agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 9127 .



Definirea si motivarea comunicarii
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [PetreAnghel ]

2011-01-25  |     | 




Elemente primare și ingrediente
Toate definițiile comunicării – și sunt câteva sute (poate chiar mii) - au totuși un element comun: precizează importanța ei în activitatea umană. Această subliniere nu are rostul de a scoate în evidență însemnătatea subiectului pe care ni l-am ales, ci doar atrage atenția asupra legăturii indestructibile dintre activitatea omului și capacitatea lui de a se exprima în diferite moduri.

Sunt, evident, și opinii care susțin că omul nu este singurul care comunică. Poate să fie adevărat, fiindcă și alte ființe și chiar și lucrurile pot transmite semnale și să depună mărturie despre ceva. Omul însă este singurul care folosește cuvântul, îl aude, îl interpretează, revine asupra lui și chiar meditează asupra cuvântului. El este singurul care poate da viață prin cuvinte sau poate ucide printr-o sentință, poate înălța sufletul altuia sau coborî în neant. Argumentele cele mai puternice în acest sens sunt apanajul teologiei, cu origine în Cartea Cărților, unde ni se comunică scurt și concis că Dumnezeu a zis și s-a împlinit. De ce facem această trimitere? Pentru că "religia, cum spunea A. Reville, este circumscrierea vieții umane prin sentimentul unei legături care unește spiritul uman cu spiritul misterios cu care îi place să se simtă unit, recunoscându-i dominația asupra lumii și asupra lui însuși".

Specificul comunicării umane constă în legătura indestructibilă dintre cuvânt și creier. Cercetătorul francez Andre Leroi - Gourhan a urmărit relația dintre două perechi funcționale: mână - unealta și față – limbaj, care au pregătit și accentuat transformarea ființei umane în ceea ce s-a numit mai târziu OM: „Apariția uneltei printre caracteristicile esențiale delimitează tocmai frontiera specifică umanității, la capătul unei îndelungate perioade de tranziție în cursul căreia sociologia ia treptat locul zoologiei”. Autorul consideră că se poate vorbi despre o interdependență între mână și organele feței, ca elemente de motricitate. Și între produsele lor, unealta și limbajul. Mâna e folosită tot mai mult pentru producerea uneltelor, iar organele feței pentru vorbire. Deoarece unealta și limbajul nu pot fi separate în evoluția socială a omenirii, începuturile limbajului aparțin perioadei creării primelor unelte: „Posibilitatea limbajului există din momentul în care preistoria ne oferă unelte, deoarece unealta și limbajul sunt neurologic legate, iar ambele sunt nedisociabile în structura socială a umanității...

Nu exista probabil nici un motiv să separăm, în stadiile primare ale antropinilor, nivelul limbajului de cel al uneltei, deoarece în prezent, ca și în cursul istoriei, progresul tehnic este legat de progresul simbolurilor tehnice ale limbajului.” Desigur, limbajul oamenilor primitivi era unul rudimentar, corespunzător nivelului uneltelor pe care ei le produceau: „La aceste stadii, unde studiul comparativ al uneltelor și craniilor pare să demonstreze că industria se dezvolta într-un ritm corespunzător evoluției biologice, nivelul limbajului nu putea fi decât foarte scăzut, dar depășea, cu siguranță, nivelul semnalelor vocale.”

Henri Wald afirmă:„Vorbirea n-are origine, ea este origine”. Henri Wald trimite și el la teoria revelației divine, dar în sens polemic: „În istoria culturii, la început a fost cuvântul; ba, mai mut decât atât, cuvântul a fost însuși începutul. Dar nu cuvântul lui Dumnezeu, ci cuvântul Omului”. Ideea vine vorbind, spune Henri Wald. Cu alte cuvinte, „ideile se formează și se dezvoltă în și prin comunicare”. Vorbirea nu este doar o haina a ideii, ci însuși corpu1 ei. Vorbirea este și materie și spirit. „Prin vorbire, inteligența antropoidului devine intelect uman, iar strigătele care semnalau împrejurări concrete devin cuvinte care exprima idei din ce în ce mai abstracte. ”Henri Wald adaugă: „Afectivitate și inteligență au și celelalte ființe; intelect are însă numai omul, deoarece numai el a reușit să vorbească”. Pe aceasta linie a deosebirilor dintre om și animal, teoreticianul deosebește o trăsătură fundamentală, specifică numai omului: capacitatea de a dialoga: „Animalele reacționează la semnale, nu răspund la întrebări, pândesc, nu se întreabă, ataca, nu contrazic. Ele comunică între ele, dar nu dialoghează... Omul este însă prin esența sa o ființă dialogală”.

La rândul lui, Devitt consideră că limbajul dă speciei umane avantaje enorme asupra celorlalte specii, limbajul fiind o cale rapidă și ușoară de a transmite descoperirile de la o generație la alta. În această multitudine firească de opinii – firească, fiindcă limbajul este nu doar primordial, ci și complex, legat intim de ceea ce gândește, face și interpretează omul – rolul teoriilor și analizelor lui Ferdinand de Saussure rămâne esențial. Despre limbaj, el spune: ”Este o instituție omenească, dar o instituție de asemenea natură, încât toate celelalte instituții omenești, în afară de aceea a scrierii, nu pot decât să ne inducă în eroare în privința veritabilei sale esențe, dacă ne încredem în analogia dintre ele.”

