agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3370 .



Literatura si psihologia (II)
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [PetreAnghel ]

2011-01-31  |     | 



5. Conditiile materiale
Dacă acceptăm ideea că artistul este acel individ ieșit din comun, care este inspirat de o forță din afara sa, atunci trebuie să acceptăm și ideea că acea comunicare nu poate avea loc oricând și oricum. Ea se consumă după un ritual. Artistul este, în adevăr, o ființă a ritualurilor, în măsura în care poate fi și un continuu nonconformist. Dar slujba de preot pe care și-a asumat-o (sau pe care a primit-o, daca-i face mai multă plăcere ), presupune un ritual anume, căci doar este în relație cu o Curte, cu un Tron, cu o Înaltă Poartă. Am convenit că nu poate fi o legătură directă între condițiile concrete în care lucrează un artist și mediul microcosmosului său, că nu putem trage nici o concluzie între poziția corpului artistului la masa de scris și valoarea operei, și nici între stiloul pe care - l folosește și ... seninul poezie, în cazul în care cerneala este albastră ... Dar nu putem contesta că sunt artiști care au anumite preferințe și că anumite condiții îi pot influența.

Să nu pornim de la ideea că, dacă cineva este cu adevarat talentat, poate orice și poate lucra în orice condiții. Societatea, prin aleșii sau autoaleșii ei, ar trebui să aibă mai multă înțelegere pentru această pasăre rară, totuși, care nu poate cânta oricum. Dacă, pentru a lua un exemplu, poți scrie o serie de poezii la tinerețe, în indiferent orice condiții, pe o bancă în parc, într-o oră de curs, dacă ești student, la o cafenea, dacă ai descoperit de curând plăcerea ceaiului de mușețel, în nici un caz nu-și poate cineva crea iluzia că un roman poate fi scris pe apucate, în pauza de masă de la serviciu, sau sâmbăta seara și duminica dimineața.

Pregătirea unui roman, pe lângă talent și inspirație presupune cultură, documentare. Și aceasta nu doar în cazul romanelor istorice, cum s-ar crede. Un romancier are nevoie de solide cunoștiințe de psihologie, de sociologie, de economie, de statistici. Ca să nu mai vorbim de cunoștințele de specialitate: de limbă, de teoria literaturii, de critică și istorie literară, de folclor și etnografie. Toate acestea nu pot proveni doar din depozitul lui. Amintirile, sentimentele personale, cunoștințele dintr-o școală obișnuită sunt extrem de necesare dar nu suficiente. Ele ajung pentru o carte, două, cu ele poți hrăni un volum sau două de versuri, un roman. Și cam gata. Acest portaltoi de talent trebuie dezvoltat prin altoirea cu alte soiuri: ramuri de măslin și finic peste corcodușul de acasă, ramuri de eucalipt, trestie și stejar peste o nuia de alun. Cum este posibil? Asta o știe doar artistul, sau nu o știe nici el, o intuiește. Dacă nici asta nu pricepe, curând - curând va renunța, își va da seama că nu a fost artist.

Este un merit al societăților cultivate și civilizate care au știut să ocrotească artiștii. Precum știm, procedeul nu este nou. Dacă acceptăm rudenia dintre profet și artist ( și ea trebuie acceptată, pentru că cei doi, dacă nu sunt frați, sunt, în orice caz rude apropiate ), atunci vom putea începe exemplele cu regimul rezervat profeților chiar în Biblie.
Când Domnul îl trimite pe Moise la Faraon cu un mesaj de eliberare pentru poporul evreu, iar Moise se scuză că el nu prea poate vorbi clar,
"Atunci Domnul s-a mâniat pe Moise și i -a zis: < Nu-i oare acolo fratele tău Aron, Levitul ? Știu ca el vorbește ușor. Iată că el însuși vine înaintea ta; și, când te va vedea, se va bucura în inima lui. Tu îi vei vorbi, și vei pune cuvintele în gura lui; și eu voi fi cu gura ta și cu gura lui; și vă voi învăța ce veți avea de făcut. El va vorbi poporului pentru tine, îți va sluji drept gură, și tu vei ținea pentru el locul lui Dumnezeu. Ia în mână toiagul acesta, cu care vei face semnele" .

