poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3348 .



Ajunul și Crăciunul – două conștiințe ale Binelui. Sfinții fără moaște, Enoh și Ilie
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tulceanul ]

2011-12-24  |     | 




După cum doi sunt drepții ridicați la cer, Enoh și Ilie, care urmează să pregătească Parusia sau a doua și ultima venire a Mântuitorului Hristos, tot două sunt și entitățile simbolice, conștiințe ale Binelui, Ajunul și Crăciunul. Patriarhul Enoh nu s-a remarcat decât prin exemplul unei vieți liniștite, făcându-se un slujitor permanent al lui Dumnezeu tocmai prin ceea ce uită omul modern: că trebuie să acorde timp și celor sfinte, mulțumirii, căinței, slăvirii lui Dumnezeu. De aceea apogeul vieții sale i s-a considerat drept jertfă curată, adusă de bunăvoie înălțimii de neatins unde sălășluiește armonia divină, iar ridicarea sa la cer îi provoacă la meditație și-n prezent pe mulți, pentru că este o exceptare a unui destin de la regula morții. Prin întreruperea sau conservarea vieții sale s-a știrbit puterea morții, care-i consecința implacabilă a păcatului strămoșesc. Profetul Ilie a a fost adversarul zeului Baal și a închinătorilor, sacerdoților săi mincinoși. Urgia lui Dumnezeu, prin ascuțișul armei sale – rugăciunea la altar – i-a nimicit pe toți preoții idolatri, când era amenințată în primul rând viața sa. Dacă nu i se aprindea prin miracol rugul jertfei către adevărata și singura divinitate supremă atunci politeismul ar fi triumfat iar lumea s-ar fi recules și astăzi numai în temple, prosternându-se unor spirite imaginare ca în fața Adevărului și a Vieții fericite.
Dacă Sfântul Ilie Tezviteanul ar fi viețuit în secolul XX nu i-ar fi plăcut foarte multe idolatrii, în primul rând cele față de ban, petreceri, risipa materială de orice tip, fanatismul politic-ideologic, toate constrângerile social-economice în calea afirmării persoanelor, împiedicarea sistematică a mărturisirii noastre nestingherite că suntem închinători ai lui Hristos și ai Bisericii. Slăbiciunea, fățărnicia, lipsa luării de atitudine stau în firea omului actual, influențat de mediu mai mult ca oricând. Ilie, cel sărbătorit pentru înălțarea într-un car de foc în momentul apogeului verii, pe 20 iulie, are trăsăturile lui Moș Ajun, pentru că și el a postit timp de trei ani pe vremea unui mari foamete, când a fost găzduit de văduva din Sarepa Sidonului. Ulcica fermecată, care se umplea în fiecare zi constituie, prin interpretare alegorică, îndemnarea noastră să facem binefaceri, să nu deznădăjduim în cele mai dificile situații, că salvarea va veni din preajmă. Viața de eremit și marele caracter i-au încununat anii lui Ilie Tezviteanul, făcându-l să atingă și ultimul stadiu al desăvârșirii umane, contemplarea în car de foc, în lumina neapropiată, a tronului lui Dumnezeu, Cel întreit în Persoane, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Cojocul de minuni făcător, pe care la dăruit succesorului său, profetul Elisei, este și el un simbol al străluminatului său suflet, al binefacerilor, al reinstaurării dreptății printre noi. Apostolicitatea este deja prefigurată prin mandatarea ucenicului său Elisei să ducă mai departe misiunea sfântă a prorocului Ilie. Ajunând o întreagă viață, ca și ultimul dintre proroci, Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, Ilie Tezviteanul s-a făcut pe sine Ajun continuu, purtător de duh dumnezeiesc, lacrimă depusă la picioarele lui Mesia, ce avea să sufere foarte mult și să fie crucificat la plinirea vremii, după cum anunță pe urmă în primul rând prorocul Isaia. Puterea diavolului nu putea să fie veșnică, precum nici întunericul, care este distrus la solstițiul de iarnă, când ziua începe să-și ia revanșa față de noapte.
