agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1265 .



"Ajutoare" minimis
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Babbba ]

2013-08-28  |     | 



Sunt un frustrat. Recunosc.
Cred că îți trebuie totuși o doză de masochism în tine să poți vorbi despre propriile frustrări. De ce? Pentru că în opinia mea cel puțin, frustrările sunt o boală; nu „ca” o boală, ci „chiar” o boală... și-ncă una urâtă se pare și la modă, devreme ce sunt tot mai puțini cei care reușesc cumva să abdice din funcția de cronici, sau și mai trist: evolutivi către mai rău.
Dacă ești un simplu turist prin pagina asta, mai bine lasă-te acum, sau treci repede la o poezioară nevinovată, pentru că dacă o să continui să citești aberațiile mele, nefericindu-te, sau bucurându-te în sinea ta că mai sunt și alții, de fapt o să admiți involuntar că ești la rândul tău un frustrat și poate nu-ți dorești asta, iar eu sincer nu vreau să-ți induc vreo stare negativă, doar măcăi și eu cu voce tare, că asta fac frustrații: sunt nemulțumiți... cam de orice.
Prin definiție, un frustrat e un aghiotant al unei imagini (de sine) preconcepute. Un mic călău al propriilor iluzii. Impresionist, transformă realitatea cu bune și mai ales cu rele în percepții distorsionate care-l determină în final să aprecieze că vina neîmplinirilor de tot felul este mai degrabă a conjucturii, sau mai știu eu căror factori și deși n-o exclude nici pe cea proprie, are tendința să acuze, erijându-se astfel evident în victimă colaterală. De multe ori chiar e. Există un fel de corelare între cele două aspecte, un fel de compromis mincinos prin care, sătui să ne defrișăm incompetența, încă abordăm steagul de luptă conservându-ne astfel speranța că nu e încă totul pierdut. Apărarea, pentru că de atac nu poate fi vorba (aghiotantul e un laș), se năruie în momentul în care conglomeratul de spumă negativă care te inundă începe să devină otrăvitor. Decepția devine frustrare, un fel de țucal troian pe care ți l-ai (sau ți-a fost) administrat cu sete. Din momentul ăsta lucrurile diverg. Þucalul servit e mult mai încărcat de animație. De exemplu, să fii victima unui sistem gândit exact să împartă indivizii în looser-i și câștigători devine o frustrare mult mai mare comparativ cu o greșeală măruntă pe care ți-ai administrat-o singur și pentru care oricum ai bunul simț să te condamni, sau măcar să te judeci. Încărcătura emoțională este deopotrivă de furie și nervi, dezgust și neputință. În opinia mea, neputința induce adevărata frustrare. Faptul că te simți lipsit de apărare și mai ales că te vezi ireversibil în fața unui fapt împlinit nedorit, mai mult, o consecință nefericită a unei premeditări, devine cu atât mai sinistru, pentru că n-ai cum să nu admiți capcana întinsă în curtea ta și care-și face treaba bine de tot. Propriile reproșuri nu-și au sensul, ești prea mic pentru un război atât de mare, deci devine bonus și asta. În fine, totul converge către „-„. Minusul ăsta nenorocit care se tot adună produce „mutații”, mai bine zis un fel de „trading places” între aghiotant și sinele nealterat inițial, ca un fel de partea întunecată a lunii pe care deși s-ar presupune că n-ar trebui s-o vedem, exact asta ne macină și orbește, iar ignorarea ei cu bună știință devine imposibilă. Deci te consumi. Începi cu adevărat să ai alura de handicapat în interior, ceea ce nu va întârzia să razbată prin toți porii și la exterior, boala propriu-zisă, cu efectele ei drastice pentru îmbătrânirea prematură, deznădejdea, suferința și de multe ori chiar abandonul... starea negativă pură.
Totul devine și mai trist când fluturi de zor steagul alb și toți ceilalți se fac că nu-l văd... probabil maxim de frustrare pe care o poți avea... cu găurile aferente umplute nu numai de gloanțe...

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!