Există câteva etape ale comunicării aici asupra carora ar fi bine să zăbovim, există și câteva delegări de competențe, care fac legătura între Dumnezeu, liderul ales de el ca profet, un alt personaj, preotul, care traduce mesajul oamenilor, și, în ultimă instanță, obiectul
(toiagul), care va prelua rolul de a face efectiv semnul. Nu mult timp după darea legii, Aron moare. "În vremea aceea, Domnul a despărțit seminția lui Levi, și i-a poruncit să ducă chivotul legământului Domnului, să stea înaintea Domnului ca să-I slujească, și să binecuvânteze poporul în numele Lui; lucru pe care l-a făcut până în ziua de azi. De aceea Levi n-ar nici parte de moșie, nici moștenire cu frații lui: Domnul este moștenirea lui, cum i-a spus spus Domnul, Dumnezeul tău" .

În felul acesta ar fi trebuit rezolvată și spinoasa problemă materială pentru poetul - preot. Oamenii n-au ascultat, totuși, s-au găsit de-a lungul timpului și bogați înțelepți, care au înțeles că arta trebuie sprijinită. Printre ei, Caius Cilnius Maecenas, al cărui ultim nume a devenit sinonim cu susținerea artei - mecena. Acesta, om politic roman, prieten cu Impăratul August, s-a înconjurat cu un cerc numeros de poeți, scriitori și cântăreți, aferindu-le condiții speciale de existență și afirmare. Printre aceștia, cei mai cunoscuți sunt Horatiu, Vergiliu, Propertiu. În aceeași direcție se remarcă și Ludovic al XIV - lea, supranumit Regele Soare, care a strâns în jurul lui personalități de excepție ale științei și artei. Sub el au strălucit mai mult ca oricând artele și literele. În timpul lui Corneille, Racine, Moliere, La Fontaine, Boileau au fost duși de către rege prin locuri la fel de strălucitoare ca și ei: Hotel des Invalides, Val-de- Grace, Versailles, Trianon.

Capitalismul a fost mai tranșant: a considerat arta o marfă și l-a lăsat pe artist să se descurce. Ulterior, o parte din necesitățile culturale ale societății le-a preluat statul, prin ministerele de resort. Chiar și monarhii, probabil după modelul unor înaintași iluștri ( Familia de Medici, de pildă, diverse capete încoronate de la Roma), au întreținut artele. La noi, Regele Carol al II - lea a realizat, se pare, prin Editura Fundațiilor Regale, care-i purta numele, mai mult decât a reușit să facă în economie și finanțe. Fundațiile diverșilor oameni bogați s-au dovedit la fel de eficiente. În U. S. A., aproape toți foștii președinții donează diferitelor muzee și instituții de artă o parte din averile lor.

O formă aparte de mecenat a existat și în regimurile socialiste. Hulite, pe drept, pentru conducerea totalitară, lor le trebuie recunoscută investiția în cultură. Nu ne interesează în discuția de față scopul pentru care erau făcute Casele de creație, Cinematografele, Casele de cultură, dar contează rezultatele. În Uniunea Sovietică n-ar fi avut atâția copii acces la cultură și artă dacă n-ar fi existat o politică specială. La noi, o serie de opere monumentale ale culturii (dicționare, monografii, atlase ), iată că de ani buni nu mai pot să apară, și facem trimitere tot la cele editate înainte de război sau înainte de revoluția din 1989.

6. Omul și artistul
Arta fiind o manifestare de excepție a unei ființe umane, încă de la primele manifestări, și artistul și beneficiarul talentului său au vrut să știe ce fel de ființă este cel care creează și, mai ales ce se petrece cu el în procesul de creație.
Vreme îndelungată s-a crezut ca originea artei este de natură divină și această părere dăinuie și astăzi pe alocuri. Biblia nu este străină de o asemenea interpretare, evident dacă apelăm la nuanțe. Lui Moise, după ce se urcă pe Muntele Sinai și i se dau cele două table de piatră cu cele zece porunci scrise de Însuși degetul lui Dumnezeu, i se dau și instrucțiuni pentru următoarele obiecte sacre, care trebuiau făcute într-un fel anume și din materiale speciale: Cortul, Sfeșnicul, Cele două perdele, Altarul pentru arderile de tot, Curtea Cortului, Îmbrăcămintea preoțească (pieptarul, mantia albastră, brâul, scufiile, tunica, mitra și brâul, etc ) Altarul tămâierii. Surpriza pentru noi apare abia acum. Iată ce-i comunică Dumnezeu lui Moise: " Să știi că am ales pe Betaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminția lui Iuda. L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înțelepciune, pricepere și știința pentru tot felul de lucrări, i-am dat putere să născocească tot felul de lucruri meșteșugite, să lucreze în aur, în argint și în aramă, să sape în pietre și să le lege, să lucreze în lemn și să facă tot felul de lucrări. Și iată că i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisămac, din seminția lui Dan."

