agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2882 .



Tomohawkul marelui comanș
eseu [ ]
Dialogul meu cu înțelepții cei mai cruzi dincolo de Atlantic (1)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tulceanul ]

2011-07-17  |     | 



Comanche, Arapho și Cheyenne mă priveau atât de aproape, încât credeam că îmi plesnec bulbii ochilor. Și mi-a zis comanșul Arikaras:
- Lumea Nouă și-a golit banca de spermă.

M-am scărpinat în creștetul meu pletos, ceea ce nu voi fi făcut prea deseori. Îmi era tare frică să nu-mi atârne scalpul cu neagra și marea chică în degetele sale însângerate.

A mai stat comanșul cu mine la taclale. Nu știu cum, poate vorbeam în somn și el mă chemase în levitație către cortul său din Munții Stâncoși.

Și a mai adăugat ceva, mușcând cu poftă din nasul borcănat al unui bandit negustor de blănuri. Rămase pielea și zgârciul, pe scalpul recoltat cu deplină precizie, la contraatacul dat de tribul său după un raid riscant, haotic al albilor. Cuibul de vulturi al războinicilor comanși fusese ratat copilărește de-o bandă condusă de ghenăralul miliției din St. Louis, William Ashley. "Legiunea Missouri-lui" din 1823 nu l-a speriat pe Arikaras și pe alți pui de pume, pe indienii fioroși ai națiunii mele unite, care niciodată n-a fost adusă până-n pragul umilinței de către neciopliții americani, ca alte popoare peste un veac și mai bine. Bineînțeles că emigrații mai vechi ori mai noi veniți în America de Nord se credeau, precum toți briții măcelari ai lumii, de-o rasă pură, superioară:
- Acest pământ devastat e plin de năluci. Cine n-a văzut rachetele sol-sol ?! Fac un zgomot de-mi vine să iau un arc voltaic sau pila electrică inventată în 1900 de Volta. Să le arăt cum pot să zboare și piloții năuciți pe sub sol, iar inventatorii acestora în labirintul fără întoarcere al învinșilor noștri, numit și Mânca-I-Ar-Iadul-Să-I-Pape-De-Albiți-Pe-Degeaba ! Lumea Nouă este mormântul celor vechi și al cuviinței dispărute. E o cloacă foarte mare. E banca mondială internațională, plină de spermă, pe care au spart-o și încă o mai sparg sub copită buhaii bizoni sau mustangii noștri buni de montă.

Nu m-am abținut și i-am replicat marelui comanș:

- Dar voi, comanșilor, unde vă aflați acum, pe ce steiuri sau metereze ați urcat, cum puteți să atacați fără să vă simtă?

Mi-a răspuns, fumând:

- Nu ne trebuie spații de refugiu. Nici rezervații. Ai noștri nu mai sunt de mult. Nici n-aveam nevoie să mai fim pe aici. Lupta pe care am dus-o noi nu era din istoria aceasta. Ci dintr-acele bătăi ale minții drept în inimă, universal valabile. A fi comanș înseamnă atac și moarte, rafală de săgeți și mânuire dibace a tomohawkului pe scăfârlia albului incult, fleț și laș!

Mi-am zis în gând:
Ferice de cei care nu le-au văzut toporiștile – secerile apocaliptice. Am îndrăznit să adaug:
- Bine, dar voi chiar aplicați preceptul sartrian al superiorității existenței față de esență.

Dar comanșul mă privi dur, de parcă s-ar fi repezit deja să mă scalpeze, folosindu-și agil custura vorbelor scuipate spre mine, trăite extazic:
- Nicidecum. Boul acela de Jean Paul Sartre a păcălit întreg Occidentul. El și câțiva alți plăvani, ca Malraux, Maiakovski, Gorki s-au dat în stambă. Norocul lui Malraux e că s-a salvat pe timpul mandatului președintelui Charles de Gaule…, adică s-a dat de gol că nu era chiar un zăbăuc. Iar franțuzii l-au urât pentru asta, pentru că au fost treziți din utopiile revoluționare cu efect soporific. Apoi a izbucnit revolta studențească din 1969, iar Sartre a fost iarăși adulat. O tipă i se aruncase la picioare și-l idolatriza. Azi aproape toți franțuzii sunt niște ultranaționaliști. În afara celor din diaspora francofonă. De niciun neam nu le e mai scârbă acum decât de... românii colorați la steag aproape ca ei. Cred că știi bancul acela cu porumbelul albastru și turnul Eiffel.
- Îl știu, seamănă cu încercarea din deșertul Carantaniei, sau cu o aruncare în gol de pe culmea canionului Colorado. Păi, să știi înțeleptule comanș, că și eu sunt român!
- Voi, românii, aveți parte acum pe pământul unde trăiți de-un șerif mai hidos decât au fost cei mai mari nelegiuți din deșertul Arizona. Învățați de la mine, de la neamul comanșilor, care este adevărata învățătură de a trăi demn:
Esența precede existența. Fără îndoială. Nu invers, ca la Sartre. Înainte să fim aici, existăm dincolo. Pentru că trupul nu-i anterior spiritului, iar Marele-Spirit-Ce-Se-Uită-Spre-Toți n-ar avea nevoie de nicio dovadă că existăm. Neavând pentru ce să aducem tot felul de mărturii, totuși noi le facem cu diverse prilejuri. Existența e un dar al esenței, nu invers, pentru că nimeni nu a aflat din ce e alcătuită esența, Marele Spirit universal. Fără iluzii, doar cu esența! Acesta era și va fi sloganul comanșilor. Apașii n-au ținut rânduiala. Ei s-au amestecat cu yankeii, printre văcarii nespălați cu lunile, cu mânuitorii lasourilor în care se leagă și-acum toate neamurile. Lor le trebuie mărturii, iar Marele-Spirit-Negativ-Al-Celui-Prim o să le dea… ceea ce vor.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!