Ilie Tezviteanul vine la noi la sfârșitul lunii cadourilor, se întrupează și patrulează prin fața caselor celor care mai cred cu adevărat în Dumnezeu, pregătindu-se atent, mai întâi spiritual, apoi și trupește, iar la urmă și material de sfintele sărbători ale Nașterii Domnului. Într-un an când sărbătoarea Crăciunului vine din Ajun cu zăpadă, se revarsă peste noi, ca din Iordanul ceresc, apă cristalizată în fulgi, pentru că lustrația individuală sau la biserică poate veni în lume de la stăpânul peste nori, aducătorul ploilor și ninsorilor la bună vreme, acest Ilie-Ajun, profetul prin excelentă, cu care a fost confundat Însuși Iisus Hristos, Nazariteanul. Ilie-Ajun aduce multe daruri, pentru că nu și-a pierdut încă statutul de viețuitor împreună cu noi, ne este frate, contemporan, de mii și mii de ani. N-a murit, de aceea și legenda lui Moș Crăciun veșnic tânăr i se potrivește mai mult ca oricărui alt viețuitor pe pământ. Legenda lui Ilie-Ajun este cea mai încurajatoare. Cine nu crede în revenirea pe pământ a lui Ilie Tezviteanul, care se va întoarce în carul său de foc la sfârșitul veacurilor, ca să anunțe Parusia Fiului lui Dumnezeu și să pregătească împreună cu Enoh lumea credincioasă împotriva potrivnicilor, nu crede nici în învierea cu trupul, putându-se număra printre saducheii contemporani.
Enoh-Crăciun este, prin enorma distanță cronologică de când a fost luat la cer de către Dumnezeu, înainte chiar de viețuirea lui Avraam sau a lui Moise, Moșul sărbătorilor prin excelență. Este omul-sărbătoare, convivul de lângă noi, chiar și de la revelion, care ne îndeamnă să fim precauți la glume și la mâncare, să nu ne trufim batjocorind fețele bisericești, să nu spunem bancuri fără perdea în moment care ar trebui să ne reculegem, la Crăciun, Bobotează, Paști, Rusalii. Enoh-Crăciun este glasul conștiinței într-un om care nu și-a pierdut calitatea de a se bucura în modestia sa de binefacerile pe care i le acordă Dumnezeu, îndelung iertător și milostiv.
Mulți s-au întrebat de ce Moș Ajun și Moș Crăciun au căpătat în mentalitatea oricărui om câte o întrupare benefică, de ce au putut să se înfiripe vizual ca entități. Credem că am oferit aici o explicație folosind date din Vechiul și Noul Testament. Bazându-ne chiar pe Sfânta Tradiție nimic nu poate fi mai elocvent decât faptul că avem și doi sfinți fără moaște, doi prieteni în cer, doi posibili împreună trăitori cu noi. Toți viețuitorii de după ei au putut crede că vremurile mesianice, ale Judecății de Apoi puteau veni, iar Enoh cu Ilie să patruleze neînfricați printre ei, sfidându-i pe cruzii adversari ai lui Dumnezeu, pe ultimii antihriști ce or să fie. De aceea Ajunul și Crăciunul mai înseamnă cercetarea interioară a vieții, bilanț, dorință de perfecționare, făcute dezinteresat, pentru curățirea sufletelor. Ilie-Ajun și Enoh Crăciun să fie în inima noastră, să ne ajute. În momentele când suntem îndestulați, să-l chemăm și pe Ajun ori Ilie, fratele din carul cersc, la masa noastră! Atunci când suntem lipsiți, să dea Domnul să fim chemați noi de Enoh-Crăciun, pentru a primi la rândul nostrum iubire de la alții!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!