Cu mult înainte de Moise, chiar înainte de potop, la câteva generații după creerea lui Adam (vreo șase ), una din nevestele lui Lameh, un răzvrătit și ucigaș, ca și strămoșul său Cain, din care se trăgea, pe numele ei Ada, îi naște acestuia un fiu, caruia îi pune numele Iubal. Despre el, Sfânta Scriptura, prin mărturia lui Moise, ne spune ca "a fost tatăl tuturor celor ce cânta cu alăuta și cu cavalul."

Ideea ca artistul este inspirat de o forță din afara sa apare și la Platon: ”Zeul răpește mintea poeților, scrie acesta în dialogul Ion, pentru a-i folosi, ca și pe cântăreții de oracole sau ca pe ghicitorii divini, drept slujitori ai săi, astfel că noi, care îi ascultăm, trebuie să știm că nu acești ieșiți din minți grăiesc lucruri atât de prețioase, ci că zeul însuși ne vorbește prin ei”. Procesul este mai discret și de aceea vom cita o replica a lui Socrate despre subiectul în cauză, mai ales ca observațiile atenianului se referă și la cei care interpretează, nu doar la poeții propriu-ziși:" Darul acesta al tău de a vorbi frumos despre Homer este, cum spuneam mai înainte, nu un meșteșug, ci o putere divină care te pune în mișcare, o putere ca aceea a pietrei pe care Euripide o numește de Magnesia, iar cei mai multi piatra de Heracleea.
Într-adevăr, piatra aceasta nu numai ca atrage inlel de fier, ci le transmite și lor puterea de a săvârși același lucru, adică de a atrage la rândul lor alte inele, încât uneori ajunge să formeze un șir foarte lung de inele de fier prinse unul de altul și a caror putere depinde, pentru toate de puterea pietrei cu pricina. Tot astfel, Muza îi umple ea însăși pe câte unii cu har divin, iar prin mijlocirea acestora harul divin pătrunde și în altii, alcătuindu-se astfel un șir în care fiecare depinde de un altul. Într - adevăr, nu în virtutea unui meșteșug poeții epici, toți cei buni, dau glas tuturor acestor frumoase poeme, ci fiind pătrunși și de harul divin ; la fel stau lucrurile și cu bunii poeți lirici: la fel cum cei cuprinși de frenezia coribantică nu sunt, când dansează, în mințile lor, tot așa nici poeții nu sunt în mințile lor când alcătuiesc frumoasele lor cânturi, ci de cum se cufunda în armonie și în ritm, ei sunt cuprinși de avânt bahic și, stăpâniți de el - asemenea bacantelor care, când sunt în stăpânirea lui, scot miere și lapte din râuri, nu însă și când se află în mințile lor - cu sufletul poeților lirici, după propria lor mărturie, se petrece același lucru (...) și e adevărat ce spun: poetul e o făptura ușoară, înaripată și sacră, în stare să creeze ceva doar după ce-l pătrunde harul divin și își iese din sine, părăsit de judecată. Cât își păstrează judecata, nici un om n-are puterea să creeze poezie său să dea glas, în vers, unei preziceri (... ) Căci nu meșteșugul le călăuzește spusele, ci o putere divină: astfel, dacă s-ar pricepe datorită meșteșugului la un singur lucru s-ar pricepe și la toate celelalte. Iar divinitatea le ia poeților mintea, lor și prezicătorilor și prorocilor, și îi folosește ca pe niște slujitori ai ei tocmai pentru ca noi, ascultându-i să ne dăm seama că nu ei, lipsiți cum sunt de mintea lor, sunt cei care spun lucruri de atâta preț, ci că cea care vorbește, glăsuind prin mijlocirea lor, este divinitatea însăși."(...) Aici mai mult decât în orice alt exemplu îmi pare mie că divinitatea ne arată, fără putință de îndoială, că poemele acestea atât de frumoase nu sunt nici omenești, nici ale oamenilor, ci divine și ale zeilor, iar că poeții nu sunt nimic altceva decât tălmacii zeilor, stăpâniți fiecare de către cel care îl are sub stăpânire. Tocmai pentru a ne dovedi acest lucru a făcut zeul ca poetul cel mai nevrednic să dea glas poemului celui mai frumos". După o asemenea viziune, în care poetul este când înalțat în naltul cerului, când coborât în mocirla ... omenescului, mai că nu-ți vine să spui ca ești poet ! Sau, poate, tocmai de aceea îți vine să recunoști!

