș. Nu mai contează într-atât de mult fapta. Judecarea lui Þepeș se petrecea în mintea boierilor vânzători, a celor care au dat mai apoi tonul, timp de trei-patru secole, la supunerea necondiționată a Þărilor Române mai ales în fața Imperiului Otoman. Judecata lui Þepeș-Vodă și judecarea lor instantanee, străpungerea prin vedere ascuțită sau metal cu vârf „aurit” sau „neaurit” se justifică, pentru acele vremuri, în fața Judecătorului celui drept, Bunul Dumnezeu.

Oricum, Marin Mincu, în “Jurnalul lui Dracula” a dus mai departe ideea din "Fiul Dragonului". Un dragon închis la Vișegrad. O Elisabetă vădană (pe care o iubește Vladislav Iagelo al Poloniei - chipul ideal de femeie la care visează principele întemnițat, deși are soție legiuită, pe Elena, sora lui Matei Corvin, într-un fel și verișoară a sa). Această regină ungară Elisabeta de pe vremea lui Iancu de Hunedoara devine partenera platonică a personajului-narator Vlad-Dracula inventat de Marin Mincu.

Cele două romane au o fluență a ideilor, constituie un proiect social-politic-economic foarte interesant. Prea retoric romanul lui Ekstrom. Dar cu o privire largă, cu bătăi până în zilele noastre. Ștefan, Iancu de Hudedoara, Vlada II Dracul, căpiatnul Toma, Mărioara (prima și ultima femeie a lui Vlad Þepeș) sunt personaje foarte bine conturate, simțite de cititori ca vii, ca apropiate. Pe când cele negative se zvârcolesc în sângele scurs, se risipesc în neant, în vid. Un parti-pris, bineînțeles, dar acest didacticism erudit al lui Per Olof Ekstrom este mai mult decât romantic, este un cânt de gestă incantat pe alocuri și postmodern.

Apropo, Marin Mincu ar fi avut pe data de 28 august 2010 vârsta de 66 de ani. Dumnezeu să-i odihnească pe Marin Mincu și Per Olof Ekström în Panteonul marilor artiști și a spiritelor treze, Ion Barbu, Lucian Blaga, G. Călinescu, Ion Caraion!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!