Și mai departe: „Celelalte instituții sunt bazate (în grade diferite) pe raporturile naturale dintre lucruri […]. limbajul și scrierea nu sunt bazate pe raportul natural dintre lucruri. Nu există nici un raport, nici un moment, între un anumit sunet siflant și forma literei S, după cum cuvântul cow desemnează o vacă la fel de bine ca și cuvântul vacca.” Așa este, dar rămâne întrebarea dacă la început, atunci când Adam-Omul a dat nume primei vaci, a făcut sau nu vreo legătură între ființa desenată ca vacă și sunetele articulate când a analizat-o, a admirat-o și a separat-o de cele văzute mai înainte.

Dar chiar dacă nu am da crezare acestor opinii – respectând dreptul oricui să pornească de la alte premise primare – tot suntem obligați să acceptăm (ne obligă rațiunea) că nu putem vorbi despre umanitate mai înainte de a fi constatat că în evoluția vertebratelor a apărut un homo sapiens capabil să spună și să fie auzit, să atragă atenția asupra unui pericol și să-l numească. A numi, scrie Durkheim este primul semn al comunicării. A gândi înseamnă, desigur, a-ți ordona ideile; prin urmare, a clasa. „A gândi focul, de pildă, înseamnă a-l așeza în cutare sau cutare categorie de lucruri, astfel încât să poți afirma că este una sau alta, asta și nu altceva. Dar, pe de altă parte, a clasa înseamnă și a numi, căci o idee generală nu are existență și nici realitate decât în și prin cuvântul ce o exprimă, singurul în măsură să îi confere individualitate.

Limba unui popor influențează modul în care sunt clasate în spirit, prin urmare și în gândire, lucrurile noi pe care acesta le examinează spre a le cunoaște; ele se vor adapta cadrelor preexistente. Din acest motiv, atunci când se formează o reprezentare elaborată a universului, limba vorbită își pune o amprentă de neșters asupra sistemului de idei care prinde contur”. Oamenii care aparțin unui grup lingvistic posedă, prin limba lor, un tezaur comun, din care fiecare cunoaște o parte mai mare sau mai mică, în funcție de cultura și de atitudinea sa, și faptul că este un bun colectiv constituie „factorul de coeziune lingvistică al grupului”. Fiindcă fără comunicare între idei și individual (sau între Idei) dispare posibilitatea atribuțiunii.”

Comunicarea devine astfel liantul vieții sociale. Iată, în acest sens, importanța pe care o atribuie Habermas comunicării în viața socială: ”Un fel de metainstituție de care depind toate celelalte instituții sociale, căci acțiunea socială se constituie abia în comunicarea curentă. Dar această instituție a limbii ca tradiție este evident dependentă de procesele sociale ce nu intră în relațiile normative. Limba este, de asemenea, un mediu al dominației și puterii sociale.” Ea nu este un apendice al omului și nici o convenție a grupurilor sociale, limba este însăși oxigenul colectivităților umane. „Dacă admitem că, într-o interacțiune, orice comportament are valoarea unui mesaj, cu alte cuvinte este o comunicare, rezultă că nu poți să nu comunici, indiferent că vrei sau nu“.

Chiar dacă nu am vrea să ținem seamă de ce au spus sau spun alții, o fugară retrospecție asupra vieții noastre duce la constatarea că de la naștere și până la moarte, comunicarea joacă un rol primordial în viața noastră, ea nu poate fi înlocuită cu nimic. De la naștere și până la moarte, toate tipurile de comunicare joacă un rol primar în viața noastră, ne atrage atenția și Michael Gamble. Oricare ar fi profesia sau activitățile din timpul liber, comunicarea joacă un rol. Dacă oamenii ar fi puși să analizeze cum își petrec cea mai mare parte a timpului, primul răspuns ar fi "comunicând". În realitate, comunicarea reprezintă legătura umană esențială.

Prin pictură sau prin muzică, verbală sau nonverbală, prin teamă sau amuzament, intenționată sau accidentală, față în față sau mediată, comunicarea este legătura noastră cu restul umanității. Ea este prezentă în orice am face. Comunicăm chiar și atunci când nu facem nimic și nu vrem să scoatem nici un cuvânt. Uneori, tăcerea este mai grăitoare decât cuvintele. Oricum, tot ce înseamnă existența noastră comunică ceva despre noi. Și invers: fie că vor, fie că nu, ceilalți ne comunică ceva. Chiar și când nu îi ascultăm.

Pentru Mucchielli, „A comunica înseamnă a utiliza un ansamblu de metode numite de comunicare, înseamnă să vorbești, să-ți modulezi intonația, să te comporți într-un anumit fel, să adopți o mimică, gesturi și atitudini specifice, să alegi o atitudine, să pregătești acțiuni combinate, să elaborezi dispozitive fizice sau normative, să acționezi asupra elementelor mediului înconjurător, totul pentru a rezolva cât mai bine cu putință, o problemă legată de un fapt de viață”.

Dacă ne-am rezuma însă la a spune că totul este comunicare, am eșua în banalitate, fiindcă o definiție trebuie să descopere esențialul. Nu doar comunicarea este totul, mai sunt și alte manifestări ale spiritului uman care pot fi numite astfel: și inima e totul, și gândul e totul, și banii sunt totul, și sentimentele sunt totul... Paul Ricoeur chiar o spune, dar face un pas mai departe, găsind liantul dintre aceste diferite manifestări ale geniului uman iscoditor: “Cred că există un domeniu unde se întretaie astăzi toate cercetările filosofice, cel al limbajului. Acolo se intersectează investigațiile lui Wittgenstein, filosofia lingvistică a englezilor, fenomenologia creată de Husserl, cercetările lui Heidegger, lucrările școlii bultmanniene și ale celorlalte școli de exegeză neotestamentară, lucrările de istorie comparată a religiilor și de antropologie referitoare la mit, rit și credință, - în sfârșit, psihanaliza.”



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!