Prorocii credeau același lucru despre ei, dovadă că nu pregetau să declare răspicat: "așa vorbește Domnul!". Că nu pe ei se exprimau o dovedește și riscul la care se supuneau transmițând cuvântul divin, în cel mai bun caz persecuții, de cele mai multe ori moartea.
Ideea aceasta referitoare la originea transcedentală a artei renaște în romantism cu suficientă forță, după ce primise o lovitura de grație de la raționalism și clasicism. Poeții mai ales, tot ei, firește, sunt gata să declare ca tot ce spun nu vine de la ei, sunt ecoul unei viziuni ancestrale, a unor dureri ce nu le aparțin decât formal, cu un cuvânt, ei sunt doar mesagerii unui glas divin. Ei sunt damnați, suferă pentru alții, iar dacă nu sunt nefericiți, atunci sunt "nemuritori și reci".

Și publicul dorește ca artistul să nu fie un tip banal, orice consumator de artă păstrează, se vede treaba, ceva din mitul divinității artei. Căci, nu-i așa, nu putem socoti opera de artă o simplă scriere, poezia nu poate fi un bilet de dragoste în versuri și nici o cugetare ( o ideie) care rimează. Romanul nu este o simplă biografie moralizatoare sau palpitantă și nici piesa de teatru nu poate fi privită ca o confruntare pe scenă, indiferent cât de serios ar fi subiectul.

Trebuie să fie ceva extraordinar în aceasta creație, gândește beneficiarul, din moment ce lucruri atât de cunoscute au forța de a vraji. În acest caz, observă Tudor Vianu, talentul și geniul par a fi niște daruri coborâte din cer. "Numai o astfel de credință mistică, perpetuată prin pozitivitatea generală a mentalităților, explică sentimentele contrarii cu care artiștii continuă a fi întâmpinați în cercurile largi ale publicului."
Să încercăm a vedea care pot fi punctele de situare a " adevărului". Goethe credea ca poezia este pur și șimplu cântatul unei pasări, el, cel puțin, asta credea că face, ciripea ca pasărea cerului. Alții, după modelul lui S. Freud și Alfred Adler, cred ca arta este rezultatul unor infirmități, a unor traume trăite în copilărie, așadar o deformare. În sfârșit, ca o reacție față de cei dinainte, G. Seailles vede în artist, și nu numai el, un caracter de excepție, un supradotat, o ființă" în care tendințele fundamentale ale vieții ajung la înflorirea lor cea mai deplină".

Până aici am putut să vedem oarecum cam cum este artistul, său, mai clar spus, creatorul, cel numit vreme îndelungată, cu un cuvânt azi demonetizat, geniu.
Probabil o să ne convingem că pe autorii, fie ei și geniali, îi suportăm destul de ușor, cu oamenii care poartă asemenea talente ne împăcăm mai greu și chiar nu reușim să-i înțelegem. Și cum am putea s-o facem? Sunt ca noi, mănâncă asemeni nouă, dorm, merg ca noi pe stradă, le cunoaștem, poate, părinții, soțiile, copiii, nu au nimic special și se încăpățânează să se considere ... genii, iar unii chiar acceptă această aberație a unor oameni plini de defecte. Și chiar sunt plini de defecte. Până la un punct, să nu ne grăbim a ne bucura...
Astăzi nu mai este un secret pentru nimeni că cei mai valoroși pictori și muzicieni au fost niște oameni anormali, adică au avut altfel de ochi și altfel de urechi, Mozart, Beethoven, Smetana, fiind cam surzi de felul lor. Să nu mai vorbim de miopia și astigmatismul și daltonismul artiștilor plastici !
Este adevărat, dar din nefericire pentru noi, care avem asemenea defecte, noi nu suntem așa mari artiști. "Existența unui organ în stare de inferioritate, notează dr. Adler, provoacă o asemenea întărire a căilor nervoase corespunzătoare și a suprastructurii lor psihice, încât aceasta din urmă este fructificată pe cale compensatorie, în cazul că posibilitățile de compensație sunt date" - (sub. ns). Nu este cazul să generalizăm, căci nu defectele fac arta și nici cel puțin calitățile. Cei mai mediocrii oameni provin din rândul celor care s-au priceput la toate, iar cei de excepție sunt urmașii unor copii care au avut o singură predispoziție dar și-au cultivat-o. Parcă începe să se facă lumina odata cu introducerea termenului cultivare. Despre implicatiile lui, în altă parte, deocamdată să încercăm a lamuri ce-i cu omul numit artist.

Este el bolnav său sănătos ? Fizicește vorbind el ar trebui să fie, și de cele mai multe ori chiar este, un om cu o sănătate solidă.

7. Ce stări presupune arta
Arta cere eforturi, zile și nopți nedormite. Ea, iată, o spunem, nu este, cum a crezut Platon, o comunicare mecanică a zeilor, este rezultatul mai multor factori care cuprind:
- predispoziția
- talentul și cultivarea lui
- o solidă cultură generală
- cultură de specialitate
- voință
- capacitatea de autoanaliză
- o liniște familială
- norocul de-a avea un talent ”cerut”, acceptat de societate, adică să fii în ritm cu vremea.
Arta cere o dăruire totală, nu poate supraviețui dacă i se dau doar ceasurile de după amiaza, cele de voie bună sau de tristețe. Ea nu ia naștere între doua plimbări de recreere. Domnișoara Muză se vrea curtată, alintată, așteptată, vrea să i se accepte refuzul și nu consideră niciodată logodna ca pe o promisiune de căsătorie. Nici nu știm dacă se va căsători vreodată. Ea nu intră în localuri publice, nu are mulți prieteni, contrar părerilor de obște, nu-i plac alcoolul, tutunul, drogurile. Evită restaurantul și ceaiurile dansante. Canapeaua ei este masa de lucru, ora ei favorită pentru întâlnire se situează între șase dimineața, șase seara și din nou șase seara până la șase dimineața...Până la capotare sau la moarte.

Că au fost și artiști bolnavi ? Că au fost și nebuni, cu sau fără acte în regulă, nu contestă nimeni. Dar până atunci au muncit ca cei mai sănătoși și trudnici salahori. Chiar degeaba or fi murit de tineri Mozart, Chopin, Eminescu ? Firește că nu, ne-o spune cel din urma:" Că sunt bătrân și singur, parc-am murit de mult” și mai înainte zisese: ”Optzeci de ani în lume îmi pare c-am trait...”
Durerea nu va putea fi niciodată cuantificată, nu vom ști niciodată ce înseamnă pentru altul "mă doare puțin" sau "mă doare rău". Mulți artiști, ne amintește Vianu, s-au plâns adeseori "de o dualitate a naturii lor care i-a făcut să sufere; de acel amestec al "îngerului" și "dobitocului": un fel mistic de a exprima impresia irupției unor forțe, care de vreme ce există într-un om, nu sunt străine de organizația umană, având numai o intensitate superioară nivelului lor obișnuit. Dar pentru acest motiv artistul nu poate fi socotit drept un bolnav". Și aceasta pentru că boala înseamnă o regresiune a forțelor umane, pe câtă vreme în cazul artistului prin aceasta "boală" se exprima el, și nu doar el, un grup numeros, o națiune, și, nu de puține ori, întreaga umanitate.

Artistul este acel om ca noi, dar care nu se exprimă ca oamenii, deși lor le vorbește, iar unii chiar înțeleg. Cu atât mai bine pentru ei. Care ei ? Artiști și privitori, artiști și cititori, artiști și ascultători. Lăsați-i pe puternicii zile să se lăfăie în țărâna lor care le scarpină orgoliul pielii. Doar artiștii aud când crește iarba, stând lipiți de centrul pământului și privind cerul miraculos ca zâmbetul unui copil.




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!